Decizia nr. 1178/2010

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, excepție ridicată de Wu Yuehua în Dosarul nr. 2.022/4/2008 al Judecătoriei Sectorului 4 București, care formează obiectul Dosarului nr. 354D/2010 al Curții Constituționale.

La apelul nominal răspunde autorul excepției, însoțit de domnul Ioan Budura, interpret autorizat de limba chineză. Se constată lipsa părții Oficiul Român pentru Imigrări, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 355D/2010, având ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate, ridicată de Cao Weijun în Dosarul nr. 8.641/4/2008 al Judecătoriei Sectorului 4 București.

La apelul nominal răspunde autorul excepției, însoțit de domnul Ioan Budura, interpret autorizat de limba chineză. Și în acest dosar se constată lipsa părții Oficiul Român pentru Imigrări, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent învederează Curții că ambele dosare se află la al doilea termen de judecată, iar partea Oficiul Român pentru Imigrări a transmis note scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca nefondată.

Curtea, din oficiu, văzând identitatea de obiect al cauzelor menționate, pune în discuție problema conexării lor.

Autorii excepției și reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu propunerea de conexare a acestor cauze.

Curtea, în temeiul art. 14 și al

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea Dosarului nr. 355D/2010 la Dosarul nr. 354D/2010, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autorilor excepției de neconstituționalitate. Aceștia susțin că textele de lege criticate sunt neconstituționale întrucât îi obligă să se întoarcă în China, țară în care ar urma să fie supuși unor tratamente inumane ca urmare a încălcării legii chineze a planificării familiale, în condițiile în care au câte 2 copii născuți în România.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, apreciind că se justifică menținerea jurisprudenței în domeniu a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin încheierile din 11 decembrie 2009, pronunțate în dosarele nr. 2.022/4/2008 și nr. 8.641/4/2008, Judecătoria Sectorului 4 București a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România. Excepțiile au fost ridicate de Wu Yuehua și Cao Weijun în cauze având ca obiect soluționarea plângerilor împotriva unor hotărâri ale Oficiului Român pentru Imigrări de respingere a cererilor de acordare a statutului de refugiat sau a protecției subsidiare.

În motivările excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale din cauza lipsei de precizie și claritate cu privire la riscul de a fi supus la "tratamente sau pedepse inumane ori degradante" ca motiv de acordare a protecției subsidiare, noțiunile folosite de textele de lege criticate fiind vagi și imprecise. Acestea permit interpretări eronate cu privire la natura și conținutul pedepselor și tratamentelor inumane ori degradante, ceea ce este contrar jurisprudenței în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului. Se arată că textul de lege criticat "nu circumscrie destul de clar și neechivoc situațiile concrete considerate ca tratamente sau pedepse inumane ori degradante", astfel că este posibil ca solicitanților să li se refuze acordarea protecției subsidiare în România.

Judecătoria Sectorului 4 București consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul, în punctul său de vedere exprimat în Dosarul nr. 354D/2010, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, astfel cum s-a pronunțat Curtea Constituțională în numeroase rânduri.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile autorilor prezenți, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, care au următorul conținut:

- Art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2: "Protecția subsidiară:

(1) Protecția subsidiară se poate acorda cetățeanului străin sau apatridului care nu îndeplinește condițiile pentru recunoașterea statutului de refugiat și cu privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în țara de origine, respectiv în țara în care își avea reședința obișnuită, va fi expus unui risc serios, în sensul prevederilor alin. (2), și care nu poate sau, datorită acestui risc, nu dorește protecția acelei țări.

(2) Prin risc serios, în sensul alin. (1), se înțelege: [... ]

2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante; [... ]".

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin dispozițiilor art. 22 alin. (2) din Constituție care interzic tortura și pedepsele sau tratamentele inumane ori degradante, raportate la dispozițiile art. 3 - "Interzicerea torturii" din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate oferă cetățenilor străini sau apatrizilor care nu îndeplinesc condițiile pentru recunoașterea statutului de refugiat posibilitatea de a beneficia de o altă formă de protecție din partea statului român, denumită protecție subsidiară. Astfel, protecția subsidiară poate fi acordată acestora dacă există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în țara de origine, respectiv în țara în care își aveau reședința obișnuită, vor fi expuși unui risc serios, și dacă aceștia nu pot sau, din cauza existenței acestui risc, nu doresc protecția acelei țări. Dispozițiile

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 122/2006

explicitează noțiunea "risc serios", iar Curtea observă că, în definirea acesteia, legiuitorul român folosește termeni identici cu cei pe care Consiliul Uniunii Europene a înțeles să îi utilizeze în reglementarea aceleiași problematici, mai exact în art. 15 din Directiva 2004/83/CE din 29 aprilie 2004 privind standardele minime pentru calificare și statutul cetățenilor țărilor terțe sau apatrizilor ca refugiați sau ca persoane aflate în nevoie de protecție internațională și conținutul protecției acordate, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 304 din 30 septembrie 2004, P.0012-0023, directivă pe care

Legea nr. 122/2006

o transpune la nivel național, așa cum rezultă din mențiunea cuprinsă în finalul acesteia. De asemenea, Curtea mai observă că în preambulul acestui act european se prevede la pct. 5 că regulile privind statutul refugiaților trebuie completate prin măsuri referitoare la forme de protecție subsidiară, iar la pct. 24 din același preambul se precizează că protecția subsidiară trebuie să fie complementară și adițională protecției refugiaților prevăzute de Convenția de la Geneva.

În ceea ce privește criticile formulate de autorii excepției prin raportare la art. 22 alin. (2) din Constituție și la art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea reține că textele de lege criticate reprezintă, prin însăși forma suplimentară de protecție pe care o instituie în favoarea acelor străini care nu îndeplinesc condițiile pentru recunoașterea statutului de refugiat, o modalitate de concretizare a rigorilor impuse de necesitatea respectării de către statul român a principiului fundamental referitor la interzicerea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.

Totodată, Curtea constată că prevederile legale ce formează obiect al excepției de neconstituționalitate se conformează exigențelor rezultate din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului privitoare la calitatea legii naționale. Aceasta deoarece dispozițiile

art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006

oferă suficiente repere și elemente pentru ca persoana căreia acestea i se adresează să înțeleagă condițiile în funcție de care i se poate acorda forma de protecție solicitată, astfel că nu se poate reține critica referitoare la pretinsa lipsă de precizie și claritate a acestora.

În plus, Curtea reține că examinarea și aprecierea în concret a circumstanțelor specifice fiecărei situații particulare, a riscurilor la care ar putea fi expusă o persoană în cazul returnării sale în țara de origine, chestiunile legate de interpretarea și aplicarea la speță a textului de lege criticat, precum și determinarea existenței unor motive care să justifice acordarea statutului de refugiat sau a protecției subsidiare sunt aspecte ce excedează obiectului controlului de constituționalitate, acestea fiind atribute ale organelor administrative competente în această materie sau, după caz, ale instanței de judecată.

În fine, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor

art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 , argumentele expuse mai sus, în sensul respingerii ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, fiind în acord cu jurisprudența sa anterioară, reprezentată, de exemplu, de

Decizia nr. 287 din 18 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 254 din 20 aprilie 2010, sau

Decizia nr. 648 din 5 octombrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 971 din 5 decembrie 2006.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, excepție ridicată de Wu Yuehua și Cao Weijun în dosarele nr. 2.022/4/2008 și nr. 8.641/4/2008 ale Judecătoriei Sectorului 4 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 30 septembrie 2010.