HG nr. 1024/2009
privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor de investiții din cadrul proiectului "Servicii comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa și instruirea personalului aferent" din județele Mureș și Vrancea
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 108 din Constituția României, republicată , și al
art. 42 alin. (2) din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă lista obiectivelor de investiții din cadrul Proiectului "Servicii comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa și instruirea personalului aferent", prevăzută în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru obiectivele de investiții prevăzute la alin. (1), potrivit anexelor nr. 2/1 și 2/2*), care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
----------
Notă
*) Anexele nr. 2/1 și 2/2 sunt clasificate potrivit legii și se comunică numai instituțiilor interesate.
Articolul 2
Finanțarea obiectivelor de investiții cuprinse în anexele nr. 2/1 și 2/2 se face dintr-un împrumut de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, asigurat conform prevederilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007
privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 109/2008 , cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, de la bugetele locale, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Articolul 3
Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale răspunde de modul de utilizare a sumei prevăzute în anexele nr. 2/1 și 2/2, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: Ministrul muncii, familiei și protecției sociale, Marian Sârbu Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului, Ileana Savu, secretar de stat Viceprim-ministru, ministrul administrației și internelor, Dan Nica Ministrul dezvoltării regionale și locuinței, Vasile Blaga Ministrul finanțelor publice, Gheorghe Pogea București, 9 septembrie 2009. Nr. 1.024.
Anexa 1 LISTA
obiectivelor de investiții finanțate în cadrul Proiectului
"Servicii comunitare de prevenire a separării
copilului de familia sa și instruirea personalului aferent"
1. Centrul de consiliere și sprijin pentru părinți și copii "Rozmarin" - Târgu Mureș, județul Mureș
2. Centrul de îngrijire de zi pentru copii aflați în situații de risc - comuna Răcoasa, județul Vrancea
--------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.