Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 1404/2010

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^2 alin. 5 din Codul de procedură penală

prezumat în vigoare

Data actului
2 noiembrie 2010
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 823 din 9 decembrie 2010
Citează
4 acte
Structură
0 articole · 8.315 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^2 alin. 5 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Pethe Zoltan în Dosarul nr. 677/320/2009 al Judecătoriei Târgu Mureș și de Petru-Gheorghe Pușcaș în Dosarul nr. 13.938/271/2009 al Judecătoriei Oradea - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere că excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 471D/2010 și nr. 548D/2010 au obiect identic, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării cauzelor.

Curtea, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 548D/2010 la Dosarul nr. 471D/2010, care este primul înregistrat.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând în acest sens jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin Încheierea din 19 ianuarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 677/320/2009, Judecătoria Târgu Mureș a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^2 alin. 5 din Codul de procedură penală.

Excepția a fost ridicată de Pethe Zoltan cu ocazia soluționării unei cauze penale.

Prin Încheierea din 18 februarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 13.938/271/2009, Judecătoria Oradea - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^2 alin. 5 din Codul de procedură penală.

Excepția a fost ridicată de Petru-Gheorghe Pușcaș cu ocazia soluționării unei cauze penale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prevederile art. 91^2 alin. 5 din Codul de procedură penală încalcă dreptul la un proces echitabil, inviolabilitatea libertății individuale și a siguranței persoanei, dreptul la apărare și dreptul la respectarea și ocrotirea vieții intime, familiale și private, deoarece permit întocmirea unor noi dosare penale având ca obiect infracțiuni pentru care organele de urmărire penală nu au nici cel mai mic indiciu. Astfel, nu de puține ori, organele de urmărire penală au solicitat autorizație de interceptare într-un anumit dosar pentru o faptă determinată, iar ulterior au procedat la interceptarea convorbirilor persoanelor inițial vizate sau chiar și a altor persoane pentru o perioadă nedeterminată de timp ori pentru alte fapte.

Judecătoria Târgu Mureș și Judecătoria Oradea - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile de lege criticate nu aduc nicio atingere dispozițiilor din Constituție invocate.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 91^2 alin. 5 din Codul de procedură penală, introduse prin Legea nr. 356/2006

pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, având următorul cuprins: "Convorbirile sau comunicările interceptate și înregistrate pot fi folosite și în altă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informații concludente și utile privitoare la pregătirea sau săvârșirea unei alte infracțiuni dintre cele prevăzute la art. 91^1 alin. 1 și 2."

În susținerea neconstituționalității acestor prevederi de lege autorii excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (1) referitoare la inviolabilitatea libertății individuale și a siguranței persoanei, ale art. 24 alin. (1) privind garantarea dreptului la apărare și ale art. 26 referitoare la respectarea și ocrotirea vieții intime, familiale și private, precum și a prevederilor art. 6 paragraful 1 referitoare la dreptul la un proces echitabil și ale art. 8 privind dreptul la respectarea vieții private și de familie din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 91^2 alin. 5 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului instanței de contencios constituțional, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale, invocate și în prezenta cauză, și cu motivări similare. Astfel, de exemplu, prin

Decizia nr. 709 din 17 iunie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 29 iulie 2008, Curtea, respingând excepția de neconstituționalitate, a reținut că dispozițiile de lege criticate, ca de altfel întreaga secțiune din Codul de procedură penală referitoare la interceptările și înregistrările audio sau video, prevăd suficiente garanții, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizației, a condițiilor și a modalităților de efectuare a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata măsurii, a consemnării și certificării autenticității convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptării, iar eventuala nerespectare a acestor reglementări nu constituie o problemă de constituționalitate, ci una de aplicare, ceea ce însă excedează competenței Curții Constituționale. Așa fiind, examinarea și soluționarea acestor aspecte sunt de competența exclusivă a instanței de judecată învestite cu soluționarea procesului penal.

În același sens este și

Decizia nr. 171 din 2 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 16 martie 2010.

Întrucât nu au apărut elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și motivarea deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^2 alin. 5 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Pethe Zoltan în Dosarul nr. 677/320/2009 al Judecătoriei Târgu Mureș și de Petru-Gheorghe Pușcaș în Dosarul nr. 13.938/271/2009 al Judecătoriei Oradea - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 2 noiembrie 2010.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.