Hotărâre · Camera Consultanților Fiscali

Hotărârea nr. 9/2009

privind nivelul cotizațiilor membrilor Camerei Consultanților Fiscali pentru anul 2009

prezumat în vigoare

Data actului
8 mai 2009
Emitent
Camera Consultanților Fiscali
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 341 din 21 mai 2009
Citat de
1 act
Citează
1 act
Structură
6 articole · 2.517 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În baza prevederilor art. 17 lit. e) din Regulamentul de organizare și funcționare al Camerei Consultanților Fiscali, aprobat prin

Hotărârea Consiliului superior al Camerei Consultanților Fiscali nr. 5/2007 ,

Conferința ordinară a Camerei Consultanților Fiscali, desfășurată în data de 2 mai 2009, hotărăște:

Articolul 1

Cotizațiile fixe și variabile datorate de membri Camerei Consultanților Fiscali (Camera), consultanți fiscali activi și inactivi, persoane fizice și persoane juridice, se reduc, numai pentru anul 2009, cu 30%.

Articolul 2

Se aprobă nivelul cotizațiilor fixe și variabile, pentru anul 2009, după cum urmează:

1. pentru persoane fizice:

a) cotizația fixă pentru consultanții fiscali activi: 210 lei;

b) cotizația fixă pentru consultanții fiscali inactivi: 70 lei;

c) cotizația variabilă - din cifra de afaceri: 0,35%;

2. pentru societățile comerciale de consultanță fiscală:

a) cotizația fixă: 350 lei;

b) cotizația variabilă:

- la o cifră de afaceri de până la 100.000 euro, cota este de 0,35%;

- la o cifră de afaceri cuprinsă între 100.001 și 1.000.000 euro, cota este de 0,7%;

- la o cifră de afaceri ce depășește 1.000.000 euro, cota este de 1,05%.

Articolul 3

Diferențele rezultate în plus în cazul cotizațiilor fixe achitate pentru anul 2009, până la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I, la solicitarea în scris a membrilor Camerei, pot fi compensate cu alte eventuale obligații față de Cameră, pot fi restituite sau pot fi reportate în anul următor.

Articolul 4

Cotizațiile fixe și variabile ale membrilor se plătesc în contul RO36BTRL04101202D58602XX, deschis la Banca Transilvania - Sucursala Lipscani pe numele Camerei Consultanților Fiscali, cod de identificare fiscală 18677087.

Articolul 5

Direcția de servicii generale și Secretariatul general ale Camerei vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Articolul 6

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Camerei Consultanților Fiscali,
Daniel Chițoiu
București, 8 mai 2009.
Nr. 9.
_________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.