Decizia nr. 421/2009

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen Cătălina Gliga - procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de primarul sectorului 6 București în Dosarul nr. 25/403/3/2007 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal răspund autorul excepției, prin avocat Cristina Irinel Stoica, și partea Societatea Comercială "Yourfriend" - S.R.L. din Bacău, prin apărător Mihai Cliveti, ambii cu împuterniciri avocațiale depuse la dosar. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții Constituționale acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției, care, în esență, solicită admiterea acesteia, considerând că dispozițiile

art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

nu conțin norme suficient de clare, care să determine cu precizie competența materială de soluționare a litigiilor care vizează un act administrativ emis de o autoritate publică locală, dar în care valoarea cererii depășește suma de 500.000 lei. Întrucât textul de lege criticat nu stabilește instanța de judecată competentă într-o asemenea situație, autorul excepției apreciază că este îngrădit accesul liber la justiție.

Reprezentantul convențional al părții Societatea Comercială "Yourfriend" - S.R.L. din Bacău susține că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, textul de lege criticat neavând legătură cu soluționarea cauzei. Arată că în speță a fost deja pronunțată o hotărâre judecătorească, având autoritate de lucru judecat, asupra cererii privind anularea unui act administrativ, astfel că prezenta excepție de neconstituționalitate ar fi trebuit ridicată, eventual, la acel moment și nu în cadrul litigiului de față care privește acordarea de despăgubiri. În plus, în cauză se aplică prevederile

art. 18 din Legea nr. 554/2004

și ale art. 17 din Codul de procedură civilă, care instituie regula potrivit căreia cererea accesorie este de competența instanței învestite cu soluționarea cererii principale.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază, mai întâi, că textul de lege criticat are incidență în cauza de față; în continuare, arată că dispozițiile

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

stabilesc competența materială de judecată a instanței în funcție de două criterii obiective, primul referindu-se la rangul autorității administrative emitente - locale sau centrale - iar al doilea la valoarea cererii. Din economia textului criticat rezultă clar că atunci când acțiunea judiciară privește atât un act administrativ, cât și cereri referitoare la taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei, pentru determinarea competenței materiale de judecată operează al doilea criteriu prevăzut de lege.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 20 octombrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 25.403/3/2007, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 .

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de primarul sectorului 6 București într-o cauză privind soluționarea unui recurs formulat împotriva unei sentințe civile prin care a fost admisă în parte o acțiune privind anularea unui act administrativ.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul excepției susține că textul de lege criticat, care prevede o derogare parțială de la principiul accesorium sequitor principale, în sensul că stabilește competența materială a curții de apel de a judeca în primă instanță cereri accesorii celei de anulare a unui act administrativ emis de o autoritate locală sau județeană, care depășesc valoric suma de 500.000 lei, nu conține norme suficient de clare și previzibile și are o redactare ambiguă. Astfel, este afectat dreptul de acces la instanță și la folosirea căilor de atac al justițiabililor - în egală măsură, persoane fizice sau juridice de drept public ori privat -, aceștia neavând un reper sigur al instanței în fața căreia să își exercite drepturile și libertățile procesuale, inclusiv cele referitoare la competența instanțelor de judecată. "În aceste condiții, judecătorul este constrâns să stabilească el însuși, pe cale jurisprudențială în afara legii, adică substituindu-se legiuitorului, regulile necesare pentru a se pronunța asupra competenței litigiului cu judecarea căruia a fost învestit, încălcând astfel art. 1 alin. (4) din Constituție, privind separația puterilor." Considerente asemănătoare au stat la baza pronunțării de către Curtea Constituțională a

Deciziei nr. 189 din 2 martie 2006 , prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 . Textul de lege criticat "nu conține nicio deosebire între situațiile care atrag o anumită competență derogatorie de la regula de drept comună prevăzută de Codul de procedură civilă, dar lasă să se interpreteze o astfel de derogare, ceea ce contravine art. 57 din Constituție". "Se creează în favoarea subiecților de drept care încalcă normele legale privind exercitarea drepturilor procesuale cu bună-credință un avantaj, prin posibilitatea introducerii acțiunii la o instanță necompetentă, de vreme ce criteriul de stabilire a competenței este discutabil." Autoritățile administrației locale nu pot fi lipsite de dreptul de a ști cu claritate care este instanța competentă să soluționeze litigiile privind pretinsele daune rezultate din anularea unor acte administrative.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că prevederile

art. 10 din Legea nr. 554/2004

sunt în deplin acord cu normele constituționale.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile

art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

sunt constituționale. Acestea nu aduc atingere liberului acces la justiție și nici dreptului la folosirea căilor de atac, care, potrivit art. 129 din Constituție, se realizează în condițiile legii, fiind, prin urmare, competența exclusivă a legiuitorului de a stabili care sunt căile de atac și în ce condiții sunt exercitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile

art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare. Din motivarea scrisă a autorului excepției rezultă însă că acesta are în vedere doar prevederile alin. (1) al

art. 10 din Legea nr. 554/2004 , astfel cum au fost modificate de

art. I pct. 18 din Legea nr. 97/2008

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2007

pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 15 aprilie 2008. Textul legal criticat are în prezent următorul conținut:

- Art. 10 alin. (1) - "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

În opinia autorului excepției, textul de lege menționat contravine prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (4) care consacră principiul separației și echilibrului puterilor în stat, art. 21 alin. (1) privind accesul liber la justiție, art. 57 referitoare la obligația exercitării cu bună-credință a drepturilor și libertăților constituționale și ale art. 129 din Constituție privind dreptul la folosirea căilor de atac.

Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constată că autorul acesteia formulează criticile de neconstituționalitate din perspectiva unei pretinse omisiuni legislative, și anume lipsa stabilirii competenței materiale de soluționare a unei cereri care vizează un act administrativ emis de autoritățile locale, dar a cărei valoare depășește suma de 500.000 lei. Apreciază, în acest context, că dispozițiile

art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

nu reglementează o astfel de situație, motiv pentru care consideră că textul de lege contravine, în principal, liberului acces la justiție și dreptului la folosirea căilor de atac. Persoana interesată nu cunoaște cu exactitate instanța competentă, nu știe unde trebuie să adreseze cererea sa, iar judecătorul este obligat să își depășească atribuțiile legale, stabilind el însuși, în locul legiuitorului, care instanță de judecată este cea competentă.

Curtea Constituțională reține că susținerile de neconstituționalitate astfel formulate conferă excepției de neconstituționalitate caracter inadmisibil. Aceasta, deoarece neconstituționalitatea unei reglementări constituie o stare intrinsecă a acesteia și nu poate fi dedusă pe calea unei interpretări proprii a autorului excepției, cu caracter subiectiv, și nici prin evidențierea unei anumite lacune legislative, adică a ceea ce textul de lege nu prevede in terminis. Totodată, Curtea nu se poate pronunța asupra unei pretinse omisiuni legislative, pentru că această operațiune ar excede competenței sale și ar echivala cu o ingerință asupra atribuțiilor specifice Parlamentului, în calitate de unică autoritate legiuitoare a țării. Pe de altă parte, Curtea reține că dispozițiile legale criticate conțin norme de procedură, care stabilesc competența instanțelor de judecată și asupra cărora legiuitorul are, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, competență exclusivă de reglementare. De altfel, prin conținutul lor normativ, textul de lege atacat nu contravine drepturilor fundamentale invocate, referitoare la accesul liber la justiției și dreptul la folosirea căilor de atac, astfel că revine instanței de judecată sesizate cu soluționarea cererii ca, în virtutea rolului său activ, să interpreteze prevederile legale aplicabile, urmând să aprecieze asupra instanței de judecată competente cu judecarea respectivei cereri.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de primarul sectorului 6 București în Dosarul nr. 25.403/3/2007 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 26 martie 2009.