Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 1196/2004

privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului a unor construcții aflate în administrarea Ministerului Administrației și Internelor

prezumat în vigoare

Data actului
29 iulie 2004
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 701 din 4 august 2004
Citează
3 acte
Structură
3 articole, 1 anexă · 3.461 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul art. 108 din Constituție, republicată, al

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998

privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, și al

art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 112/2000

pentru reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, aprobată prin

Legea nr. 246/2001 ,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre:

Articolul 1

Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului a 3 construcții aflate în administrarea Ministerului Administrației și Internelor, situate în municipiul Drăgășani, str. I.C. Brătianu nr. 25, județul Vâlcea, identificate potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Trecerea în domeniul privat al statului a construcțiilor prevăzute la art. 1 se face în vederea scoaterii din funcțiune și demolării acestora.

Articolul 3

După scoaterea din funcțiune și demolarea construcțiilor Ministerul Administrației și Internelor își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Ministru de stat, ministrul administrației și internelor,
Marian Florian Săniuță
Ministrul finanțelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
București, 29 iulie 2004.
Nr. 1.196.

Anexa DATELE DE IDENTIFICARE

ale construcțiilor aflate în administrarea Ministerului Administrației și Internelor,

care trec din domeniul public în domeniul privat al statului

Adresa construcțiilor

Persoana juridică în administrarea căreia se află construcțiile

Caracteristicile tehnice ale construcțiilor care trec în domeniul privat al statului

Numărul de inventar M.F.P.

Municipiul Drăgășani, str. I.C. Brătianu nr. 25, județul Vâlcea

Ministerul Administrației și Internelor

Pavilion 16/I (baracă depozit materiale) (construcție parter)

25.987 (parțial)

Suprafața construită = 270 m2

Suprafața desfășurată = 270 m2

Valoarea contabilă = 148.892.947 lei

Pavilion 16/II (baracă depozit materiale) (construcție parter)

Suprafața construită = 100 m2

Suprafața desfășurată = 100 m2

Valoarea contabilă = 74.446.474 lei

Pavilion 16/III (baracă atelier) (construcție parter)

Suprafața construită = 100 m2

Suprafața desfășurată = 100 m2

Valoarea contabilă = 74.446.474 lei

---------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.