Decizia nr. 912/2009

Articolul 22

alin. (1) : "În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice. Plângerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7."

Articolul 7

,

la care face referire textul de lege criticat, prevede că autoritățile și instituțiile publice au obligația să răspundă în scris la solicitarea informațiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcție de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare și de urgența solicitării. În cazul în care durata necesară pentru identificarea și difuzarea informației solicitate depășește 10 zile, răspunsul va fi comunicat solicitantului în maximum 30 de zile, cu condiția înștiințării acestuia în scris despre acest fapt în termen de 10 zile. Refuzul comunicării informațiilor solicitate se motivează și se comunică în termen de 5 zile de la primirea petițiilor.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textul de lege criticat contravine dispozițiilor din Legea fundamentală cuprinse la

art. 21 , care consacră dreptul de acces liber la justiție, și la

art. 126 alin. (6) , care garantează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, precum și prevederilor

art. 6 paragraful 1 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că prevederile

art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001

oferă persoanei care se consideră vătămată în drepturile prevăzute de acest act normativ posibilitatea de a face plângere la instanța de contencios administrativ competentă, constituindu-se astfel într-o concretizare a dreptului consacrat la nivel constituțional prin chiar dispozițiile invocate de autorul excepției în motivarea pretinsei neconstituționalități a textului de lege ce formează obiect al acesteia, și anume

art. 126 alin. (6) din Legea fundamentală , care garantează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice pe calea contenciosului administrativ.

Autorul excepției este nemulțumit de pretinsa necorelare a termenelor prevăzute de lege, susținând că un eventual control judiciar ar trebui să aibă loc ulterior procedurii administrative prealabile, iar nu înainte sau în același timp cu derularea acesteia. Curtea observă însă că introducerea unei plângeri, potrivit

art. 22 din Legea nr. 544/2001 , la instanța competentă nu este condiționată de parcurgerea vreunei proceduri prealabile administrative. Prin intermediul dispozițiilor

art. 21 , legea conferă persoanei interesate posibilitatea de a depune la conducătorul autorității sau al instituției publice respective o reclamație cu privire la refuzul explicit sau tacit al angajatului desemnat al unei autorități ori instituții publice pentru aplicarea prevederilor

Legii nr. 544/2001 . Un astfel de demers nu reprezintă însă un impediment în exercitarea dreptului de acces liber la justiție, ci o modalitate suplimentară, mai rapidă, prin care persoana care se consideră vătămată poate obține o satisfacere a interesului său, constând în obținerea informațiilor de interes public dorite. Curtea observă că, pentru a se putea adresa instanței competente să îi soluționeze plângerea, persoana lezată nu trebuie să dovedească în vreun fel nici că a făcut reclamație administrativă conform

art. 21 din lege , nici că această reclamație a fost soluționată. Din toate acestea se desprinde concluzia că nu se poate reține nesocotirea dispozițiilor

art. 21 din Constituție ori a celor ale

art. 6 paragraful 1 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În plus, în ipoteza în care, în urma cercetării administrative, reclamația se dovedește întemeiată, răspunsul transmis persoanei lezate va conține, pe lângă menționarea sancțiunilor disciplinare luate împotriva celui vinovat, și informațiile de interes public solicitate inițial, ceea ce, în principiu, ar duce la lipsa de interes a declanșării controlului pe calea contenciosului administrativ.

De altfel, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra constituționalității prevederilor din

Legea nr. 544/2001

privind liberul acces la informațiile de interes public criticate în prezenta cauză, prin prisma contrarietății acestora cu dispozițiile

art. 21 din Legea fundamentală , în acest sens fiind, de exemplu,

Decizia nr. 407 din 7 octombrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.112 din 27 noiembrie 2004. Cu acel prilej, examinând constituționalitatea prevederilor

art. 7, 21 și 22 din Legea nr. 544/2001 , Curtea a constatat că acestea nu încalcă dreptul fundamental de liber acces la justiție, cel interesat având posibilitatea de a se adresa instanței de judecată pentru apărarea sau recunoașterea drepturilor sale prevăzute de

Legea nr. 544/2001 .

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 22 alin. (1) teza finală din Legea nr. 544/2001

privind liberul acces la informațiile de interes public, excepție ridicată de Ion Sebastian Bădiță în Dosarul nr. 13.352/3/2008 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 23 iunie 2009.