Decizia nr. 239/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 146 și art. 215 alin. 5 din Codul penal, excepție ridicată de Adrian Paul Pantilă în Dosarul nr. 1.153/116/2008 (număr în format vechi 319/P/RJ/2008) al Tribunalului Călărași - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 376D/2011.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 10 martie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 1.153/116/2008 (număr în format vechi 319/P/RJ/2008), Tribunalul Călărași - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 146 și art. 215 alin. 5 din Codul penal.

Excepția a fost ridicată de Adrian Paul Pantilă cu ocazia soluționării unei cauze penale având ca obiect săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. 1-5 din Codul penal.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile art. 146 și art. 215 alin. 5 din Codul penal încalcă dreptul la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție și principiul legalității pedepsei, precum și dispozițiile constituționale referitoare la reglementarea prin lege organică a infracțiunilor, pedepselor și a regimului executării acestora, întrucât condiționează încadrarea juridică a faptei săvârșite de cuantumul unui prejudiciu a cărui existență și întindere nu pot fi stabilite decât prin hotărâre judecătorească definitivă. De asemenea, arată că eventualul cuantum al presupusului prejudiciu este rezultatul unui calcul efectuat pe baza unor norme extrapenale, astfel încât criteriul valorii pagubei materiale, departe de a fi unul general, nu satisface exigențele referitoare la previzibilitatea și accesibilitatea normei de incriminare. Totodată, face trimitere la

Decizia Curții Constituționale nr. 463/1997 , prin care aceasta a constatat că dispozițiile art. 81 alin. 4 din Codul penal sunt neconstituționale.

Tribunalul Călărași - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu aduc nicio atingere dispozițiilor din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate de autorul excepției. Face trimitere, în acest sens, la

Decizia Curții Constituționale nr. 1.128/2009 .

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului precizează că își menține punctul de vedere reținut în

deciziile Curții Constituționale nr. 828/2006 , nr. 1.051/2008, nr. 1.128/2009, nr. 169/2010 și nr. 296/2010, în sensul că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 146 din Codul penal, modificate prin Legea nr. 278/2006

pentru modificarea și completarea Codului penal, precum și pentru modificarea și completarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 12 iulie 2006, și dispozițiile art. 215 alin. 5 din același cod, având următorul cuprins:

- Art. 146: "Prin consecințe deosebit de grave se înțelege o pagubă materială mai mare de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activității, cauzată unei autorități publice sau oricăreia dintre unitățile la care se referă art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice.";

- Art. 215 alin. 5: "Înșelăciunea care a avut consecințe deosebit de grave se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi."

În susținerea neconstituționalității acestor prevederi de lege, autorul excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (11) și (12) privind prezumția de nevinovăție și principiul legalității pedepsei și ale art. 73 alin. (3) lit. h) referitoare la reglementarea prin lege organică a infracțiunilor, pedepselor și a regimului executării acestora, precum și ale art. 11 privind raportul dintre dreptul internațional și dreptul intern și ale art. 20 referitoare la prioritatea tratatelor internaționale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil și ale art. 7 privind principiul legalității pedepsei din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în esență, critica autorului excepției vizează norma cu caracter explicativ cuprinsă în art. 146 din Codul penal, în raport cu care este reglementată agravanta infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 5 din același cod. În opinia sa, criteriul valoric avut în vedere de legiuitor pentru a defini sintagma "consecințe deosebit de grave" este inadecvat și în contradicție cu dispozițiile din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate.

În jurisprudența sa, de exemplu, prin

Decizia nr. 50 din 26 ianuarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 28 februarie 2006, Curtea a statuat că reglementarea cuprinsă în art. 146 din Codul penal este necesară cu atât mai mult cu cât legiuitorul a prevăzut consecințele deosebit de grave ca element circumstanțial în conținutul agravant al mai multor infracțiuni, cum ar fi, spre exemplu, furtul calificat, tâlhăria, înșelăciunea, delapidarea sau distrugerea calificată.

Cu același prilej, Curtea a constatat că este neîntemeiată susținerea autorului excepției referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție, deoarece aplicarea cerinței procesului echitabil se impune numai în legătură cu procedura de desfășurare a procesului, iar nu și în ceea ce privește cadrul juridic sancționator al faptelor, adică în domeniul dreptului substanțial, reținând că nici din cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituție și nici din cel al art. 6 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau al jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului nu se poate desprinde concluzia că aplicarea cerinței procesului echitabil ar trebui să excedeze necesității asigurării garanțiilor procesuale, spre a se intră în materii din câmpul dreptului substanțial.

Totodată, având în vedere că în speță nu există o hotărâre judecătorească definitivă, Curtea nu a reținut nici critica referitoare la încălcarea art. 23 alin. (11) din Constituție privind prezumția de nevinovăție, care prevede că, "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată".

În același sens sunt și

Decizia nr. 1.051 din 9 octombrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2008,

Decizia nr. 311 din 3 martie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 11 aprilie 2011, și

Decizia nr. 752 din 7 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 16 septembrie 2011.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, motivele care au fundamentat respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 146 din Codul penal sunt valabile și în prezenta cauză, în care acest text de lege este raportat la art. 215 alin. 5 din același Cod.

Referitor la critica privind încălcarea prevederilor art. 23 alin. (12) din Constituție și ale art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate nu contravin principiului legalității incriminării, ci, dimpotrivă, prin explicarea conținutului noțiunii "consecințe deosebit de grave" în textul art. 146 din Codul penal, se asigură caracterul de previzibilitate și accesibilitate al normei juridice penale.

De asemenea, nu poate fi reținută nici înfrângerea dispozițiilor art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, deoarece infracțiunea de înșelăciune este reglementată în Codul penal, lege organică, în deplină concordanță cu prevederile constituționale invocate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 146 și art. 215 alin. 5 din Codul penal, excepție ridicată de Adrian Paul Pantilă în Dosarul nr. 1.153/116/2008 (număr în format vechi 319/P/RJ/2008) al Tribunalului Călărași - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 martie 2012.