HG nr. 606/1991
pentru aprobarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Italiene, în materie de vize, încheiat la București la 23 iulie 1991
prezumat în vigoare
Guvernul României hotărăște:
Se aprobă Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Italiene în materie de vize, încheiat la București la 23 iulie 1991.
PRIM-MINISTRU
PETRE ROMAN
ACORD
între Guvernul României și Guvernul Republicii Italiene în materie de vize
Guvernul României și Guvernul Republicii Italiene,
avînd în vedere evoluția pozitiva a relațiilor dintre cele doua tari, dînd expresie dorintei de a le amplifica și consolida pe mai departe, în toate domeniile,
în conformitate cu principiile și prevederile Actului Final de la Helsinki și în aplicarea obligațiilor asumate în cadrul Conferintei pentru securitate și cooperare în Europa, cu deosebire a celor incluse în Documentul Final al Reuniunii de la Viena privind urmările C.S.C.E.,
au convenit următoarele:
Articolul 1
Cetățenii României și cetățenii Republicii Italiene, titulari de pașapoarte diplomatice valabile, pot intra și rămîne fără viza pe teritoriul celeilalte părți contractante, pentru motive de turism sau de serviciu, timp de 30 de zile de la data intrării.
Articolul 2
Cele doua părți contractante vor acorda viza de intrare, pentru mai multe călătorii, pe toată durata misiunii sau a perioadei de lucru, pe pașapoarte diplomatice și de serviciu, pentru următoarele categorii de persoane:
a) membrii personalului diplomatic, administrativ, tehnic și de întreținere al misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale celor două tari, precum și membrii familiilor lor;
b) membrii personalului centrelor culturale italiene și române constituite în baza acordurilor bilaterale, precum și membrii familiilor lor;
c) funcționarii reprezentantei comerciale a României în Italia și ai reprezentantei Institutului italian pentru comerț exterior în România, precum și membrii familiilor lor;
d) personalul domestic al celor prevăzuți la lit. a), b) și c) din prezentul articol.
Cele doua părți vor decide asupra acordării vizelor de intrare persoanelor mai sus menționate, în mod normal, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data prezentării cererii.
Articolul 3
Părțile contractante vor acorda vize de intrare cu mai multe călătorii, pentru o perioadă de doi ani, adoptînd respectivele hotărîri în cadrul termenelor indicate în continuare pentru următoarele categorii de persoane:
a) funcționarii reprezentantelor permanente ale TAROM în Italia și ale ALITALIA în România, precum și membrii familiilor lor, în termen de 15 zile lucrătoare;
b) angajații reprezentantelor și societăților economice, comerciale și financiare ale celor două părți, care-și desfășoară activitatea, potrivit normelor legale, pe teritoriul celeilalte părți contractante, precum și membrii familiilor lor, în termen de 15 zile lucrătoare;
c) ziaristii români și italieni acreditați permanent în Italia și, respectiv, în România, precum și membrii familiilor lor, în termen de 30 zile lucrătoare de la notificarea desemnării lor.
Articolul 4
1. Părțile contractante vor acorda vize de intrare, cu mai multe călătorii, pentru o perioadă de un an, adoptînd deciziile respective în cadrul termenelor indicate în continuare pentru următoarele categorii de persoane:
a) curieri diplomatici ai celor două tari, în termen de 2 zile lucrătoare;
b) funcționari (agenți) economico-comerciali bine cunoscuți și care efectuează vizite frecvente în cele doua tari pentru afaceri, în termen de 15 zile lucrătoare;
c) ziariști români și italieni neacreditati permanent în Italia sau România, care efectuează în cursul anului frecvente călătorii din motive profesionale în cele doua tari, în termen de 10 zile lucrătoare;
d) sportivi, membri ai federațiilor afiliate la Comitetul olimpic internațional, care trebuie să participe în ambele tari la activități cuprinse în programele sportive ale federațiilor tarii gazda, în termen de 15 zile lucrătoare;
2. Părțile contractante vor acorda vize de intrare, cu mai multe călătorii, pentru o perioadă de pînă la un an profesorilor, lectorilor, participanților la cursurile postuniversitare, studenților, bursierilor care se deplaseaza dintr-o țara în alta, în baza acordurilor culturale interguvernamentale, și a căror perioada de ședere nu este mai mica de șase luni, în termen de 15 zile lucrătoare.
3. În ceea ce-i privește pe soferii români și italieni ai mijloacelor de transport care efectuează în mod obișnuit transporturi internaționale între cele doua tari și pe conducătorii români și italieni care însoțesc vagoanele în trafic internațional pe rute feroviare convenite, părțile vor acorda vize de intrare, cu mai multe călătorii, pentru șase luni, adoptînd hotărîrile respective în cadrul termenului de 30 de zile lucrătoare.
Articolul 5
Cele doua părți vor acorda vize de intrare colective și individuale participanților la proiectele din cadrul acordului de schimburi pe linie de tineret, pe durata prevăzută în acesta, adoptînd hotărîrile respective în cadrul termenului de 15 zile lucrătoare.
Articolul 6
Cele doua părți vor acorda vize colective și individuale de intrare, de scurta durata (pînă la 30 de zile), turistilor în grup cu program organizat de agenții turistice cunoscute, oamenilor de știința și cercetatorilor, membrilor orchestrelor și corurilor, atletilor, participanților la manifestări artistice, culturale și sportive cunoscute, adoptînd hotărîrile respective în cadrul termenului de 8 zile lucrătoare.
În același mod, cele doua părți vor acorda vize de intrare ziaristilor celeilalte părți, care nu sînt acreditați permanent, dar care, din motive profesionale, trebuie să participe la evenimente de importanța deosebită din cele doua tari, adoptînd hotărîrile respective în cadrul termenului de 2 zile lucrătoare.
Articolul 7
Următoarele categorii de persoane vor putea intra fără viza, pe teritoriul României și Italiei:
a) membrii echipajelor navale românești și italiene, în baza articolului 10 din Acordul bilateral privind navigația maritima, semnat la Roma la 22.05.1973;
b) membrii echipajelor companiilor aeriene TAROM și ALITALIA.
În acest caz, companiile aeriene menționate vor prezenta ambasadei celeilalte părți, anual, cu cel puțin 20 de zile înainte de primul zbor, lista membrilor de echipaje, în trei exemplare, precizîndu-se funcțiile acestora, numărul de pasaport sau alt document corespunzător, cum ar fi livretul de navigant sau certificatul de membru al echipajului, precum și un formular pentru viza, cu cîte o fotografie fiecare. Includerea de noi membri pe lista echipajului se va face în același fel.
Dacă nu exista motive contrare, membrii echipajelor incluși pe liste vor avea dreptul de acces pe calea aerului în aeroporturile principale sau de rezerva ale celeilalte părți contractante, timp de 12 luni, și de ședere în aeroporturi sau în cel mai apropiat oraș pînă la plecarea aceluiași zbor sau pînă la următorul zbor al companiei aeriene de origine, cu condiția ca aceștia să aibă pașapoarte naționale valabile sau documente echivalente și să fie incluși în declarația generală a zborului respectiv, care se preda autorităților de frontieră din aeroportul de destinație.
În cazul în care membrii echipajului aeronavelor se deplaseaza de la aeroportul de debarcare în cel mai apropiat oraș, reprezentantul companiei sau comandantul aeronavei trebuie să informeze autoritățile de frontieră despre acest lucru, mai înainte ca aceștia sa fi părăsit zona aeroportului.
În cazul aterizarii aeronavelor companiilor aeriene române și italiene pe aeroporturile de rezerva, problemele referitoare la ieșirea membrilor de echipaj pentru escala vor fi rezolvate de către autoritățile de frontieră.
Articolul 8
1. Cele doua părți sînt de acord ca nici o clauza a prezentului acord sa nu poată sa devină sau să fie interpretată ca derogatorie sau în orice caz condiționată a angajamentelor derivînd din acorduri multilaterale privind intrarea, șederea sau deplasarea pe propriul teritoriu al cetățenilor celeilalte părți.
2. Rămîn neschimbate dispozițiile normative cu caracter general valabile în fiecare țara privind intrarea, șederea și deplasarea străinilor.
3. Dispozițiile prezentului acord nu prejudiciază dreptul celor două părți de a refuza acordarea vizelor și/sau, în orice caz, intrarea pe propriul teritoriu în urma analizei de la caz la caz.
Articolul 9
În termen de 30 de zile de la data semnării prezentului acord, părțile contractante vor efectua un schimb de cîte un exemplar al pașapoartelor naționale și al livretelor de navigant. După intrarea în vigoare a prezentului acord, ori de cîte ori vreuna dintre părțile contractante emite un nou tip de pasaport sau de livret de navigant, cealaltă parte trebuie să fie imediat informată în legătură cu aceasta, transmitindu-i-se un exemplar al documentului respectiv.
Articolul 10
1. Prezentul acord va intra în vigoare după 30 de zile de la data semnării lui.
2. Schimbul de scrisori între ministrul afacerilor externe al României și ministrul afacerilor externe al Guvernului Republicii Italiene din ziua de 23 iulie 1991 face parte integrantă din prezentul acord, cu toate efectele acestuia.
3. Prezentul acord se încheie pe o durată nedeterminată, cu excepția denunțării ei de către una din părți, cu preaviz scris de cel puțin 6 luni.
Încheiat la București la 23 iulie 1991, în doua exemplare, fiecare în limbile română și italiana, ambele texte avînd valoare egala.
Ministrul afacerilor externe al României Adrian Nastase Ministrul afacerilor externe al Guvernului Republicii Italiene Gianni De Michelis
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.