Ordinul nr. 1341/2008
privind aprobarea listelor de cheltuieli eligibile pentru proiectele finanțate în cadrul operațiunilor 2.2.3 "Dezvoltarea unor rețele de centre C-D, coordonate la nivel național și racordate la rețele europene și internaționale de profil (GRID, GEANT)", 2.2.4 "Întărirea capacității administrative" și 2.3.2 "Dezvoltarea infrastructurii de C-D a întreprinderilor, cu crearea de noi locuri de muncă pentru C-D" ale Axei prioritare 2 "Competitivitate prin cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare" din cadrul Programului operațional sectorial "Creșterea competitivității economice" 2007-2013
prezumat în vigoare 2 acte modificatoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Modificat prin 2
- Ordinul nr. 1460/2009 (prevederi anume) pentru modificarea și completarea anexelor nr. 1 și 2 la Ordinul ministrului economiei și …
- Ordinul nr. 3305/2009 2 decembrie 2009 (prevederi anume) pentru modificarea și completarea anexelor nr. 1 și 2 la Ordinul ministrului economiei și …
În temeiul
art. 11 alin.(4) din Hotărârea Guvernului nr. 386/2007
privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, cu modificările și completările ulterioare,
având în vedere prevederile
Hotărârii Guvernului nr. 759/2007
privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale,
ministrul economiei și finanțelor emite următorul ordin:
Articolul 1
Se aprobă listele de cheltuieli eligibile pentru proiectele finanțate în cadrul operațiunilor 2.2.3 "Dezvoltarea unor rețele de centre C-D, coordonate la nivel național și racordate la rețele europene și internaționale de profil (GRID, GEANT)", 2.2.4 "Întărirea capacitații administrative" și 2.3.2 "Dezvoltarea infrastructurii de C-D a întreprinderilor, cu crearea de noi locuri de muncă pentru C-D" ale Axei prioritare 2 "Competitivitate prin cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare" a Programului operațional sectorial "Creșterea competitivității economice" 2007-2013 (POS-CCE), prevăzute în anexele nr. 1-3, care fac parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Cheltuielile eligibile pentru operațiunile menționate la art. 1 vor respecta prevederile prezentului ordin, ale
Hotărârii Guvernului nr. 759/2007
privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, precum și ale schemelor de ajutor de stat aprobate pentru operațiunile Axei prioritare 2 "Competitivitate prin cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare", scheme care se vor publică pe pagina de internet www.mct.ro
Articolul 3
Cheltuielile efectuate de beneficiar în cadrul operațiunilor 2.2.3 "Dezvoltarea unor rețele de centre C-D, coordonate la nivel național și racordate la rețele europene și internaționale de profil (GRID, GEANT)" și 2.2.4 "Întărirea capacitații administrative" sunt considerate eligibile de la data intrării în vigoare a Contractului de finanțare semnat între beneficiar și Organismul intermediar pentru cercetare, în numele și pentru Autoritatea de management a POS-CCE.
Prin excepție de la prevederile alin. (1), următoarele cheltuieli aferente operațiunii 2.2.3 "Dezvoltarea unor rețele de centre C-D, coordonate la nivel național și racordate la rețele europene și internaționale de profil (GRID, GEANT)" sunt eligibile de la data de 1 ianuarie 2007, dacă se încadrează în prevederile
art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 759/2007 :
a) cheltuieli pentru elaborarea proiectului tehnic;
b) cheltuieli pentru avize, acorduri, autorizații.
Procedurile de achiziție derulate pentru efectuarea cheltuielilor menționate la alin. (2) lit. a) se derulează în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind achizițiile publice.
Cheltuielile efectuate de beneficiar în cadrul operațiunii 2.3.2 "Dezvoltarea infrastructurii de C-D a întreprinderilor, cu crearea de noi locuri de muncă pentru C-D" sunt considerate eligibile de la data confirmării scrise din partea Organismului intermediar pentru cercetare că proiectul îndeplinește condițiile de eligibilitate prevăzute în schema de ajutor regional "Finanțarea proiectelor de investiții inițiale în cercetare-dezvoltare și inovare" aferentă operațiunii. Procedurile de achiziție derulate pentru efectuarea cheltuielilor în perioada cuprinsă între data confirmării scrise că proiectul îndeplinește condițiile de eligibilitate și data intrării în vigoare a contractului de finanțare semnat între beneficiar și Organismul intermediar pentru cercetare, în numele și pentru Autoritatea de management a POS-CCE, se derulează în conformitate cu instrucțiunile de achiziții pentru beneficiarii operatori economici privați ai POS-CCE, aprobate de către Autoritatea de management a POS-CCE și publicate în Ghidul solicitantului aferent operațiunii, dacă nu intră sub incidența prevederile
art. 9 lit. c) și c^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006
privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 337/2006 , cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 4
Pentru a fi eligibile pentru finanțarea prin operațiunile menționate la art. 1 toate cheltuielile trebuie să facă parte din categoriile de cheltuieli menționate în prezentul ordin, să corespundă obiectivelor Axei prioritare 2 "Competitivitate prin cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare" și să fie coerente cu obiectivele și rezultatele proiectelor propuse spre finanțare.
Articolul 5
Cheltuielile pentru construcții și instalații aferente operațiunii 2.2.3 "Dezvoltarea unor rețele de centre C-D, coordonate la nivel național și racordate la rețele europene și internaționale de profil (GRID, GEANT)", precum și cheltuielile cu lucrări de modernizare/extindere/construcție de clădiri și spații aferente operațiunii 2.3.2 "Dezvoltarea infrastructurii de C-D a întreprinderilor, cu crearea de noi locuri de muncă pentru C-D" trebuie să respecte prevederile
Hotărârii Guvernului nr. 28/2008
privind aprobarea conținutului-cadru al documentației tehnico-economice aferente investițiilor publice, precum și a structurii și metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții.
Articolul 6
Cheltuielile generale de administrație sunt eligibile în limita a 20% din costurile directe eligibile ale proiectului.
Metoda de calcul folosită pentru calculul pro-ratei pentru decontarea cheltuielilor generale de administrație se va stabili de către Autoritatea de management și se va atașa în anexa la contractul de finanțare.
Articolul 7
Cheltuielile aferente managementului de proiect sunt eligibile până la 10% din valoarea eligibilă a proiectului.
Articolul 8
Cheltuielile salariale pe proiect se cumulează per persoană cu toate veniturile salariale directe obținute din contractele de finanțare încheiate din fondurile Axei prioritare 2 "Competitivitate prin cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare" și din fondurile bugetare alocate Planului național de cercetare-dezvoltare și inovare II, pentru perioada 2007 - 2013, și nu pot depăși plafoanele prevăzute în anexa nr. 3 la
Hotărârea Guvernului nr. 475/2007
privind aprobarea Planului național de cercetare-dezvoltare și inovare II, pentru perioada 2007 - 2013.
Cheltuielile salariale se decontează conform contractului de muncă și/sau proporțional cu procentul din fișa postului/foaia de prezență aferentă atribuțiilor specifice implementării proiectului.
Articolul 9
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul economiei și finanțelor, Eugen Teodorovici, secretar de stat București, 30 aprilie 2008. Nr. 1.341.
Anexa 1 LISTA CHELTUIELILOR ELIGIBILE
pentru proiectele finanțate în cadrul
operațiunii 2.2.3 "Dezvoltarea unor rețele de centre C-D,
coordonate la nivel național și racordate la rețele
europene și internaționale de profil (GRID, GEANT)"
a Axei prioritare 2 "Competitivitate prin
cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare"
din cadrul Programului operațional sectorial
"Creșterea competitivității economice" 2007-2013
1. Cheltuieli pentru achiziția de active corporale:
1.1 echipamente IT și pentru comunicații;
1.2 echipamente conexe pentru funcționarea centrelor GRID și rețelei RoEduNet (de exemplu, surse de putere, aparate de climatizare etc.).
2. Cheltuieli pentru achiziția de active fixe necorporale:
2.1 aplicații informatice;
2.2 licențe.
3. Cheltuieli de personal pentru realizarea de aplicații informatice, altele decât cele achiziționate conform pct. 2.1:
3.1 cheltuieli salariale;
3.2 cheltuieli de deplasare în scopul dezvoltării aplicațiilor informatice (diurnă, cazare, transport persoane).
4. Cheltuieli pentru proiectare:
4.1 proiectare și inginerie: proiect tehnic, detalii de execuție, verificarea tehnică a proiectării, elaborarea documentațiilor necesare obținerii acordurilor, avizelor și autorizațiilor aferente obiectivului de investiție;
4.2 cheltuieli efectuate pentru expertizarea tehnică pentru lucrări de intervenții la construcții existente.
5. Cheltuieli pentru obținere de avize, acorduri și autorizații (obținerea/prelungirea valabilității certificatului de urbanism, obținerea/prelungirea valabilității autorizației de construire, obținerea avizelor și acordurilor pentru racorduri și branșamente la rețele publice de apă, canalizare, gaze, termoficare, energie electrică, telefonie etc.; obținerea acordului de mediu; obținerea avizului PSI; alte avize, acorduri și autorizații)
6. Cheltuieli cu organizarea procedurilor de achiziție publică (cheltuieli aferente întocmirii documentației de atribuire și multiplicării acesteia; cheltuieli cu onorariile, transportul, cazarea și diurna membrilor desemnați în comisiile de evaluare; anunțuri și corespondență în legătură cu procedurile de achiziție publică)
7. Cheltuieli pentru construcții și instalații:
7.1 modernizări de clădiri și spații în măsura în care sunt necesare pentru asigurarea condițiilor de funcționare a echipamentelor achiziționate pe proiect;
7.2 instalații aferente precum: instalații electrice, instalații de încălzire, ventilare, climatizare, PSI, telecomunicații.
8. Cheltuieli pentru asistență tehnică:
8.1 servicii pentru instalarea și punerea în funcțiune a echipamentelor (dacă nu sunt cuprinse în costurile de achiziție);
8.2 asistență tehnică de specialitate pentru punerea în funcțiune a centrelor GRID;
8.3 asistență tehnică de specialitate pentru pregătirea personalului de exploatare.
9. Cheltuieli pentru servicii de audit pentru proiect, cu respectarea prevederilor contractului de finanțare/ în cazul în care sunt solicitate de către AM/OI
10. Cheltuieli pentru activitatea de diseminare a rezultatelor propuse proiectului:
10.1 cheltuieli de deplasare la conferințe și alte manifestări științifice;
10.2 taxă de participare la conferințe și alte manifestări științifice.
11. Cheltuieli de informare și publicitate pentru proiect
12. Cheltuieli aferente managementului de proiect
12.1 cheltuieli de personal pentru echipa care asigură managementul proiectului (salariale și de deplasare);
12.2 transport bunuri;
12.3 birotică.
13. Cheltuieli generale de administrație:
13.1 servicii de comunicații (internet, telefon, servicii poștale și de curierat);
13.2 plata utilităților (energia electrică, apă, canalizare, salubritate, energie termică, gaze naturale);
13.3 cheltuieli salariale pentru personalul administrativ.
Anexa 2 LISTA CHELTUIELILOR ELIGIBILE
pentru proiectele finanțate în cadrul
operațiunii 2.2.4 "Întărirea capacității administrative"
a Axei prioritare 2 "Competitivitate prin
cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare"
din cadrul Programului operațional sectorial
"Creșterea competitivității economice" 2007-2013
1. Cheltuieli cu achiziționarea de servicii pentru întărirea capacității administrative:
1.1 servicii de consultanță pentru management instituțional;
1.2 servicii de consultanță pentru valorizarea rezultatelor din cercetare și pentru acces la instrumente financiare;
1.3 servicii de consultanță pentru promovare instituțională.
2. Cheltuieli pentru achiziția de active corporale: echipamente IT și pentru comunicații
3. Cheltuieli pentru achiziția de active fixe necorporale:
3.1 aplicații informatice;
3.2 licențe (pentru aplicații și sisteme de gestionare a instituției).
4. Cheltuieli cu achiziționarea de publicații, abonamente și cotizații pe durata proiectului și în scopul realizării obiectivelor operațiunii:
4.1 taxe de acces la baze de date;
4.2 abonamente la publicații științifice;
4.3 achiziționarea de publicații științifice în format tipărit și/sau electronic;
4.4 abonamente la biblioteci de specialitate.
5. Cheltuieli de informare și publicitate pentru proiect
6. Cheltuieli aferente managementului de proiect:
6.1 cheltuieli de personal (salariale și de deplasare);
6.2 transport bunuri;
6.3 birotică.
Anexa 3 LISTA CHELTUIELILOR ELIGIBILE
pentru proiectele finanțate în cadrul operațiunii 2.3.2
"Dezvoltarea infrastructurii de C-D a întreprinderilor,
cu crearea de noi locuri de muncă pentru C-D" a
Axei prioritare 2 "Competitivitate prin cercetare,
dezvoltare tehnologică și inovare" din cadrul Programului operațional sectorial
"Creșterea competitivității economice" 2007-2013
1. Cheltuieli pentru achiziția de teren (sunt eligibile în limita a 10% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului)
2. Cheltuieli cu lucrări de modernizare/extindere/construcție clădiri și spații
3. Cheltuieli pentru achiziție de active corporale:
3.1 echipamente IT și pentru comunicații;
3.2 instalații, echipamente și instrumente independente pentru cercetare.
4. Cheltuieli pentru achiziția de active fixe necorporale:
4.1 aplicații informatice;
4.2 licențe.
5. Cheltuieli pentru achiziționarea de clădiri și spații
----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.