Decizia nr. 954/2010

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Antonia Constantin - procuror

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 19 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 , excepție ridicată de Viorel Rînghilescu în Dosarul nr. 40.209/3/2008 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 29 iunie 2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării pentru data de 6 iulie 2010.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 10 decembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 40.209/3/2008, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 19 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 . Excepția a fost ridicată de Viorel Rînghilescu într-o cauză civilă având ca obiect înființarea unui partid politic.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că " Legea nr. 14/2003

este o lege care încalcă toate tratatele internaționale cu privire la libera asociere, fiind grav faptul că, în măsura în care s-a făcut dovada că se intenționează constituirea unui partid politic, să se solicite, înainte de a se acordă un sediu, o hotărâre judecătorească de constatare a personalității juridice". Legea "a impus măsuri, privilegii și condiționări neconstituționale. Ea consacră un regim privilegiat pentru o parte dintre cetățeni, ceea ce atrage discriminarea altor subiecte de drept, aflate într-o situație juridică identică sau similară", făcând referire, sub acest aspect, la faptul că cetățenilor aparținând minorităților naționale nu li se impune cerința existenței unui număr de 25.000 de semnături pentru a constitui o asociație.

Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, exprimându-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate, consideră că este neîntemeiată, invocând cele reținute de Curtea Constituțională în

Decizia nr. 433/2006 .

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile apărătorului autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 19 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 17 ianuarie 2003, care au următorul conținut:

- Art. 19 alin. (3): "(3) Lista trebuie să cuprindă cel puțin 25.000 de membri fondatori, domiciliați în cel puțin 18 din județele țării și municipiul București, dar nu mai puțin de 700 de persoane pentru fiecare dintre aceste județe și municipiul București."

În opinia autorului excepției, textul de lege criticat contravine următoarelor prevederi din Legea fundamentală: art. 1 - "Statul român", art. 4 - "Unitatea poporului și egalitatea între cetățeni", art. 8 - "Pluralismul și partidele politice", art. 11 - "Dreptul internațional și dreptul intern", art. 13 - "Limba oficială", art. 16 - "Egalitatea în drepturi", art. 20 - "Tratatele internaționale privind drepturile omului", art. 30 - "Libertatea de exprimare", art. 37 - "Dreptul de a fi ales", art. 40 - "Dreptul de asociere", art. 53 - "Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți", art. 57 - "Exercitarea drepturilor și a libertăților" și art. 154 - "Conflictul temporal de legi".

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în jurisprudența sa, concretizată prin

Decizia nr. 35 din 2 aprilie 1996

privind constituționalitatea unor prevederi ale Legii partidelor politice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996, instanța de control constituțional a statuat că aprecierea oportunității unui anumit prag de reprezentativitate nu este o problemă de constituționalitate, cât timp pragul instituit nu are ca efect suprimarea exercitării dreptului de asociere, urmărind numai ca asocierea cetățenilor în partide să aibă semnificația instituționalizării unui curent politic, fără de care partidul rezultat nu-și poate îndeplini rolul său constituțional, prevăzut de art. 8 alin. (2), de a contribui la definirea și la exprimarea voinței politice a cetățenilor. De asemenea, Curtea a reținut că "criteriul reprezentativității nu este, în sine, neconstituțional, el fiind în general acceptat în domeniul exercitării dreptului de asociere în partide politice, ținând seama de rolul lor de a contribui la formarea și exprimarea voinței politice a cetățenilor. Acest criteriu ar putea fi neconstituțional, dacă prin efectele sale ar duce la suprimarea dreptului la asociere sau ar fi sinonim cu o asemenea suprimare". Or, condițiile de reprezentativitate prevăzute de

art. 19 alin. (3) din Legea nr. 14/2003

nu conduc la aceasta. Cu privire la textul de lege criticat, Curtea s-a mai pronunțat, dintr-o perspectivă similară, și prin

Decizia nr. 433 din 25 mai 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 7 iunie 2006, constatând constituționalitatea acestuia. În cauza de față își mențin valabilitatea cele reținute de Curte prin deciziile mai sus amintite.

Totodată, Curtea observă că prevederile

art. 19 alin. (3) din Legea nr. 14/2003

nu instituie niciun fel de diferență de tratament între cetățenii români și cei aparținând minorităților naționale, întrucât ambele categorii de cetățeni, în ipoteza în care intenționează să înființeze un partid politic, au obligația ca, indiferent de etnie, să se supună aceleiași cerințe legale referitoare la numărul minim de semnături necesare pentru a demonstra reprezentativitatea de care se va bucura viitorul partid.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 19 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 , excepție ridicată de Viorel Rînghilescu în Dosarul nr. 40.209/3/2008 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 6 iulie 2010.