Contractul din 2 septembrie 2004
a Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A. pentru perioada 2004-2007
prezumat în vigoare
Capitolul I Dispoziții generale
Articolul 1
Părțile contractante
Prezentul contract de activitate se încheie între Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, în numele statului, și Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A., denumită în continuare C.F.R. Călători, în concordanță cu prevederile art. 33 și ale
art. 35 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 12/1998
privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 89/1999 , cu modificările și completările ulterioare, și ale
art. 16 din Hotărârea Guvernului nr. 584/1998
privind înființarea Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A. prin reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 2
Obiectul contractului de activitate
Obiectul prezentului contract de activitate constă în reglementarea raporturilor dintre C.F.R. Călători și instituțiile publice în vederea realizării, la standarde de confort, calitate și siguranță, a transportului feroviar public de călători, care are caracter de serviciu public social.
Prezentul contract de activitate conține, la data semnării, clauzele generale pentru întreaga durată de valabilitate, inclusiv pentru anul 2004.
Prevederile specifice pentru anii 2005-2007 se stabilesc anual, prin hotărâre a Guvernului pentru aprobarea bugetului C.F.R. Călători, după aprobarea legii anuale a bugetului de stat.
Articolul 3
Durata contractului de activitate
Prezentul contract de activitate se încheie pe o durată de 4 ani, respectiv pentru perioada 2004-2007.
Capitolul II Obligații generale ale părților
Articolul 4
Obligațiile C.F.R. Călători
Pe durata de valabilitate a prezentului contract de activitate C.F.R. Călători se obligă să pregătească și să pună în circulație numărul și categoriile de trenuri necesare pentru asigurarea caracterului de serviciu public social pentru transportul feroviar public de călători. Numărul minim și categoriile de trenuri care vor circula pe secții de circulație se vor aproba prin ordin al ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului.
Capacitățile de transport care se pun la dispoziție publicului vor fi prevăzute anual în funcție de evoluția, de cerințele pieței și de posibilitățile bugetului de stat.
Oferta de servicii se structurează pe următoarele categorii de trenuri:
- Eurocity și Euronight, conectate la rețeaua internațională;
- Intercity și Intercity Expres;
- rapide;
- accelerate;
- personale.
C.F.R. Călători va asigura publicului călător următoarele tipuri de servicii:
- transportul de călători în trafic intern și internațional cu trenuri prevăzute în planul de mers al trenurilor, cu trenuri suplimentare sau cu trenuri special comandate;
- capacități de transport diferențiate pe criterii de confort și de servicii: vagoane clasa I și clasa a II-a, compartimentate și necompartimentate, vagoane de dormit clasa I și clasa a II-a, vagoane-cușetă, salon, restaurant și bar, vagoane pentru transportul autovehiculelor;
- gratuitatea unor informații legate de mersul trenurilor și de călătorie;
- posibilitatea închirierii de vagoane de călători de diverse tipuri și categorii;
- vânzarea legitimațiilor de călătorie cu anticipație de până la 10 zile în trafic intern și de până la 60 de zile în trafic internațional.
C.F.R. Călători va asigura pe toată durata contractului de transport condițiile minime obligatorii privind viteza comercială, confortul și serviciile la bord, în funcție de categoria trenului.
Strategia de dezvoltare și modernizare a C.F.R. Călători va fi în concordanță cu legislația europeană în domeniul transportului feroviar de călători și va asigura condițiile necesare pentru integrarea europeană.
C.F.R. Călători se obligă ca prin politica de marketing pe care o va promova să asigure satisfacerea cerinței pieței de transport feroviar public de călători.
C.F.R. Călători se obligă să promoveze o politică tarifară corelată cu legislația în vigoare privind regimul tarifelor pentru serviciile publice cu caracter social și cu evoluția pieței de transport.
C.F.R. Călători va acorda facilități de călătorie pentru serviciile prestate anumitor categorii de persoane, potrivit reglementărilor în vigoare.
C.F.R. Călători se obligă să acționeze permanent pentru utilizarea eficientă a resurselor materiale și umane, asigurând astfel reducerea cheltuielilor reale de transport.
Pentru utilizarea infrastructurii feroviare publice, C.F.R. Călători va plăti Companiei Naționale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. tarife de utilizare, care se stabilesc conform prevederilor legale.
Articolul 5
Lista programelor prioritare
Principalele programe prioritare de dezvoltare, modernizare și investiții ale C.F.R. Călători pentru perioada de valabilitate a prezentului contract de activitate sunt prevăzute în tabelul nr. 1.
Tabelul nr. 1
Nr. crt.
Denumirea programului prioritar
1.
Program de dotare cu rame automotoare
2.
Program de realizare a sistemului automat de eliberare și rezervare de bilete
3.
Program de dotare cu rame electrice
4.
Program de modernizare a locomotivelor pentru transportul de călători
5.
Program de dotare și modernizare a vagoanelor de călători
6.
Program de realizare a interoperabilității feroviare
Articolul 6
Obligații generale ale Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului
Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului va aloca sumele cuvenite C.F.R. Călători ca diferență între tarifele stabilite cu avizul autorităților publice competente și costurile reale de transport, la care se adaugă o cotă de profit cuprinsă între 3 și 5% din costul respectiv, prevăzute prin bugetul de venituri și cheltuieli, cu încadrarea în sumele aprobate anual cu această destinație în bugetul său.
Pentru facilitățile de călătorie acordate, potrivit legii, anumitor categorii de persoane, C.F.R. Călători va primi compensații, prevăzute în bugetul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, în limita sumelor alocate anual cu această destinație.
Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului va susține finanțarea de la bugetul de stat, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul său ori din credite garantate de stat și rambursate de la bugetul de stat, în condițiile legii, a investițiilor pentru realizarea programelor prioritare, precum și a proiectelor care asigură integrarea României în sistemul de transport feroviar european.
Capitolul III Dispoziții finale
Articolul 7
Examinarea derulării contractului
Părțile semnatare se vor întâlni cel puțin semestrial pentru a examina stadiul derulării contractului de activitate și eventual pentru a stabili măsuri de remediere, dacă:
- C.F.R. Călători nu poate realiza în cursul unui an oricare dintre obligațiile prevăzute în prezentul contract de activitate și, în special, cele legate de execuția bugetului de venituri și cheltuieli al acesteia;
- Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului nu poate executa una dintre obligațiile care îi revin, potrivit art. 6.
Articolul 8
Tarifele în transportul feroviar public de călători
C.F.R. Călători poate, după caz, să stabilească, în condițiile legii, și să adapteze la condițiile pieței tarifele pentru transportul feroviar public de călători, precum și pentru alte prestații și servicii din domeniul său de activitate, în scop comercial, în vederea menținerii, sporirii sau creării unui anumit trafic în transportul de călători.
Articolul 9
Evoluția indicatorilor din transportul feroviar public de călători
C.F.R. Călători va prezenta anual, o dată cu bilanțul contabil, evoluția indicatorilor și nivelul costurilor reale de transport, care să permită stabilirea modului de realizare efectivă a obiectivelor fixate prin prezentul contract de activitate.
Articolul 10
Acoperirea serviciului public social
Metodologia de calcul și nivelul sumelor lunare necesare pentru acoperirea serviciului public social, ca diferență între tarifele stabilite cu avizul autorităților publice competente și costurile reale de transport, la care se adaugă cota de profit prevăzută de lege, se stabilesc de Ministerul Finanțelor Publice și de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.
MINISTERUL TRANSPORTURILOR,
CONSTRUCȚIILOR ȘI TURISMULUI
Ministrul transporturilor,
construcțiilor și turismului,
..................................
SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT
FEROVIAR DE CĂLĂTORI "C.F.R. CĂLĂTORI" - S.A.
Director general, ................................
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.