Hotărârea nr. 2/2010
privind modalitatea de atribuire a mandatului la alegerile parțiale pentru Camera Deputaților
prezumat în vigoare
Având în vedere dispozițiile
art. 48 alin. (16) din Legea nr. 35/2008
pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea
pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a
Legii administrației publice locale nr. 215/2001
și a
privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, care stabilesc că "În caz de încetare a mandatului unui deputat sau senator, pentru ocuparea locului vacant se organizează alegeri parțiale la nivelul colegiului uninominal în care a fost ales respectivul deputat sau senator, doar dacă nu ar urma să aibă loc cu mai puțin de 6 luni înainte de termenul stabilit pentru alegerile parlamentare. Alegerile se organizează cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor prezentului titlu, în cel mult 3 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Camerei Deputaților sau a Senatului, după caz, prin care se constată încetarea mandatului unui deputat sau senator.",
văzând totodată și dispozițiile art. 2 pct. 10 și ale
art. 48 alin. (9) din Legea nr. 35/2008 , cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora într-un colegiu uninominal se atribuie un singur mandat,
luând în considerare prevederile art. 6 din același act normativ care stipulează că "Alegerile se desfășoară într-o singură zi care poate fi numai duminica.",
văzând astfel că din dispozițiile
Legii nr. 35/2008 , cu modificările și completările ulterioare, rezultă că atât alegerile parlamentare generale, cât și alegerile parlamentare parțiale se desfășoară într-un singur tur,
văzând prevederile art. 46 alin. (3) lit. h),
art. 48 alin. (4) și (11) din Legea nr. 35/2008 , cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora la alegerile generale, în prima etapă a repartizării mandatelor se atribuie un mandat candidatului care a obținut jumătate plus unu din voturile valabil exprimate,
ținând cont de faptul că aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 46 alin. (3) lit. h),
art. 48 alin. (4) și (11) din Legea nr. 35/2008 , cu modificările și completările ulterioare, în cazul alegerilor parțiale ar putea conduce la organizarea unui nou tur de scrutin, în situația în care niciun candidat nu întrunește jumătate plus unu din voturile valabil exprimate și luând în considerare că această posibilitate nu este prevăzută de actul normativ sus-menționat,
având în vedere că desemnarea câștigătorului alegerilor în cadrul scrutinului uninominal cu un singur tur poate fi realizată numai prin utilizarea criteriului celui mai mare număr de voturi valabil exprimate,
în temeiul art. 15 alin. (4) și
art. 16 alin. (12) din Legea nr. 35/2008 , cu modificările și completările ulterioare,
Biroul Electoral Central hotărăște:
Articolul 1
La alegerile parțiale pentru Camera Deputaților este declarat ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate.
Articolul 2
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Biroului Electoral Central, Octavian Opriș București, 27 octombrie 2010. Nr. 2.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.