Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 48/2010

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 340 din Codul de procedură civilă

prezumat în vigoare

Data actului
14 ianuarie 2010
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 182 din 22 martie 2010
Citează
1 act
Structură
0 articole · 5.661 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen-Cătălina Gliga - procuror

Fabian Niculae - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 340 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Artmetal Industry" - S.R.L. și Societatea Comercială "Print Factory" - S.R.L. în Dosarul nr. 795/62/2008 al Curții de Apel Brașov - Secția comercială.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent se referă asupra faptului că partea Societatea Comercială "Compania de Publicitate" - S.R.L. a depus la dosar o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen în vederea angajării unui apărător. Reprezentantul Ministerului Public nu se opune cererii de amânare. Deliberând, Curtea respinge cererea de amânare.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 16 iunie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 795/62/2008, Curtea de Apel Brașov - Secția comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 340 din Codul de procedură civilă.

Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Artmetal Industry" - S.R.L. și Societatea Comercială "Print Factory" - S.R.L. într-o cauză având ca obiect un litigiu comercial.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii arată că articolul criticat încalcă prevederile constituționale referitoare la accesul liber la justiție. Astfel, în cazul în care persoanele juridice - comercianți stabilesc printr-o cauză compromisorie expresă că litigiile născute în baza contractelor încheiate de comun acord sunt de competența unor instanțe arbitrale, textul criticat limitează accesul părților la instanța arbitrală dacă acțiunea introductivă nu conține explicit capete de cerere evaluabile în bani, ci se referă doar la constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea contractului.

Curtea de Apel Brașov - Secția comercială consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 340 din Codul de procedură civilă, prevederi ce au următorul conținut: "Persoanele care au capacitatea deplină de exercițiu al drepturilor pot conveni să soluționeze pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele, în afară de acelea care privesc drepturi asupra cărora legea nu permite a se face tranzacție."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 21 privind liberul acces la justiție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, așa cum a fost formulată, Curtea constată că, în realitate, criticile autorilor excepției de neconstituționalitate vizează chestiuni care țin de interpretarea și aplicarea legii ce sunt de competența instanțelor de judecată. În consecință, având în vedere dispozițiile

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit cărora Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, rezultă că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 340 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Artmetal Industry" - S.R.L. și Societatea Comercială "Print Factory" - S.R.L. în Dosarul nr. 795/62/2008 al Curții de Apel Brașov - Secția comercială.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 ianuarie 2010.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.