Decizia nr. 11/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor " art. 16 alin. (3) și (8) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România [respectiv art. 64 alin. (1) și

art. 67 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România]", excepție ridicată de Sabah Haj Chafik în Dosarul nr. 6.457/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul și în dosarele nr. 1.236D/2007 și nr. 1.237D/2007, având ca obiect aceeași excepție, ridicată de Waleed Khalid Subhi Al-Tikriti în Dosarul nr. 19.776/3/2007 al Tribunalului București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și de Mohamed Mossa Mohamed Shaqfa în Dosarul nr. 22.175/3/2007 al aceleiași instanțe.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă domnul Dalati Bassam, interpret autorizat de limba arabă, solicitat pentru a asigura traducerea în cauzele de față.

Magistratul-asistent învederează Curții că, în toate aceste dosare, partea Oficiul Român pentru Imigrări a depus note scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea.

Curtea, în temeiul art. 14 și al

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea dosarelor nr. 1.236D/2007 și nr. 1.237D/2007 la Dosarul nr. 1.085D/2007, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, considerând că textele de lege criticate sunt în deplină concordanță cu dispozițiile constituționale invocate de autorii excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 1 iunie 2007, 7 iunie 2007 și 28 iunie 2007, pronunțate de Judecătoria Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă în Dosarul nr. 6.457/302/2006 și de Tribunalul București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarele nr. 19.776/3/2007 și nr. 22.175/3/2007, Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor " art. 16 alin. (3) și (8) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România [respectiv art. 64 alin. (1) și

art. 67 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România]". Excepția a fost ridicată de Sabah Haj Chafik, Waleed Khalid Subhi Al-Tikriti și Mohamed Mossa Mohamed Shaqfa în cauze civile privind acordarea statutului de refugiat.

În motivările excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că, potrivit

Legii nr. 554/2004 , competența în materia contenciosului administrativ revine, după caz, tribunalelor sau curților de apel, iar nu și judecătoriilor. Se mai arată că pot fi exceptate de la controlul exercitat de instanțele de contencios administrativ doar acele acte administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică sau prin alte acte normative care pot reglementa în domeniul

legii organice, o altă procedură judiciară. Or, Legea nr. 122/2006

este o lege ordinară, așa că nu poate stabili o procedură specială de contestare în ceea ce privește actele autorității competente în domeniul acordării azilului.

Judecătoria Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă și Tribunalul București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că prin

Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , respectiv prin

Legea nr. 122/2006 , a fost stabilită o altă procedură judiciară în ceea ce privește competența de soluționare a plângerilor solicitanților de azil, care nu nesocotește prevederile constituționale invocate de autorul excepției.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. Arată că acestea reglementează o procedură specială, care este justificat să fie diferită de cea a contenciosului administrativ, fiind "instituită pentru o categorie specială de persoane și cu privire la o anumită categorie de cereri ce comportă o urgență evidentă".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile " art. 16 alin. (3) și (8) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România [respectiv art. 64 alin. (1) și

art. 67 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România]".

Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

a fost abrogată, potrivit dispozițiilor

art. 152 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 , iar prevederile art. 16 alin. (3) și (8) din ordonanță au fost preluate în cuprinsul art. 64 alin. (1) și art. 67 din legea menționată.

Ca urmare, Curtea Constituțională urmează să se pronunțe asupra constituționalității dispozițiilor art. 64 alin. (1) și

art. 67 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, astfel cum a fost modificată și completată prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2007

privind înființarea Oficiului Român pentru Imigrări prin reorganizarea Autorității pentru străini și a Oficiului Național pentru Refugiați, precum și modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 26 iunie 2007. Textele de lege criticate au următorul conținut:

- Art. 64 alin. (1): "Soluționarea plângerii

(1) Plângerea se soluționează de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află structura specializată pe probleme de azil a Oficiului Român pentru Imigrări care a emis hotărârea.";

- Art. 67: "Soluționarea recursului

Recursul se judecă în termen de 30 de zile de la înregistrarea sa de către tribunalul - secția de contencios administrativ - în a cărui circumscripție se află judecătoria a cărei hotărâre este atacată."

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 73 alin. (3) lit. k), potrivit cărora contenciosul administrativ se reglementează prin lege organică, și celor ale art. 126 alin. (6), care garantează, cu anumite excepții, controlul judecătoresc al actelor autorităților publice pe calea contenciosului administrativ.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt stabilite numai prin lege". Prin urmare, legiuitorul este liber ca, prin lege, să atribuie instanțelor judecătorești anumite competențe. Constituția nu face însă niciun fel de circumstanțiere în ceea ce privește caracterul organic sau ordinar al legii prin care se stabilesc aceste competențe de judecată.

Autorii excepției susțin că este neconstituțional ca printr-un act normativ care nu are caracter organic să se legifereze în domeniul contenciosului administrativ, argumentând că, potrivit art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituție, contenciosul administrativ, deci, implicit, competența instanțelor de a soluționa cererile în domeniul contenciosului administrativ, se reglementează prin lege organică.

Curtea constată că autorii excepției extrapolează în mod eronat reglementările constituționale referitoare la contenciosul administrativ la materia recunoașterii statutului de refugiat în România pentru cetățenii străini sau apatrizi. Or,

Legea nr. 122/2006

privind azilul în România este o lege specială, care reglementează o materie distinctă de cea a contenciosului administrativ. Fiind ea însăși o lege specială, nu i se pot aplica prin analogie dispozițiile unei alte legi speciale. Este un principiu consacrat în teoria generală a dreptului că, acolo unde legea specială nu prevede, dispozițiile acesteia se completează cu cele ale dreptului comun, în niciun caz nu cu cele ale legii speciale celei mai apropiate ca materie de reglementare. Or, dreptul comun îl constituie, atât în ceea ce privește materia azilului, cât și în cea a contenciosului administrativ, prevederile Codului de procedură civilă.

Așadar, dispozițiile din

Legea nr. 122/2006 , care prevăd că judecătoriile și tribunalele sunt instanțele competente să soluționeze în fond și, respectiv, în recurs plângerile împotriva hotărârilor Oficiului Român pentru Imigrări de respingere a cererilor de acordare a statutului de refugiat ori a altei forme de protecție în România, nu contravin dispozițiilor constituționale invocate de autorii excepției.

Dincolo de aceste considerații, Curtea observă că instanța de fond urmează să decidă asupra propriei sale competențe, fie din oficiu, fie soluționând excepția lipsei de competență materială ridicată, eventual, de partea interesată, aceasta nefiind o problemă de constituționalitate, ci una de stabilire a legii aplicabile și de interpretare a acesteia.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 64 alin. (1) și

art. 67 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, excepție ridicată de Sabah Haj Chafik în Dosarul nr. 6.457/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă și de Waleed Khalid Subhi Al-Tikriti și Mohamed Mossa Mohamed Shaqfa în dosarele nr. 19.776/3/2007 și, respectiv, nr. 22.175/3/2007 ale Tribunalului București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 ianuarie 2008.