Raportul nr. 11522/2010
privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Conservator - Organizația Județeană Prahova
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1),
art. 36 alin. (1), (5) și (6) din Legea nr. 334/2006
privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, și cu Calendarul misiunii de control pe anul 2010, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 18-29 octombrie 2010 s-a efectuat controlul finanțării Partidului Conservator - Organizația Județeană Prahova pentru anul 2009.
Constatări:
Veniturile Partidului Conservator - Organizația Județeană Prahova au fost obținute din cotizațiile membrilor de partid în sumă de 10.217,07 lei, donații în valoare de 1.000 lei și venituri din dobânzi în valoare de 2,07 lei.
Contabilitatea a fost organizată cu respectarea prevederilor
Legii contabilității nr. 82/1991 , republicată, și ale
Ordinului ministrului economiei și finanțelor nr. 1.969/2007
privind aprobarea reglementărilor contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial.
În ceea ce privește respectarea încadrării în plafonul maxim a cotizațiilor nominale pe membru de partid s-a constatat că au fost respectate prevederile legale, în sensul că nu au fost înregistrate cotizații plătite într-un an de un membru de partid în sumă mai mare de 28.800 lei.
În ceea ce privește donațiile s-a constatat că nu au fost depășite plafoanele privind cuantumul donațiilor atât de la persoane fizice, cât și de persoanele juridice, acestea încadrându-se în limitele prevăzute de lege.
În urma controlului efectuat de controlorii financiari se constată că au fost respectate prevederile
privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată.
Nu au fost constatate deficiențe ce puteau fi sancționate contravențional.
București, 29 noiembrie 2010. Nr. 11.522/1.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.