Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 146/2013

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 29 alin. (3^1) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997

prezumat în vigoare

Data actului
7 martie 2013
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 182 din 2 aprilie 2013
Citează
11 acte
Structură
0 articole · 13.522 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. I alin. (1) din Legea nr. 261/2008

privind modificarea și completarea

art. 29 din Legea nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991

și ale

Legii nr. 169/1997 , excepție ridicată de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Dâmbovița în Dosarul nr. 2.621/262/2011 al Tribunalului Dâmbovița - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 31D/2013.

La apelul nominal răspund, pentru partea Arhiepiscopia Bucureștilor, consilieri juridici Paul Valerie Chiru și Silviu-Andrei Vlădăreanu. Lipsesc celelalte părți, precum și autorul excepției de neconstituționalitate, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Reprezentanții părții Arhiepiscopia Bucureștilor solicită respingerea excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că, în aplicarea

Legii fondului funciar nr. 18/1991 , terenurile cu vegetație forestieră au fost restituite prin reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestora, cu anumite excepții, respectiv a unor terenuri situate în județele Prahova și Ilfov. Spre deosebire de

Legea nr. 61/1937

pentru înzestrarea unor mănăstiri ortodoxe din țară cu întinderi de păduri și alte terenuri, în cuprinsul căreia noțiunea de "înzestrare" avea semnificația de "folosință veșnică și perpetuă", prin

Legea nr. 261/2008

privind modificarea și completarea

art. 29 din Legea nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991

și ale

Legii nr. 169/1997 , legiuitorul a clarificat înțelesul acestei noțiuni, statuând în mod expres că terenurile forestiere se dobândesc în proprietate. Invocă cele statuate prin Decizia Curții Constituționale nr. 1.654 din 15 decembrie 2009 .

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale în această materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 11 decembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 2.621/262/2011, Tribunalul Dâmbovița - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. I alin. (1) din Legea nr. 261/2008

privind modificarea și completarea

art. 29 din Legea nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991

și ale

Legii nr. 169/1997 , excepție ridicată de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Dâmbovița într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de pădure.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, se susține că, potrivit dispozițiilor art. 136 alin. (3) teza finală și alin. (4) din Constituție, bunurile care, în temeiul legii organice, fac obiectul exclusiv al proprietății publice, pot fi date în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică.

Potrivit legii organice, respectiv

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998

privind bunurile proprietate publică, bunurile de uz sau de interes public național, declarate ca atare prin lege, fac parte din domeniul public al statului. De asemenea, potrivit dispozițiilor

art. 34 alin. (1) din Legea nr. 46/2008

- Codul silvic, terenurile forestiere proprietate publică a statului nu pot face obiectul constituirii dreptului de proprietate sau al vreunui dezmembrământ al acestuia. În opinia autorului excepției, rezultă din coroborarea acestor texte legale și constituționale că legiuitorul putea să dispună asupra unui teren forestier, care făcea parte din domeniul public al statului, în favoarea unei persoane juridice de utilitate publică, astfel cum este, în temeiul

art. 8 alin. (1) din Legea nr. 489/2006

privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, și structura de cult religios, numai prin darea lui în folosință gratuită, iar nu prin dobândirea în proprietate, astfel cum dispune textul de lege criticat.

Tribunalul Dâmbovița - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că reglementarea condițiilor și a modalităților în care operează reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor preluate de fostele cooperative agricole de producție către foștii proprietari sau către moștenitorii acestora constituie opțiuni ale legiuitorului și au la bază exercitarea dreptului statului de a decide asupra modului în care sunt reparate abuzurile săvârșite în trecut cu privire la proprietatea funciară.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl reprezintă prevederile

art. I alin. (1) din Legea nr. 261/2008

privind modificarea și completarea

art. 29 din Legea nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991

și ale

Legii nr. 169/1997 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 10 noiembrie 2008.

Analizând acest act normativ, Curtea constată că

art. I din Legea nr. 261/2008

cuprinde două puncte, astfel încât, în realitate, în conformitate și cu motivarea autorului excepției de neconstituționalitate, referirea la

art. I alin. (1) din Legea nr. 261/2008

este făcută la dispozițiile art. I pct. 1 din același act normativ, care are un conținut identic, și care a modificat și completat dispozițiile

art. 29 din Legea nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991

și ale

Legii nr. 169/1997 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, cu modificările și completările ulterioare.

Având în vedere motivarea excepției de neconstituționalitate, precum și în temeiul

art. 62 teza întâi din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, Curtea constată că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 29 alin. (3^1) din Legea nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991

și ale

Legii nr. 169/1997 , astfel cum a fost modificat prin

art. I pct. 1 din Legea nr. 261/2008 , potrivit cărora: "Structurile de cult prevăzute la alin. (2), care au avut în folosință sau în înzestrare terenuri cu destinație forestieră, potrivit prevederilor

Legii nr. 61/1937

pentru înzestrarea unor mănăstiri ortodoxe din țară cu întinderi de păduri și alte terenuri, publicată în Monitorul Oficial, nr. 66 din 20 martie 1937, astfel cum a fost modificată prin

Decretul-lege nr. 47/1938 , publicat în Monitorul Oficial nr. 74 din 30 martie 1938, cu modificările și completările ulterioare, dobândesc în proprietate respectivele suprafețe."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 136 alin. (3) și (4) referitor la proprietatea publică și la bunurile proprietate publică.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că textul de lege criticat a mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții din Legea fundamentală, și cu o motivare identică.

Astfel, prin

Decizia nr. 983 din 22 noiembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 4 ianuarie 2013, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate, statuând că, potrivit

art. 1 din Legea nr. 61/1937 , noțiunea de "înzestrare" din titlul

Legii nr. 61/1937

avea semnificația de atribuire "în deplină și perpetuă folosință". Mai mult, acest articol precizează și scopul atribuirii acestor suprafețe de pădure și alte terenuri, și anume ca veniturile obținute din exploatarea acestora să servească "exclusiv pentru conservarea și restaurarea clădirilor monumentelor istorice aparținând acestor mănăstiri, precum și pentru întreținerea diferitelor școli-ateliere, tipografii, aziluri, orfelinate, instituții de asistență socială și sanitare etc."

Curtea a statuat că mănăstirile înzestrate de către stat cu astfel de terenuri dobândeau, potrivit legii, "folosință deplină și perpetuă", precum și dreptul de a culege fructele, dar aceste bunuri cu care au fost înzestrate unele mănăstiri ortodoxe astfel cum sunt nominalizate expres în anexa la

Decretul-lege nr. 47/1938

(care a modificat

Legea nr. 61/1937 ), intitulată "Tabloul mănăstirilor înzestrate și al suprafețelor de pădure atribuite fiecăreia", au fost atribuite în proprietate acestora, întrucât numai dreptul de proprietate este perpetuu, nu și folosința.

Prin decizia menționată, Curtea a mai reținut că, sub imperiul actualului regim constituțional, legiuitorul român a adoptat o serie de legi reparatorii în domeniul funciar, între care se numără și

Legea nr. 1/2000 .

Astfel, potrivit dispozițiilor

art. 29 alin. (3^1) din Legea nr. 1/2000 , cu modificările și completările ulterioare, text de lege criticat și în prezenta cauză, centrele eparhiale, protoieriile, mănăstirile, schiturile, parohiile, filialele și alte structuri ale unităților de cult îndreptățite să solicite, potrivit dispozițiilor

art. 29 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 , reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere dobândesc în proprietate respectivele suprafețe de teren. Prin urmare, în concepția legiuitorului primar din anul 2008, dată la care a fost adoptată legea de modificare a

Legii nr. 1/2000 , noțiunea juridică de "înzestrare" echivala cu dobândirea unui drept de proprietate, ceea ce, în consecință, îndreptățește structurile de cult să solicite reconstituirea acestuia.

De altfel, Curtea s-a mai pronunțat asupra acestei soluții legislative (spre exemplu, Decizia nr. 1.654 din 15 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 22 ianuarie 2010), statuând că reglementarea modalităților de reconstituire a dreptului de proprietate în cazul structurilor de cult constituie opțiuni ale legiuitorului, în acord cu politica economică a statului în materie și cu finalitatea reparatorie a legii.

Atât soluția pronunțată în deciziile menționate, cât și considerentele pe care acestea s-au întemeiat își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenței Curții Constituționale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 29 alin. (3^1) din Legea nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991

și ale

Legii nr. 169/1997

.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 martie 2013.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Irina Loredana Gulie

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.