Decizia nr. 1210/2010

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1073 și art. 1541 din Codul civil, excepție ridicată de Chiarotto Tiziano în dosarele nr. 5.758/325/2009, nr. 5.733/325/2009, nr. 9.104/325/2009, nr. 9.105/325/2009, nr. 9.106/325/2009, nr. 9.107/325/2009, nr. 9.108/325/2009, nr. 9.109/325/2009, nr. 9.110/325/2009, nr. 9.111/325/2009 și nr. 5.748/325/2009 ale Judecătoriei Timișoara.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 229D/2010 și nr. 284-293D/2010, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public consideră că sunt îndeplinite condițiile legale pentru conexare.

Curtea, în temeiul prevederilor

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea dosarelor nr. 284-293D/2010 la Dosarul nr. 229D/2010, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că obligația mandatarului de a remite tot ceea ce ar fi primit în puterea mandatului reprezintă un principiu general ce se aplică fiecărui contract de mandat. În ceea ce privește critica referitoare la dispozițiile art. 1073 din Codul civil, arată că rămâne la aprecierea judecătorului fixarea daunelor, fără a contraveni prevederilor constituționale invocate de către autorul excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin Încheierea din 11 decembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 5.758/325/2009, și încheierile din 26 ianuarie 2010, pronunțate în dosarele nr. 5.733/325/2009, nr. 9.104/325/2009, nr. 9.105/325/2009, nr. 9.106/325/2009, nr. 9.107/325/2009, nr. 9.108/325/2009, nr. 9.109/325/2009, nr. 9.110/325/2009, nr. 9.111/325/2009 și nr. 5.748/325/2009, Judecătoria Timișoara a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1.073 și art. 1.541 din Codul civil, excepție ridicată de Chiarotto Tiziano.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile art. 1073 din Codul civil sunt neconstituționale întrucât "dau naștere arbitrariului, instanțele, în mod subiectiv, având posibilitatea de a alege între obligarea debitorului fie la îndeplinirea obligației, fie la dezdăunare, neexistând niciun criteriu de evaluare a daunelor."

În ceea ce privește dispozițiile art. 1541 din Codul civil, apreciază că acestea sunt neconstituționale în măsura în care se solicită mandatarului să remită mandantului chiar și ce nu s-ar fi cuvenit acestuia, creându-se astfel o diferență nejustificată între contractul de mandat și alte contracte similare, cum ar fi cel de asistență juridică.

Judecătoria Timișoara arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului arată că dispozițiile criticate se aplică în mod egal tuturor destinatarilor legii, fără discriminări, fiind astfel respectat principiul egalității cetățenilor în fața legii. Cât privește invocarea prevederilor art. 21 și art. 24 din Legea fundamentală, se arată că prevederile legale criticate sunt norme de drept substanțial care nu îngrădesc sub niciun aspect dreptul părților interesate de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime și nici dreptul la apărare.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1073 și art. 1541 din Codul civil, cu următorul conținut:

- Art. 1073: "Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul, la dezdăunare.";

- Art. 1541: "Mandatarul este dator, oricând i se va cere, a da seama mandantului de lucrările sale și de a-i remite tot aceea ce ar fi primit în puterea mandatului, chiar când ceea ce ar fi primit nu s-ar fi cuvenit mandantului."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 57 privind exercitarea drepturilor și a libertăților, art. 124 privind înfăptuirea justiției și art. 135 privind economia României.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 1541 din Codul civil se referă la obligația mandatarului de a da socoteală și de a răspunde pentru îndeplinirea mandatului. Această obligație reprezintă îndatorirea mandatarului de a-i aduce la cunoștință mandantului toate informațiile referitoare la demersurile și rezultatele obținute, precum și de a-i preda bunurile sau valorile primite în temeiul mandatului, inclusiv înscrisurile doveditoare ale actelor juridice.

Obligația mandatarului de a remite mandantului tot ceea ce ar fi primit în puterea mandatului, chiar când ceea ce ar fi primit nu s-ar fi cuvenit acestuia din urmă, este justificată de faptul că actele juridice pe care mandatarul le-a încheiat produc efecte direct între terți și mandantul în numele căruia au fost încheiate acele acte, iar nu între mandatar și terți. Dacă terțul dorește restituirea unei sume sau a unui bun, el va acționa direct pe mandant, care va trebui să restituie ce a obținut necuvenit. Mandatarul, nefiind parte contractantă, nu are nicio obligație în acest sens.

De asemenea, Curtea constată că obligația mandatarului de a da socoteală pentru îndeplinirea mandatului este prevăzută și în alte legislații, de exemplu art. 1.993 din Codul civil francez (potrivit căruia orice mandatar este obligat să dea socoteală de gestiunea sa și să justifice mandantului în legătură cu tot ce a primit în virtutea procurii sale, chiar dacă ceea ce ar fi primit nu ar fi datorat mandantului) și art. 1.713 din Codul civil italian (potrivit căruia mandatarul trebuie să dea socoteală pentru acțiunile sale și să-i înmâneze mandantului tot ceea ce a primit datorită mandatului).

În ceea ce privește susținerea potrivit căreia se creează o diferență nejustificată între contractul de mandat și cel de asistență juridică din perspectiva obligației de a da socoteală, Curtea constată că nici aceasta nu este întemeiată. Astfel, în analiza contractului ce se încheie între avocat și clientul său trebuie pornit de la dispozițiile

Legii nr. 51/1995

privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat. Dispozițiile art. 3 din legea precizată evidențiază modul în care se realizează activitatea avocatului, iar potrivit art. 28 alin. (1) din aceeași lege "avocatul înscris în tabloul baroului are dreptul să asiste și să reprezinte orice persoană fizică sau juridică, în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă, care dobândește dată certă prin înregistrarea în registrul oficial de evidență."

Din cuprinsul legii privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, precum și din efectiva exercitare a acestei profesii rezultă că acest tip de contract - contractul de asistență juridică - este un contract complex care, deși prezintă unele asemănări cu contractul de mandat, din specificul unor activități pe care le poate desfășura avocatul, este distinct de acesta din urmă. În timp ce reprezentarea convențională poate fi făcută de orice persoană cu capacitate de exercițiu deplină, asistența avocațială este de atributul exclusiv al avocatului. În virtutea contractului de asistență juridică se nasc drepturi și obligații specifice profesiei de avocat, drepturi și obligații care nu pot fi regăsite și în ceea ce privește mandatarul. De asemenea, Curtea observă că tipologiile pe care activitatea avocatului le îmbracă excedează celor cunoscute activității de mandatar.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1073 din Codul civil, Curtea constată că prin Decizia nr. 432 din 15 aprilie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 6 iunie 2008, a statuat că acest text stabilește regula de principiu privind efectele obligațiilor, și anume de a da creditorului dreptul de a urmări și de a obține de la debitor îndeplinirea exactă a prestației la care s-a obligat sau de a cere despăgubiri în caz de neexecutare. Finalitatea textului este evidentă și constă în realizarea drepturilor legale ale creditorului prin determinarea debitorului de a executa obligația la care este ținut în temeiul unui contract încheiat între părți, sub sancțiunea suportării unor despăgubiri. Asemenea reglementări creează condițiile indispensabile valorificării dreptului de proprietate privată, dând expresie principiului garantării și ocrotirii acestuia, în mod egal, indiferent de titular.

De asemenea, Curtea constată că nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia textele de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 57 privind exercitarea drepturilor și a libertăților, art. 124 privind înfăptuirea justiției și art. 135 privind economia României.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 13, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1073 și art. 1541 din Codul civil, excepție ridicată de Chiarotto Tiziano în dosarele nr. 5.758/325/2009, nr. 5.733/325/2009, nr. 9.104/325/2009, nr. 9.105/325/2009, nr. 9.106/325/2009, nr. 9.107/325/2009, nr. 9.108/325/2009, nr. 9.109/325/2009, nr. 9.110/325/2009, nr. 9.111/325/2009 și nr. 5.748/325/2009 ale Judecătoriei Timișoara.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 5 octombrie 2010.