Acord · Act Interna?ional

Acordul din 3 mai 1991

ACORD COMERCIAL din 3 mai 1991 între Guvernul României și Guvernul Republicii Indonezia

prezumat în vigoare

Data actului
3 mai 1991
Emitent
Act Interna?ional
Structură
11 articole · 6.169 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

între Guvernul României și Guvernul Republicii Indonezia Emitent : ACT INTERNAȚIONAL

Publicat în : MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 21 iunie 1991

Guvernul României și Guvernul Republicii Indonezia (denumite mai jos părți contractante),

dorind sa dezvolte și sa intareasca relatiile economice și comerciale dintre cele doua tari pe baza egalitatii și avantajului reciproc,

au convenit cele ce urmeaza:

Articolul 1

Părțile contractante vor lua măsuri adecvate, conform legilor, reglementarilor și procedurilor în vigoare în tarile lor, pentru a facilita, intensifica și diversifica comerțului cu marfuri și servicii dintre cele doua tari.

Articolul 2

Fiecare parte contractantă, ca membra a Acordului general pentru tarife și comert (G.A.T.T.), va acorda celeilalte părți contractante tratamentul natiunii celei mai favorizate în toate problemele referitoare la:

a) taxe vamale și taxe de orice fel, inclusiv metodele de percepere a acestor taxe, impuse asupra sau în legătură cu importul și exportul, sau impuse asupra transferului de fonduri pentru importuri și exporturi;

b) reguli, formalitati și cheltuieli legate de vamuire;

și

c) toate taxele interne sau alte cheltuieli interne de orice fel impuse asupra sau în legătură cu produsele importate și exportate.

Articolul 3

Prevederile articolului precedent din prezentul acord nu vor fi aplicate avantajelor, preferintelor sau excepțiilor pe care fiecare parte contractantă le-a acordat sau le poate acorda:

a) tarilor limitrofe cu scopul de a facilita comertul de frontieră;

b) tarilor care sînt membre ale unei uniuni vamale sau ale unei zone de comert liber la care oricare parte contractantă a aderat sau poate să adere;

c) ca rezultat al participării la aranjamente comerciale bilaterale, multilaterale, precum și regionale; și

d) marfurilor importate în virtutea programelor de ajutorare acordate de tari sau organizații și/sau institutii internationale.

Articolul 4

1. Navele fiecarei tari, precum și incarcatura, pasagerii și echipajele lor se vor bucura la intrarea, plecarea și staționarea în porturile celeilalte părți de avantajele similare acelora acordate de legile, regulile și reglementarile lor respective navelor navigind sub pavilioanele tertelor tari.

2. Prevederile paragrafului 1 nu se vor aplica traficului de coasta.

Articolul 5

Livrarile de marfuri și servicii se vor efectua în conformitate cu prezentul acord, pe bază de contracte care vor fi incheiate între persoane fizice, întreprinderi sau organizații din fiecare tara, abilitate să efectueze operațiuni de comert exterior, în conformitate cu reglementarile în vigoare în cele doua tari și uzantele comerciale internationale.

Părțile contractante vor incuraja și acorda asistența necesară persoanelor fizice, întreprinderilor sau organizațiilor de resort din fiecare tara, în vederea examinarii posibilității de încheiere de aranjamente comerciale pe termen scurt sau lung, în conformitate cu legislatia în vigoare în tarile lor.

Articolul 6

Toate plățile între cele doua tari vor fi efectuate în devize convertibile, asa cum sînt ele definite de Fondul Monetar International sau în alt mod convenit între cele doua părți.

Articolul 7

Părțile contractante se obliga sa acorde, dacă este cazul, licente de import și export persoanelor fizice, întreprinderilor și organizațiilor din tarile lor, în concordanta cu legile și reglementarile din fiecare tara.

Articolul 8

Prevederile prezentului acord nu vor limita drepturile fiecarei părți contractante de a adopta și aplica măsuri legate de protectia securitatii și sănătății publice sau prevenirea bolilor și pestei la animale și plante.

Articolul 9

În scopul promovarii comerțului dintre cele doua tari, părțile contractante vor incuraja și facilita vizitele oamenilor de afaceri, reprezentantilor de firme sau organizații și ale delegatiilor comerciale și participarea la tirgurile și expozitiile care vor avea loc în cele doua tari.

Articolul 10

Ambele părți se vor consulta, ori de cite ori va fi necesar, în scopul de a recomanda măsuri pentru extinderea comerțului reciproc sau pentru a rezolva probleme care s-ar putea ridica în legătură cu indeplinirea prezentului acord.

Articolul 11

Prezentul acord va intra în vigoare la data ultimei notificari privind indeplinirea de către ambele părți contractante a cerințelor legislației proprii și va ramine în vigoare pe o perioadă de 3 ani, cu prelungire automata pe noi perioade de cite 3 ani, dacă nici una dintre părțile contractante nu va comunică în scris, cu 3 luni înainte de expirarea perioadei de valabilitate, intentia sa de a-l anula.

La data intrarii în vigoare a prezentului acord, acordul comercial anterior dintre cele doua guverne, semnat la 8 martie 1975 la București, își inceteaza valabilitatea.

Prevederile prezentului acord vor continua să se aplice, și după expirarea lui, tuturor contractelor incheiate în perioada valabilității sale, dar care nu au fost realizate în intregime pînă la data expirarii sale.

Prezentul acord poate fi modificat prin acord reciproc. Orice modificare sau anulare a prezentului acord va fi facuta fără prejudicii asupra drepturilor și obligațiilor care deriva din sau sînt contractate în baza acestui acord, pînă la data unei astfel de modificari sau anulari.

Drept pentru care subsemnatii, autorizati corespunzător de către Guvernul lor, au semnat prezentul acord.

Întocmit la București, România, la 3 mai 1991, în cite trei exemplare originale în limbile română, bahasa indoneziana și engleza, toate textele fiind egal autentice.

În caz de diferente între oricare din textele prezentului acord, textul în limba engleza va prevala.

Dr. Napoleon Pop,

secretar de stat,

Ministerul Comerțului și Turismului

Dr. Soedradjad Djiwandono,

ministru junior al comerțului,

Ministerul Comerțului

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.