Decizia nr. 1336/2010
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, excepție ridicată de Zhu Guangwei în Dosarul nr. 817/302/CV/2008 al Tribunalului București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.
La apelul nominal răspunde autorul excepției, care este însoțit de interpretul autorizat de limba chineză, domnul Ioan Budura. Se constată lipsa părții Oficiul Român pentru Imigrări, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Magistratul-asistent învederează Curții faptul că acesta a transmis la dosar note scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autorului excepției. Acesta susține, prin interpret, că textul de lege criticat este neconstituțional întrucât nu este suficient de clar. Arată că a încălcat legea planificării familiale din China, motiv pentru care, dacă se întoarce în această țară, riscă să fie supus unor tratamente inumane sau degradante.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, apreciind că nu se impune reconsiderarea jurisprudenței deja existente în acest domeniu.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 11 februarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 817/302/CV/2008, Tribunalul București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România. Excepția a fost ridicată de Zhu Guangwei într-o cauză având ca obiect "plângere statut refugiat".
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece lipsa de precizie și claritate a termenilor utilizați de legiuitor ca premisă pentru acordarea protecției subsidiare conduce la înfrângerea dreptului la un proces echitabil. Ca atare, marja de apreciere a instanței de judecată depășește cu mult limita admisă de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Tribunalul București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile
art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, modificată și completată prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2007
privind înființarea Oficiului Român pentru Imigrări prin reorganizarea Autorității pentru străini și a Oficiului Național pentru Refugiați, precum și modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 26 iunie 2007. Textele de lege criticate au următoarea redactare:
- Art. 26. - Protecția subsidiară: "(1) Protecția subsidiară se poate acorda cetățeanului străin sau apatridului care nu îndeplinește condițiile pentru recunoașterea statutului de refugiat și cu privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în țara de origine, respectiv în țara în care își avea reședința obișnuită, va fi expus unui risc serios, în sensul prevederilor alin. (2), și care nu poate sau, datorită acestui risc, nu dorește protecția acelei țări.
(2) Prin risc serios, în sensul alin. (1), se înțelege: (...)
2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante; (...)."
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, aceste texte legale contravin dreptului la un proces echitabil, garantat de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție și de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că s-a mai pronunțat asupra constituționalității textelor de lege ce formează obiectul acesteia. Prin mai multe decizii, a reținut că prevederile
art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006
reprezintă o concretizare a principiului fundamental referitor la interzicerea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante. De asemenea, Curtea a constatat că prevederile legale supuse controlului de constituționalitate oferă suficiente repere și elemente pentru ca persoana căreia acestea i se adresează să înțeleagă condițiile în funcție de care i se poate acorda forma solicitată de protecție. Totodată, Curtea a reținut că determinarea circumstanțelor specifice fiecărei situații în parte, a riscurilor la care ar fi expusă o persoană în cazul returnării sale în țara de origine, precum și aplicarea sau interpretarea textului de lege criticat sunt aspecte ce excedează obiectului controlului de constituționalitate, acestea fiind atribute ale organelor administrative competente în această materie sau, după caz, ale instanței de judecată.
Aceste argumente se regăsesc, de exemplu, în considerentele
Deciziei nr. 287 din 18 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 254 din 20 aprilie 2010, sau ale
Deciziei nr. 648 din 5 octombrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 971 din 5 decembrie 2006, și își mențin valabilitatea și în cauza de față.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, excepție ridicată de Zhu Guangwei în Dosarul nr. 817/302/CV/2008 al Tribunalului București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 19 octombrie 2010.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Valentina Bărbățeanu _________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.