Decizia nr. 1493/2010

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 38 alin. 4 și art. 42 alin. 1 din Codul familiei, precum și celor ale art. 2, art. 6, art. 14 alin. (2), art. 16, art. 24 alin. (1), art. 31 și

art. 38 din Legea nr. 272/2004

privind protecția și promovarea drepturilor copilului, excepție ridicată de Marian Cristian Dulgheru în Dosarul nr. 8.233/215/2009 al Tribunalului Dolj - Secția pentru minori și familie, precum și de către Cosmin Viespescu în Dosarul nr. 37.823/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuție problema conexării dosarelor nr. 529D/2010 și nr. 1.249D/2010, având în vedere obiectul acestora.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea acestor cauze.

Curtea, în temeiul art. 14 și al

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea Dosarului nr. 1.249D/2010 la Dosarul nr. 529D/2010, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Încheierea din 16 februarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 8.233/215/2009 și Încheierea din 28 aprilie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 37.823/299/2009, Tribunalul Dolj - Secția pentru minori și familie și Judecătoria Sectorului 1 București au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 38 alin. 4 și art. 42 alin. 1 din Codul familiei, precum și ale art. 2, art. 6, art. 14 alin. (2), art. 16, art. 24 alin. (1), art. 31 și

art. 38 din Legea nr. 272/2004

privind protecția și promovarea drepturilor copilului, excepție ridicată de Marian Cristian Dulgheru și Cosmin Viespescu cu ocazia soluționării unor cauze având ca obiect divorț (cu minori).

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în principal, că, în ceea ce privește art. 38 alin. 4 din Codul familiei, "absența unei definiții concrete a noțiunii de interes superior al minorului, neconturarea minimală a sferei și a reperelor concrete de semnificații juridice ale noțiunii, creează pentru subiecții de drept (părinți, membri ai familiei) o situație de inaccesibilitate și confuzii de interpretare a legii, o serioasă impredictibilitate în stabilirea comportamentului juridicosocial, o lipsă de siguranță și impreviziune cu privire la deznodământul unui eventual litigiu care să privească luarea unor măsuri ce pot să afecteze drepturile părintelui în privința copilului, din perspectiva acestui interes superior".

Cu privire la art. 42 alin. 1 din Codul familiei, susține că acesta cuprinde prevederi limitative, contrare art. 6 lit. h) și

art. 24 din Legea nr. 272/2004 , în sensul că restrânge posibilitatea ascultării copilului doar la cei care au împlinit vârsta de 10 ani, ceea ce încalcă dreptul la exprimare, la informare, la opinia asupra intereselor personale ale unor copii sub această vârstă, dar care au o înzestrare și dezvoltare spiritual-intelectivă adecvate formulării unor opinii.

Pe de altă parte, consideră ca fiind neconstituționale și prevederile

art. 24 alin. (1) și următoarele din Legea nr. 272/2004 , în măsura în care nu stabilesc criterii clare de determinare a discernământului sau gradului de maturitate cerute de lege pentru a putea fi ascultat copilul sau luate în considerare opiniile sale.

Instanțele de judecată apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, iar textele de lege criticate nu aduc atingere normelor constituționale invocate.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituționale. În acest sens, invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume

Deciziile nr. 20/2010 , nr. 133/2009, nr. 156/2008, nr. 594/2009, nr. 1.006/2009 sau nr. 1.122/2007.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitatea îl constituie prevederile art. 38 alin. 4 și art. 42 alin. 1 din Codul familiei, precum și ale art. 2, art. 6, art. 14 alin. (2), art. 16, art. 24 alin. (1), art. 31 și

art. 38 din Legea nr. 272/2004

privind protecția și promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iunie 2004, care au următorul conținut:

- Art. 38 alin. 4 din Codul familiei: "La soluționarea cererilor accesorii divorțului, referitoare la încredințarea copiilor minori, obligația de întreținere și folosirea locuinței, instanța va ține seama și de interesele minorilor.";

- Art. 42 alin. 1 din Codul familiei: "Instanța judecătorească va hotărî, odată cu pronunțarea divorțului, căruia dintre părinți vor fi încredințați copiii minori. În acest scop, instanța va asculta părinții și autoritatea tutelară și, ținând seama de interesele copiilor, pe care de asemenea îi va asculta, dacă au împlinit vârsta de zece ani, va hotărî, pentru fiecare dintre copii, dacă va fi încredințat tatălui sau mamei."

Prevederile de lege criticate din

Legea nr. 272/2004

au următorul cuprins:

- Art. 2: "(1) Prezenta lege, orice alte reglementări adoptate în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului, precum și orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului.

(2) Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, altor reprezentanți legali ai săi, precum și oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal.

(3) Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.

(4) Persoanele prevăzute la alin. (3) sunt obligate să implice familia în toate deciziile, acțiunile și măsurile privitoare la copil și să sprijine îngrijirea, creșterea și formarea, dezvoltarea și educarea acestuia în cadrul familiei.";

- Art. 6: "Respectarea și garantarea drepturilor copilului se realizează conform următoarelor principii:

a) respectarea și promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;

b) egalitatea șanselor și nediscriminarea;

c) responsabilizarea părinților cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești;

d) primordialitatea responsabilității părinților cu privire la respectarea și garantarea drepturilor copilului;

e) descentralizarea serviciilor de protecție a copilului, intervenția multisectorială și parteneriatul dintre instituțiile publice și organismele private autorizate;

f) asigurarea unei îngrijiri individualizate și personalizate pentru fiecare copil;

g) respectarea demnității copilului;

h) ascultarea opiniei copilului și luarea în considerare a acesteia, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate;

i) asigurarea stabilității și continuității în îngrijirea, creșterea și educarea copilului, ținând cont de originea sa etnică, religioasă, culturală și lingvistică, în cazul luării unei măsuri de protecție;

j) celeritate în luarea oricărei decizii cu privire la copil;

k) asigurarea protecției împotriva abuzului și exploatării copilului;

l) interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile copilului în corelație cu ansamblul reglementărilor din această materie.";

- Art. 14 alin. (2): "Copilul are dreptul de a-și cunoaște rudele și de a întreține relații personale cu acestea, precum și cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior.";

- Art. 16: "(1) Copilul care a fost separat de ambii părinți sau de unul dintre aceștia printr-o măsură dispusă în condițiile legii are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.

(2) Instanța judecătorească, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, poate limita exercitarea acestui drept, dacă există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului.";

- Art. 24 alin. (1): "Copilul capabil de discernământ are dreptul de a-și exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl privește.";

- Art. 31: "(1) Ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor.

(2) Exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, precum și prin reprezentarea sa legală și administrarea patrimoniului său.

(3)În cazul existenței unor neînțelegeri între părinți cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești, instanța judecătorească, după ascultarea ambilor părinți, hotărăște potrivit interesului superior al copilului.";

- Art. 38: "Instanța judecătorească este singura autoritate competentă să se pronunțe, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, cu privire la:

a) persoana care exercită drepturile și îndeplinește obligațiile părintești în situația în care copilul este lipsit, temporar sau permanent, de ocrotirea părinților săi;

b) modalitățile în care se exercită drepturile și se îndeplinesc obligațiile părintești;

c) decăderea totală sau parțială din exercițiul drepturilor părintești;

d) redarea exercițiului drepturilor părintești."

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) care consacră dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (1) privind libertatea individuală, art. 26 alin. (1) referitoare la viața intimă, familială și privată, art. 30 privind libertatea de exprimare, art. 31 privind dreptul la informație, art. 48 alin. (1) referitoare la familie, precum și celor ale art. 49 alin. (1) privind protecția copiilor și a tinerilor.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în concret, critica autorilor excepției de neconstituționalitate vizează deficiențe de reglementare a textelor de lege criticate, deoarece, așa cum reiese din susținerile acestora, "absența unei definiții concrete a noțiunii de interes superior al minorului, neconturarea minimală a sferei și a reperelor concrete de semnificații juridice ale noțiunii creează pentru subiecții de drept (părinți, membri ai familiei) o situație de inaccesibilitate și confuzii de interpretare a legii, o serioasă impredictibilitate în stabilirea comportamentului juridicosocial, o lipsă de siguranță și impreviziune cu privire la deznodământul unui eventual litigiu care să privească luarea unor măsuri care să afecteze drepturile părintelui în privința copilului, din perspectiva acestui interes superior".

Totodată, apreciază că textele criticate cuprind prevederi limitative, în sensul că "restrâng posibilitatea ascultării copilului doar la cei care au împlinit vârsta de 10 ani", iar prevederile

art. 24 alin. (1) și următoarele din Legea nr. 272/2004

sunt neconstituționale, "în măsura în care nu stabilesc criterii clare de determinare a discernământului sau gradului de maturitate cerute de lege pentru a putea fi ascultat copilul sau luate în considerare opiniile sale".

Potrivit prevederilor

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Așa fiind, controlul de constituționalitate se efectuează numai prin raportare la prevederile și principiile Constituției, coordonarea, formularea și explicitarea legislației în vigoare fiind de competența autorității legiuitoare.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 38 alin. 4 și art. 42 alin. 1 din Codul familiei, precum și ale art. 2, art. 6, art. 14 alin. (2), art. 16, art. 24 alin. (1), art. 31 și

art. 38 din Legea nr. 272/2004

privind protecția și promovarea drepturilor copilului, excepție ridicată de Marian Cristian Dulgheru în Dosarul nr. 8.233/215/2009 al Tribunalului Dolj - Secția pentru minori și familie, precum și de către Cosmin Viespescu în Dosarul nr. 37.823/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 noiembrie 2010.