Decizia nr. 614/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 108 alin. 4, art. 268 alin. 3 și art. 723 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Gheorghița Stan în Dosarul nr. 4.616,1/42/2006 al Curții de Apel Ploiești - Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

La apelul nominal se prezintă autoarea excepției și partea Atanasie Bebe Doicescu, lipsind partea Gheorghița Panaitescu, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Autorul excepției susține admiterea criticii, depunând note scrise în acest sens.

Partea Atanasie Bebe Doicescu consideră neîntemeiată excepția de neconstituționalitate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 20 decembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 4.616,1/42/2006, Curtea de Apel Ploiești - Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 108 alin. 4, art. 268 alin. 3 și art. 723 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Gheorghița Stan.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale deoarece nu permit ca actul de justiție să fie unic, imparțial și egal pentru toate părțile dintr-un proces, nici nu asigură cadrul respectării competenței instanțelor și procedurii de judecată stabilite prin lege. Mai mult, nulitățile expres prevăzute de lege, cum este cea reglementată de art. 133 din Codul de procedură civilă, ale căror efecte ar trebui să se prezume, conform art. 105 alin. 2 din cod, pot fi apreciate de instanțe, în mod arbitrar, ca fiind pentru anumite părți din litigiu doar simple neregularități care pot fi complinite pe parcursul procesului.

Curtea de Apel Ploiești - Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, arătând că reglementarea procedurii de judecată în ansamblul său, inclusiv regimul juridic al nulităților, este în acord cu dispozițiile constituționale și nu aduc atingere principiilor Legii fundamentale.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanță cu prevederile constituționale invocate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 108 alin. 4, art. 268 alin. 3 și art. 723 alin. 1 din Codul de procedură civilă, texte de lege care au următorul conținut:

- Art. 108 alin. 4: "Nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt.";

- Art. 268 alin. 3: "Ei [judecătorii] sunt legați de acele încheieri care, fără a hotărî în totul pricina, pregătesc dezlegarea ei.";

- Art. 723 alin. 1: "Drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 124 alin. (2) referitoare la înfăptuirea justiției, art. 126 alin. (2) privitoare la instanțele judecătorești și în art. 129 privind folosirea căilor de atac.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că este de principiu că orice cerere adresată justiției - acțiune, cerere reconvențională, cale de atac, în sens larg, orice act procesual - este subsecventă existenței unui drept sau unui interes legitim, contestat sau susceptibil de a fi contestat de un terț, la a cărui apărare se tinde pe această cale. Altfel spus, dreptul sau interesul persoanei este cel care legitimează o astfel de acțiune, delimitând-o de actele abuzive.

Dispozițiile art. 108 alin. 4 și art. 723 alin. 1 din Codul de procedură civilă reglementează două principii fundamentale ale procesului civil, primul potrivit căruia nimeni nu poate invoca propria culpă în apărarea sa - "nemo auditur propriam turpitudinem allegans" și cel de-al doilea exercitarea cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege a drepturilor procedurale.

În raport cu aceste considerații principiale, critica de neconstituționalitate a dispozițiilor legale menționate nu poate fi reținută întrucât raționamentul pe care aceasta se întemeiază este tributar unei viziuni pro causa, determinată de interesul exclusiv al autorului excepției. Astfel, acesta consideră, fără temei, că nulitatea reglementată de art. 133 din Codul de procedură civilă referitoare la lipsa semnăturii reclamantului de pe cererea de chemare în judecată poate fi apreciată de instanță, în mod arbitrar, ca fiind pentru o anumită parte din litigiu doar o simplă neregularitate care poate fi complinită pe parcursul procesului. Sub acest aspect, Curtea reține că, în principiu, elementele cererii de chemare în judecată sunt prevăzute în interesul pârâtului, lipsa lor putând fi invocată numai de către acesta. Astfel, art. 133 alin. 2 din cod derogă de la caracterul imperativ al alin. 1 al art. 133, întrucât prevede în mod expres că "Lipsa semnăturii se poate totuși împlini în tot cursul judecății. Dacă pârâtul invocă lipsa de semnătură, reclamantul va trebui să semneze cel mai târziu la prima zi de înfățișare următoare, iar când este prezent în instanță, în chiar ședința în care a fost invocată nulitatea". De asemenea, în exercitarea rolului activ, instanța judecătorească poate cere reclamantului să semneze cererea, întrucât acest element este de natură să înlăture orice incertitudine cu privire la manifestarea de voință a părții, în sensul sesizării instanței cu o anumită pretenție. În ambele împrejurări, refuzul reclamantului de a semna acțiunea poate fi calificat drept un abuz de drept procesual, sancționat cu nulitatea potrivit art. 133 alin. 1 din cod.

Pe de altă parte, în situația în care reclamantul, prezent în fața instanței în această calitate, nu își însușește cererea de chemare în judecată care reprezintă actul de învestire al instanței, nimic nu îl împiedică, în temeiul principiului disponibilității procesului civil, respectiv al art. 246 din Codul de procedură civilă, să ceară instanței să ia act de renunțarea sa la judecată. Însă atitudinea sa activă în exercitarea drepturilor procedurale pe întreg parcursul procesului nu îl poate îndreptăți ulterior, în cazul pronunțării unei hotărâri judecătorești nefavorabile, să invoce propria neregularitate procedurală în speranța obținerii unui rezultat favorabil.

Așa fiind, întrucât drepturile procesuale recunoscute de lege părților au caracter legitim numai în măsura în care sunt exercitate cu bună-credință, în limite rezonabile, cu respectarea drepturilor și intereselor în egală măsură ocrotite ale celorlalte subiecte de drept, Curtea consideră că stabilirea de către legiuitor a acestor limite prin intermediul textelor de lege criticate nu aduce nicio îngrădire drepturilor în sine, ci, dimpotrivă, creează premisele valorificării lor în concordanță cu exigențele generale proprii unui stat de drept.

Pentru motivele expuse mai sus, Curtea nu poate reține nici excepția referitoare la dispozițiile art. 268 alin. 3 din Codul de procedură civilă. De altfel, în acest caz critica autorului vizează în mare măsură aspecte ce țin de modul de aplicare a legii de către instanța judecătorească și mai puțin probleme de constituționalitate a textului de lege criticat.

În concluzie, Curtea constată că dispozițiile criticate din Codul de procedură civilă respectă exigențele constituționale consacrate de art. 124 alin. (2) referitoare la înfăptuirea justiției, art. 126 alin. (2) privitoare la instanțele judecătorești și art. 129 privind folosirea căilor de atac din Legea fundamentală.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 108 alin. 4, art. 268 alin. 3 și art. 723 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Gheorghița Stan în Dosarul nr. 4.616,1/42/2006 al Curții de Apel Ploiești - Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 27 mai 2008.