HG nr. 394/1991
privind utilizarea resurselor în lei aferente creditelor externe pe termen mijlociu și lung
prezumat în vigoare
Guvernul României hotărăște:
Articolul 1
Sumele în valută obținute din credite externe pe termen mijlociu și lung, primite de la organismele financiare internaționale sau guvernamentale în cursul anului 1991, se utilizează potrivit destinatei stabilite prin acordurile de împrumut și actele normative privind garantarea și rambursarea acestora.
Echivalentul în lei al creditelor externe de la alin. 1 de mai sus, destinate plății importurilor de materii prime, materiale, piese de schimb, combustibili, energie și alte bunuri pentru producție, se va utiliza, pe măsura încasării de la beneficiarii importurilor, pînă la termenele de plată a ratelor de credit extern, pentru finanțarea pe calea creditului intern în lei a obiectivelor de investiții productive de importanța deosebită aflate în curs de execuție la 31 decembrie 1990.
Echivalentul în lei al creditelor externe se determina pe baza cursului oficial în vigoare pentru produsele și materialele de balanța și cheltuieli în valută ale instituțiilor publice și la cursul interbancar pentru celelalte importuri.
Articolul 2
Corespunzător sumelor în valută aferente creditelor externe pe termen mijlociu și lung utilizate pentru importurile prevăzute la art. 1, pe măsura încasării contravalorii în lei a valutei de la beneficiarii importurilor, Banca Naționala a României va evidenția sumele încasate în conturi distincte pe seama Ministerului Economiei și Finanțelor, pe fiecare credit extern contractat.
Articolul 3
Lista obiectivelor de investiții productive de importanța deosebită necesare economiei și la care pînă la 31 decembrie 1990 s-a executat peste 60% din valoarea investiției recalculate în prețuri noi, cu durate scurte de rambursare a cheltuielilor de investiții, pentru care se vor acorda credite în condițiile acestei hotărîri, va fi stabilită pe baza studiilor tehnico-economice de fezabilitate și a condițiilor de execuție de către ministerele și departamentele economice, la propunerea beneficiarilor de investiții și cu avizul unităților teritoriale ale Băncii Române pentru Dezvoltare - S.A. sau Băncii Agricole - S.A., după caz.
Articolul 4
Ministerele și departamentele economice vor transmite Ministerului Economiei și Finanțelor listele aprobate și eșalonarea valorică a sumelor necesare pentru fiecare obiectiv.
Articolul 5
Banca Naționala a României, pe baza comunicărilor transmise de Ministerul Economiei și Finanțelor, va pune la dispoziția Băncii Române pentru Dezvoltare - S.A. și Băncii Agricole - S.A., din disponibilitățile existente în conturile speciale deschise potrivit art. 2 de mai sus, sumele necesare pentru acordarea de credite agenților economici pentru continuarea lucrărilor de investiții în curs de execuție, potrivit prezentei hotărîri.
Articolul 6
Unitățile teritoriale ale Băncii Române pentru Dezvoltare - S.A. și Băncii Agricole - S.A. vor încheia cu beneficiarii de investiții contracte de credit pe durate de pînă la 5 ani, perioada în care trebuie să se asigure rambursarea creditelor și plata dobinzilor aferente.
Articolul 7
Dobinda care se plătește de către băncile comerciale și de către agenții economici pentru sumele puse la dispoziția acestora pentru creditarea obiectivelor de investiții, în condițiile prezentei hotărîri, se stabilește pe bază de contract și este indexabila în funcție de modificarea nivelului dobinzilor la creditele acordate de bănci pe termen mijlociu și lung.
Articolul 8
În cazuri excepționale, pentru unele obiective de investiții productive de importanța deosebită, la care durata de rambursare a creditului și dobinzilor depășește perioada de 5 ani, prevăzută la art. 6 de mai sus, sau pentru care finanțarea lucrărilor este prevăzută potrivit normelor legale să se facă de la buget, ministerele și departamentele economice vor prezenta, pentru aprobare la Guvern, propuneri corespunzătoare, cu avizul Ministerului Economiei și Finanțelor.
PRIM-MINISTRU PETRE ROMAN
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.