Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 207/2011

pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de acordare a ajutorului de stat pentru ameliorarea raselor de animale

prezumat în vigoare 4 acte modificatoare

Data actului
9 martie 2011
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 206 din 24 martie 2011
Modificări
4 acte modificatoare, prima la 11 mai 2011, ultima la 2 iulie 2014
Citat de
8 acte
Citează
5 acte
Structură
28 de articole, 11 anexe · 41.080 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Modificat prin 3

  • HG nr. 479/2011 11 mai 2011 privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 207/2011 pentru aprobarea Normelor metodologi…
  • HG nr. 869/2012 23 august 2012 privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 207/2011 pentru aprobarea Norm…
  • HG nr. 555/2014 2 iulie 2014 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea alin. (3) al art. 23 din Regulamentul (CE)…

Prorogat prin 1

  • HG nr. 959/2013 4 decembrie 2013 privind prorogarea termenelor de aplicare a unor ajutoare de stat, precum și pentru aproba…

Stă la baza 1

  • Decretul nr. 787/2011 7 noiembrie 2011 pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului dintre România și Statele Unite…

În temeiul

art. 108 din Constituția României, republicată , și al

art. 11 din Ordonanța Guvernului nr. 14/2010

privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 74/2010 , cu completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Capitolul I Dispoziții generale și reguli procedurale

Articolul 1

(1)

Scopul prezentei hotărâri îl constituie instituirea unei scheme de ajutor de stat în vederea acordării de ajutoare destinate acoperirii costurilor legate de întocmirea și menținerea registrului genealogic și de determinarea calității genetice a raselor de animale care sunt identificate și înregistrate potrivit legislației în vigoare.

(2)

Schema de ajutor de stat prevăzută la alin. (1) este exceptată de la obligația notificării către Comisia Europeană, potrivit criteriilor prevăzute de

Regulamentul (CE) nr. 1.857/2006

al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea articolelor 87 și 88 din tratat ajutoarelor de stat pentru întreprinderile mici și mijlocii care își desfășoară activitatea în domeniul producției de produse agricole și de modificare a

Regulamentului (CE) nr. 70/2001

, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 358 din 16 decembrie 2006.

(3)

Prezenta hotărâre aplică prevederile art. 16 alin. (1) lit. a) și b) din

Regulamentul (CE) nr. 1.857/2006

.

Articolul 2

Ajutoarele prevăzute la art. 1 alin. (1) sunt furnizate sub formă de servicii subvenționate microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii care își desfășoară activitatea în domeniul producției de produse agricole, așa cum sunt prevăzute în anexa nr. 1 la

Regulamentul (CE) nr. 800/2008

al Comisiei din 6 august 2008 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața comună în aplicarea articolelor 87 și 88 din tratat (Regulament general de exceptare pe categorii de ajutoare), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 214 din 9 august 2009.

Articolul 3

Prevederile prezentei hotărâri nu se aplică întreprinderilor care se află în una dintre următoarele situații:

a) sunt considerate întreprinderi aflate în dificultate financiară, definite în sensul Liniilor directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 244 din 1 octombrie 2004, respectiv întreprinderi ce constituie subiectul procedurilor de faliment, reorganizare judiciară sau lichidare;

b) sunt întreprinderi împotriva cărora a fost emisă o decizie de recuperare a unui ajutor de stat, dacă această decizie de recuperare nu a fost deja executată, conform prevederilor legale în vigoare, precum și ale

art. 13-17 din Ordonanța Guvernului nr. 14/2010

privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 74/2010 , cu completările ulterioare.

Articolul 4

Ajutorul de stat se acordă pentru rasele de animale din speciile taurine, bubaline, ovine, caprine, porcine și ecvine.

Capitolul II Criterii de eligibilitate și modalități de acordare a ajutorului de stat

Articolul 5

(1)

Solicitanții ajutorului de stat sunt asociații sau organizații de crescători care prestează serviciile prevăzute la art. 2 și care îndeplinesc următoarele condiții:

a) sunt persoane juridice conform legislației în vigoare;

b) sunt acreditați de către Agenția Națională pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie "Prof. Dr. G. K. Constantinescu", în calitate de autoritate competentă, denumită în continuare ANARZ, pentru efectuarea serviciilor prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a) și b) din

Regulamentul (CE) nr. 1.857/2006

;

c) efectuează serviciile prevăzute la lit. b), în conformitate cu prevederile legale;

d) realizează parametrii tehnici ai programului de ameliorare ai rasei pentru care solicită sprijinul financiar.

(2)

Sunt eligibile pentru ajutor de stat serviciile prevăzute în prezenta hotărâre, efectuate după publicarea numărului de înregistrare și a cererii de exceptare pe site-ul Direcției Generale pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene.

Articolul 6

Valoarea ajutorului de stat prevăzut la art. 1 alin. (1), pentru efectuarea serviciilor prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a) și b) din

Regulamentul (CE) nr. 1.857/2006

, este:

a) de până la 100% din costurile eligibile pentru efectuarea serviciilor de întocmire și menținere a registrelor genealogice pentru femelele adulte de reproducție aflate în exploatare, constând în înregistrarea datelor privind originea și efectuarea descrierii liniare, cu excepția celor pentru întocmirea și menținerea registrului genealogic de către proprietarul animalelor, pentru efectivele proprii, pentru care nu se acordă ajutor de stat;

b) de până la 70% din costurile eligibile pentru efectuarea serviciilor de determinare a calității genetice a raselor de animale: controlul cantitativ și calitativ al performanțelor de producție la animale, constituirea bazelor de date, prelucrarea datelor și estimarea valorii de ameliorare a animalelor, cu excepția controalelor efectuate de proprietarul animalelor și a controalelor de rutină privind calitatea laptelui, pentru care nu se acordă ajutor de stat.

Articolul 7

(1)

Categoriile de cheltuieli eligibile necesare efectuării serviciilor prevăzute la art. 1 alin. (1) sunt:

a) cheltuielile pentru plata personalului propriu al asociației/organizației de crescători care efectuează serviciile;

b) cheltuielile pentru achiziția echipamentelor, materialelor și serviciilor; aceste cheltuieli includ și taxa pe valoarea adăugată în situația în care solicitanții nu sunt înregistrați în scopuri de TVA, potrivit

art. 153 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;

c) cheltuielile administrative efectuate pentru prestarea serviciilor; aceste cheltuieli includ și taxa pe valoarea adăugată în situația în care solicitanții nu sunt înregistrați în scopuri de TVA, potrivit

art. 153 din Legea nr. 571/2003 , cu modificările și completările ulterioare.

(2)

Valoarea ajutorului de stat, acordat pe cap de animal/an, pentru serviciile prevăzute la art. 6 lit. a ), este de maximum:

a) 20 lei pentru rasele de animale din speciile taurine, bubaline și ecvine;

b) 9 lei pentru rasele de animale din speciile ovine, caprine și porcine.

(3)

Valoarea ajutorului de stat, acordat pe cap de animal/an, pentru serviciile prevăzute la art. 6 lit. b), în funcție de performanțele de producție controlate, care contribuie la determinarea valorii genetice a raselor de animale, este de maximum:

a) 80 lei, în cazul controlului performanțelor producției de lapte, și 5 lei, în cazul controlului producției de carne, pentru rasele de animale din speciile taurine și bubaline;

b) 12 lei, în cazul controlului performanțelor producției de lapte, 5 lei, în cazul producției de carne, 2,5 lei, în cazul producțiilor de lână, pentru rasele cu lână fină, și 3,5 lei, în cazul producției de pielicele, pentru rasele de animale din speciile ovine și caprine;

c) 8 lei, în cazul controlului performanțelor de producție la rasele de animale din specia porcine.

Articolul 8

(1)

Cererile anuale de solicitare a ajutoarelor de stat completate de către prestatorii serviciilor prevăzute la art. 6 lit. a) și b), avizate de către ANARZ, se depun la începutul fiecărui an, până la data de 15 ianuarie, la centrele județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, respectiv al municipiului București pe raza cărora/căruia se află sediul social al solicitantului, cu excepția anului 2011, pentru care termenul de depunere a cererilor anuale de solicitare a ajutoarelor de stat este de 30 de zile de la data publicării înregistrării cererii de exceptare pe site-ul Direcției Generale pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene.

(2)

Cererea anuală de solicitare a ajutoarelor de stat pentru efectuarea serviciilor de întocmire și menținere a registrului genealogic al rasei, completată de către prestatorii serviciilor prevăzute la art. 6 lit. a), al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1, este însoțită de următoarele documente:

a) dovada că solicitantul este persoană juridică, conform legislației în vigoare;

b) acreditarea solicitantului pentru întocmirea și menținerea registrului genealogic al rasei pentru care solicită ajutorul de stat eliberată de ANARZ;

c) lista beneficiarilor serviciilor prevăzute la art. 6 lit. a), avizată de ANARZ, care va cuprinde: denumirea beneficiarului, adresa, codul unic de înregistrare, codul CAEN, numărul unic de identificare a beneficiarului la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), rasa și numărul de animale care fac obiectul serviciilor, numărul de angajați și cifra de afaceri, iar în cazul întreprinderilor noi se va menționa "întreprindere nou-înființată";

d) copia contractelor încheiate de solicitant cu beneficiarii cărora le prestează serviciile prevăzute la art. 6 lit a);

e) lista cu serviciile, echipamentele și materialele aferente ce pot fi achiziționate, aprobată de ANARZ.

(3)

Cererea anuală de solicitare a ajutoarelor de stat pentru efectuarea serviciilor de determinare a calității genetice a raselor de animale, completată de către prestatorii serviciilor prevăzute la art. 6 lit. b), al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2, este însoțită de următoarele documente:

a) dovada că solicitantul este persoană juridică, conform legislației în vigoare;

b) acreditarea solicitantului pentru prestarea serviciilor de determinare a calității genetice a raselor de animale, eliberată de ANARZ;

c) lista beneficiarilor serviciilor prevăzute la art. 6 lit. b), avizată de ANARZ, care va cuprinde: denumirea beneficiarului, adresa, codul unic de înregistrare, codul CAEN, numărul unic de identificare a beneficiarului la APIA, rasa și numărul de animale care fac obiectul serviciilor, numărul de angajați și cifra de afaceri, iar în cazul întreprinderilor noi se va menționa "întreprindere nou-înființată";

d) copia contractelor încheiate de solicitant cu beneficiarii cărora le prestează serviciile prevăzute la art. 6 lit b);

e) adeverința eliberată de către deținătorul registrului genealogic al rasei, din care să rezulte că animalele beneficiarilor serviciilor cuprinși în lista prevăzută la lit. c) fac obiectul determinării calității genetice a rasei. Numărul de animale din adeverințele eliberate de către deținătorul registrului genealogic pentru toți prestatorii nu va depăși numărul de animale cuprinse în controlul oficial al performanțelor de producție, prevăzut în programul de ameliorare al rasei;

f) lista cu serviciile, echipamentele și materialele aferente ce pot fi achiziționate, aprobată de ANARZ.

Articolul 9

(1)

În 10 zile lucrătoare de la termenul-limită de depunere a cererilor anuale de solicitare a ajutorului de stat, prevăzut la art. 8 alin. (1), centrele județene ale APIA, respectiv al municipiului București verifică și centralizează cererile și transmit la APIA situațiile centralizatoare cu sumele solicitate pentru efectuarea serviciilor de întocmire și menținere a registrului genealogic al rasei și pentru efectuarea serviciilor de determinare a calității genetice a raselor de animale, al căror model este prevăzut în anexele nr. 3a și 3b.

(2)

APIA centralizează situațiile prevăzute la alin. (1) și comunică centrelor sale județene, respectiv al municipiului București cuantumul ajutorului ce poate fi acordat cu încadrarea în sumele aprobate anual în buget cu această destinație.

(3)

În cazul în care sumele solicitate depășesc plafonul alocat prin buget, APIA determină procentul de diminuare a acestora, care se aplică tuturor solicitanților, și îl comunică centrelor sale județene, respectiv al municipiului București.

(4)

Centrele județene ale APIA, respectiv al municipiului București aprobă suma anuală pentru cererile anuale de solicitare și notifică în scris fiecărui solicitant suma ce poate fi încasată sub forma ajutorului de stat.

Articolul 10

(1)

Cererea de plată a ajutoarelor de stat pentru serviciile de întocmire și menținere a registrului genealogic al rasei, completată de către prestatorii serviciilor prevăzute la art. 6 lit. a), al cărei model este prevăzut în anexa nr. 4a, și cererea de plată a ajutoarelor de stat pentru serviciile de determinare a calității genetice a raselor de animale, completată de către prestatorii serviciilor prevăzute la art. 6 lit. b), al cărei model este prevăzut în anexa nr. 4b, se depun lunar la centrele județene ale APIA, respectiv al municipiului București, în primele 10 zile lucrătoare ale lunii următoare efectuării serviciilor, însoțite de următoarele documente aferente lunii pentru care s-au efectuat serviciile:

a) memoriul tehnic cu progresele înregistrate în realizarea obiectivelor propuse, aprobat de ANARZ;

b) lista cu serviciile, echipamentele și materialele aferente achiziționate, aprobată de ANARZ;

c) documentele justificative prevăzute la art. 12, 13, 14, 15 și/sau art. 16, după caz.

(2)

Prestatorul depune cererea de plată prevăzută la alin. (1) pentru serviciul prestat și anexează documentele justificative pentru cheltuielile efectuate, precum și documentele justificative de încasare de la beneficiarii ajutorului de stat, producătorii agricoli, a sumelor corespunzătoare, în funcție de intensitatea ajutorului de stat pentru serviciul prestat, așa cum este prevăzut la art. 6.

Articolul 11

(1)

Documentele justificative privind plata personalului propriu care prestează serviciile prevăzute la art. 1 alin. (1) sunt cele privind cheltuielile pentru plata salariilor personalului angajat al asociației sau al organizației prestatoare de servicii și cele pentru plata cheltuielilor de deplasare a angajaților care efectuează servicii în ferme, respectiv controlul performanțelor de producție, descrierea liniară, servicii de supracontrol.

(2)

Nivelul maxim al cheltuielilor cu salariile eligibile la nivelul asociației sau al organizației prestatoare de servicii se stabilește în funcție de numărul de angajați ce prestează servicii, multiplicat cu nivelul a două salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată, stabilite potrivit legislației în vigoare.

(3)

Din documentele prezentate trebuie să rezulte respectarea legislației aplicabile instituțiilor publice privind cheltuielile de deplasare pentru angajați care efectuează servicii în ferme, respectiv controlul performanțelor de producție, descrierea liniară și servicii de supracontrol.

Articolul 12

Documentele justificative pentru plata salariilor sunt copiile contractelor individuale de muncă înregistrate la inspectoratele teritoriale de muncă, copiile statelor de plată aferente contractelor individuale de muncă, documentele care atestă achitarea salariilor, precum și copia documentelor de plată a obligațiilor angajatorului aferente salariilor menționate.

Articolul 13

Documentele justificative pentru plata cheltuielilor de deplasare a angajaților care efectuează servicii în ferme, respectiv controlul performanțelor de producție, descrierea liniară, servicii de supracontrol, sunt cele aferente cheltuielilor ce se încadrează în prevederile

Hotărârii Guvernului nr. 1.860/2006

privind drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării, în cadrul localității, în interesul serviciului, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 14

Documentele justificative privind cheltuielile pentru achiziția echipamentelor, materialelor și serviciilor sunt facturile, documentele care atestă plata facturii și lista prevăzută la art. 10 alin. (1) lit. b).

Articolul 15

(1)

Documentele justificative privind cheltuielile administrative sunt facturile emise de furnizorii de servicii de alimentare cu electricitate, gaze, telefonie și internet, apă și canalizare, aferente sediilor în care prestatorul de servicii își desfășoară activitatea, și documentele care atestă plata acestor facturi.

(2)

În cazul în care spațiul este închiriat/cedată folosința, documentele justificative privind cheltuielile administrative sunt copiile contractului de închiriere/comodat avizat de administrația fiscală și/sau copii ale facturilor emise de proprietarul spațiului și documentele care atestă plata chiriei.

Articolul 16

În cazul altor contribuții financiare furnizate pentru aceleași cheltuieli eligibile, sub orice formă, de la bugetul de stat sau din fonduri comunitare, ori ajutor de minimis pentru acoperirea costurilor serviciilor prestate, acestea sunt menționate într-o declarație pe propria răspundere, însoțită de documentele doveditoare.

Articolul 17

(1)

Centrele județene ale APIA, respectiv al municipiului București, după verificarea documentelor justificative, aprobarea cererilor de plată a ajutoarelor de stat și deducerea din drepturile de plată a sumelor rezultate din declarația prevăzută la art. 16, întocmesc și transmit la APIA centralizatorul cererilor de plată a ajutorului de stat pentru serviciile de întocmire și menținere a registrelor genealogice ale raselor de animale și centralizatorul cererilor de plată a ajutorului de stat pentru serviciile de determinare a calității genetice a raselor de animale, conform modelelor prevăzute în anexele nr. 5a și 5b.

(2)

APIA întocmește și transmite Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale centralizatorul cererilor de plată a ajutorului de stat pentru serviciile de întocmire și menținere a registrelor genealogice ale raselor de animale și pentru serviciile de determinare a calității genetice a raselor de animale, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6.

Articolul 18

În baza situației centralizatoare a cererilor de plată a formelor de ajutor de stat, transmisă de APIA, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale transmite Ministerului Finanțelor Publice cererea de deschidere a creditelor bugetare, însoțită de Situația centralizatoare a ajutorului de stat, conform modelului prevăzut în anexa nr. 7.

Articolul 19

După aprobarea cererii pentru deschiderea creditelor bugetare de către Ministerul Finanțelor Publice, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale se alimentează contul APIA, care alimentează conturile de subvenții ale centrelor județene sau al municipiului București, după caz, care, pe baza cererilor aprobate, virează sumele cuvenite în conturile solicitanților ajutorului de stat, potrivit legislației în vigoare.

Articolul 20

ANARZ verifică respectarea îndeplinirii normelor tehnice pentru efectuarea serviciilor prevăzute la art. 1 și realizarea parametrilor tehnici ai programului de ameliorare, etapizat pentru fiecare an de acordare a ajutorului de stat.

Capitolul III Durata de aplicare și bugetul schemei de ajutor de stat

Articolul 21

Schema de ajutor de stat se aplică pe perioada 2011-2013, începând cu data publicării înregistrării cererii de exceptare pe site-ul Direcției Generale pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene.

Articolul 22

Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat pentru perioada 2011-2013 este de maximum 61.250 mii lei, estimată conform anexei nr. 8.

Articolul 23

(1)

Ajutorul de stat a cărui valoare este prevăzută la art. 22 se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

(2)

Suma alocată de la bugetul de stat, prevăzută în bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru plata ajutoarelor de stat în anul 2011, este 12.250 mii lei.

(3)

Sumele alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru plata ajutoarelor de stat în anii 2012-2013, se aprobă anual prin hotărâre a Guvernului.

Capitolul IV Dispoziții finale

Articolul 24

Nerespectarea de către solicitanți a condițiilor prevăzute prin prezenta schemă, precum și a oricăror obligații asumate în vederea obținerii finanțării determină aplicarea de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a măsurilor necesare în vederea recuperării ajutoarelor de stat, potrivit prevederilor

art. 13-17 din Ordonanța Guvernului nr. 14/2010 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 74/2010 , cu completările ulterioare.

Articolul 25

(1)

Se consideră ajutor necuvenit sumele încasate în temeiul prezentei hotărâri și utilizate pentru alte scopuri decât cele pentru care au fost solicitate, sumele încasate prin înscrierea sau atestarea de către beneficiari a unor date ori situații nereale pe documentele de decontare aferente ajutorului prevăzut în prezenta hotărâre sau cu încălcarea în orice mod a prevederilor prezentei hotărâri.

(2)

Sumele reprezentând ajutor necuvenit potrivit alin. (1) se recuperează de la beneficiarii ajutorului de stat, potrivit prevederilor

art. 13-17 din Ordonanța Guvernului nr. 14/2010 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 74/2010 , cu completările ulterioare.

(3)

Solicitanții care, prin înscrierea sau atestarea de date ori de situații nereale pe documentele de decontare aferente ajutorului prevăzut în prezenta hotărâre, au încasat sume de la bugetul de stat în mod necuvenit nu mai pot solicita ajutor pentru o perioadă de 3 ani calendaristici de la data încasării sumelor necuvenite.

Articolul 26

Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării numărului de înregistrare a cererii de exceptare pe site-ul Direcției Generale pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene, potrivit prevederilor art. 20 alin. (1) din

Regulamentul (CE) nr. 1.857/2006

.

Articolul 27

În baza prevederilor prezentei hotărâri, APIA elaborează proceduri detaliate de verificare a cererilor de ajutor de stat și a condițiilor de eligibilitate, aprobate prin decizia directorului general al APIA și avizate de direcția de specialitate din cadrul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, proceduri aduse la cunoștința beneficiarilor prin afișare la sediile APIA și pe site-ul oficial al instituției.

Articolul 28

Anexele nr. 1-8 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
Valeriu Tabără
Ministrul finanțelor publice,
Gheorghe Ialomițianu
București, 9 martie 2011.
Nr. 207.

Anexa 1 -------

AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ

Operator de date cu caracter personal: 9596

Centrul județean ................................

Nr. .... din .....

AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU AMELIORARE

ȘI REPRODUCȚIE ÎN ZOOTEHNIE

Avizat

CERERE ANUALĂ DE SOLICITARE

a ajutoarelor de stat pentru efectuarea serviciilor

de întocmire și menținere a registrului

genealogic al rasei ...................

Denumirea organizației sau asociației care întocmește și menține registrul genealogic ...................

Sediul ..........................................................................

Cod unic de înregistrare ..............................................

Nr. de înregistrare la judecătorie în Registrul asociațiilor și fundațiilor

Cont trezorerie nr. ............. deschis la Direcția Trezorerie și Contabilitate Publică ........................

Nr.

crt.

Specia

Rasa

Nr. de femele

adulte de re-

producție

înscrise în

registrul

genealogic

Costuri estimate

pe femelă pe an

(lei)

Costuri totale estimate

(col. 3 x col. 4)

(lei)

0

1

2

3

4

5

TOTAL:

Declar pe propria răspundere că datele înscrise în prezenta cerere sunt reale; în caz contrar voi suporta rigorile prevederilor legale în vigoare privind falsul în declarații.

Data .....................

Semnătura și ștampila

.....................

Anexa 2 -------

AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ

Operator de date cu caracter personal: 9596

Centrul județean ..........................................

Nr. .... din ......

AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU AMELIORARE

ȘI REPRODUCȚIE ÎN ZOOTEHNIE

Avizat

CERERE ANUALĂ DE SOLICITARE

a ajutoarelor de stat pentru efectuarea serviciilor

de determinare a calității genetice a raselor de animale

Denumirea organizației sau asociației care efectuează servicii de determinare a calității genetice a raselor de animale ....................................................................................................

Sediul ............................................................................

Cod unic de înregistrare ..............................................

Nr. de înregistrare la judecătorie în Registrul asociațiilor și fundațiilor (dacă este cazul) ........

Cont trezorerie nr. ................ deschis la Direcția Trezorerie și Contabilitate Publică ................

Nr.

crt.

Specia

Rasa

Denumirea

asociației

sau

organizației

care

întocmește

și menține

registrul

genealogic

al rasei

Nr. de animale

care fac

obiectul

serviciului

(capete)

Producția

controlată

Costuri

estimate

pe cap de

animal

pe an

(lei)

Costuri

totale

estimate

(col. 4 x

col. 6)

(lei)

0

1

2

3

4

5

6

7

TOTAL:

Declar pe propria răspundere că datele înscrise în prezenta cerere sunt reale; în caz contrar voi suporta rigorile prevederilor legale în vigoare privind falsul în declarații.

Data .....................

Semnătura și ștampila

.....................

Anexa 3 a

--------

AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ

Operator de date cu caracter personal: 9596

Centrul județean ..........................

Nr. .... din .....

SITUAȚIA CENTRALIZATOARE

cu sumele solicitate pentru efectuarea

serviciilor de întocmire și menținere

a registrului genealogic al rasei

Nr.

crt.

Denumirea solicitantului

Rasa

Numărul de

animale

(capete)

Suma

solicitată

(lei)

1.

2.

....

TOTAL:

Director executiv,

.............................

(numele și prenumele, semnătura și ștampila)

Anexa 3 b

---------

AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ

Operator de date cu caracter personal: 9596

Centrul județean .............................

Nr. .... din .....

SITUAȚIA CENTRALIZATOARE

cu sumele solicitate pentru efectuarea

serviciilor de determinare a calității

genetice a raselor de animale

Nr.

crt.

Denumirea

solicitantului

Denumirea

asociației

sau

organizației

care

întocmește

și menține

registrul

genealogic

al rasei

Rasa

Numărul de

animale

(capete)

Suma

solicitată

(lei)

1.

2.

....

TOTAL:

Director executiv,

.............................

(numele și prenumele, semnătura și ștampila)

Anexa 4 a

--------

AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ

Operator de date cu caracter personal: 9596

Centrul județean ..........................

Nr. .... din .....

Verificat și aprobat

pentru suma de ...... lei

la data de .......

Director executiv,

.................

CERERE DE PLATĂ

a ajutorului de stat pentru serviciile de

întocmire și menținere a registrului

genealogic al rasei pentru luna .......

Denumirea organizației sau asociației care efectuează servicii de întocmire și menținere a registrului genealogic al rasei ...................................................................

Sediul ...........................................................................

Cod unic de înregistrare ..............................................

Nr. de înregistrare la judecătorie în Registrul asociațiilor și fundațiilor (dacă este cazul) .....................

Cont trezorerie nr. ................... deschis la Direcția Trezorerie și Contabilitate Publică ...................

Nr.

crt.

Specia

Rasa

Nr. de animale

care fac

obiectul

serviciului

Alte

ajutoare

declarate

conform

art. 16

(lei)

Valoarea

ajutorului

de stat pe

cap de animal

pe lună

(lei)

Valoarea ajutoru-

lui de stat pentru

plată

[(col. 3 x col. 5)

- col. 4]

(lei)

0

1

2

3

4

5

6

TOTAL:

Declar pe propria răspundere că datele înscrise în prezenta cerere sunt real; în caz contrar voi suporta rigorile prevederilor legale în vigoare privind falsul în declarații.

Data .....................

Semnătura și ștampila

.....................

Anexa 4 b

--------

AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ

Operator de date cu caracter personal: 9596

Centrul județean ..........................

Verificat și aprobat

pentru suma de ...... lei

la data de .........

Director executiv,

..................

CERERE DE PLATĂ

a ajutorului de stat pentru serviciile

de determinare a calității genetice a

raselor de animale pentru luna ........

Denumirea organizației sau asociației care efectuează servicii de determinare a calității genetice a raselor de animale ........................................................................

Sediul ...........................................................................

Cod unic de înregistrare ..............................................

Nr. de înregistrare la judecătorie în Registrul asociațiilor și fundațiilor (dacă este cazul) .....................

Cont trezorerie nr. .............. deschis la Direcția Trezorerie și Contabilitate Publică ......................

*Font 9*

Nr.

crt.

Specia

Rasa

Denumirea

asociației

sau

organizației

care

întocmește

și menține

registrul

genealogic

al rasei

Nr. de

animale

(capete)

Producția

controlată

Alte

ajutoare

declarate

conform

art. 16

(lei)

Valoarea

ajutorului

de stat pe

cap de

animal

pe lună

(lei)

Valoarea

ajutorului de

stat pentru

plată [(col. 4 x

col. 7) -

col. 6]

(lei)

0

1

2

3

4

5

6

7

8

TOTAL:

Declar pe propria răspundere că datele înscrise în prezenta cerere sunt reale; în caz contrar voi suporta rigorile prevederilor legale în vigoare privind falsul în declarații.

Data .....................

Semnătura și ștampila

.....................

Anexa 5 a

--------

AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ

Operator de date cu caracter personal: 9596

Centrul județean ..........................

CENTRALIZATORUL

cererilor de plată a ajutorului de stat

pentru serviciile de întocmire și menținere

a registrelor genealogice ale raselor de animale

pentru luna ............................

Nr.

crt.

Denumirea

solicitantului

Specia

Rasa

Nr. de

animale

(capete)

Valoarea

ajutorului de

stat pentru

plată

(lei)

0

1

2

3

4

5

TOTAL:

Director executiv,

.............................

(numele și prenumele, semnătura și ștampila)

Anexa 5 b

--------

AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ

Operator de date cu caracter personal: 9596

Centrul județean ..........................

CENTRALIZATORUL

cererilor de plată a ajutorului de stat

pentru serviciile de determinare a calității

genetice a raselor de animale

pentru luna ......................

Nr.

crt.

Denumirea

solicitantului

Specia

Rasa

Denumirea

asociației

sau

organizației

care întoc-

mește și

menține re-

gistrul

genealogic

al rasei

Nr. de

animale

(capete)

Valoarea

ajutorului

de stat

pentru plată

(lei)

0

1

2

3

4

5

6

TOTAL:

Director executiv,

.............................

(numele și prenumele, semnătura și ștampila)

Anexa 6 -------

AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ

Operator de date cu caracter personal: 9596

Nr. ......./..........................

CENTRALIZATORUL

cererilor de plată a ajutorului de stat pentru serviciile

de întocmire și menținere a registrelor genealogice

ale raselor de animale și pentru serviciile de

determinare a calității genetice a raselor de animale

Nr.

crt.

Județul

Denumirea

solicitantului

Serviciile

pentru care

se acordă

ajutorul

Specia

Rasa

Nr. de

animale

(capete)

Valoarea

ajutorului

de stat

pentru

plată

(lei)

0

1

2

3

4

5

6

7

TOTAL:

x

x

x

x

x

x

Director general,

..............................

(numele și prenumele, semnătura și ștampila)

Anexa 7 -------

MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE

SITUAȚIA CENTRALIZATOARE

a ajutorului de stat

Nr.

crt.

Denumirea serviciilor pentru care se acordă

ajutor de stat

Valoarea

0

1

2

1

Serviciile de întocmire și menținere a

registrului genealogic și de determinare a

calității genetice a raselor de animale

TOTAL:

Aprobat

Ordonator principal de credite,

.........................

Anexa 8 -------

VALOAREA TOTALĂ MAXIMĂ

a schemei de ajutor de stat pentru

perioada 2011-2013, defalcată pe ani

Ani

Ajutor de stat pentru serviciile de întocmire și menținere a

registrului genealogic și pentru serviciile de determinarea calității

genetice a raselor de animale

2011

12.250 mii lei

2012

21.000 mii lei

2013

28.000 mii lei

TOTAL:

61.250 mii lei

--------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.