Legea nr. 210/2010
privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de rețele de transport și distribuție a energiei electrice
prezumat în vigoare
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul 1
Prezenta lege stabilește cadrul juridic pentru luarea unor măsuri de pregătire prealabilă a executării lucrărilor de construcție de rețele de transport și distribuție a energiei electrice.
Articolul 2
Prin derogare de la prevederile
privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, prin prezenta lege se declară de utilitate publică toate lucrările de construcție de rețele de transport și distribuție a energiei electrice de interes național, județean și local, expropriator fiind statul român prin operatorii de transport și distribuție a energiei electrice.
În înțelesul prezentei legi, prin lucrări de construcție de rețele de transport și distribuție a energiei electrice de interes local, județean sau național, denumite în continuare lucrări, se înțelege lucrări de construire, dezvoltare, modernizare, extindere ori deviere a rețelelor de transport și distribuție a energiei electrice, stabilite ca atare de către autoritatea publică locală, județeană sau centrală, după caz.
Fac parte integrantă din categoria de lucrări de construcție de rețele de transport și distribuție a energiei electrice lucrările de construcție ori amplasare de clădiri, instalații și alte amenajări necesare funcționării și/sau exploatării tehnice a acestora.
Terenurile necesare relocării utilităților în vederea realizării lucrărilor de construcție de rețele de transport și distribuție a energiei electrice, precum și cele necesare pentru construirea, dezvoltarea, modernizarea, extinderea ori devierea rețelelor de transport și distribuție a energiei electrice de interes național, județean și local pot fi expropriate și se supun prevederilor prezentei legi.
Articolul 3
Documentația tehnico-economică aferentă lucrărilor de construire, reabilitare, dezvoltare, modernizare, extindere sau deviere a rețelelor de transport și distribuție a energiei electrice de interes național, județean și local se elaborează potrivit prevederilor
privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, ale
Legii administrației publice locale nr. 215/2001 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale celorlalte acte normative aplicabile în materie de investiții publice, de către operatorii de transport și cei de distribuție a energiei electrice sau de către autoritățile administrației publice locale, după caz, și va conține varianta finală a studiului de fezabilitate.
Deținătorii cu orice titlu ai imobilelor afectate de elaborarea studiului de fezabilitate pe culoarul de trecere a liniei electrice sunt obligați, după o prealabilă înștiințare din partea operatorilor de transport și/sau distribuție, să permită accesul pentru efectuarea măsurătorilor topografice, a studiilor geotehnice și a oricăror operațiuni necesare studiului de fezabilitate.
După avizarea de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, prin unitățile sale teritoriale, a fiecărei documentații cadastral-juridice de expropriere, aceasta are obligația de a transmite unităților administrativ-teritoriale lista imobilelor situate pe culoarul de trecere a liniei electrice. După transmiterea acestei liste se interzice emiterea oricărui aviz, acord, permis sau autorizație cu privire la imobilele supuse exproprierii.
Documentațiile pentru eliberarea certificatelor de urbanism necesare lucrărilor prevăzute la art. 2 se depun de operatorii de transport și distribuție a energiei electrice.
Certificatele de urbanism pentru lucrările ce fac obiectul prezentei legi se eliberează și se comunică operatorilor de transport și distribuție a energiei electrice în termen de 10 zile calendaristice de la data depunerii documentației.
Avizele, acordurile, permisele și autorizațiile solicitate prin certificatele de urbanism, cu excepția acordului de mediu, se eliberează și se comunică operatorilor de transport și distribuție a energiei electrice în termen de 25 de zile calendaristice de la data depunerii documentației pentru eliberarea lor.
În conformitate cu prevederile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2003
privind procedura aprobării tacite, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 486/2003 , cu modificările și completările ulterioare, certificatele de urbanism, avizele, acordurile, permisele și autorizațiile se consideră acordate dacă acestea nu au fost transmise către operatorii de transport și distribuție a energiei electrice în termenele prevăzute la alin. (5) și (6).
În cazul aprobării tacite a certificatelor de urbanism, avizelor, acordurilor, permiselor și autorizațiilor, autoritățile competente sunt obligate să emită documentul oficial în termen de 5 zile lucrătoare de la data aprobării tacite.
Pentru lucrările prevăzute la art. 2, autorizația de construire se eliberează în termen de 15 zile calendaristice de la data depunerii documentației complete.
Lucrările de construcție de rețele de transport și distribuție a energiei electrice se supun prevederilor
privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale
privind calitatea în construcții, cu modificările ulterioare.
Certificatele de urbanism, avizele, acordurile, permisele sau autorizațiile sunt valabile până la finalizarea executării lucrărilor pentru care au fost eliberate, respectiv până la eliberarea procesului-verbal de recepție finală a lucrărilor.
Articolul 4
Pe baza documentației tehnico-economice prevăzute la art. 3 alin. (1), Guvernul aprobă, prin hotărâre, indicatorii tehnico-economici, amplasamentul lucrării, conform variantei finale a studiului de fezabilitate, sursa de finanțare, precum și declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor necesare, situate pe culoarul de trecere a liniei electrice, suma globală a despăgubirilor estimată de către expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit potrivit prevederilor alin. (7) și termenul în care aceasta se virează într-un cont deschis pe numele expropriatorului. Amplasamentul lucrării se aduce la cunoștința publică prin afișarea la sediul consiliului local respectiv, prin publicare pe pagina proprie de internet a expropriatorului și va fi comunicat Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară în vederea notării intenției de expropriere a imobilelor necesare, aflate pe culoarul de trecere a liniei electrice. Amplasamentul se delimitează de celelalte proprietăți prin bornarea tuturor punctelor topografice care îl definesc. Autoritățile administrației publice locale vor include coordonatele culoarului de trecere a liniei electrice în planurile urbanistice generale ale localităților.
După intrarea în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (1), expropriatorul întocmește documentațiile cadastral-juridice pentru fiecare imobil propus spre expropriere, având în vedere și dispozițiile
Legii cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996 , republicată, cu modificările și completările ulterioare. Documentațiile vor cuprinde și date privind încadrarea lucrării în planurile de urbanism și amenajare a teritoriului, precum și planuri cu amplasamentul lucrării care se avizează de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, prin unitățile sale teritoriale. Planul cu amplasamentul lucrării, pe fiecare unitate administrativ-teritorială, care conține delimitarea imobilelor - teren și/sau construcții - propuse pentru expropriere, cu indicarea numelor și a prenumelor proprietarilor/deținătorilor, precum și a ofertelor de despăgubire pe categorii de imobile, stabilite pe baza unor rapoarte de evaluare întocmite de evaluatori autorizați, se aduce la cunoștința publică prin afișarea la sediul consiliului local respectiv, unde va rămâne afișat până la finalizarea procedurii de expropriere, și prin publicare pe pagina proprie de internet a expropriatorului.
Sumele necesare pentru plata evaluatorilor autorizați și a despăgubirilor stabilite conform prevederilor alin. (2) se pun la dispoziția expropriatorului de către operatorii de transport și/sau distribuție a energiei electrice, după caz, în termen de cel mult 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (1). Sumele respective sunt deductibile fiscal.
Tabelele cu imobilele proprietate privată supuse exproprierii, în condițiile prezentei legi, cuprinzând județul, localitatea, indicatorul cadastral, suprafața, exprimată în mý, precum și numele și prenumele proprietarului/deținătorului, conform documentației cadastral-juridice, se vor afla la expropriator și vor fi aduse la cunoștința publică prin afișare la sediul consiliului local al fiecărei unități administrativ-teritoriale și prin publicare pe pagina proprie de internet a expropriatorului, cu 10 zile înainte de data începerii activității comisiei prevăzute la art. 6 alin. (1).
Data începerii activității comisiei prevăzute la art. 6 alin. (1) și data la care vor fi afișate tabelele prevăzute la alin. (4) se vor aduce la cunoștința persoanelor interesate prin publicarea unui anunț într-un ziar local.
În situația în care, ca urmare a definitivării proiectului tehnic sau a detaliilor de execuție, amplasamentul lucrării se modifică, expropriatorul va proceda la regularizarea datelor de identificare a imobilelor supuse exproprierii și la actualizarea tabelelor prevăzute la alin. (4), cu respectarea reglementărilor în vigoare.
Înainte de data începerii activității comisiei prevăzute la art. 6 alin. (1), evaluatorii autorizați, specializați în evaluarea proprietăților imobiliare, membri ai Asociației Naționale a Evaluatorilor din România - ANEVAR, vor întocmi rapoarte de evaluare a imobilelor supuse exproprierii, pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, pe fiecare categorie de folosință.
Rapoartele de evaluare se întocmesc având în vedere expertiza actualizată de Camera Notarilor Publici.
Articolul 5
Plata despăgubirilor pentru imobilele expropriate se face în baza cererilor adresate de către titularii drepturilor reale, precum și de către orice persoană care justifică un interes legitim.
Cererea pentru plata despăgubirilor cuprinde numele și prenumele titularilor drepturilor reale, adresa de domiciliu, precum și actele doveditoare referitoare la existența drepturilor reale asupra bunului imobil expropriat. Cererea, împreună cu documentele doveditoare, originale și/sau copii legalizate, se depune la sediul operatorilor de transport și/sau distribuție a energiei electrice, în termen de 15 zile de la data aducerii la cunoștința publică, prin afișare la sediul consiliului local pe raza căruia se afla imobilul, a tabelelor prevăzute la art. 4 alin. (4).
Dovada dreptului de proprietate și a celorlalte drepturi reale asupra imobilelor expropriate se face prin orice mijloace de probă admise de lege, inclusiv în zonele în care se aplică
pentru unificarea dispozițiilor referitoare la cărțile funciare, cu modificările ulterioare, în funcție de modalitatea de dobândire a drepturilor - convențională, judiciară, legală sau succesorală, înțelegând prin dobândire și constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul unor legi speciale.
În cazul în care titularii drepturilor reale nu depun cererea și/sau documentele doveditoare, potrivit prevederilor alin. (1) și (2), expropriatorul va notifica acestora sumele propuse pentru plata despăgubirilor și le va consemna într-un cont bancar deschis pe numele expropriatului. Despăgubirile se acordă în condițiile prezentei legi.
În cazul în care despăgubirile referitoare la același imobil sunt cerute în concurs sau în contradictoriu de mai multe persoane aparent îndreptățite, despăgubirile se vor consemna pe numele tuturor, urmând să fie împărțite potrivit legii civile. Despăgubirea se acordă numai titularilor drepturilor dovedite prin acte autentice și/sau hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Eventualele litigii amână eliberarea despăgubirilor consemnate, dar nu suspendă transferul dreptului de proprietate către expropriator.
În situația în care imobilele ce urmează a fi expropriate fac obiectul unei succesiuni, iar succesorii nu sunt cunoscuți sau nu pot prezenta certificat de moștenitor, dacă procedura succesorală este deschisă, despăgubirea se va consemna pe seama moștenitorilor aparenți. În ipoteza în care procedura succesorală nu este deschisă, un reprezentant al expropriatorului este îndreptățit să solicite deschiderea succesiunii, iar suma reprezentând despăgubirile se consemnează într-un cont distinct, pe seama moștenitorilor aparenți. Despăgubirile se acordă numai succesorilor care își vor dovedi calitatea cu certificatul de moștenitor sau cu hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă.
În cazul altor situații litigioase decât cele prevăzute la alin. (5) și (6), sumele aferente exproprierii se consemnează pe numele persoanelor aflate în litigiu, urmând a fi plătite în condițiile prezentei legi.
Prin derogare de la prevederile
art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, imobilele pentru care s-au formulat notificări de restituire vor fi expropriate în condițiile prezentei legi.
În cazul în care titularul sau unul dintre titularii dreptului real, aflați în concurs, nu este de acord cu despăgubirea stabilită, suma reprezentând despăgubirea se consemnează pe numele titularului ori, după caz, al titularilor. Despăgubirea va fi acordată pe baza cererii formulate în acest sens, însoțită de acte autentice sau de hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă de stabilire a cuantumului despăgubirii ori, după caz, de declarația autentică de acceptare a cuantumului despăgubirii prevăzute în hotărârea de stabilire a despăgubirii.
Identificarea imobilelor supuse exproprierii, aflate în litigiu, se va face numai în coordonate cadastrale, în conformitate cu prevederile
Legii nr. 7/1996 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 6
În termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 4 alin. (1) expropriatorul numește o comisie care verifică dreptul de proprietate ori alt drept real în temeiul căruia cererea a fost formulată și constată acceptarea sau, după caz, neacceptarea cuantumului despăgubirii de către proprietar ori titularii altor drepturi reale asupra imobilului supus exproprierii.
La solicitarea comisiei prevăzute la alin. (1), solicitantul are obligația să completeze documentația depusă privind calitatea de titular al dreptului real pentru care solicită despăgubirea, în termen de 15 zile. În caz contrar, comisia va consemna despăgubirea pe numele solicitantului, însă plata acesteia se va face numai la data la care solicitantul își va dovedi dreptul în condițiile prezentei legi.
Articolul 7
Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor, emisă în condițiile prevăzute la art. 5 și 6, se comunică solicitantului, precum și celorlalți titulari ori, după caz, titularilor aparenți, se afișează în extras la sediul consiliului local în raza căruia se afla situat imobilul expropriat și se publică în extras pe pagina proprie de internet a expropriatorului.
Articolul 8
În termen de cel mult 90 de zile de la data emiterii hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor, expropriatorul efectuează, prin transfer bancar sau numerar, plata despăgubirilor către titularii drepturilor reale asupra imobilelor expropriate sau consemnarea acestora, în condițiile art. 5 alin. (4)-(7), (9) și ale art. 6 alin. (2).
Articolul 9
Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4)-(7), (9) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra imobilului.
În cazul în care hotărârea nu a fost comunicată, orice persoană care se consideră îndreptățită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanței judecătorești competente, în termen de 3 ani de la data afișării hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, în condițiile art. 7, sub sancțiunea decăderii.
Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor
Legii nr. 33/1994 , în ceea ce privește stabilirea despăgubirii. La calcularea cuantumului despăgubirii, experții și instanța de judecată se vor raporta la valoarea din momentul transferului dreptului de proprietate.
Atât procedura de expropriere, cât și lucrările de utilitate publică care fac obiectul prezentei legi nu pot fi suspendate sau sistate la cererea vreunei persoane care invocă existența unor litigii privind posesia ori proprietatea imobilului expropriat.
Articolul 10
Cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român, a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia sunt scutite de taxa judiciară de timbru și sunt de competența instanțelor de drept comun.
Cheltuielile necesare pentru realizarea expertizelor de evaluare a cuantumului despăgubirilor cuvenite ca urmare a exproprierii în cadrul litigiilor prevăzute la alin. (1) sunt avansate în conformitate cu procedura de drept comun.
Pentru realizarea documentațiilor cadastral-juridice prevăzute la art. 4 alin. (2), precum și a rapoartelor de evaluare prevăzute la art. 4 alin. (7) se percep tarife diminuate cu 50% față de cele practicate pentru documentații/rapoarte similare, de interes comun.
Articolul 11
Actele juridice care se încheie după data comunicării hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii sau după data plății ori, după caz, a consemnării sumelor stabilite ca despăgubiri, pentru constituirea sau transferul de drepturi reale având ca obiect imobilele afectate de expropriere sunt lovite de nulitate absolută, cu excepția celor care clarifică ulterior exproprierii situația juridică a imobilelor, în cazurile prevăzute la art. 5 alin. (4)-(7), (9) și art. 6 alin. (2).
Începând cu data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 4 alin. (1), actele juridice prin care se face trecerea din extravilan în intravilan, precum și cele prin care se face trecerea din domeniul public în domeniul privat al unităților administrativ-teritoriale, referitoare la imobilele necesar a fi expropriate, potrivit studiului de fezabilitate, sunt lovite de nulitate absolută.
Articolul 12
Scoaterea, definitivă ori temporară, a terenurilor necesare pentru lucrările definite la art. 2 din circuitul agricol și, respectiv, din fondul forestier național se exceptează de la plata taxelor prevăzute la
art. 92 alin. (4) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv a taxelor și a celorlalte sume datorate potrivit art. 33 alin. (2), art. 36 alin. (2), art. 37 alin. (1) lit. f),
art. 41 și 42 din Legea nr. 46/2008
- Codul silvic, cu modificările și completările ulterioare.
Exceptarea prevăzută la alin. (1) se aplică indiferent de modul de trecere a terenurilor respective în domeniul public al statului, potrivit legii.
Articolul 13
Transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului și în administrarea expropriatorului operează de drept la data plății despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, în condițiile prezentei legi.
Articolul 14
Secretarii unităților administrativ-teritoriale în care sunt situate imobilele ce urmează a fi supuse exproprierii, precum și notarii publici sunt obligați să comunice, în termen de 5 zile de la cererea expropriatorului, informațiile cu privire la deschiderea procedurilor succesorale.
Articolul 15
Serviciile privind înregistrarea, avizarea și recepționarea documentațiilor cadastral-juridice sunt scutite de la plata taxelor, iar taxele aferente procedurii de intabulare pentru terenurile necesare realizării lucrărilor de construire de rețele de transport și distribuție a energiei electrice definite la art. 2, precum și orice alte taxe datorate bugetului de stat sau bugetelor locale sunt scutite de la plată.
Articolul 16
Orice avize, acorduri, permise sau autorizații emise unor terțe persoane pentru imobilele supuse exproprierii de la data avizării de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, prin unitățile sale teritoriale, a documentațiilor cadastral-juridice sunt lovite de nulitate absolută.
Articolul 17
În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul, la propunerea Ministerului Justiției și a Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, va elabora și va aproba prin hotărâre normele metodologice de punere în aplicare a prezentei legi.
Articolul 18
Pentru lucrările aflate în procedură de expropriere la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul va emite câte o hotărâre pentru fiecare lucrare în parte, prin care va aproba declanșarea procedurii de expropriere pentru toate imobilele rămase de expropriat, precum și suma globală estimată a despăgubirilor.
Articolul 19
Orice documentație tehnică sau de evaluare realizată anterior intrării în vigoare a prezentei legi se consideră valabilă.
Articolul 20
Dispozițiile prezentei legi se completează în mod corespunzător cu prevederile
Legii nr. 33/1994 , precum și cu cele ale
Codului civil
și ale
Codului de procedură civilă .
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor
art. 75
și ale
art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată .
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, IOAN OLTEAN PREȘEDINTELE SENATULUI MIRCEA-DAN GEOANĂ București, 11 noiembrie 2010. Nr. 210.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.