Decizia nr. 1038/2010

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, excepție ridicată de Ileana Alecxandru în Dosarul nr. 7.909/1/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal răspunde autoarea excepției, lipsind partea Consiliul Superior al Magistraturii, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă, de asemenea, domnul Petronel Iulian Alecxandru, a cărui cerere de intervenție accesorie în procesul aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă.

Magistratul-asistent învederează Curții că un număr de 24 de judecători și procurori de la diverse instanțe din țară au transmis la dosar memorii în sprijinul cererii de admitere a excepției de neconstituționalitate.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autoarei excepției. Aceasta reiterează argumentele expuse pe larg în notele scrise depuse la dosarul cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției. În acest sens precizează că textul de lege supus controlului de neconstituționalitate nu conduce la o discriminare, întrucât funcțiile juridice raportat la care se face comparația în cuprinsul criticii de neconstituționalitate au un statut propriu, distinct de al judecătorilor și procurorilor din sistemul național, precum și o reglementare juridică diferită. Totodată, arată că nici comparația cu cerințele stabilite de

Legea nr. 92/1992

nu poate conduce la constatarea unei discriminări, acest act normativ fiind în prezent abrogat.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 7.909/1/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor. Excepția a fost ridicată de Ileana Alecxandru într-o cauză având ca obiect soluționarea unui recurs formulat împotriva unei hotărâri a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că textul de lege criticat este discriminatoriu și afectează dreptul la muncă, deoarece impune judecătorilor și procurorilor care participă la concursul de promovare la instanțele sau parchetele imediat superioare condiția de a avea 5 ani vechime în funcția de judecător sau procuror. Precizează în acest sens că există o inegalitate neconstituțională între judecătorii numiți în funcție înainte de intrarea în vigoare a

Legii nr. 303/2004 , care au beneficiat de asimilarea vechimii în alte profesii juridice cu vechimea în magistratură necesară înscrierii la concursul de promovare, și cei numiți după această dată, care trebuie să aibă vechime efectivă în magistratură pentru a putea accede la o instanță superioară. De asemenea, susține că discriminarea rezultă, pe de altă parte, și din faptul că, pentru a fi numit în funcția de judecător la Curtea Constituțională, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Curtea Penală Internațională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nu sunt necesare condiții atât de restrictive, legislația națională și internațională recunoscând, pentru aceste funcții, vechimea în activitatea juridică (în profesia de avocat, consilier juridic, notar etc.), și nu doar vechimea efectivă în magistratură, așa cum se impune pentru accesul la funcția de judecător sau procuror la o instanță judecătorească de grad inferior față de cele enumerate. Din această perspectivă, se arată că obligația cuprinsă în art. 148 din Constituție, de armonizare a legislației naționale cu cea europeană, implică inclusiv declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale criticate, acestea fiind contrare și mai puțin favorabile decât reglementările europene în aceeași materie. Sunt amintite în acest sens prevederile "art. 167 din Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, art. 253 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (versiunea consolidată din 9 mai 2008),

art. 36 pct. 3 lit. b) din Legea nr. 111/2002

pentru ratificarea Statutului Curții Penale Internaționale,

art. 21 din Legea nr. 30/1994

privind ratificarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale". Sunt invocate jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la interzicerea discriminării, precum și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene privind aplicabilitatea directă și prioritatea normelor juridice internaționale referitoare la protecția drepturilor omului și la obligația interpretării și aplicării dispozițiilor constituționale în materia drepturilor omului în conformitate cu tratatele internaționale ratificate de statele membre.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât prin textul de lege criticat nu se instituie un tratament privilegiat sau discriminatoriu și nici nu se încalcă dreptul la muncă sau la exercitarea unei profesii.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, deoarece autorul acesteia dorește, în realitate, completarea sau modificarea textului de lege criticat, în sensul luării în considerare la calculul vechimii prevăzute de

art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004

și a perioadei în care judecătorul sau procurorul nu a exercitat efectiv funcția de magistrat.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, întrucât nu contravin prevederilor art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 41 sau art. 53 din Legea fundamentală.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autoarei excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu următorul cuprins:

"(1) Pot participa la concursul de promovare la instanțele sau parchetele imediat superioare judecătorii și procurorii care au avut calificativul "foarte bine" la ultima evaluare, nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani și îndeplinesc următoarele condiții minime de vechime:

a) 5 ani vechime în funcția de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcțiile de judecător de tribunal sau tribunal specializat și procuror la parchetul de pe lângă tribunal sau la parchetul de pe lângă tribunalul specializat."

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate textul de lege criticat contravine următoarelor dispoziții din Legea fundamentală: art. 11 - "Dreptul internațional și dreptul intern", art. 15 alin. (1) privind universalitatea legii, art. 16 alin. (1) care prevede egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, art. 20 - "Tratatele internaționale privind drepturile omului", art. 41 - "Munca și protecția socială a muncii", art. 53 - "Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți", art. 143 care stabilește condițiile pentru numirea judecătorilor Curții Constituționale și art. 148 - "Integrarea în Uniunea Europeană". Sunt invocate și dispozițiile art. 14 - "Interzicerea discriminării" din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cele ale art. 1 - "Interzicerea generală a discriminării" din Protocolul nr. 12 la aceeași convenție. De asemenea, în cuprinsul criticii se face referire și la prevederile

art. 1 pct. 1 lit. b) din Convenția nr. 111/1958

privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei și la cele ale art. 2 alin. (1) lit. a) din Directiva Consiliului Uniunii Europene 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de muncă.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că este neîntemeiată, urmând să o respingă ca atare, pentru motivele ce se vor arăta în continuare:

Autorul excepției își susține critica referitoare la încălcarea principiului constituțional al egalității prin compararea condițiilor de vechime în magistratură impuse de textul de lege criticat pentru promovarea judecătorilor și procurorilor în sistemul ierarhizat al instanțelor naționale cu cele care sunt necesare unui jurist pentru a accede la diverse instanțe internaționale, și anume Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Curtea Penală Internațională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Aceeași comparație o face și în ceea ce privește Curtea Constituțională a României. Cu privire la această critică, instanța de contencios constituțional constată că prevederile

art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004

nu contravin principiului egalității în drepturi a cetățenilor, consacrat prin art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece, așa cum a stabilit în mod constant în jurisprudența sa, principiul egalității nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă unor situații egale trebuie să le corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Violarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferențiat unor cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă și rezonabilă. Or, în cauza de față, termenii comparației aparțin unor sisteme jurisdicționale distincte, între care nu există niciun fel de relație structurală, motiv pentru care nu se impune existența unei identități de tratament juridic. Astfel, caracterul special și specializat al jurisdicțiilor la care face referire autorul excepției reclamă reglementarea unor condiții deosebite, care conferă acestora statute proprii, distincte. Gradul înalt de profesionalism de care trebuie să dea dovadă judecătorii membri ai acestor instanțe este demonstrat și apreciat cu ajutorul unor criterii obiective, vechimea în profesia de judecător sau procuror în sistemul național nefiind în mod necesar unul dintre acestea. Dimpotrivă, în ceea ce privește magistrații de la instanțele naționale, relevantă în ceea ce privește promovarea este tocmai vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror, care îl recomandă pe cel care candidează pentru avansarea la o instanță superioară, în baza experienței acumulate până la momentul promovării.

Totodată, Curtea constată că nu poate reține critica prin care se susține că este încălcat principiul nediscriminării, comparându-se actualele condiții de promovare a magistraților cuprinse în

art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor cu cele care erau prevăzute prin

Legea nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească. În jurisprudența sa Curtea a reținut în mod constant că neconstituționalitatea unui text legal nu se poate pretinde prin simpla comparație dintre reglementarea veche și cea nouă, aceasta din urmă fiind considerată mai puțin favorabilă și declanșând automat un așa-zis conflict de constituționalitate. Curtea a conchis că nu se poate vorbi despre discriminare în ipoteza în care, prin jocul unor prevederi legale - așadar, inclusiv prin succesiunea în timp a unor acte normative, astfel cum este în cazul de față -, anumite persoane pot ajunge în situații defavorabile, apreciate astfel în mod subiectiv, prin prisma propriilor lor interese. Această soluție de principiu se regăsește, de exemplu, în

Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, sau în

Decizia nr. 72 din 5 februarie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 februarie 2008. Prin urmare, nici în cazul de față Curtea nu poate reține existența unei inegalități neconstituționale între cei care au promovat la instanțe superioare sub imperiul

Legii nr. 92/1992

și cei care, în prezent, trebuie să satisfacă cerințele mai restrictive impuse de

Legea nr. 303/2004 .

În ceea ce privește critica referitoare la pretinsa nesocotire a dreptului la muncă, Curtea reține, astfel cum a statuat în jurisprudența sa, reprezentată, de exemplu, de

Decizia nr. 545 din 7 decembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 25 ianuarie 2005, că instituirea prin lege a unor condiții pentru ocuparea unor funcții - astfel cum este și cazul de față - sau pentru exercitarea unei profesii nu reprezintă o încălcare a dreptului la muncă. De asemenea, autorul excepției susține că restrângerea dreptului magistraților la promovare, prin condiționarea acestora de vechimea în funcția de judecător sau de procuror, este neconstituțională prin prisma art. 53 din Constituție. Curtea constată că nu poate reține nici această critică, întrucât textul constituțional invocat are în vedere restrângerea în anumite condiții, strict precizate în cuprinsul său, a unuia sau mai multor drepturi fundamentale, astfel cum acestea sunt consacrate și garantate în titlul II al Legii fundamentale. Or, dreptul la promovare nu se regăsește printre acestea, astfel că nu se pune problema încălcării art. 53 din Constituție, de vreme ce, așa cum s-a arătat mai sus, Curtea nu a constatat existența vreunei restrângeri a exercițiului dreptului la muncă, ca drept fundamental.

În fine, în acord cu cele statuate prin

Decizia nr. 1.596 din 26 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 18 ianuarie 2010, Curtea observă că nu este de competența sa analizarea conformității unei dispoziții de drept național cu texte cuprinse în Tratatul privind Uniunea Europeană sau Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prin prisma art. 148 din Constituție. Curtea a precizat prin decizia menționată că "o atare competență [...] aparține instanței de judecată, care, pentru a ajunge la o concluzie corectă și legală, din oficiu sau la cererea părții, poate formula o întrebare preliminară în sensul art. 234 din Tratatul de instituire a Comunității Europene [în prezent art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene] la Curtea de Justiție a Comunităților Europene. În situația în care Curtea Constituțională s-ar considera competentă să se pronunțe asupra conformității legislației naționale cu cea europeană, s-ar ajunge la un posibil conflict de jurisdicții între cele două instanțe, ceea ce, la acest nivel, este inadmisibil".

Și în ceea ce privește invocarea de către autorul excepției, în motivarea acesteia, a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Directiva Consiliului Uniunii Europene 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de muncă, potrivit cărora o discriminare directă se produce atunci când o persoană este tratată într-un mod mai puțin favorabil decât este, a fost sau va fi tratată într-o situație asemănătoare o altă persoană, pe baza unuia dintre motivele menționate la art. 1, respectiv apartenență religioasă sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală, Curtea observă, de asemenea, că aceasta nu constituie o problemă de constituționalitate, ci de aplicare a legii, a cărei soluționare revine judecătorului învestit cu soluționarea litigiului în cadrul căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.

Totodată, Curtea constată că autorul excepției nu evidențiază niciun fel de argumente în sensul pretinsei neconcordanțe dintre textul de lege criticat și prevederile

art. 1 pct. 1 lit. b) din Convenția nr. 111/1958

privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, ratificată prin

Decretul nr. 284/1973 , publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 81 din 6 iunie 1973, care include în înțelesul termenului de "discriminare" "orice altă diferențiere, excludere sau preferință având ca efect suprimarea sau știrbirea egalității de posibilități sau de tratament în materie de ocupare a forței de muncă și exercitare a profesiei, care ar putea fi specificată de către statul membru interesat după consultarea organizațiilor reprezentative ale celor care angajează și a organizațiilor lucrătorilor, dacă acestea există, precum și a altor organisme competente".

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, excepție ridicată de Ileana Alecxandru în Dosarul nr. 7.909/1/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 septembrie 2010.