Ordinul nr. 2287/2008
privind lansarea Cererii de propuneri de proiecte de investiții în modernizarea și realizarea de noi capacități de producere a energiei electrice și termice, prin valorificarea resurselor energetice regenerabile, pentru acordarea asistenței financiare nerambursabile prin Programul operațional sectorial "Creșterea competitivității economice", axa prioritară 4, domeniul major de intervenție 2, operațiunea 4.2 "Sprijinirea investițiilor în modernizarea și realizarea de noi capacități de producere a energiei electrice și termice, prin valorificarea resurselor energetice regenerabile: a biomasei, a resurselor hidroenergetice (în unități cu putere instalată mai mică sau egală 10 MW), solare, eoliene, a biocombustibilului, a resurselor geotermale și a altor resurse regenerabile de energie"
prezumat în vigoare 2 acte modificatoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Modificat prin 2
- Ordinul nr. 1800/2009 9 octombrie 2009 (prevederi anume) pentru modificarea pct. 9.1 din anexa nr. 2 la Ordinul ministrului economiei și finanțelor…
- Ordinul nr. 2060/2009 18 noiembrie 2009 (prevederi anume) pentru modificarea pct. 9.1 din anexa nr. 2 la Ordinul ministrului economiei și finanțelor…
Anexe publicate separat 1
- Anexa din 30 iulie 2008 30 iulie 2008 la Ordinul nr. 2.287 din 30 iulie 2008 , privind cererea de propuneri de proiecte și ghidu…
În baza
Hotărârii Guvernului nr. 457/2008
privind cadrul instituțional de coordonare și de gestionare a instrumentelor structurale,
în conformitate cu
Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006
care reglementează prevederile generale privind Fondul European pentru Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de Coeziune, cu
Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului nr. 1.080/2006
privind Fondul European de Dezvoltare Regională, cu Cadrul strategic național de referință 2007-2013 și cu Decizia Comisiei nr. 3.472/2007 de aprobare a Programului operațional sectorial "Creșterea competitivității economice",
în temeiul prevederilor
art. 11 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 386/2007
privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul economiei și finanțelor emite următorul ordin:
Articolul 1
Se aprobă lansarea Cererii de propuneri de proiecte pentru investiții în modernizarea și realizarea de noi capacități de producere a energiei electrice și termice, prin valorificarea resurselor energetice regenerabile, finanțate din Fondul European de Dezvoltare Regională și de la bugetul de stat, prin Programul operațional sectorial "Creșterea competitivității economice" (POS-CCE), axa prioritară 4, domeniul major de intervenție 2, operațiunea 4.2 "Sprijinirea investițiilor în modernizarea și realizarea de noi capacități de producere a energiei electrice și termice, prin valorificarea resurselor energetice regenerabile: a biomasei, a resurselor hidroenergetice (în unități cu putere instalată mai mică sau egală 10 MW), solare, eoliene, a biocombustibilului, a resurselor geotermale și a altor resurse regenerabile de energie", începând cu data de 1 august 2008.
Articolul 2
Termenul de depunere a cererilor de finanțare pentru operațiunea 4.2 este prevăzut în anexa nr. 1 - Cererea de propuneri de proiecte.
Îndrumările pentru completarea corectă a cererii de finanțare, precum și informațiile referitoare la condițiile de finanțare, criteriile de eligibilitate, procedurile de evaluare și selecție a proiectelor aferente operațiunii menționate la art. 1 sunt cuprinse în anexa nr. 2 - Ghidul solicitantului.
Contractarea, finanțarea și monitorizarea proiectelor selectate, precum și raportarea se fac în conformitate cu prevederile anexei nr. 2.
Articolul 3
Valoarea alocării financiare din fondurile POS CCE, pentru perioada 1 august 2008-30 septembrie 2008, este în cuantum de 275.000.000 lei din fondurile publice, pentru finanțarea proiectelor selectate în urma cererii de propuneri de proiecte, prevăzută la art. 1.
Articolul 4
Anexele nr. 1 și 2*) fac parte integrantă din prezentul ordin.
------------
*) Anexele nr. 1 și 2 se publică ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 bis în afara abonamentului, care se poate achiziționa de la Centrul de vânzări și informare al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", București, șos. Panduri nr. 1.
Articolul 5
Structurile responsabile cu coordonarea, implementarea și gestionarea fondurilor structurale aferente axei prioritare 4 din POS CCE din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 6
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul economiei și finanțelor, Varujan Vosganian București, 30 iulie 2008. Nr. 2.287.
Anexa 1 2
ANEXA 30/07/2008
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.