Decizia nr. 233/2013
privind înființarea Grupului interministerial strategic pentru prevenirea și combaterea macrocriminalității ce afectează siguranța cetățeanului și funcționarea instituțiilor publice
prezumat în vigoare 2 acte modificatoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Modificat prin 2
- Decizia nr. 269/2013 24 iulie 2013 pentru modificarea Deciziei prim-ministrului nr. 233/2013 privind înființarea Grupului int…
- Decizia nr. 397/2013 11 septembrie 2013 (prevederi anume) pentru modificarea anexei la Decizia prim-ministrului nr. 233/2013 privind înființarea Gru…
În temeiul art. 18 alin. (1) și al
art. 19 din Legea nr. 90/2001
privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare,
prim-ministrul emite prezenta decizie.
Articolul 1
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii se înființează Grupul interministerial strategic pentru prevenirea și combaterea macrocriminalității ce afectează siguranța cetățeanului și funcționarea instituțiilor publice, organism fără personalitate juridică, denumit în continuare GIS.
În înțelesul prezentei decizii, macrocriminalitatea reprezintă activitățile infracționale circumscrise criminalității organizate - interne sau transfrontaliere -, macrocriminalității economico-financiare, spălării banilor, finanțării terorismului, marii corupții sau altor fapte ilicite, care prin modul de operare sau consecințe pun în pericol grav ordinea publică, credibilitatea și/sau autoritatea instituțiilor de aplicare a legii.
Articolul 2
GIS funcționează în subordinea prim-ministrului și în coordonarea viceprim-ministrului cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale.
GIS are rolul de elaborare, integrare, corelare și monitorizare a politicii Guvernului de prevenire a macrocriminalității, asigurând conceperea și punerea în executare a unui management eficient de luptă împotriva acesteia.
Articolul 3
GIS are următoarele atribuții principale:
a) analizează cauzele macrocriminalității și condițiile care favorizează acest fenomen, precum și structura, starea și dinamica acestuia;
b) evaluează efectele măsurilor legislative și ale măsurilor de politică penală asupra macrocriminalității;
c) elaborează - împreună cu instituțiile publice interesate - și prezintă Guvernului spre aprobare strategiile și programele naționale de prevenire a macrocriminalității;
d) coordonează și evaluează punerea în aplicare a strategiilor și programelor prevăzute la lit. c);
e) acordă asistență autorităților competente pentru elaborarea strategiilor sectoriale de prevenire și control al macrocriminalității;
f) identifică metodele și mijloacele practice care pot fi folosite de către autoritățile competente în scopul prevenirii și combaterii macrocriminalității și formulează propuneri corespunzătoare pentru utilizarea acestora;
g) coordonează procesul de identificare a noilor manifestări ale macrocriminalității și inițiază procesele necesare combaterii acestora;
h) înaintează informări, periodic sau ori de câte ori este nevoie, prim-ministrului și autorităților competente cu privire la activitatea și rezultatele obținute de GIS;
i) corelează politicile guvernamentale cu angajamentele și condiționalitățile asumate de Guvern în relația cu organizațiile internaționale.
Articolul 4
Ministerele și instituțiile administrației publice centrale care fac parte din GIS sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie. Ministerele sunt reprezentate la activitățile GIS la nivel de secretar de stat, iar celelalte instituții ale administrației publice centrale de către conducătorii acestora.
În raport cu sarcinile concrete ce revin GIS, la activitatea acestuia pot participa și specialiști în domeniul de activitate din cadrul autorităților și instituțiilor reprezentate.
La lucrările GIS participă, ca invitați permanenți, reprezentanți ai instituțiilor publice cu atribuții în domeniul siguranței naționale.
La lucrările GIS pot fi invitați reprezentanți ai altor autorități ale administrației publice, ai mediului academic, ai structurilor asociative ale autorităților publice locale, precum și ai organizațiilor societății civile, care pot contribui la soluționarea unor probleme aflate pe ordinea de zi.
Articolul 5
GIS integrează rapoartele de activitate periodice ale instituțiilor și autorităților reprezentate în acesta și prezintă prim-ministrului, la 3 luni sau ori de câte ori situația impune, informări privind managementul combaterii formelor de manifestare a macrocriminalității.
La solicitarea prim-ministrului, GIS va prezenta informări asupra stadiului de implementare a politicilor guvernamentale intersectoriale gestionate de acesta.
Pentru elaborarea strategiilor și a programelor de prevenire și combatere a macrocriminalității, GIS poate constitui grupuri de lucru, formate din specialiști.
GIS își desfășoară activitatea în baza unui regulament aprobat în prima ședință de lucru de viceprim-ministrul cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale. Asistența tehnică a funcționării GIS este asigurată de către secretariat, a cărui organizare este prevăzută în regulament.
Articolul 6
În exercitarea atribuțiilor sale, GIS colaborează cu ministerele, cu celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, cu autorități publice, precum și cu alte organizații guvernamentale sau neguvernamentale ce au ca obiect de activitate prevenirea macrocriminalității.
Articolul 7
GIS se reunește în ședințe lunare sau, ori de câte ori este necesar, la convocarea viceprim-ministrului cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale.
Articolul 8
Grupurile de lucru constituite prin acte ale autorităților sau instituțiilor cu atribuții în prevenirea și combaterea macrocriminalității își desfășoară în continuare activitatea, în coordonarea strategică a GIS.
Articolul 9
La data intrării în vigoare a prezentei decizii se abrogă:
a)
Decizia prim-ministrului nr. 275/2012
privind înființarea Comitetului interministerial pentru combaterea corupției, a criminalității organizate transnaționale și a formelor grave ale criminalității economice și financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 24 mai 2012;
b)
Decizia prim-ministrului nr. 277/2012
privind înființarea Comitetului interministerial în domeniul ordinii publice și siguranței cetățeanului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 24 mai 2012.
PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: Secretarul general al Guvernului, Ion Moraru București, 10 iunie 2013. Nr. 233.
Anexa COMPONENȚA
Grupului interministerial strategic
pentru prevenirea și combaterea macrocriminalității ce
afectează siguranța cetățeanului și funcționarea instituțiilor publice
1. Ministerul Afacerilor Interne
2. Ministerul Justiției
3. Ministerul Public
4. Ministerul Afacerilor Externe
5. Ministerul Fondurilor Europene
6. Ministerul Finanțelor Publice, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală
7. Ministerul Economiei
8. Ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice, prin Garda Națională de Mediu
9. Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor
10. Departamentul pentru Lupta Antifraudă - DLAF
11. Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor
12. Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice
--------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.