HG nr. 1140/2010
privind transmiterea unei părți dintr-un imobil aflat în domeniul public al statului din administrarea Ministerului Administrației și Internelor - Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale - Unitatea Teritorială 350 în administrarea Societății Române de Radiodifuziune
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 108 din Constituția României , republicată, și al
art. 12 alin. (1)
și
(2) din Legea nr. 213/1998
privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă transmiterea unei părți dintr-un imobil aflat în domeniul public al statului din administrarea Ministerului Administrației și Internelor - Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale - Unitatea Teritorială 350 în administrarea Societății Române de Radiodifuziune, potrivit datelor de identificare prevăzute în
anexa
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2
Predarea-preluarea părții din imobilul prevăzut la
art. 1
se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Articolul 3
La încetarea activității Societății Române de Radiodifuziune, Ministerul Administrației și Internelor - Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale - Unitatea Teritorială 350 urmează să redobândească dreptul de administrare asupra părții din imobilul transmis.
Articolul 4
Ministerul Administrației și Internelor își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice, va opera modificările corespunzătoare în anexa nr. 1 la
Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006
pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: Ministrul administrației și internelor, Constantin-Traian Igaș Președintele Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, Adrian Gurău Președintele Societății Române de Radiodifuziune, Andras Istvan Demeter Ministrul finanțelor publice, Gheorghe Ialomițianu București, 17 noiembrie 2010. Nr. 1.140.
Anexa DATELE DE IDENTIFICARE
a părții dintr-un imobil care se transmite din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Administrației
și Internelor - Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale - Unitatea Teritorială 350
în administrarea Societății Române de Radiodifuziune
Locul unde este situat
imobilul
Codul de clasificare
și numărul de identificare
din inventarul bunurilor
care alcătuiesc
domeniul public al statului
Persoana juridică
de la care se transmite
imobilul
Persoana juridică
la care se transmite
imobilul
Caracteristicile tehnice
ale imobilului
Valoarea imobilului transmis
Orașul Popești-
Leordeni,
str. Leordeni nr. 114,
județul Ilfov –
în incinta
Administrației
Naționale
a Rezervelor de Stat
și Probleme
Speciale - Unitatea
Teritorială 350
- cod de clasificare:
8.29.18
- nr. de identificare
M.F.P. - clădire
98.596
- nr. de identificare
M.F.P. teren –
98.684
Statul român,
din administrarea
Ministerului
Administrației
și Internelor –
Administrația
Națională
a Rezervelor de Stat
și Probleme
Speciale -Unitatea
Teritorială 350
Statul român,
în administrarea
Societății Române
de Radiodifuziune
- clădire tip P
- se transmit numai
9,091% din clădirea
C 4, respectiv
tronsonul nr. 2
din "Magazia A 1
termoizolată",
în suprafață
construită de
1.105,36 mp,
și terenul aferent
în suprafață de
1.105,36 mp
Total:
779.516,56 lei, din care:
- construcții:
373.440,46 lei
- teren: 406.076,1 lei
----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.