Decizia nr. 1375/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000

privind executorii judecătorești, excepție ridicată de Societatea Comercială Verona Com - S.R.L. din Călărași în Dosarul nr. 8.017/202/2010 al Judecătoriei Călărași și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 120D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 229/2011 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 10 decembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 8.017/202/2010, Judecătoria Călărași a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000

privind executorii judecătorești. Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială Verona Com - S.R.L. din Călărași în cadrul soluționării unei cauze având ca obiect recuzare executor judecătoresc.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor art. 16 din Constituție privind principiul egalității în drepturi, deoarece creează o inegalitate între cetățenii - părți ai unui dosar de executare care pot recuza executorul judecătoresc în oricare dintre situațiile prevăzute la art. 27 pct. 1, 2, 3, 5, 6, 8 și 9 din Codul de procedură civilă, comparativ cu cetățenii - părți ai unui dosar de executare care, deși nu se găsesc în una dintre situațiile enumerate mai sus, au motive să conteste imparțialitatea executorului judecătoresc. Astfel, creditorul se află în procedura executării silite într-o relație contractuală cu executorul judecătoresc căruia i-a plătit un onorariu stabilit proporțional cu suma obținută prin executare, în comparație cu debitorul căruia nu i se asigură posibilitatea de a-și spune părerea cu privire la executorul judecătoresc care execută silit un bun aflat în posesia sa.

În plus, arată că dispozițiile de lege criticate contravin și art. 45 din Constituție, întrucât, prin excluderea dreptului părților din dosarul de executare de a recuza executorul judecătoresc, li se îngrădește acestora accesul liber la o activitate economică. Astfel, executorul judecătoresc nu poate fi recuzat nici dacă favorizează creditorul, prin predarea unor bunuri mobile fără stabilirea prealabilă a stării tehnice a acestora, debitorul fiind în imposibilitate de a-și apăra dreptul de creanță asupra acestor bunuri executate silit, așa încât i se îngrădește accesul liber la o activitate economică și la exercitarea acesteia, în condițiile legii.

Judecătoria Călărași consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, dispozițiile de lege criticate prevăd o paletă foarte largă de situații, iar cazurile de recuzare enumerate, la baza cărora stau criterii obiective și raționale, determină în mod limitativ situațiile în care judecătorii pot fi recuzați, protejându-se astfel partea, în cazul în care aceasta presupune că aceștia ar putea fi lipsiți de obiectivitate. Prin stabilirea limitativă a cazurilor de recuzare, s-a avut în vedere împiedicarea posibilității de îndepărtare a judecătorului de către o parte de rea-credință, pentru motive subiective sau netemeinice. Prin analogie, dispozițiile de lege criticate prevăd aceleași cazuri de recuzare și pentru executorii judecătorești, cu excepția celor specifice activității desfășurate de judecători.

În ceea ce privește susținerea conform căreia există o inegalitate între poziția procesuală a creditorului și a debitorului, instanța apreciază că această critică este nefondată, întrucât, în conformitate cu art. 21 alin. (3) din Constituție, în cadrul procesului de executare silită, ambele părți beneficiază de anumite garanții procesuale, printre care posibilitatea de a formula contestație împotriva executării înseși, împotriva oricărui act de executare etc. De asemenea, alegerea executorului judecătoresc de către creditor este justificată prin faptul că acesta este interesat în realizarea pe cale silită a creanței sale, în condițiile în care debitorul nu și-a dus la îndeplinire obligația ce îi revine.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000

privind executorii judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 10 noiembrie 2000, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții care au următorul cuprins:

- Art. 10 alin. (1): "Executorii judecătorești pot fi recuzați în cazul în care se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 27 pct. 1, 2, 3, 5, 6, 8 și 9 din Codul de procedură civilă."

Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că aceste prevederi de lege contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi și ale art. 45 privind libertatea economică.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că asupra dispozițiilor de lege criticate s-a mai pronunțat prin numeroase decizii, respingând, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a acestora.

De exemplu, prin

Decizia nr. 1.303 din 14 octombrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 1 noiembrie 2010, sau

Decizia nr. 299 din 1 martie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 20 aprilie 2011, Curtea a reținut că enumerarea limitativă a cazurilor în care executorul judecătoresc poate fi recuzat se circumscrie cazurilor de recuzare prevăzute de Codul de procedură civilă, cu excepția unor situații care sunt specifice activității judecătorilor. Astfel,

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000

nu încalcă principiile constituționale statuate de art. 21 și 53.

În ceea ce privește susținerea conform căreia există o inegalitate între poziția părților, având în vedere că numai creditorul are posibilitatea de a alege executorul care să instrumenteze procedura executării titlului executoriu, Curtea a constatat că și această critică este neîntemeiată, întrucât, în cadrul procedurii de executare silită, ambele părți beneficiază de anumite garanții procesuale, precum posibilitatea de a formula contestație împotriva executării înseși sau împotriva oricărui act de executare. De altfel, alegerea executorului judecătoresc de către creditor este justificată prin faptul că acesta este interesat în realizarea pe cale silită a creanței sale, în condițiile în care debitorul nu și-a adus la îndeplinire obligația ce îi revine.

Întrucât criticile de neconstituționalitate din prezenta cauză privesc, în esență, aceleași aspecte și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Cât privește dispozițiile art. 45 din Constituție, Curtea constată că acestea nu au legătură cu cazurile legale de recuzare a executorilor judecătorești. Astfel, potrivit normei constituționale invocate, accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora în condițiile legii sunt garantate. Susținerile autorului excepției de neconstituționalitate, raportate la prevederile art. 45 din Constituție, constituie în realitate aspecte de fond care nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000

privind executorii judecătorești, excepție ridicată de Societatea Comercială Verona Com - S.R.L. din Călărași în Dosarul nr. 8.017/202/2010 al Judecătoriei Călărași.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 octombrie 2011.