Decizia nr. 1241/2010

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 78 alin. (1) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Vodafone România" - S.A. din București în Dosarul nr. 25.561/3/2008 (nr. vechi 5.109/2009) al Curții de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 20 ianuarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 25.561/3/2008 (5109/2009), Curtea de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 78 alin. (1) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Vodafone România" - S.A. din București.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că textul de lege criticat este neconstituțional în măsura în care se interpretează în sensul că obligă angajatorul să despăgubească salariatul pentru desfacerea nelegală a contractului individual de muncă și atunci când, ulterior desfacerii contractului individual de muncă, salariatul a realizat venituri din executarea unui alt contract de muncă. Astfel, consideră că, în atare condiții, se realizează o îmbogățire fără justă cauză a salariatului, precum și o discriminare, fiind privilegiat salariatul.

Curtea de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale consideră că textul de lege criticat nu contravine dispozițiilor constituționale invocate.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 78 alin. (1) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții potrivit cărora: "În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textul de lege criticat încalcă următoarele texte din Constituție: art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 44 alin. (1) și (2) privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 124 alin. (1) și (2) referitor la înfăptuirea justiției, art. 135 alin. (1) și (2) lit. a) referitor la economie și art. 136 alin. (5) prin care se arată că proprietatea privată este inviolabilă.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate. Astfel, prin

Decizia nr. 318 din 29 martie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 3 mai 2007, Curtea reținea că "textul de lege criticat are ca ipoteză concedierea unui salariat în mod netemeinic sau nelegal, fapt ce trebuie stabilit în cadrul unui proces desfășurat cu respectarea principiului contradictorialității și pe baza unui probatoriu pertinent și convingător. Numai în urma stabilirii cu corectitudine a acestui fapt instanța va dispune anularea măsurii de concediere și obligarea angajatorului în culpă la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. Lipsirea salariatului de aceste drepturi reprezintă un prejudiciu efectiv suferit, indiferent dacă în perioada cuprinsă între data concedierii și cea a reîncadrării a realizat sau nu venituri din alte surse. Salariatul nu poate abuza de acest drept, întrucât beneficiază de el numai cu condiția stabilirii netemeiniciei sau a nelegalității măsurii de concediere luate unilateral de angajator.

În consecință, Curtea constată că textul de lege examinat nu conține nicio măsură de natură să îngrădească accesul liber la justiție ori posibilitatea ambelor părți de a se folosi de toate garanțiile și mijloacele procesuale, propunând și administrând probele necesare pentru susținerea și apărarea drepturilor și intereselor lor legitime, inclusiv exercitarea căilor legale de atac, care condiționează și asigură desfășurarea unui proces echitabil. De asemenea, dispozițiile legale nu lezează în niciun fel principiile independenței și imparțialității justiției și a judecătorilor."

Curtea constată că, deși decizia amintită se referea doar la contrarietatea dintre dispozițiile art. 78 alin. (1) din Codul muncii și art. 21 și art. 124 din Constituție, considerentele sale răspund totodată și aspectelor invocate de autorul excepției referitoare la legitimitatea despăgubirii în situația în care salariatul a realizat venituri din executarea unui alt contract de muncă, ulterior concedierii.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea dreptului de proprietate privată al angajatorului, precum și a libertății sale economice, Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 44 alin. (1) din Constituție, conținutul și limitele dreptului de proprietate "sunt stabilite de lege", iar potrivit art. 45 din același act fundamental, libertatea economică se exercită "în condițiile legii". Prin urmare, aceste drepturi fundamentale nu sunt drepturi absolute, ci exercitarea lor trebuie să se facă numai în limitele și în condițiile stabilite de lege. Nerespectarea prevederilor legale la desfacerea contractului de muncă și prejudicierea salariatului constituie cauze obiective și rezonabile pentru restrângerea exercițiului acestor drepturi, astfel că nu se aduce atingere prevederilor constituționale amintite.

În sfârșit, în ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea reține că esența acestui principiu constituțional presupune aplicarea unui tratament egal pentru situații egale. Or, angajatorul care a cauzat un prejudiciu salariatului prin desfacerea nelegală a contractului de muncă nu se află în aceeași situație cu cel prejudiciat, iar obligația de despăgubire nu poate fi interpretată ca instituind o situație privilegiată pentru acesta din urmă.

De o deosebită relevanță pentru toate aspectele analizate sunt și considerentele

Deciziei nr. 193 din 19 iunie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 6 august 2001, prin care au fost declarate ca neconstituționale prevederile art. 136 alin. (2) din Codul muncii, care prevedeau însăși ipoteza considerată ca fiind constituțională de către autorul excepției din prezenta cauză, și anume acordarea unei despăgubiri reduse, constând în diferența dintre salariul mediu realizat anterior desfacerii contractului de muncă și câștigul realizat între timp. Prin decizia amintită s-a statuat că o asemenea prevedere este contrară art. 16 alin. (1), art. 38 alin. (1) și art. 134 alin. (1) din Constituție.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 78 alin. (1) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Vodafone România" - S.A. din București în Dosarul nr. 25.561/3/2008 (nr. vechi 5.109/2009) al Curții de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 octombrie 2010.