Decizia nr. 1322/2010

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 15-19, 21, 24 și 30 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor și ale

art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991

privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, excepție ridicată de Andrei Grosu în Dosarul nr. 4.602/325/2009 al Judecătoriei Timișoara și de Lucian Matei în Dosarul nr. 2.558/306/2008 al Tribunalului Sibiu - Secția comercială și de contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere că excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 230D/2010 și nr. 297D/2010 au obiect parțial identic, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării cauzelor.

Curtea, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 297D/2010 la Dosarul nr. 230D/2010, care este primul înregistrat.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând în acest sens jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin Încheierea din 12 ianuarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 4.602/325/2009, Judecătoria Timișoara a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 15, 21, 24 și 30 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor.

Excepția a fost ridicată de Andrei Grosu cu ocazia soluționării unei cauze de contencios administrativ având ca obiect acțiunea în anularea unui proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții.

Prin Încheierea din 11 iunie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 2.558/306/2008, Tribunalul Sibiu - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 15-19, 21, 24 și 30 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor și

art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991

privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Excepția a fost ridicată de Lucian Matei cu ocazia soluționării unei cauze de contencios administrativ având ca obiect acțiunea în anularea unui proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că textele de lege criticate încalcă egalitatea în drepturi, accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare, întrucât sarcina probei în cazul plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției revine contravenientului, iar nu organului care i-a aplicat sancțiunea. Autorul Lucian Matei critică și faptul că dispozițiile de lege atacate, deși nu lasă la aprecierea organului constatator conținutul procesului-verbal, nu stabilesc nicio sancțiune în cazul neîndeplinirii respectivei obligații. Totodată, menționează că prevederile

art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991

au constituit temeiul legal pentru întocmirea procesului-verbal contestat.

Judecătoria Timișoara și Tribunalul Sibiu - Secția comercială și de contencios administrativ apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 15-19, 21, 24 și 30 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare. Textele art. 15-19 fac parte din capitolul II al ordonanței, intitulat "Constatarea contravenției", și reglementează aspecte procedurale referitoare la stabilirea contravenției, conținutul procesului-verbal de contravenție și condițiile de întocmire a acestuia. Dispozițiile

art. 21, 24 și 30 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

fac parte din capitolul III al acestui act normativ, intitulat "Aplicarea sancțiunilor contravenționale", și reglementează aspecte procedurale referitoare la cuprinsul procesului-verbal de contravenție și la modalitatea de aplicare a sancțiunii de către agentul constatator.

De asemenea, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie și prevederile

art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991

pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 18 august 2000, având următorul cuprins: "Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: 1) săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi, obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice;".

În susținerea neconstituționalității acestor prevederi de lege, autorii excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) privind obligația respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, ale art. 16 alin. (1) și (2) referitoare la principiul egalității în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiție, ale art. 23 alin. (11) referitoare la prezumția de nevinovăție, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 124 referitoare la înfăptuirea justiției și ale art. 126 privind instanțele judecătorești, precum și a prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului cu privire la dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași dispoziții din Constituție, din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și din Declarația Universală a Drepturilor Omului, invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare. Astfel, prin

Decizia nr. 520 din 8 mai 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 29 mai 2008, Curtea a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 15-19 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , statuând că textele de lege criticate nu instituie privilegii sau discriminări, deoarece atât conținutul procesului-verbal de contravenție, cât și condițiile de întocmire a acestuia sunt reglementate fără nicio discriminare pentru toate persoanele care au săvârșit contravenții. În legătură cu invocarea în susținerea excepției a dispozițiilor art. 21 și 24 din Constituție, Curtea a reținut că și această critică este nefondată, întrucât, potrivit

art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , instanța competentă să soluționeze plângerea verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, îl ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, între care, potrivit art. 33 din ordonanță, și organul care a aplicat sancțiunea, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării. Dispozițiile alin. (2) al art. 34 din ordonanță prevăd că hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată cu recurs, fără ca motivarea acestuia să fie obligatorie. De asemenea, pe tot parcursul soluționării plângerii îndreptate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, atât la instanța de fond, cât și în recurs, contravenientul poate să își exercite fără nicio restricție dreptul la apărare. Totodată, utilizarea de către legiuitor a noțiunii de "contravenient" nu are semnificația înfrângerii prezumției de nevinovăție consacrate de art. 23 alin. (11) din Constituție. De asemenea, din procedura de soluționare a plângerii împotriva procesului-verbal de stabilire și sancționare a contravenției nu rezultă răsturnarea sarcinii probei, ci, mai degrabă, exercitarea dreptului la apărare.

Prin

Decizia nr. 69 din 15 ianuarie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 4 martie 2009, Curtea a statuat că dispozițiile

art. 15, 21, 24 și 30 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

nu încalcă nici prezumția de nevinovăție, deoarece instanța competentă să soluționeze plângerea îndreptată împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este obligată să urmeze anumite reguli procedurale, în virtutea cărora sarcina probei aparține celui care afirmă ceva în instanță, iar nu celui care a întocmit procesul-verbal de contravenție.

În ceea ce privește dispozițiile

art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 , Curtea, respingând excepția de neconstituționalitate, a reținut, prin

Decizia nr. 750 din 24 iunie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iulie 2008, că dispozițiile de lege criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei și nu afectează în niciun fel dreptul la un proces echitabil, consacrat atât de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cât și de art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, deoarece nu instituie nicio măsură menită să lezeze dreptul unei persoane de a fi ascultată în mod echitabil și public de un tribunal independent și imparțial care va hotărî asupra drepturilor sale. În plus,

art. 9 din Legea nr. 61/1991

prevede in terminis dreptul de a formula la judecătorie plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor.

În același sens este și

Decizia nr. 139 din 25 februarie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 16 aprilie 2010, prin care Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată o excepție de neconstituționalitate identică.

Întrucât nu au apărut elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 15-19, 21, 24 și 30 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor și ale

art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991

privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, excepție ridicată de Andrei Grosu în Dosarul nr. 4.602/325/2009 al Judecătoriei Timișoara și de Lucian Matei în Dosarul nr. 2.558/306/2008 al Tribunalului Sibiu - Secția comercială și de contencios administrativ.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 19 octombrie 2010.