Decizia nr. 1157/2007
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 193/2000 6 noiembrie 2000 (prevederi anume) privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Simona Ricu - procuror
Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 2 din Legea nr. 193/2000
privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, excepție ridicată de Societatea Comercială "Mopal" - S.R.L din Comănești în Dosarul nr. 1.097/260/2006 (număr în format vechi 5.042/2006) al Judecătoriei Moinești.
La apelul nominal răspunde, pentru partea Societatea Comercială "Comunal Service" - S.A. din Comănești, consilier juridic cu delegație la dosar, constatându-se lipsa autorului excepției, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Societății Comerciale "Comunal Service" - S.A. din Comănești. Acesta solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că, în opinia sa, textul de lege criticat nu instituie un tratament inegal pentru persoanele fizice și cele juridice în aplicarea prevederilor
privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, precizează că autorul excepției urmărește, de fapt, completarea normei juridice criticate, aspect ce nu intră în competența instanței de contencios constituțional.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 17 aprilie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 1.097/260/2006 (număr în format vechi 5.042/2006), Judecătoria Moinești a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor " art. 2 din Legea nr. 193/2000
privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori", excepție ridicată de Societatea Comercială "Mopal" - S.R.L din Comănești într-o cauză civilă având ca obiect judecarea unei acțiuni în pretenții constând în plata serviciilor prestate în baza unui contract comercial.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textul de lege criticat este neconstituțional, deoarece nu include și persoana juridică în sfera noțiunii de "consumator", creându-se astfel o discriminare între persoanele fizice și persoanele juridice care încheie contracte comerciale ce intră sub incidența
privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori. Se solicită Curții Constituționale "înlăturarea dispozițiilor discriminatorii ale
art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000
și includerea persoanelor juridice în sfera consumatorilor".
Judecătoria Moinești apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Precizează că, în opinia sa, dispozițiile de lege criticate nu instituie discriminări sau privilegii pe considerente arbitrare și nici nu împiedică accesul liber la justiție, procedura contestată oferind garanțiile necesare desfășurării unui proces echitabil.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât nu poate fi reținută nici critica referitoare la lipsa, din cuprinsul textului de lege ce formează obiect al excepției, a unei reglementări legate de consumatorii persoane juridice și nici critica privitoare la pretinsa discriminare între persoanele fizice și cele juridice.
Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este constituțional. În acest sens, arată că acesta nu instituie privilegii sau discriminări și nu aduce atingere dreptului părților de a beneficia de toate garanțiile unui proces echitabil și de soluționarea acestuia într-un termen rezonabil. Se mai apreciază că motivarea excepției se referă la o omisiune de reglementare, ceea ce, în temeiul
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente și concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile
art. 2 din Legea nr. 193/2000
privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.014 din 20 decembrie 2006. În realitate, din motivarea scrisă a excepției rezultă că obiectul acesteia îl constituie doar prevederile
art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 , potrivit cărora: "În sensul prezentei legi, prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care încheie un contract în afara activității lor autorizate, profesionale sau comerciale."
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textul de lege criticat contravine dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice și în art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.
Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că autorul excepției critică modalitatea de redactare a prevederilor
art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 , susținând că definiția noțiunii de "consumator" ar trebui să includă și persoana juridică, atunci când aceasta este parte la încheierea unor contracte comerciale ce pot intra sub sfera actului normativ criticat. Așadar, pretinsa neconstituționalitate este dedusă dintr-o omisiune de reglementare pe care însă Curtea Constituțională nu o poate complini, întrucât, potrivit art. 61 din Constituție, "Parlamentul este (...) unica autoritate legiuitoare a țării", modificarea sau completarea normelor juridice fiind atribuții exclusive ale acestuia.
Prin urmare, în temeiul
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , potrivit căruia "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului", excepția de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000
privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, excepție ridicată de Societatea Comercială "Mopal" - S.R.L din Comănești în Dosarul 1.097/260/2006 (număr în format vechi 5.042/2006) al Judecătoriei Moinești.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 11 decembrie 2007.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Valentina Bărbățeanu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.