Decizia nr. 363/2013

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 2 și 10 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ștefania Ionică în Dosarul nr. 9.255/215/2012 al Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 46D/2013.

La apelul nominal, lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 57D/2013, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioan Breaz în Dosarul nr. 787/191/2012 al Tribunalului Alba - Secția penală.

La apelul nominal răspunde autorul excepției personal, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 82D/2013, care are ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Constantin Caraș în Dosarul nr. 3.150/229/2011 al Judecătoriei Fetești.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că autorul excepției a depus la dosar note scrise prin care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 98D/2013, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Societatea Comercială Energie & Eko Pyt - S.R.L. din București în Dosarul nr. 4.336/98/2012 al Tribunalului Ialomița - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 136D/2013, care are ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Bondi Zoltan în Dosarul nr. 1.099/242/2012 al Tribunalului Cluj - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 191D/2013, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, excepție ridicată de Constantin Adrian Grecu în Dosarul nr. 750/226/2013 al Judecătoriei Făgăraș.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 46D/2013, nr. 57D/2013, nr. 82D/2013, nr. 98D/2013, nr. 136D/2013 și nr. 191D/2013, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Autorul excepției Ioan Breaz arată că este de acord cu conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condițiile pentru conexarea cauzelor.

Curtea, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 57D/2013, nr. 82D/2013, nr. 98D/2013, nr. 136D/2013 și nr. 191D/2013 la Dosarul nr. 46D/2013, care este primul înregistrat.

Cauza este în stare de judecată.

Președintele acordă cuvântul autorului excepției Ioan Breaz, care solicită admiterea acesteia, reiterând argumentele invocate în fața Tribunalului Alba - Secția penală. Susține, astfel, că art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală aduce atingere prevederilor constituționale ale art. 129, potrivit căruia "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Arată că, într-o speță similară, prin

Decizia nr. 500/2012 , Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile

art. 118 alin. (3^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice sunt neconstituționale, deoarece contravin art. 129 din Constituție.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 2 și 10 din Codul de procedură penală, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin Încheierea din 23 noiembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 9.255/215/2012, Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 2 și 10 din Codul de procedură penală.

Excepția a fost ridicată de Ștefania Ionică cu ocazia soluționării recursului împotriva unei sentințe penale pronunțate într-o cauză având ca obiect o plângere formulată în temeiul art. 278^1 din Codul de procedură penală.

Prin Încheierea din 17 ianuarie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 787/191/2012, Tribunalul Alba - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală.

Excepția a fost ridicată de Ioan Breaz cu ocazia soluționării recursului împotriva unei sentințe penale pronunțate într-o cauză având ca obiect o plângere formulată în temeiul art. 278^1 din Codul de procedură penală.

Prin Încheierea din 23 ianuarie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 3.150/229/2011, Judecătoria Fetești a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală.

Excepția a fost ridicată de Constantin Caraș cu ocazia soluționării plângerii împotriva unei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale.

Prin Sentința penală nr. 21 din 1 februarie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 4.336/98/2012, Tribunalul Ialomița - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 din Codul de procedură penală.

Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială Energie & Eko Pyt - S.R.L. din București cu ocazia soluționării plângerii împotriva unor rezoluții de neîncepere a urmăririi penale.

Prin Decizia penală nr. 39 din 30 ianuarie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 1.099/242/2012, Tribunalul Cluj - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală.

Excepția a fost ridicată de Bondi Zoltan cu ocazia soluționării recursului împotriva unei sentințe penale pronunțate într-o cauză având ca obiect o plângere formulată în temeiul art. 278^1 din Codul de procedură penală.

Prin Încheierea din 26 februarie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 750/226/2013, Judecătoria Făgăraș a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor.

Excepția a fost ridicată de Constantin Adrian Grecu cu ocazia soluționării plângerii împotriva unei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia Ștefania Ionică susține că dispozițiile art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituționale ale art. 1 referitor la statul român, ale art. 4 privind unitatea poporului și egalitatea între cetățeni, ale art. 15 cu privire la universalitatea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale, ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, ale art. 51 alin. (4) cu privire la obligația autorităților publice de a răspunde la petiții în termenele și în condițiile stabilite potrivit legii, ale art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale art. 124 privind înfăptuirea justiției, ale art. 126 referitor la instanțele judecătorești, ale art. 131 alin. (1) cu privire la rolul Ministerului Public și ale art. 148 referitor la integrarea în Uniunea Europeană, precum și ale art. 11 cu privire la dreptul internațional și dreptul intern și ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului raportate la prevederile art. 1 referitor la obligația de a respecta drepturile omului, ale art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 13 referitor la dreptul la un recurs efectiv, ale art. 14 privind interzicerea discriminării și ale art. 17 referitor la interzicerea abuzului de drept din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv la prevederile art. 1 cu privire la egalitatea în drepturi, ale art. 2 referitor la interzicerea discriminării, ale art. 6 privind dreptul oricărei persoane de a-i fi recunoscută calitatea de subiect de drept, ale art. 7 referitor la egalitatea în fața legii, ale art. 8 instituind dreptul la un recurs efectiv, ale art. 10 privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 11 referitor la prezumția de nevinovăție și ale art. 30 cu privire la interzicerea abuzului de drept din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și la prevederile art. 14 privind dreptul la un proces echitabil din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice. În acest sens, arată că, în cazul în care procurorul ierarhic superior nu soluționează plângerea în termen de 20 de zile, persoana vătămată este ținută, sub sancțiunea decăderii, să se adreseze judecătorului în termen de 20 de zile de la expirarea termenului inițial de soluționare a plângerii de către procurorul ierarhic superior, persoana vătămată fiind, astfel, sancționată pentru culpa procurorului ierarhic superior, în condițiile în care textul de lege criticat nu prevede nicio sancțiune pentru acesta din urmă. Consideră că procedura instituită de dispozițiile art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedură penală este inechitabilă prin existența unei inegalități între armele aflate la îndemâna procurorului și armele de care dispune persoana ale cărei interese legitime sunt vătămate de soluția de netrimitere în judecată. Mai susține că termenul de 20 de zile la care se referă dispozițiile de lege criticate este prevăzut în favoarea părții care a formulat plângerea la procurorul ierarhic superior și care are dreptul la soluționarea acesteia într-un termen rezonabil - de 20 de zile -, putând să se adreseze judecătorului cu plângere și după expirarea acestui termen de recomandare. De vreme ce legiuitorul a prevăzut în art. 278 alin. 31 din Codul de procedură penală că procurorul ierarhic superior este obligat să comunice rezoluțiile sau ordonanțele prin care soluționează plângerile împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, este evident că termenul de formulare a plângerii în fața judecătorului curge de la data comunicării, și nu de la expirarea termenului de 20 de zile de la sesizarea procurorului ierarhic superior.

În ceea ce privește art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, autorii excepției susțin că dispozițiile de lege criticate - potrivit cărora soluțiile pronunțate în temeiul art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedură penală, în procedura plângerii în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, nu sunt supuse niciunei căi de atac - aduc atingere prevederilor constituționale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată, ale art. 51 referitor la dreptul de petiționare, ale art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, ale art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale art. 124 privind înfăptuirea justiției și ale art. 129 referitor la folosirea căilor de atac, precum și prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 8 privind dreptul la respectarea vieții private și de familie, ale art. 13 referitor la dreptul la un recurs efectiv și ale art. 17 referitor la interzicerea abuzului de drept din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție din Protocolul nr. 7 la Convenție. În acest sens, arată că, în practică, unele instanțe, în lipsa unei căi de atac împotriva hotărârilor pe care le pronunță, absolutizează prezumția de legalitate și temeinicie a rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată. Aceste instanțe nu își mai exercită, astfel, rolul activ în ceea ce privește administrarea tuturor probelor utile, pertinente și concludente în cauză, respingând plângerile împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată fără a intră în cercetarea fondului. Consideră că această conduită poate constitui premisa unor viitoare condamnări ale statului român de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere jurisprudența acestei instanțe, respectiv Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronunțată în Cauza Anghel împotriva României, paragraful 68, în care s-a constatat încălcarea art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ce statuează cu privire la prezumția de nevinovăție, văzută ca una dintre garanțiile fundamentale ale dreptului la un proces echitabil. Curtea Europeană a Drepturilor Omului ar putea constata, pornind de la practica instanțelor anterior menționată, atât încălcarea art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, cât și a art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenție. Statul are obligația de a garanta caracterul efectiv al accesului liber la justiție și al dreptului la apărare. Or, lipsa căii de atac împotriva hotărârii pronunțate de judecător în materia plângerilor împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv asupra sancțiunilor aplicate, dreptul de acces liber la justiție devenind, astfel, un drept iluzoriu și teoretic. Accesul liber la justiție implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului, în acest sens statuând și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, de exemplu, prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006.

Totodată, arată că legiuitorul poate limita numărul căilor de atac, însă prin norma criticată se înlătură singura cale de atac, și anume recursul, astfel încât eliminarea controlului judiciar al hotărârilor pronunțate în materia plângerilor împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată aduce atingere principiului accesului liber la justiție, dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare, precum și principiului unicității, imparțialității și egalității justiției, fiind, de fapt, golit de conținut principiul exercitării căilor de atac. În plus, prin practica diferită a instanțelor de judecată, în sensul în care unele administrează probatoriul în cauze, pe când altele nu intră în cercetarea fondului, se aduce atingere și art. 124 alin. (2) din Constituție privind unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției. Totodată, prin prisma argumentelor anterior reținute, se încalcă și prevederile art. 53 alin. (2) teza finală din Legea fundamentală, care prevede că, în ceea ce privește restrângerea unor drepturi sau libertăți, măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.

Mai arată că, într-o speță similară, Curtea Constituțională, prin

Decizia nr. 500 din 15 mai 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012, a constatat că dispozițiile

art. 118 alin. (3^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice sunt neconstituționale.

În fine, autorul excepției Constantin Adrian Grecu consideră că suprimarea dreptului la recurs al părții vătămate îi îngrădește acesteia accesul la al doilea grad de jurisdicție, care este "rezervat, prin inegalitate în fața legii, doar făptuitorului". Susține că, anterior suprimării acestui drept, o mare parte din sentințele date în primă instanță au fost casate, astfel încât textul de lege criticat sustrage controlului judiciar al instanțelor de recurs actele de favorizare a infractorilor prin rezoluții ale procurorilor de neîncepere a urmăririi penale, validate de primele instanțe de judecată prin sentințe definitive.

Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile art. 278^1 alin. 2 și 10 din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituție și din actele normative internaționale invocate de autorul excepției. Face trimitere, în acest sens, la jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume la

deciziile nr. 598/2005 , nr. 825/2008, nr. 497/2009, nr. 242/2011, nr. 599/2011, nr. 1.136/2011, nr. 1.456/2011 și nr. 1.625/2011.

Tribunalul Alba - Secția penală consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu încalcă prevederile art. 129 din Constituție invocate de autorul excepției. Arată că plângerea reglementată de art. 278^1 din Codul de procedură penală este o procedură specială, diferită de cea comună a acțiunilor penale, și are o natură juridică mixtă, atât de sesizare a instanței, cât și de cale de atac, întrucât, în prealabil, este obligatorie parcurgerea unei etape în fața organelor de urmărire penală, respectiv atacarea la procurorul ierarhic superior a rezoluției sau ordonanței procurorului de netrimitere în judecată. Practic, soluționarea plângerii de către instanța de judecată are valoarea unei veritabile a doua căi de atac, după respingerea plângerii de către procurorul ierarhic superior, care reprezintă prima cale de atac împotriva soluției procurorului de netrimitere în judecată. Astfel, nu se poate vorbi despre o suprimare a căii de atac a părții interesate, care are, practic, la îndemână, două căi de atac în ceea ce privește soluționarea acestui tip de cauze.

Legea nr. 202/2010

a fost adoptată pentru accelerarea soluționării proceselor și legiuitorul a apreciat că recursul împotriva soluției judecătorului apare ca o procedură dilatorie și inutilă, având în vedere parcursul anterior al acestui tip de cauze, potrivit art. 278 din Codul de procedură penală. Mai arată că nu se poate vorbi despre o similitudine cu situația din

Decizia Curții Constituționale nr. 500/2012

referitoare la neconstituționalitatea

art. 118 alin. (31) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , întrucât neconstituționalitatea acestui text de lege a fost constatată pentru lipsa oricărui control judiciar, ceea ce nu este cazul în speță.

Judecătoria Fetești apreciază ca fiind neîntemeiată excepția de neconstituționalitate. Astfel, consideră nefondate criticile aduse dispozițiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală în raport cu prevederile art. 16, 21 și 24 din Constituție, întrucât reglementarea căilor de atac împotriva hotărârii prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată reprezintă atributul exclusiv al legiuitorului, eliminarea căilor de atac în această materie fiind justificată de caracterul special al procedurii instituite de art. 278^1 din Codul de procedură penală, care asigură obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului de netrimitere în judecată. De asemenea, instanța reține că, prin instituirea caracterului definitiv al sentinței prin care se soluționează plângerea împotriva rezoluției sau ordonanței procurorului de netrimitere în judecată, nu se aduce atingere nici dreptului de proprietate privată și nici dreptului de petiționare.

Tribunalul Ialomița - Secția penală consideră că este neîntemeiată excepția de neconstituționalitate, deoarece textul de lege criticat nu aduce nicio atingere prevederilor art. 21 din Constituție și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Stabilirea căilor de atac împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță este de competența exclusivă a legiuitorului, care, ținând cont de specificul obiectului fiecărei categorii de litigii, poate reglementa norme procedurale derogatorii de la regulile generale stabilite prin Codul de procedură penală. Prin

art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 , legiuitorul a instituit o regulă procedurală nouă, ce elimină calea de atac a recursului, înlăturând, în acest fel, un grad de jurisdicție, în scopul simplificării și sporirii celerității soluționării cauzelor, cu impact direct asupra executării hotărârilor judecătorești astfel pronunțate.

Tribunalul Cluj - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură nu încalcă prevederile din Constituție invocate de autorul excepției. Astfel, arată că reglementarea căilor de atac împotriva hotărârii prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată reprezintă atributul exclusiv al legiuitorului. Eliminarea căii de atac a recursului în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de dispozițiile art. 278^1 din Codul de procedură penală, avându-se în vedere, cu prioritate, asigurarea celerității soluționării unor astfel de cauze, în scopul obținerii în mod rapid a unei hotărâri judecătorești definitive prin care se realizează controlul judiciar al soluției adoptate de procuror.

Judecătoria Făgăraș consideră că este neîntemeiată excepția de neconstituționalitate, deoarece textul de lege criticat nu aduce nicio atingere prevederilor din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate de autorul excepției. Arată că, pe de o parte, stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului, conform art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, iar, pe de altă parte, nicio prevedere a Constituției și a Convenției nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispozițiile art. 278^1 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci rezoluția sau ordonanța de netrimitere în judecată emisă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenție nu sunt aplicabile.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile art. 278^1 alin. 2 și 10 din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituție invocate. Face trimitere, în acest sens, la jurisprudența în materie a Curții Constituționale. Arată că, în cazul procedurii reglementate de art. 278^1 din Codul de procedură penală, accesul la justiție este asigurat prin aceea că persoanei vătămate i se recunoaște dreptul de a se adresa cu plângere instanței de judecată, contestând legalitatea și temeinicia soluției de netrimitere în judecată dispuse de procuror. Mai arată că principiul dublului grad de jurisdicție în materie penală își găsește aplicare numai atunci când obiectul judecății îl formează raportul penal de conflict. Având în vedere că obiectul judecății în cazul plângerii formulate potrivit art. 278^1 din Codul de procedură penală îl constituie legalitatea și temeinicia actului procurorului de netrimitere în judecată, iar nu fondul cauzei penale, acestei proceduri nu îi este aplicabil principiul dublului grad de jurisdicție în materie penală, prevăzut de art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenția europeană a drepturilor omului, în sensul căruia "Orice persoană declarată vinovată de o infracțiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declarației de vinovăție sau a condamnării de către o jurisdicție superioară". În ceea ce privește dreptul la apărare, acesta presupune, în sensul său larg, posibilitatea părților de a exercita căile de atac prevăzute de lege, fiind deci circumscris unui anumit cadru procesual, creat în condițiile legii. Dreptul la apărare, pe de o parte, nu poate fi conceput într-o cale de atac nereglementată de lege și, pe de altă parte, nu obligă legiuitorul să instituie principiul dublului grad de jurisdicție fără să țină seama de natura și obiectul cauzelor, întrucât, potrivit art. 129 din Constituție, reglementarea căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești este atributul exclusiv al legiuitorului. De asemenea, consideră că prevederile art. 51 și 52 din Constituție nu au incidență în cauza de față.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, deoarece nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituție invocate. Face trimitere, în acest sens, la

deciziile Curții Constituționale nr. 1.137/2007 , nr. 697/2008, nr. 777/2008, nr. 894/2008, nr. 1.329/2008, nr. 168/2009, nr. 1.041/2009, nr. 1.199/2009, nr. 1.176/2009, nr. 738/2009, nr. 745/2009, nr. 1.626/2011, nr. 62/2012, nr. 188/2012, nr. 234/2012, nr. 329/2012, nr. 477/2012, nr. 482/2012, nr. 564/2012, nr. 568/2012, nr. 571/2012, nr. 589/2012, nr. 599/2012, nr. 1.072/2012 și nr. 97/2013.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției prezent, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 278^1 alin. 2 și 10 din Codul de procedură penală, care au fost modificate - alineatul 2 - prin

Legea nr. 356/2006

pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, iar alineatul 10 - prin

Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. În ceea ce privește Sentința penală nr. 21 din 1 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția penală în Dosarul nr. 4.336/98/2012, potrivit căreia obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 278^1 din Codul de procedură penală, din considerentele actului de sesizare, reiese că autorul excepției Societatea Comercială Energie & Eko Pyt - S.R.L. din București critică doar alineatul 10 al art. 278^1 din Codul de procedură penală. În fine, potrivit Încheierii din 26 februarie 2013, pronunțată de Judecătoria Făgăraș în Dosarul nr. 750/226/2013, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie

art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 , care, de fapt, modifică alineatul 10 al art. 278^1 din Codul de procedură penală. Prin urmare, Curtea se va pronunța asupra dispozițiilor art. 278^1 alin. 2 și 10 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:

"În cazul în care prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori procurorul ierarhic superior nu a soluționat plângerea în termenul prevăzut în art. 277, termenul prevăzut în alin. 1 curge de la data expirării termenului inițial de 20 de zile.

[...] Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. 8 este definitivă."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorii excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 referitor la statul român, ale art. 4 privind unitatea poporului și egalitatea între cetățeni, ale art. 15 cu privire la universalitatea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale, ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată, ale art. 51 referitor la dreptul de petiționare, ale art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, ale art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale art. 124 privind înfăptuirea justiției, ale art. 126 referitor la instanțele judecătorești, ale art. 129 privind folosirea căilor de atac, ale art. 131 alin. (1) cu privire la rolul Ministerului Public și ale art. 148 referitor la integrarea în Uniunea Europeană, precum și ale art. 11 cu privire la dreptul internațional și dreptul intern și ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului raportate la prevederile art. 1 privind obligația de a respecta drepturile omului, ale art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 8 privind dreptul la respectarea vieții private și de familie, ale art. 13 referitor la dreptul la un recurs efectiv, ale art. 14 privind interzicerea discriminării și ale art. 17 referitor la interzicerea abuzului de drept din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție din Protocolul nr. 7 la Convenție, respectiv la prevederile art. 1 cu privire la egalitatea în drepturi, ale art. 2 referitor la interzicerea discriminării, ale art. 6 privind dreptul oricărei persoane de a-i fi recunoscută calitatea de subiect de drept, ale art. 7 referitor la egalitatea în fața legii, ale art. 8 instituind dreptul la un recurs efectiv, ale art. 10 privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 11 referitor la prezumția de nevinovăție și ale art. 30 cu privire la interzicerea abuzului de drept din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și la prevederile art. 14 privind dreptul la un proces echitabil din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 278^1 alin. 2 și 10 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi din Constituție și din actele normative internaționale invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare.

Astfel, prin

Decizia nr. 37 din 20 ianuarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 21 martie 2011, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, reținând că acestea conțin norme de procedură judiciară, pe care legiuitorul este liber să le adopte potrivit competenței sale stabilite prin art. 126 alin. (2) din Constituție. Dispozițiile de lege criticate, care reglementează tocmai posibilitatea formulării plângerii la instanța de judecată împotriva actelor de netrimitere în judecată date de procuror, asigură exercitarea dreptului de acces la justiție în concordanță cu dispozițiile art. 21 din Legea fundamentală, respectiv cu cele ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Totodată, Curtea a statuat că nu poate fi primită nici susținerea că prin stabilirea termenelor în care se soluționează plângerile împotriva rezoluțiilor și ordonanțelor de netrimitere în judecată se încalcă dreptul la un proces echitabil, dat fiind că autoritățile judiciare la care se referă textul atacat sunt obligate, în limitele acestor termene, să respecte toate normele și principiile procesuale care asigură dreptul la un proces echitabil. Astfel, Curtea a reținut, pe de o parte, că dispozițiile de lege criticate reprezintă o concretizare a normelor constituționale ce consacră liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil, fiind instituite tocmai în vederea respectării exigenței termenului rezonabil, impusă de art. 21 alin. (3) din Constituție, iar, pe de altă parte, că acestea se aplică fără privilegii ori discriminări tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei legale criticate, în concordanță cu prevederile constituționale ale art. 16.

Totodată, Curtea a reținut că eventualele abuzuri ale organelor de urmărire penală sau întârzierile în soluționarea plângerilor adresate acestora, la care fac referire autorii excepției și care constituie, în realitate, cauza nemulțumirii acestora, nu pot constitui motive de neconstituționalitate a prevederilor de lege criticate și, prin urmare, nu pot fi cenzurate de instanța de contencios constituțional.

În ceea ce privește dispozițiile

art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, prin Decizia nr. 1.019 din 29 noiembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 10 ianuarie 2013, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate, statuând că între dispozițiile de lege criticate, potrivit cărora hotărârea pronunțată de judecător în temeiul art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedură penală este definitivă, și prevederile din Constituție și din actele normative internaționale invocate de autorii excepției nu poate fi reținută nicio contradicție. Stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reținut, cu mai multe prilejuri, că acesta este sensul art. 129 din Constituție, text care face referire la "condițiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac ("Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii"), ca de altfel și al art. 126 alin. (2) din Constituție, care, referindu-se la competența instanțelor judecătorești și la procedura de judecată, stabilește că acestea "sunt prevăzute numai de lege" [a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004].

Dispozițiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală și nici accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale și a actelor normative internaționale invocate de autorii excepției nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, așa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituție stipulează că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispozițiile art. 278^1 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci rezoluția sau ordonanța de netrimitere în judecată emisă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenție nu sunt aplicabile. De asemenea, prevederile art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu au aplicabilitate în cauza de față, întrucât dreptul la un recurs efectiv nu se confundă cu dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești.

Cu același prilej, Curtea a statuat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278^1 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului.

În același sens sunt și

Decizia nr. 599 din 5 mai 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 18 iulie 2011,

Decizia nr. 571 din 29 mai 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 25 iulie 2012, și

Decizia nr. 97 din 28 februarie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 11 aprilie 2013.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Referitor la presupusa atingere adusă prevederilor art. 16 din Constituție, nu este contrară principiului egalității în drepturi instituirea unor reguli speciale de procedură, inclusiv în ceea ce privește căile de atac, atât timp cât aceste reguli se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situații identice sau similare.

Pentru motivele arătate mai sus, dispozițiile de lege criticate sunt în concordanță și cu celelalte prevederi din Legea fundamentală și din actele normative internaționale invocate, mai puțin art. 4, 44, 51, 52 și 148 din Constituție, respectiv art. 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 30 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care nu au incidență în cauza de față.

În ceea ce privește încălcarea prin textele de lege ce fac obiectul excepției a art. 53 din Constituție, aceasta nu poate fi reținută, prevederile constituționale invocate fiind aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, restrângere care nu s-a constatat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ștefania Ionică în Dosarul nr. 9.255/215/2012 al Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori, de Ioan Breaz în Dosarul nr. 787/191/2012 al Tribunalului Alba - Secția penală, de Constantin Caraș în Dosarul nr. 3.150/229/2011 al Judecătoriei Fetești, de Societatea Comercială Energie & Eko Pyt - S.R.L. din București în Dosarul nr. 4.336/98/2012 al Tribunalului Ialomița - Secția penală, de Bondi Zoltan în Dosarul nr. 1.099/242/2012 al Tribunalului Cluj - Secția penală și de Constantin Adrian Grecu în Dosarul nr. 750/226/2013 al Judecătoriei Făgăraș și constată că dispozițiile art. 278^1 alin. 2 și 10 din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori, Tribunalului Alba - Secția penală, Judecătoriei Fetești, Tribunalului Ialomița - Secția penală, Tribunalului Cluj - Secția penală și Judecătoriei Făgăraș și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 24 septembrie 2013.