Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 245/1991

privind înființarea Societății comerciale "Tribuna economică" - S.R.L.

prezumat în vigoare

Data actului
3 aprilie 1991
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 89 din 24 aprilie 1991
Citează
3 acte
Structură
31 de articole, 1 anexă · 10.507 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 3

  • Legea nr. 15/1990 7 august 1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comercia…
  • HG nr. 945/1990 11 august 1990 privind inventarierea și reevaluarea patrimoniului unităților economice de stat
  • Legea nr. 31/1990 16 noiembrie 1990 privind societățile comerciale

Guvernul României hotărăște:

Articolul 1

Se înființează Societatea comercială "Tribuna economică" S.R.L., prin preluarea activului și pasivului de la revista "Tribuna economică", care se desființează.

Societatea comercială "Tribuna economică" - S.R.L. are sediul în București, b-dul Magheru nr. 28-30, sector 1.

Articolul 2

Societatea comercială "Tribuna economică" - S.R.L. își începe activitatea cu un capital social inițial de 3.707 mii lei, stabilit pe baza bilanțului la data de 31.XII.1990.

Capitalul social are următoarea structura;

- fonduri fixe în valoare de 1.311 mii lei;

- fonduri circulante în valoare de 2.396 mii lei.

Capitalul social se va definitivă ulterior, pe baza reevaluarii patrimoniului în condițiile prevăzute de lege, și se constituie cu titluri de valoare, în valoare nominală de 5.000 lei fiecare.

Articolul 3

Societatea își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile legale în vigoare și potrivit statutului din anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărîre.

Articolul 5

Personalul care trece de la revista "Tribuna economică" la Societatea comercială "Tribuna economică" - S.R.L., ca urmare a aplicării prezentei hotărîri, se considera transferat în interesul serviciului și are dreptul, timp de trei luni, la diferența pînă la salariul tarifar avut și la sporul de vechime, după caz, dacă este încadrat cu un salariu mai mic.

Articolul 6

La data prezentei hotărîri orice alte dispoziții contrare se abroga.

PRIM-MINISTRU
PETRE ROMAN

Anexa 1 STATUTUL

Societății comerciale "Tribuna economică" - S.R.L.

Capitolul 1 Denumirea, forma juridică, sediul, durata

Articolul 1

Denumirea societății

Denumirea societății este Societatea comercială "Tribuna economică" - S.R.L.

Articolul 2

Forma juridică a societății

Societatea comercială "Tribuna economică" - S.R.L. este persoana juridică română, avînd forma juridică de societate cu răspundere limitată. Aceasta își desfășoară activitatea în conformitate cu legile române și cu prezentul statut.

Articolul 3

Sediul societății

Sediul societății este în București, b-dul Magheru nr. 28-30, sector 1.

Articolul 4

Durata

Durata societății este nelimitată.

CAR. 2

Obiectul de activitate

Articolul 5

Obiectul de activitate al societății este:

a) realizarea, editarea și tipărirea de:

- publicații (ziare și reviste), cărți;

- cataloage și anuare ale firmelor românești și străine;

- publicitate interna și externa;

- obiecte publicitare;

b) comercializarea în țara și în străinătate a bunurilor realizate și a serviciilor prestate;

c) cooperarea cu firme din țara și străinătate pentru realizarea, editarea, tipărirea și desfacerea de:

- produse publicitare;

- cărți, periodice, cataloage, anuare etc.;

- articole, studii etc.;

d) schimburi de informații în domeniul presei, prin participare la cursuri, seminarii, congrese, conferințe etc., în străinătate, și invitarea de ziariști străini, în același scop, în România.

Capitolul 3 Capitalul social, părțile sociale

Articolul 6

Capitalul social

Capitalul social inițial al societății comerciale este în valoare de 3.707 mii lei, împărțit în 741 părți sociale în valoare nominală de 5.000 fiecare, compus din mijloace fixe în valoare de 1.311 mii lei și mijloace circulante în valoare de 2.396 mii lei. Reevaluarea patrimoniului se va efectua ulterior, conform Hotărîrii Guvernului nr. 945/1990.

Capitalul social inițial este deținut integral de stat, pînă la transmiterea părților sociale din proprietatea statului către terțe persoane fizice sau juridice, române sau străine, în condițiile legii.

Articolul 7

Părțile sociale

Pentru părțile sociale se vor elibera certificate, sub semnatura a doi administratori, conținînd datele prevăzute de lege.

Articolul 8

Modificarea capitalului social

Capitalul social poate fi mărit prin emiterea de noi părți sociale, reprezentind aport social sau în natura, provenind din fondul de rezerva sau din beneficii, ori poate fi redus, cu respectarea minimului de capital legal.

Articolul 9

Drepturi și obligații decurgind din deținerea de părți sociale

Fiecare parte socială conferă asociatului dreptul la un vot în adunarea generală a asociaților și dreptul de a participa la distribuirea dividendelor, potrivit legii.

Obligațiile societății sînt garantate cu patrimoniul social, iar asociații răspund numai în limita părților sociale subscrise și vărsate.

Capitolul 4 Adunarea generală a asociaților

Articolul 10

Atribuții, convocare

Adunarea generală a asociaților are următoarele obligații principale:

a) sa aprobe bilanțul și sa stabilească repartizarea beneficiului net;

b) sa aleagă consiliul de administrație (colegiul de redactie) și cenzorii, să-i revoace și să-i descarce de activitate;

c) sa decidă urmărirea administratorilor pentru daunele pricinuite societății, desemnînd și o persoană însărcinată sa o exercite;

d) sa modifice statutul.

Convocarea adunării și exercițiul dreptului de vot se efectuează conform prevederilor legale.

Capitolul 5 Consiliul imputernicitilor statului

Articolul 11

Constituire, funcționare

În perioada pînă la transmiterea părților sociale către terți, atribuțiile adunării generale a asociaților vor fi îndeplinite de consiliul imputernicitilor statului împreună cu consiliul de administrație (colegiul de redactie).

Consiliul imputernicitilor statului își va inceta activitatea pe data constituirii adunării generale a asociaților.

Capitolul 6 Consiliul de administrație

Articolul 12

Numire, organizare

Societatea este administrată de către un consiliu de administrație (colegiu de redactie), format din 7 persoane, alese pe o perioadă de 4 ani, care pot fi realese.

Consiliul de administrație (colegiul de redactie) se întrunește la sediul societății ori de cîte ori este necesar și ia decizii cu majoritatea simpla de voturi din numărul total al membrilor.

Dezbaterile consiliului de administrație (colegiul de redactie) au loc conform ordinii de zi stabilite și comunicate în prealabil. Acestea se consemnează în procesul-verbal al ședinței, care se scrie într-un registru sigilat și parafat.

Membrii consiliului de administrație (colegiul de redactie) vor putea exercita orice act care este legat de administrarea societății, în interesul acesteia.

Articolul 13

Atribuții

Consiliul de administrație (colegiul de redactie) are următoarele atribuții principale:

a) angajează și concediază personalul societății;

b) stabilește îndatoririle și împuternicirile personalului societății, pe compartimente;

c) aproba încheierea de contracte de închiriere;

d) stabilește strategia publicației;

e) elaborează raportul cu privire la activitatea societății, bilanțul și contul de profit și pierderi pe anul precedent, precum și proiectul de program de activitate și proiectul de buget al societății pe anul următor;

f) rezolva orice alte probleme care privesc conducerea curenta a activității.

Capitolul 7 Controlul societății

Articolul 14

Controlul gestiunii

Gestiunea societății este controlată de asociați și de cenzori, potrivit legii.

Capitolul 8 Activitatea societății

Articolul 15

Exercițiul economico-financiar

Exercițiul economico-financiar începe la 1 ianuarie și se încheie la 31 decembrie ale fiecărui an. Primul exercițiu începe la data constituirii societății.

Articolul 16

Contabilitatea

Societatea va tine evidența contabilă și va întocmi bilanțul și contul de profit și pierderi conform reglementărilor Ministerului Finanțelor.

Articolul 17

Profitul

Profitul societății se stabilește prin bilanț, iar plata profitului se face de societate, în condițiile legii.

Articolul 18

Salarizarea

Nivelul salariilor și alte drepturi bănești pentru personalul societății, pe categorii de calificare și funcții, se stabilește de consiliul de administrație (colegiul de redactie), în funcție de studii și munca efectiv prestată, conform legii.

Articolul 19

Amortizarea fondurilor fixe

Consiliul de administrație (colegiul de redactie) stabilește, în condițiile legii, modul de amortizare a fondurilor fixe.

Capitolul 9 Modificarea formei juridice, lichidarea, litigii

Articolul 20

Modificarea formei juridice

Modificarea formei juridice se va face cu respectarea prevederilor legale. Noua societate va îndeplini formalitățile de înregistrare și publicitate cerute de lege la înființarea societății.

Articolul 21

Dizolvare

Societatea se dizolva în următoarele cazuri:

- imposibilitatea realizării obiectului de activitate;

- falimentul;

- hotărîrea adunării generale a asociaților;

- alte cazuri prevăzute de lege.

Articolul 22

Asociere, fuzionare

Asocierea sau fuzionarea va putea fi facuta în condițiile legii.

Articolul 23

Lichidare

În caz de dizolvare, societatea se lichidează. Lichidarea se face după procedura prevăzută de lege.

Articolul 24

Litigii

Litigiile societății cu persoane fizice sau juridice române sînt de competența instanțelor judecătorești din România. Litigiile născute din raporturile contractuale dintre societate și persoanele juridice străine pot fi soluționate și prin arbitraj.

Articolul 25

Prevederile prezentului statut se completează cu dispozițiile legale.

------------------------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.