Decizia nr. 1101/2010
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 480 din Codul civil și ale art. I pct. 1 și 3 din Legea nr. 1/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989
prezumat în vigoare
Augustin Zegrean - președinte
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Maria Bratu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 480 din Codul civil și ale
art. I pct. 1 și 3 din Legea nr. 1/2009
pentru modificarea și completarea
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată de Eufrosina Mia Gheorghică și Constantin Marius Boșa în Dosarul nr. 6.227/302/2008 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă.
La apelul nominal se prezintă, pentru autorii excepției, avocatul Mihai Rapcea. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află în stare de judecată.
Avocatul autorilor excepției solicită admiterea acesteia pentru aceleași motive invocate în fața instanței de judecată. Depune un număr de 8 înscrisuri referitoare la imobilul în litigiu.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 24 februarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 6.227/302/2008, Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 480 din Codul civil și ale
art. I pct. 1 și 3 din Legea nr. 1/2009
pentru modificarea și completarea
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată de Eufrosina Mia Gheorghică și Constantin Marius Boșa.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că art. 480 din Codul civil contravine art. 44 alin. (1), (2) și (8) din Constituție, întrucât, deși acest text de lege definește dreptul de proprietate ca un drept exclusiv și absolut, acest drept este totuși limitat prin sintagma "în limitele determinate de lege". De asemenea, arată că textul art. 480 din Codul civil nu definește în mod clar și delimitat caracterul absolut și exclusivist al dreptului de proprietate, făcând în același timp o comparație cu definiția dată dreptului de proprietate în noul Cod civil.
În ceea ce privește
art. I pct. 1 și 3 din Legea nr. 1/2009 , arată că "în condițiile în care legea apără în mod egal și fără discriminări proprietatea, în conformitate cu
art. I pct. 1 și următoarele din Legea nr. 1/2009 , persoanele care au cumpărat de la stat au mai puține drepturi, dreptul de proprietate al unor astfel de cumpărători este mai puțin protejat decât cel al statului, care este îndreptățit să nu mai restituie în natură anumite categorii de bunuri".
Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă consideră că textele de lege criticate sunt constituționale.
Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituționale.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției îl reprezintă prevederile art. 480 din Codul civil, precum și cele ale
art. I pct. 1 și 3 din Legea nr. 1/2009
pentru modificarea și completarea
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 3 februarie 2009.
Aceste texte de lege au următoarea redactare:
- Art. 480 din Codul civil: "Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege.";
-
Articolul I
pct. 1 și 3 din Legea nr. 1/2009 :
" Art. I. - Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 194522 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 1, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
«Art. 1. - (1) Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza
asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi.»
[...]
3. La articolul 5 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
«(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și persoanelor ale căror averi au fost dobândite ilicit, în conformitate cu hotărârile instanțelor judecătorești pronunțate până la 6 martie 1945. Atât anexa nr. 1 la prezenta lege, cât și hotărârile judecătorești respective se afișează pe pagina de internet a autorității publice cu atribuții în domeniul retrocedărilor.»"
Textele constituționale considerate ca fiind încălcate sunt cele ale art. 3 alin. (1) potrivit căruia "Teritoriul României este inalienabil.", art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivității legii, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 44 alin. (1), (2) și (8) referitor la dreptul de proprietate privată, art. 136 privind proprietatea și art. 148 alin. (2) referitor la prioritatea reglementărilor comunitare față de dispozițiile contrare din legile interne.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:
I. Prevederile art. 480 din Codul civil au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, pentru critici de neconstituționalitate similare cu cele din prezenta cauză. Astfel, prin
Decizia nr. 323 din 13 martie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 1 aprilie 2008, Curtea a reținut că prevederile art. 480 din Codul civil dau definiția legală a proprietății, precizând că dreptul de proprietate este atât un drept absolut, ce rezultă din exercitarea celor 3 atribute ale acestui drept real (usus, fructus și abusus), cât și un drept exclusiv, din punctul de vedere al titularului care îl poate exercita în mod liber, cu respectarea însă a ordinii publice și a dispozițiilor imperative ale legii. Prin urmare, condiționarea liberei exercitări a atributelor dreptului de proprietate de respectarea dispozițiilor legii include și Constituția, ca Lege fundamentală, în esență, din punctul de vedere al forței juridice, în vârful ierarhiei actelor normative.
II. Cu privire la constituționalitatea
Legii nr. 1/2009 , Curtea s-a pronunțat în cadrul controlului a priori, prin
Decizia nr. 1.351 din 10 decembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 881 din 24 decembrie 2008, statuând că dispozițiile acestei legi sunt constituționale.
Curtea a reținut că atât
Legea nr. 10/2001 , cât și
sunt legi reparatorii speciale. În acest sens este și Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care s-a statuat că, în cazul concursului dintre legea specială și legea generală, se aplică legea specială, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut în legea specială.
Prevederile de lege criticate sunt în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care prin deciziile sale obligă, într-adevăr, statul la măsuri reparatorii, dar nu în mod exclusiv la restituirea imobilelor în natură, măsurile reparatorii putând consta și în despăgubiri prin echivalent. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cele mai multe dintre hotărârile ce vizează măsurile reparatorii, se referă la punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, iar nu la modalitățile de restituire a imobilelor în natură sau prin echivalent, și a statuat că vânzarea de către stat a bunului unei persoane către terți de bună-credință reprezintă o privare de proprietate, care, dacă este combinată cu lipsa totală de despăgubire, este contrară art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, de exemplu, Hotărârea din 21 februarie 2008, pronunțată în Cauza Johana Huber împotriva României. Așadar, Curtea Constituțională reține că este contrar prevederilor art. 1 din menționatul protocol actul juridic prin care o persoană îndreptățită la restituire este privată de proprietate, întrucât nu beneficiază de măsuri reparatorii. Or, din cuprinsul
art. 1 și următoarele din Legea nr. 10/2001
rezultă că cei îndreptățiți, cărora nu li se restituie imobilul în natură, beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent. În aceste condiții, Curtea constată că prevederile criticate nu încalcă dispozițiile art. 44 alin. (1) teza întâi din Constituție.
Considerentele acestei decizii sunt valabile și în cauza de față, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenței Curții.
Curtea reține, de asemenea, așa cum a statuat în jurisprudența sa, că, în ceea ce privește modalitatea prin care se realizează repararea prejudiciului suferit de titularii dreptului de proprietate deposedați în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, legiuitorul este liber să opteze atât în privința sferei bunurilor pentru care stabilește măsurile reparatorii, cât și a întinderii și a modalității de acordare a acestora, în funcție de situația concretă a respectivelor bunuri, fără ca prin aceasta să se instituie un tratament juridic diferit pentru categoriile de cetățeni aflate în situații identice.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1- 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 480 din Codul civil și ale
art. I pct. 1 și 3 din Legea nr. 1/2009
pentru modificarea și completarea
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată de Eufrosina Mia Gheorghică și Constantin Marius Boșa în Dosarul nr. 6.227/302/2008 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 21 septembrie 2010.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Maria Bratu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.