Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 39/2009

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 112, art. 113, art. 171 și art. 175 din Codul de procedură penală

prezumat în vigoare

Data actului
13 ianuarie 2009
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 100 din 19 februarie 2009
Citat de
18 acte
Citează
2 acte
Structură
0 articole · 15.503 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Stă la baza 3

  • Decizia nr. 835/2017 14 decembrie 2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (3) și alin.…
  • Decizia nr. 460/2018 5 iulie 2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 367 alin. (1) ș i al…
  • Decizia nr. 72/2019 29 ianuarie 2019 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 233^1 din Ordonanța …

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 112, art. 113, art. 171 și art. 175 din Codul de procedură penală, excepție invocată de Liviu Spătaru, Dănuț Nelu Izvernari, Gheorghe Lotoroșanu, Ilie Matei și Livia Buta în Dosarul nr. 11.957/63/2007 al Tribunalului Dolj - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă că autorul excepției Liviu Spătaru a depus la dosar concluzii scrise, prin care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate invocate. Concluziile se referă însă la aspecte de neconstituționalitate ale altor texte din Codul de procedură penală, care nu fac obiectul excepției de neconstituționalitate ce a fost înaintată Curții prin încheierea de sesizare a Tribunalului Dolj - Secția penală.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că normele criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 25 iunie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 11.957/63/2007, Tribunalul Dolj - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 112, art. 113, art. 171 și art. 175 din Codul de procedură penală, excepție invocată de Liviu Spătaru, Dănuț Nelu Izvernari, Gheorghe Lotoroșanu, Ilie Matei și Livia Buta.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că art. 112 și art. 113 din Codul de procedură penală încalcă dreptul la apărare al învinuitului sau inculpatului, întrucât acesta nu este încunoștințat în niciun mod despre efectuarea constatării și nu are posibilitatea de a propune obiective, de a discuta în contradictoriu obiectivele stabilite de organul de urmărire penală și de a-și numi un specialist care să asiste la efectuarea acestei constatări. Referitor la art. 171 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală, se susține că creează o discriminare între dreptul la apărare în cursul urmăririi penale și dreptul la apărare în cursul judecății. În sfârșit, în ceea ce privește art. 175 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală, se susține că citarea prin notă telefonică dă posibilitatea organului de urmărire penală să pretindă că s-ar fi făcut corect citarea persoanei, fără a exista un control legal al acestei susțineri, fapt ce în mod cert este de natură să producă abuzuri și să ducă la încălcarea prevederilor constituționale referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Tribunalul Dolj - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că normele criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituționale, întrucât nu încalcă dreptul la apărare și nici dreptul la un proces echitabil.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 112, art. 113, art. 171 și art. 175 din Codul de procedură penală, având următorul conținut:

- Art. 112 - Folosirea unor specialiști: "Când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt și este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penală poate folosi cunoștințele unui specialist sau tehnician, dispunând, din oficiu sau la cerere, efectuarea unei constatări tehnico-științifice.

Constatarea tehnico-științifică se efectuează, de regulă, de către specialiști sau tehnicieni care funcționează în cadrul ori pe lângă instituția de care aparține organul de urmărire penală. Ea poate fi efectuată și de către specialiști sau tehnicieni care funcționează în cadrul altor organe.";

- Art. 113 - Obiectul și materialul constatării tehnico-științifice: "Organul de urmărire penală care dispune efectuarea constatării tehnico-științifice stabilește obiectul acesteia, formulează întrebările la care trebuie să se răspundă și termenul în care urmează a fi efectuată lucrarea.

Constatarea tehnico-științifică se efectuează asupra materialelor și datelor puse la dispoziție sau indicate de către organul de urmărire penală. Celui însărcinat cu efectuarea constatării nu i se pot delega și nici acesta nu-și poate însuși atribuții de organ de urmărire penală sau de organ de control.

Specialistul sau tehnicianul însărcinat cu efectuarea lucrării, dacă socotește că materialele puse la dispoziție ori datele indicate sunt insuficiente, comunică aceasta organului de urmărire penală în vederea completării lor.";

- Art. 171 - Asistența învinuitului sau a inculpatului: "Învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale și al judecății, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoștință acest drept.

Asistența juridică este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reținut sau arestat chiar în altă cauză, când față de acesta a fost dispusă măsura de siguranță a internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau instanța apreciază că învinuitul ori inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea, precum și în alte cazuri prevăzute de lege.

În cursul judecății, asistența juridică este obligatorie și în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.

Când asistența juridică este obligatorie, dacă învinuitul sau inculpatul nu și-a ales un apărător, se iau măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu.

Când asistența juridică este obligatorie, dacă apărătorul ales nu se prezintă nejustificat la data stabilită pentru efectuarea unui act de urmărire penală sau la termenul de judecată fixat și nici nu asigură substituirea, pleacă sau refuză să efectueze apărarea, organul judiciar ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu care să-l înlocuiască, acordându-i timpul necesar pentru pregătirea apărării. În cursul judecății, după începerea dezbaterilor, când asistența juridică este obligatorie, dacă apărătorul ales lipsește, nejustificat, la termenul de judecată și nu asigură substituirea, instanța ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu care să-l înlocuiască, acordând un termen de minimum 3 zile pentru pregătirea apărării.

Delegația apărătorului desemnat din oficiu încetează la prezentarea apărătorului ales.

Dacă la judecarea cauzei apărătorul lipsește și nu poate fi înlocuit în condițiile alin. 4^1, cauza se amână.";

- Art. 175 - Modul de citare: "Chemarea unei persoane în fața organului de urmărire penală sau a instanței de judecată se face prin citație scrisă. Citarea se poate face și prin notă telefonică sau telegrafică.

Citațiile se înmânează de agenți anume însărcinați cu îndeplinirea acestei atribuții sau prin mijlocirea serviciului poștal."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale, se invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 21, care consacră accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale art. 24, privind dreptul la apărare, precum și dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată următoarele:

I. Dispozițiile art. 112 și art. 113 din Codul de procedură penală reglementează posibilitatea organului de urmărire penală de a cere concursul unor specialiști atunci când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt și este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Fiind un act procedural care reclamă urgență, constatarea tehnico-științifică se efectuează potrivit unei proceduri simplificate față de expertiză. Aceasta nu este însă de natură a aduce atingere dreptului la apărare al părților, care au posibilitatea de a formula cereri în fața instanțelor judecătorești, de a administra orice probe în apărarea lor și de a exercita căile de atac prevăzute de lege. Sunt îndeplinite și exigențele dreptului la un proces echitabil, întrucât dispozițiile procedural-penale asigură posibilitatea părților de a cere completarea sau refacerea raportului tehnico-științific. În acest sens, art. 115 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală prevede că "Organul de urmărire penală sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părți, dacă apreciază că raportul tehnico-științific ori medico-legal nu este complet sau concluziile acestuia nu sunt precise, dispune refacerea sau completarea constatării tehnico-științifice ori medico-legale, sau efectuarea unei expertize.

Când refacerea sau completarea constatării tehnico-științifice ori medico-legale este dispusă de instanța de judecată, raportul se trimite procurorului, pentru ca acesta să ia măsuri în vederea completării sau refacerii lui".

II. În ceea ce privește dispozițiile art. 171 din Codul de procedură penală, acestea au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, în raport de aceleași dispoziții din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate și în prezenta cauză.

Astfel, asupra constituționalității dispozițiilor art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală, sub aspectul garantării dreptului la apărare în tot cursul procesului penal, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin

deciziile nr. 17 din 9 februarie 1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 18 martie 1999, nr. 13 din 16 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 3 martie 2003, și nr. 582 din 3 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.125 din 13 decembrie 2005. Cu acele ocazii, Curtea a statuat că nu există nicio contradicție între art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală și prevederile art. 24 din Constituție, deoarece textul de lege menționat reglementează în detaliu însuși principiul constituțional al dreptului la apărare. De asemenea, asupra constituționalității art. 171 alin. 2 din Codul de procedură penală, Curtea s-a mai pronunțat, de exemplu, prin

deciziile nr. 7 din 20 ianuarie 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 18 aprilie 2000, nr. 533 din 13 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 31 octombrie 2005, și nr. 600 din 21 septembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 24 octombrie 2006, statuând, pentru considerentele acolo reținute, că acestea nu încalcă dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil. La fel, asupra criticilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală, cu o motivare similară, Curtea s-a mai pronunțat, de exemplu, prin

Decizia nr. 7 din 20 ianuarie 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 18 aprilie 2000.

Soluția și considerentele deciziilor mai sus amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe.

III. Dispozițiile art. 175 din Codul de procedură penală, privind modul de citare a părților, sunt în concordanță cu exigențele unui proces echitabil, care impun soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. De altfel, criticile formulate referitor la acest text de lege vizează modul de aplicare a sa, exprimând suspiciunile autorilor excepției cu privire la modul în care se realizează citarea prin notă telefonică. Or, asemenea critici nu intră în competența Curții Constituționale, care se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată.

IV. Referitor la invocarea, direct în fața Curții, prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei înainte de termenul de judecată, a neconstituționalității altor dispoziții legale decât cele care fac obiectul excepției de neconstituționalitate (art. 40 alin. 2, art. 49 alin. 3, art. 91^1, art. 100, art. 136 alin. 5, art. 137^1 alin. 2^1, art. 201 alin. 3, art. 209 alin. 4^1, art. 300^2, art. 305, art. 306, art. 308, art. 310 și art. 311 alin. 3 din Codul de procedură penală), Curtea constată că nu a fost legal sesizată, întrucât în încheierea de sesizare a Curții Constituționale nu se regăsesc aceste critici. Or, potrivit art. 146 lit. d) din Legea fundamentală, Curtea se pronunță numai "asupra excepțiilor de neconstituționalitate [...] ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial". De asemenea, conform

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , "Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți [...]".

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 112, art. 113, art. 171 și art. 175 din Codul de procedură penală, excepție invocată de Liviu Spătaru, Dănuț Nelu Izvernari, Gheorghe Lotoroșanu, Ilie Matei și Livia Buta în Dosarul nr. 11.957/63/2007 al Tribunalului Dolj - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 ianuarie 2009.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.