Raport · Autoritatea Electorală Permanentă

Raportul nr. 10938/2010

privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat - Organizația județeană Ilfov

prezumat în vigoare

Data actului
8 iulie 2010
Emitent
Autoritatea Electorală Permanentă
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 496 din 19 iulie 2010
Citează
1 act
Structură
0 articole · 1.294 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) și ale

art. 36 alin. (1), (5) și (6) din Legea nr. 334/2006

privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, cu modificările și completările ulterioare, și cu Calendarul misiunii de control pe anul 2010, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în luna iunie s-a efectuat controlul finanțării Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat - Organizația Județeană Ilfov pentru anul 2009.

Constatări:

În perioada controlată, Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat - Organizația Județeană Ilfov nu a obținut venituri din sursele prevăzute de

Legea nr. 334/2006

privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, cu modificările și completările ulterioare.

În perioada controlată nu s-au constatat abateri de la disciplina financiar-contabilă.

București, 8 iulie 2010.
Nr. 10.938/1.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.