Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 1278/2010

privind suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2010, pentru plata arieratelor

prezumat în vigoare

Data actului
15 decembrie 2010
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 849 din 17 decembrie 2010
Citat de
4 acte
Citează
2 acte
Structură
3 articole · 2.580 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al

art. 37 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2010

pentru rectificarea bugetului de stat pe anul 2010,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1)

Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii pe anul 2010 cu suma de 550.000 mii lei, pentru plata arieratelor, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2010, astfel:

a) la capitolul 68.01 "Asigurări și asistență socială", cu suma de 64.016 mii lei, la titlul 57 "Asistență socială", alineatul 57.02.02 "Ajutoare sociale în natură";

b) la capitolul 84.01 "Transporturi", cu suma de 485.984 mii lei, la:

- titlul 40 "Subvenții", cu suma de 84.383 mii lei, din care:

- articolul 40.04 "Subvenții pentru susținerea transportului feroviar public de călători", cu suma de 41.849 mii lei;

- articolul 40.05 "Subvenții pentru transportul de călători cu metroul", cu suma de 42.534 mii lei;

- titlul 51 "Transferuri între unități ale administrației publice", alineatul 51.01.28 "Întreținerea infrastructurii rutiere", cu suma de 44.800 mii lei;

- titlul 55 "Alte transferuri", alineatul 55.01.12 "Investiții ale agenților economici cu capital de stat", cu suma de 356.801 mii lei.

(2)

Suma prevăzută la alin. (1) se utilizează pentru plata obligațiilor restante al căror termen de plată depășește 90 de zile.

Articolul 2

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.

Articolul 3

Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat și în volumul și structura bugetului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii pe anul 2010.

PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul transporturilor și infrastructurii,
Anca Daniela Boagiu
Ministrul finanțelor publice,
Gheorghe Ialomițianu
București, 15 decembrie 2010.
Nr. 1.278.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.