Decizie · Comisia de Supraveghere a Asigurărilor

Decizia nr. 1020/2010

privind autorizarea funcționării ca broker de asigurare a Societății Comerciale INTER ACTIV BROKER DE ASIGURARE-REASIGURARE - S.R.L.

prezumat în vigoare

Data actului
15 decembrie 2010
Emitent
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 857 din 21 decembrie 2010
Citează
2 acte
Structură
3 articole · 2.413 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În conformitate cu prevederile

Legii nr. 32/2000

privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, și ale normelor emise în aplicarea acesteia,

în baza hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din data de 7 decembrie 2010, prin care s-a aprobat cererea Societății Comerciale INTER ACTIV BROKER DE ASIGURARE-REASIGURARE - S.R.L. de obținere a autorizației de funcționare ca broker de asigurare,

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor decide:

Articolul 1

Societatea Comercială INTER ACTIV BROKER DE ASIGURARE-REASIGURARE - S.R.L., cu sediul social în București, Str. Verii nr. 1-3, et. 2, camera 206, sectorul 2, nr. de ordine în registrul comerțului J40/59/06.01.2010, cod unic de înregistrare 26371843/07.01.2010, este autorizată să funcționeze ca broker de asigurare având ca obiect de activitate activitatea de broker de asigurare conform prevederilor

Legii nr. 32/2000

privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 2

Societatea comercială prevăzută la art. 1 are dreptul de a practica activitatea de broker de asigurare începând cu data înregistrării în Registrul brokerilor de asigurare.

Articolul 3

Societatea comercială prevăzută la art. 1 are obligația să depună la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor copii ale documentelor privind plata ratelor primelor de asigurare aferente contractului de asigurare de răspundere civilă profesională, pe măsura achitării acestora, să deschidă Jurnalul asistenților în brokeraj și să înscrie în Registrul intermediarilor în asigurări și/sau reasigurări personalul propriu conform

Ordinului președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 10/2007

pentru punerea în aplicare a Normelor privind Registrul intermediarilor în asigurări și/sau în reasigurări, cu modificările și completările ulterioare.

Președintele
Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor,
Angela Toncescu
București, 15 decembrie 2010.
Nr. 1.020.
_________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.