HG nr. 665/1991
privind înființarea Regiei autonome "Institutul național de medicina veterinara Pasteur"
prezumat în vigoare
Guvernul României hotărăște:
Articolul 1
Se înființează Regia autonomă "Institutul național de medicina veterinara Pasteur" prin preluarea activului și pasivului de la Institutul de cercetări veterinare și biopreparate "Pasteur", care se desființează.
Regia autonomă este persoana juridică și funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară.
Ministerul Agriculturii și Alimentației îndeplinește atribuțiile ministerului de resort în consiliul de administrație al Regiei autonome "Institutul național de medicina veterinara Pasteur".
Articolul 2
Patrimoniul Regiei autonome "Institutul național de medicina veterinara Pasteur" este în valoare de 411.594 mii lei, stabilit pe bază de bilanț contabil încheiat la 30.VI.1990, reprezentind activul și pasivul preluate de la Institutul de cercetări veterinare și biopreparate "Pasteur" și care se va reevalua potrivit reglementărilor legale.
Articolul 3
Regia autonomă "Institutul național de medicina veterinara Pasteur" are ca obiect de activitate:
a) cercetări științifice în domeniul patologiei animale și igienei publice sanitar-veterinare, inclusiv prin colaborarea naționala și internationala;
b) producerea de vaccinuri, seruri, seturi de diagnostic, reagenti, reactivi, medicamente și premixuri medicamentoase, necesare pentru prevenirea și combaterea bolilor la animale și păsări;
c) biopreparate utilizabile în medicina omului;
d) producerea de animale libere de germeni;
e) asistența tehnica, metodologică, expertize și consulting;
f) specializarea de personal științific și tehnic;
g) comercializarea produselor realizate, inclusiv prin cooperare economică naționala și internationala, atît în țara, cît și pe piețe externe;
h) operațiuni de export-import;
i) desfacerea directa către populație de produse biologice, medicamente, reactivi și altele asemenea;
j) asistența medicală de profil pentru populație diversi agenți economici.
Articolul 4
Regia autonomă "Institutul național de medicina veterinara Pasteur" are în structura sucursale teritoriale, precum și biobaze care funcționează ca unități fără personalitate juridică, cu denumirea și sediul prevăzute în anexa nr. 1.
ART.5
Regia autonomă "Institutul național de medicina veterinara Pasteur" își desfășoară activitatea potrivit legislației și regulamentului de organizare și funcționare prevăzut în anexa nr. 2.
Articolul 6
Conducerea Regiei autonome "Institutul național de medicina veterinara Pasteur" revine consiliului de administrație, care se numește prin ordin al ministrului agriculturii și alimentației.
Din consiliul de administrație fac parte cîte un reprezentant al Ministerului Economiei și Finanțelor, Ministerului Agriculturii și Alimentației, precum și ingineri, tehnicieni, economiști, juriști și alți specialiști în domeniul de activitate al Regiei autonome "Institutul național de medicina veterinara Pasteur".
Articolul 7
Activitatea curenta a Regiei autonome "Institutul național de medicina veterinara Pasteur"este condusă de un director general, numit de consiliul de administrație cu avizul ministrului agriculturii și alimentației.
Articolul 8
Structura organizatorică și funcțională a Regiei autonome "Institutul național de medicina veterinara Pasteur" se stabilește de consiliul de administrație.
Articolul 9
Personalul care trece de la Institutul de cercetări veterinare și biopreparate "Pasteur" la Regia autonomă "Institutul național de medicina veterinara Pasteur" se considera transferat în interesul serviciului. În cazul în care este încadrat cu salariu mai mic beneficiază de diferența pînă la salariul de baza avut și de sporul de vechime, după caz, pe o perioadă de 3 luni.
Articolul 10
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărîre.
PRIM-MINISTRU PETRE ROMAN
Anexa 1 Lista
unităților care se înființează în structura Regiei autonome "Institutul național de medicina veterinara Pasteur" Nr. crt. Denumirea unității Sediul, ─────────── localitatea Județul 1. Sucursala Arad Arad, str. Ocsko Terezia nr. 2 Arad 2. Sucursala Brașov Brașov, str. Stejerișului nr. 8 Brașov 3. Sucursala Cluj-Napoca Cluj-Napoca, str. Decebal nr. 2 Cluj 4. Sucursala Constanța Constanța, b-dul Mamaia nr. 304 Constanța 5. Sucursala Craiova Craiova, calea Dunării nr. 35 Dolj 6. Sucursala Iași Iași, aleea M. Sadoveanu nr. 46 Iași 7. Biobaza Boja București, șos. București-Domnești, sector 6 Municipiul București 8. Biobaza Bulbucata Comuna Bulbucata Giurgiu
Anexa 2 REGULAMENT
de organizare și funcționare a Regiei autonome "Institutul național de medicina veterinara Pasteur"
Capitolul 1 Dispoziții generale
Articolul 1
Regia autonomă "Institutul național de medicina veterinara Pasteur" desfășoară cercetarea științifică în domeniul medicinei veterinare, producția de biopreparate, seruri, vaccinuri, seturi de diagnostic, reactivi, medicamente și premixuri medicamentoase, bioproteze utilizabile în medicina omului, producerea de animale gnotobiotice, asistența tehnica și metodologică, expertize și consulting, specializarea de personal științific și tehnic, publicații științifice, comercializarea produselor realizate integral în unitățile sale sau prin cooperarea naționala și internationala.
În toate actele și publicațiile, denumirea "Institutul național de medicina veterinara Pasteur" va fi urmată de mențiunea "Regie autonomă", initialele I. N. M. V. "Pasteur" constituind marca institutului.
Articolul 2
Regia autonomă "Institutul național de medicina veterinara Pasteur" este persoana juridică și funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară, activitatea acesteia desfasurindu-se în baza prezentului regulament și a legilor în vigoare.
Articolul 3
Sediul Regiei autonome "Institutul național de medicina veterinara Pasteur" este în municipiul București, calea Giulesti nr. 333, sector 6.
Regia autonomă "Institutul național de medicina veterinara Pasteur" are în structura sa subunitati (sucursale teritoriale, laboratoare și colective de cercetare, secții de producție și asistența tehnica, biobaze pentru creșterea și exploatarea animalelor de laborator). Modalitatea de constituire, atribuțiile și competentele acestor unități sînt prevăzute în prezentul regulament.
Capitolul 2 Obiectul de activitate
Articolul 4
Regia autonomă "Institutul național de medicina veterinara Pasteur" are următorul obiect de activitate:
a) cercetări științifice în domeniul patologiei animale și igiena publică sanitar-veterinara, inclusiv prin colaborare naționala și internationala;
b) procedura de vaccinuri, seruri, seturi de diagnostic, reagenti, reactivi, medicamente și premixuri medicamentoase necesare pentru prevenirea și combaterea bolilor la animale și păsări;
c) biopreparate utilizabile în medicina omului;
d) producerea de animale libere de germeni;
e) asistența tehnica, metodologică, expertiza și consulting;
f) specializare de personal științific și tehnic;
g) comercializarea produselor realizate, inclusiv prin cooperare economică naționala și internationala atît în țara, cît și pe piețe externe;
h) operațiuni de export-import;
i) desfacerea directa către populație de produse biologice, medicamente, reactivi și altele asemenea;
j) asistența medicală de profil pentru populație și diversi agenți economici.
Capitolul 3 Patrimoniul
Articolul 5
Regia autonomă "Institutul național de medicina veterinara Pasteur" are un patrimoniu în valoare de 411.594 mii lei, din care mijloace fixe 310.116 mii lei și mijloace circulante 104.478 mii lei, prin însumarea patrimoniilor preluate de la unitățile din structura, conform datelor de la 30.06.1990, ce se vor corecta ulterior conform
Articolul 6
Regia autonomă "Institutul național de medicina veterinara Pasteur" este proprietara bunurilor din patrimoniul sau. În exercitarea dreptului de proprietate ea folosește și dispune în mod autonom, în condițiile legii, de bunurile pe care le are în patrimoniu pentru realizarea obiectului sau de activitate și beneficiază de rezultatele utilizării acestora.
Capitolul 4 Structura Regiei autonome "Institutul național de medicina veterinara Pasteur"
Articolul 7
Regia autonomă "Institutul național de medicina veterinara Pasteur" își aproba structura organizatorică prin consiliul sau de administrație, inclusiv înființarea sau desființarea subunitatilor (sucursale, laboratoare, biobaze și alte asemenea subunitati).
Statutul de organizare și funcționare a subunitatilor se aproba de consiliul de administrație în conformitate cu metodologia specifică avizată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
Modul de organizare și structura conducerii subunitatilor componente se stabilesc de către consiliul de administrație al regiei.
Articolul 8
Sucursalele, laboratoarele și biobazele din componenta Regiei autonome "Institutul național de medicina veterinara Pasteur" nu au personalitate juridică, competentele acestora fiind stabilite de către consiliul de administrație.
Articolul 9
Sucursalele, laboratoarele și biobazele răspund în fața consiliului de administrație de exercitarea tuturor atribuțiilor conferite de acesta, prin hotărîrile și deciziile de delegare, precum și de realizarea sarcinilor proprii, în condiții de eficienta economică.
Capitolul 5 Organele de conducere ale Regiei autonome "institutul național de medicina veterinara Pasteur"
Articolul 10
Conducerea Regiei autonome "Institutul național de medicina veterinara Pasteur" se asigura prin:
- consiliul de administrație;
- comitetul de direcție;
- consiliul științific;
- directorul general.
Articolul 11
Consiliul de administrație al Regiei autonome "Institutul național de medicina veterinara Pasteur" se numește prin ordin al ministrului agriculturii și alimentației și este compus din 11 persoane după cum urmează:
- director general - președinte;
- reprezentantul Ministerului Economiei și Finanțelor;
- reprezentantul Ministerului Agriculturii și Alimentației;
- trei directori adjuncți;
- secretar științific;
- contabil șef;
- șeful oficiului juridic;
- doi șefi de laboratoare.
Articolul 12
Consiliul de administrație își desfășoară activitatea în baza propriului regulament de organizare și funcționare și hotărăște în toate problemele privind activitatea regiei, cu excepția celor care, potrivit legii, sînt date în competența altor organe.
Articolul 13
Membrii consiliului de administrație se numesc pe o perioadă de 4 ani, iar jumătate din ei pot fi înlocuiți la fiecare 2 ani.
Articolul 14
Una și aceeași persoana nu poate face parte concomitent din mai mult de doua consilii de administrație sau sa participe la regii autonome și societăți comerciale cu care Regia autonomă "Institutul național de medicina veterinara Pasteur" întreține relații de afaceri sau are interese contrare.
Articolul 15
Membrii consiliului de administrație își păstrează calitatea de angajați la instituția sau unitatea de la care provin, precum și toate drepturile și obligațiile ce decurg din aceasta calitate, ei fiind plătiți cu o indemnizație stabilită de către consiliul de administrație pentru activitatea desfășurată în aceasta calitate.
Articolul 16
Sînt incompatibile cu calitatea de membru al consiliului de administrație persoanele care au suferit condamnări pentru delapidare, furt, tilharie, distrugere cu intenție, înșelăciune, gestiune frauduloasă, abuz de încredere comis în dăuna avutului public sau privat, specula, omor, omor calificat, omor deosebit de grav, viol, luare de mită, arestare nelegală și cercetare abuzivă și infracțiuni contra păcii și omenirii.
Articolul 17
Atribuțiile consiliului de administrație sînt următoarele:
a) examinează, aproba sau modifica bilanțul și contul de profit și pierderi după analiza comitetului director;
b) aproba structura organizatorică și funcțională a Regiei autonome "Institutul național de medicina veterinara Pasteur";
c) analizează și adopta programele de cercetare, producție, asistența tehnica, pregătire profesională, de activitate economică și de dezvoltare pe termen scurt, mediu și lung;
d) hotărăște cu privire la investițiile ce urmează a fi realizate în conformitate cu programele de dezvoltare adoptate, care se finanțează din surse proprii, credite bancare sau alocații de buget;
e) propune, potrivit reglementărilor legale, investițiile a căror aprobare este de competența altor organe;
f) aproba bugetul de venituri și cheltuieli al Regiei autonome "Institutul național de medicina veterinara Pasteur". În situațiile în care cheltuielile depășesc veniturile, dispune promovarea documentației prevăzute de legislația în vigoare către organele competente spre aprobare; adopta orice alte măsuri organizatorice privind încadrarea stricta a cheltuielilor în venituri, inclusiv prin dimensionarea personalului la necesarul sau real;
g) determina subvențiile necesare de la bugetul administrației centrale de stat pentru acoperirea eventualelor deficite;
h) stabilește împrumuturile pe termen lung sau mediu și modul de rambursare a acestora, împreună cu banca creditoare;
i) răspunde de administrarea legală și eficienta a întregului patrimoniu;
j) aproba înstrăinarea bunurilor aparținînd regiei cu o valoare de maximum 10 milioane lei;
k) propune, negociaza și, după caz, stabilește prețuri și tarife pentru produsele și prestațiile sale, în conformitate cu prevederile legale;
l) aproba utilizarea fondului valutar;
m) aproba colaborarea, cooperarea sau asocierea, potrivit legii, cu persoane fizice sau juridice din țara sau străinătate;
n) asigura și răspunde de respectarea reglementărilor legale privind protecția mediului înconjurător;
o) aproba statutul personalului regiei și regulamentului de funcționare a consiliului științific, în condițiile prevăzute de lege;
p) stabilește nivelurile de salarizare a personalului în funcție de studii și munca efectiv prestată, cu respectarea limitei minime de salarizare prevăzute de lege;
r) stabilește măsuri pentru respectarea statutului personalului, disciplinei tehnologice, protecției și securității muncii;
s) asigura legătură permanenta cu sindicatele din unitate sau cu reprezentanții salariaților pentru rezolvarea operativă a problemelor ce apar, în scopul desfășurării optime a activității; invita la ședințele sale pe liderul sindical sau reprezentanți ai salariaților, desemnați de aceștia, la discutarea și luarea unor decizii privind problemele de interes profesional, economic, social, cultural sau sportiv;
t) ia măsuri, potrivit legii, pentru imputarea pagubelor rezultate din culpa salariaților sau pentru sesizarea organelor în drept, în cazul săvîrșirii de fapte penale;
u) stabilește criteriile pentru repartizarea profitului, primelor și a altor drepturi bănești, în afară salariului, pentru personalul regiei, cu respectarea dispozițiilor legale;
v) aproba propriul sau regulament de organizare și funcționare.
Articolul 18
Pentru luarea anumitor decizii, consiliul de administrație poate folosi în activitatea de analiza consilieri și consultanți din diferite sectoare. Activitatea acestora va fi recompensata materiale, pe bază de contract civil, încheiat potrivit legii.
Articolul 19
Comitetul de direcție asigura conducerea operativă și este format din:
- director general;
- trei directori adjuncți;
- contabil șef.
Articolul 20
Comitetul de direcție are următoarele atribuții și responsabilități:
a) repartizează sarcinile profesionale și economico-financiare pe subunitatile componente, asigurind realizarea activităților regiei în condiții de rentabilitate;
d) asigura baza materială, precum și contractarea și desfacerea producției;
c) stabilește răspunderile și competentele pe niveluri ierarhice și structuri organizatorice ale regiei, cu relațiile dintre acestea, asigurind buna lor funcționare;
d) aplica măsurile stabilite de consiliul de administrație pentru paza bunurilor regiei, protecția patrimoniului și a datelor tehnico-științifice, respectarea ordinii și a disciplinei tehnologice și ierarhic-administrative, făcînd propuneri de sancționare a celor vinovați consiliului de administrație;
e) stabilește împuternicirile de reprezentare a regiei pentru fiecare dintre membrii săi, cu avizul consiliului de administrație.
Articolul 21
Consiliul de direcție se intilneste decadal în ședința, la convocarea directorului general, și ia hotărîri prin vot deschis cu majoritate simpla.
Articolul 22
Consiliul științific adopta programele de cercetare științifică fundamentală și aplicativa, răspunde de realizarea acestora și de utilizarea eficienta a fondurilor bănești alocate în acest scop. Consiliul științific este subordonat consiliului de administrație, care îi stabilește competența și modul de activitate.
Articolul 23
Consiliul de administrație, comitetul de direcție, precum și consiliul științific își organizează un secretariat, în scopul publicării hotărîrilor ce se adoptă cu privire la activitatea și personalul regiei în ansamblul lor.
Articolul 24
Directorul general al Regiei autonome "Institutul național de medicina veterinara Pasteur" este numit de consiliul de administrație cu avizul ministrului agriculturii și alimentației.
Articolul 25
Directorul general al Regiei autonome "Institutul național de medicina veterinara Pasteur" conduce activitatea curenta a acesteia și reprezintă regia în relațiile cu organele statului, precum și cu persoanele fizice și juridice din țara și străinătate. Directorul general poate da împuterniciri speciale de reprezentare membrilor consiliului de administrație.
Articolul 26
Directorul general al Regiei autonome "Institutul național de medicina veterinara Pasteur" are următoarele atribuții și responsabilități:
a) angajează prin semnatura unitatea în relațiile cu terți;
b) angajează și concediază personalul regiei;
c) aproba normele privind disciplina tehnologică și administrativă din cadrul regiei;
d) emite decizii de sancționare administrativă, precum și cele de recuperare a pagubelor aduse regiei, în condițiile prevăzute de lege;
e) numește și revoca conducătorii subunitatilor, cu avizul consiliului de administrație;
f) semnează contractul colectiv de muncă din partea regiei.
Capitolul 6 Bugetul și administrarea acestuia. Relații financiare
Articolul 27
Regia autonomă "Institutul național de medicina veterinara Pasteur" determina anual volumul de venit realizat, corelat cu contractele încheiate, cheltuielile totale de efectuat și cota de impozit pe profit datorată bugetului administrației centrale de stat.
Articolul 28
Regia autonomă "Institutul național de medicina veterinara Pasteur" trebuie să acopere cu veniturile provenite din activitatea sa toate cheltuielile, inclusiv dobinzile, amortizarea investițiilor și rambursarea creditelor și să obțină profit.
Cheltuielile vor putea depăși veniturile numai pentru motive temeinice - în special pentru executarea de lucrări și servicii în interes public - cu aprobarea, pentru fiecare caz în parte, a ministrului de stat - ministru al economiei și finanțelor, pe baza propunerii Ministerului Agriculturii și Alimentației avizate de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Articolul 29
Regia autonomă "Institutul național de medicina veterinara Pasteur" întocmește anual bilanțul contabil și contul de profit și pierderi după modelele stabilite de Ministerul Economiei și Finanțelor. Bilanțul contabil anual și contul de profit și pierderi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
Articolul 30
Din veniturile realizate, după acoperirea cheltuielilor, Regia autonomă "Institutul național de medicina veterinara Pasteur" constituie fondul de rezerva și fondul de dezvoltare, asigura sumele necesare pentru perfecționarea profesională și recalificarea salariaților, precum și pentru cointeresarea prin premiere a acestora, plătește impozitele, taxele, cotele de asigurări și securitate socială și celelalte vărsăminte prevăzute de lege.
Consiliul de administrație poate hotărî și crearea altor fonduri în afară celor menționate la alineatul precedent.
Partea din venituri rămasă după constituirea fondurilor proprii și efectuarea plăților, menționate la alin. 1, reprezintă profitul net. Din acest, profit, 5% se utilizează pentru constituirea fondului de participare a salariaților la profit, iar restul se vărsa la bugetul administrației centrale de stat.
Articolul 31
În situația în care, în cursul exercițiului economico-financiar, veniturile nu sînt suficiente pentru acoperirea cheltuielilor, regia, pe baza calculelor de fundamentare, determina volumul împrumuturilor necesare activităților sale, în valoare de cel mult 20% din veniturile brute realizate în anul precedent. Pentru acoperirea eventualelor deficite, regia poate beneficia, în condițiile legii, de subvenții de la bugetul administrației centrale de stat, sau poate contracta credite bancare.
Articolul 32
Regia autonomă "Institutul național de medicina veterinara Pasteur" hotărăște cu privire la investițiile ce urmează a fi realizate, în limita competentelor legale, stabilește nivelul surselor proprii de finanțare și determina volumul creditelor bancare necesare investițiilor.
Articolul 33
Pentru situații deosebite epizootologice sau de modificare a unor programe de cercetare și producție cu consecințe directe asupra volumului de venituri și cheltuieli, modificările corespunzătoare se aproba de consiliul de administrație.
Articolul 34
Operațiunile de încasări și plati ale Regiei autonome "Institutul național de medicina veterinara Pasteur" se efectuează prin conturi deschise la Banca Naționala a României, Banca pentru Dezvoltare, Banca Română de Comerț Exterior sau alte bănci. Pentru necesitățile curente regia poate efectua operațiuni de încasări și plati, în lei și valuta, prin casieria proprie, în condiții legale.
CAP . 7
Relațiile comerciale
Articolul 35
Prețurile și tarifele pentru produsele și prestațiile executate de Regia autonomă "Institutul național de medicina veterinara Pasteur" se supun legilor și reglementărilor privind prețurile.
Articolul 36
Regia autonomă "Institutul național de medicina veterinara Pasteur" constituie, în timp util, stocuri de siguranță pentru produsele sale, care se înscriu în bugetul de venituri și cheltuieli.
Articolul 37
Livrarea produselor și angajarea activității de cercetare științifică și asistența tehnica se fac pe baze contractuale; în contracte se vor stipula clauze specifice privind executarea obligațiilor și răspunderea contractuală. Livrarea unor produse și efectuarea prestațiilor se pot face direct către populație.
Capitolul 8 Dispoziții referitoare la personal
Articolul 38
Personalul Regiei autonome "Institutul național de medicina veterinara Pasteur" este supus prevederilor statutului personalului aprobat de consiliul de administrație, precum și prevederilor regulamentelor și instrucțiunilor specifice locurilor de muncă.
Prin statut se reglementează în principal:
- sistemul de ocupare a posturilor, de promovare, acordarea de burse, încetarea raporturilor de muncă;
- drepturile și obligațiile salariaților;
- timpul de lucru;
- sancțiuni administrative și modul lor de aplicare;
- sistemul de recompensare.
Capitolul 9 Dispoziții finale
Articolul 39
Litigiile de orice fel în care este implicata Regia autonomă "Institutul național de medicina veterinara Pasteur" sînt de competența organelor jurisdicționale sau de arbitraj.
Articolul 40
Prezentul regulament se completează cu celelalte reglementări legale.
-----------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.