Decizia nr. 1439/2010

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 și art. 71 din Codul penal, excepție ridicată de Marcel Vasile Holunga, Tiberiu Kovacs și Sindicatul Independent al Juriștilor din România în Dosarul nr. 12.924.2/211/2006 al Tribunalului Teleorman - Secția penală și de Marian Guță în Dosarul nr. 6.145/3/2009 (443/2010) al Curții de Apel București - Secția I penală.

La apelul nominal răspunde, pentru autorul Sindicatul Independent al Juriștilor din România, domnul Pompiliu Bota, în calitate de membru de sindicat, cu împuternicire depusă la dosar, și se constată lipsa celorlalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

În Dosarul nr. 1.892D/2010, autorul excepției Marian Guță a depus o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, motivat de împrejurarea că nu se poate prezenta în fața Curții din cauze medicale. Nu depune niciun document în susținerea cererii sale.

Reprezentantul Ministerului Public se opune acordării unui nou termen de judecată.

Curtea, deliberând, în temeiul

art. 14 din Legea nr. 47/1992

și al art. 156 din Codul de procedură civilă, respinge cererea formulată de autorul Marian Guță, întrucât, pe de o parte, nu a probat imposibilitatea de a se prezenta în fața Curții și, pe de altă parte, de la data sesizării instanței de contencios constituțional, respectiv 2 iunie 2010, și până în prezent s-a scurs un interval suficient pentru a-și angaja un apărător care să îi susțină la nevoie interesele.

Curtea, având în vedere că excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 842D/2010 și nr. 1.892D/2010 au obiect identic, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul autorului excepției Sindicatul Independent al Juriștilor din România este de acord cu conexarea celor două dosare.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispozițiile art. 164 din Codul de procedură civilă, nu se opune conexării dosarelor.

Curtea, în temeiul dispozițiilor

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.892D/2010 la Dosarul nr. 842D/2010, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției Sindicatul Independent al Juriștilor din România, care pune concluzii de admitere a acesteia și depune un certificat de soluție emis de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, dat într-o altă cauză.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 2 februarie 2010 și 2 iunie 2010, pronunțate în dosarele nr. 12.924.2/211/2006 și nr. 6.145/3/2009 (443/2010), Tribunalul Teleorman - Secția penală și Curtea de Apel București - Secția I penală au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 64 și art. 71 din Codul penal.

Excepția a fost ridicată, în dosarele de mai sus, de Marcel Vasile Holunga, Tiberiu Kovacs, Sindicatul Independent al Juriștilor din România și Marian Guță.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la Dreptul la alegeri libere.

Astfel, deși prin

Decizia nr. 74 din 5 noiembrie 2007

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii, s-a stabilit că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 din Codul penal nu se face automat, ci motivat, având în vedere criteriile prevăzute de art. 71 din același cod, autorii excepției consideră că această decizie nu poate împiedica judecătorul să aplice pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi. În acest sens se face trimitere la Hotărârea din 1 iulie 2008 a Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la Cauza Calmanovici împotriva României.

Tribunalul Teleorman - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Curtea de Apel București - Secția I penală opinează că aplicarea concomitentă a pedepselor complementare prevăzute de art. 64 lit. a) și b) din Codul penal cu referire la art. 65 din Codul penal, pe o durată determinată, după executarea pedepsei principale, precum și a pedepsei accesorii prevăzute de art. 71 alin. 1 din Codul penal pe durata executării pedepsei contravine art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art. 20 și 36 din Constituția României și art. 21 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile autorului prezent prin împuternicit, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 64 cu denumirea marginală Interzicerea unor drepturi și art. 71 cu denumirea marginală Conținutul și modul de executare a pedepsei accesorii, ambele din Codul penal.

Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că prin dispozițiile legale criticate sunt încălcate prevederile art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la Dreptul la alegeri libere.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului său, din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării

Deciziei nr. 438 din 15 aprilie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 8 mai 2008, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. 1 lit. a) teza întâi din Codul penal, și a statuat că, "dincolo de posibilitatea oferită de Constituția României prin art. 36 alin. (2) de a priva de dreptul de vot persoanele condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă, și art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale lasă statelor libertatea unei asemenea reglementări restrictive. Astfel, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că suspendarea temporară a exercițiului dreptului de vot pentru o persoană cu privire la care există indicii de apartenență la o organizație mafiotă urmărește un scop legitim. De asemenea, în Hotărârea din 4 ianuarie 1960 pronunțată în Cauza Xc/Allemagne, o persoană a invocat că, fiind în executarea unei pedepse cu închisoarea, autoritățile statale au împiedicat-o să-și exercite dreptul de vot. Instanța europeană a arătat că, în termenii art. 3 al Protocolului adițional la Convenție, părțile se angajează să organizeze alegeri libere și nu rezultă din cuprinsul său că ele recunosc oricărei persoane dreptul la alegeri libere, altfel spus, dreptul de vot al unui individ nu este garantat de art. 3, întrucât nu este un drept subiectiv propriu. De asemenea, restricțiile referitoare la o categorie limitată de persoane, anume cele condamnate, care sunt în executarea pedepselor privative de libertate, nu aduc atingere liberei exprimări a opiniei poporului privitoare la alegerea corpului legislativ în sensul art. 3 din Protocolul adițional.

În sfârșit, o parte din criticile autorilor excepției privitoare la dispozițiile din Codul penal vizează și modalitatea de aplicare, fapt ce nu constituie o problemă de constituționalitate, ci un aspect asupra căruia decide instanța de judecată învestită cu soluționarea litigiului. De altfel, eventualele probleme legate de aceste nemulțumiri au fost dezlegate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin Decizia nr. LXXIV (74), când, admițând recursul în interesul legii, a statuat că dispozițiile art. 71 din Codul penal referitoare la conținutul și modul de executare a pedepsei accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I-c) din Codul penal nu se va face automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din Codul penal."

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele deciziei mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

În sfârșit, cât privește Hotărârea din 1 iulie 2008 pronunțată în Cauza Calmanovici împotriva României, Curtea constată că instanța europeană a avut în vedere o cauză care nu intra sub incidența recursului în interesul legii mai sus amintit și care a nuanțat unitar aspectele de interpretare și de aplicare tocmai în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, care, cu acel prilej, nu a constatat încălcarea art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale pentru că nu exclude încă de la început aplicarea unor restricții ale drepturilor electorale în cazul unei infracțiuni comise în calitate de funcționar public, ci pentru că aveau un caracter automat și nediferențiat și pentru că privau instanțele de judecată de orice analiză referitoare la proporționalitate. Or, așa cum s-a arătat, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite a remediat acest neajuns.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 și art. 71 din Codul penal, excepție ridicată de Marcel Vasile Holunga, Tiberiu Kovacs și Sindicatul Independent al Juriștilor din România în Dosarul nr. 12.924.2/211/2006 al Tribunalului Teleorman - Secția penală și de Marian Guță în Dosarul nr. 6.145/3/2009 (443/2010) al Curții de Apel București - Secția I penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 4 noiembrie 2010.