Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 1360/2004

privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2004 pentru județul Arad, în vederea finalizării Parcului reconcilierii româno-maghiare din municipiul Arad, județul Arad

prezumat în vigoare

Data actului
26 august 2004
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 810 din 2 septembrie 2004
Citează
5 acte
Structură
5 articole · 2.864 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul art. 108 din Constituție, republicată, al

art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002

privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și al

art. 25 lit. a) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003 , cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă suplimentarea sumelor defalcate din impozitul pe venit pentru bugetele locale pe anul 2004, cu suma de 30 miliarde lei pentru județul Arad, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2004, și alocarea acesteia bugetului propriu al municipiului Arad, în vederea finalizării Parcului reconcilierii româno-maghiare din municipiul Arad, județul Arad.

Articolul 2

Utilizarea sumei prevăzute la art. 1 se face de către ordonatorul principal de credite, potrivit dispozițiilor legale.

Articolul 3

Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în volumul și în structura bugetului de stat pe anul 2004.

Articolul 4

Suma de 25 miliarde lei, acordată Ministerului Culturii și Cultelor pe anul 2004 pentru Monumentul Marii Uniri din municipiul Arad în baza prevederilor

Hotărârii Guvernului nr. 281/2004

privind suplimentarea bugetului Ministerului Culturii și Cultelor din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pe anul 2004 pentru finanțarea cheltuielilor aferente realizării și amplasării Monumentului Marii Uniri în municipiul Arad, cu modificările și completările ulterioare, se disponibilizează la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pe anul 2004.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
p. Ministrul de stat, ministrul administrației și internelor,
Florin Zamfir Sandu,
secretar de stat
Ministrul delegat pentru administrația publică,
Gheorghe Emacu
Ministrul culturii și cultelor,
Răzvan Theodorescu
Ministrul finanțelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
București, 26 august 2004.
Nr. 1.360.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.