Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 1195/2007

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. (2) și ale art. 93 alin. (1) și (4) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea

prezumat în vigoare

Data actului
13 decembrie 2007
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 54 din 23 ianuarie 2008
Citează
3 acte
Structură
2 articole · 12.006 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Acsinte Gaspar - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. (3) și ale

art. 93 alin. (2) și (3) din Legea nr. 567/2004

privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, excepție ridicată de Viorica Nicula în Dosarul nr. 1.813/85/2007 al Tribunalului Sibiu - Secția civilă.

La apelul nominal se prezintă personal autorul excepției. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Autorul excepției solicită admiterea acesteia, considerând că textele de lege criticate sunt discriminatorii, întrucât nu asimilează vechimii în specialitate, în vederea acordării pensiei de serviciu, și activitatea desfășurată în alte unități decât cele enumerate de lege.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că legiuitorul are atributul exclusiv de a stabili condițiile de acordare a dreptului la pensie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 21 iunie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 1.813/85/2007, Tribunalul Sibiu - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. (3) și

art. 93 alin. (2) și (3) din Legea nr. 567/2004

privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea. Excepția a fost ridicată de Viorica Nicula cu prilejul soluționării unui litigiu de muncă având ca obiect drepturi salariale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că

art. 93 alin. (2) și (3) din Legea nr. 567/2004

este neconstituțional, întrucât nu asimilează ca funcție de specialitate funcția de secretar dactilograf de la centrul teritorial de calcul cu cea de dactilograf și grefier dactilograf de la instanțele judecătorești. În același timp, alte funcții, cum este și cea de informatician, sunt asimilate, chiar dacă persoanele au lucrat în alte unități. De asemenea, arată că

art. 68 alin. (3) din Legea nr. 567/2004

este neconstituțional pentru că instituie o condiție privind vechimea în funcție mult prea mare, deși vechimea pe care o are autorul excepției, de 12 ani, este considerabilă și l-ar îndreptăți la obținerea pensiei de serviciu.

Tribunalul Sibiu - Secția civilă consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată, dispozițiile de lege criticate nefiind contrare art. 16 alin. (1) din Constituție.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că pensia de serviciu reprezintă o categorie specială de pensie, acordată în vederea unor obiective specifice, pe baza unor criterii precis și limitativ prevăzute de lege. Legiuitorul este liber să stabilească aceste criterii, fără ca prin aceasta să se considere că s-a încălcat principiul constituțional al egalității în drepturi, dat fiind că situațiile diferite în care se află diversele categorii de persoane justifică instituirea unui tratament juridic diferențiat.

Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituționale. În acest sens, arată că stabilirea condițiilor în care personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea poate beneficia de pensie de serviciu, precum și a funcțiilor ce pot constitui vechime în specialitate, reprezintă atributul exclusiv al legiuitorului, care poate institui un tratament juridic diferit, în raport de situațiile obiectiv diferite, specifice fiecărei categorii de personal.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepției îl constituie dispozițiile art. 68 alin. (3) și

art. 93 alin. (2) și (3) din Legea nr. 567/2004

privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.197 din 14 decembrie 2004.

Curtea constată că, ulterior sesizării sale,

Legea nr. 567/2004

a fost modificată prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 8 octombrie 2007, soluțiile legislative fiind cuprinse, în prezent, într-o redactare asemănătoare, în art. 68 alin. (2) și art. 93 alin. (1) și (4).

Textele de lege criticate au următoarea redactare:

Articolul 68

alin. (2): "De pensia de serviciu prevăzută la alin. (1) beneficiază, la împlinirea vârstei de 60 de ani, și personalul auxiliar de specialitate cu o vechime în specialitate între 20 și 25 de ani, în acest caz cuantumul pensiei fiind micșorat cu 1% din baza de calcul prevăzută la alin. (1) pentru fiecare an care lipsește din vechimea în specialitate integrală.";

Articolul 93

alin. (1) și (4): "(1) Constituie vechime în specialitate perioada în care personalul auxiliar al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea a îndeplinit oricare dintre funcțiile prevăzute la art. 3, precum și perioadele în care a îndeplinit, în cadrul instanțelor judecătorești, parchetelor de pe lângă acestea, procuraturii, fostelor arbitraje de stat sau departamentale și fostelor notariate de stat, funcția de: impiegat, secretar, secretar ajutor, secretar dactilograf, dactilograf, executor judecătoresc, conducător de carte funciară, arhivar, registrator, arhivar-registrator, curier, referent, stenodactilograf, șef de cabinet, funcționar, statistician, grefier dactilograf, grefier analist programator, informatician. [...]

(4) Pentru grefierii informaticieni constituie vechime în specialitate și perioadele lucrate în același domeniu, în alte unități."

Autorul excepției consideră că aceste texte de lege sunt contrare art. 16 alin. (1) din Constituție privind egalitatea în drepturi a cetățenilor.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că

art. 68 alin. (2) din Legea nr. 567/2004

reglementează una dintre situațiile în care personalul auxiliar de specialitate poate obține pensie de serviciu, respectiv aceea când, împlinind vârsta de 60 de ani, întrunește în același timp o vechime în specialitate între 20 și 25 de ani, situație când cuantumul pensiei va fi micșorat cu un anumit procent stabilit de lege. Autorul excepției este nemulțumit de faptul că acest text de lege nu prevede o vechime în specialitate mai mică și se consideră astfel discriminat.

Curtea reține că pensia de serviciu reprezintă o formă specială de pensie pe care legiuitorul o acordă diferitelor categorii socioprofesionale în considerarea unor situații deosebite și ținând cont de anumite criterii, limitativ prevăzute, ce caracterizează aceste categorii de persoane. Vechimea în specialitate reprezintă condiția și motivul pentru care legiuitorul a instituit pensia de serviciu pentru personalul auxiliar de specialitate. O asemenea reglementare nu este de natură să contravină dreptului la pensie. Astfel, după cum se arată în art. 47 alin. (2) din Constituție, cetățenii au dreptul la pensie și la alte forme de asigurări sociale prevăzute de lege. Prin urmare, legiuitorul este în drept să stabilească conținutul, condițiile și limitele exercitării dreptului la pensie, putând, de asemenea, ca, în considerarea unor situații speciale, să instituie reglementări specifice, în deplin acord cu principiul constituțional al egalității în drepturi care nu presupune omogenitate, ci justifică instituirea unui tratament juridic diferențiat în cazul unor situații diferite.

Prin urmare, instituirea unor condiții pentru acordarea pensiei de serviciu este atributul legiuitorului, iar instanța de contencios constituțional nu ar putea modifica textul de lege supus controlului său fără a încălca prevederile

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului", astfel că excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 68 alin. (2) din Legea nr. 567/2004

este inadmisibilă.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a

art. 93 alin. (1) și (4) din Legea nr. 567/2004 , Curtea constată că autorul excepției este nemulțumit de faptul că textul de lege criticat nu prevede asimilarea și a funcțiilor deținute în alte structuri decât cele enumerate de textul de lege criticat, așa cum este centrul teritorial de calcul în speță. În același timp, arată că în cazul informaticienilor legea asimilează activitatea desfășurată de aceștia în alte unități.

Față de aceste susțineri, Curtea reține că legiuitorul se bucură de competența exclusivă de a stabili funcțiile ce pot fi luate în calcul la stabilirea vechimii în specialitate. Faptul că pentru o anumită categorie de persoane, respectiv pentru informaticieni, a prevăzut condiții mai favorabile, este justificat de necesitatea de a atrage și încuraja contribuția profesională a acestora, având în vedere rolul principal al acestora în coordonarea procesului de informatizare a instanțelor și a parchetelor, pe care, în prezent, se pune un accent deosebit.

Prin urmare, Curtea reține că prevederile

art. 93 alin. (1) și (4) din Legea nr. 567/2004

sunt conforme cu art. 16 alin. (1) din Constituție.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 68 alin. (2) din Legea nr. 567/2004

privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, excepție ridicată de Viorica Nicula în Dosarul nr. 1.813/85/2007 al Tribunalului Sibiu - Secția civilă.

2. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 93 alin. (1) și (4) din Legea nr. 567/2004 , excepție ridicată de același autor în același dosar al Tribunalului Sibiu - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 decembrie 2007.

PREȘEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.