Moțiune nr. 2/2008
Promisiuni și minciuni - "Sprijinul" acordat agricultorilor de Guvernul Tăriceanu
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Senatul adoptă prezenta moțiune simplă.
Guvernul Tăriceanu prezintă un bilanț negativ în agricultură. Există o nemulțumire crescândă față de modul în care actuala guvernare a tratat problemele vitale ale agriculturii românești: prețul mic al grâului, nepăsarea față de depozitarea recoltei, situația dezastruoasă a sistemului de irigații, prețul mare al motorinei pentru agricultură, acordarea târzie a banilor pentru plățile directe destinate anului 2007.
Amploarea eșecului Guvernului în acest domeniu se reflectă în faptul că, după 20 de luni de la aderarea la Uniunea Europeană, nu s-a acordat nicio sumă din fondurile europene de dezvoltare rurală și pescuit, ba, mai mult, s-a ajuns până la sistarea plăților efectuate prin Programul SAPARD, aspect pe care autoritățile române au încercat să îl ascundă opiniei publice.
În cei 4 ani de guvernare de dreapta, Partidul Social Democrat a intervenit, printr-un număr de 5 moțiuni simple și 4 moțiuni de cenzură, în domeniul agriculturii, la care se adaugă sute de interpelări și întrebări parlamentare, pentru a determina Guvernul să acorde agricultorilor drepturile prevăzute atât de legislația europeană, cât și de cea românească.
Guvernul a ignorat permanent semnalele de alarmă ale Partidului Social Democrat și ale patronatelor și sindicatelor din agricultură și doar în urma presiunilor acestora a acceptat să majoreze plafonul rezervei de grâu de panificație cu 400.000 de tone. Cu toate acestea, stocul este insuficient pentru reglarea pieței, fiind necesară stocarea unei cantități de cel puțin 2 milioane de tone. Nu este asigurată depozitarea recoltei de grâu, iar prețurile oferite agricultorilor sunt foarte mici, sub 0,4 lei/kg.
Deși culturile de porumb și floarea-soarelui au început să fie compromise de secetă, nu s-au luat măsuri pentru acordarea sumelor destinate irigațiilor, fiind consumate, până în prezent, numai 28% din fondurile anuale destinate acestui sector.
În ceea ce privește acciza la motorină, în loc să stabilească o acciză de 21 euro/1.000 l pentru agricultură, așa cum este prevăzută în
Directiva Consiliului 2003/96/CE
, Guvernul a stabilit o acciză de 80,971 euro/1.000 l, motivând că România nu este în măsură să distribuie motorina marcată, cu acciză redusă, pentru agricultură. În realitate, această măsură a Guvernului nu a redus prețul motorinei.
Deși au trecut 8 luni din acest an, în multe sectoare subvențiile acordate au reprezentat sub 50% din volumul anual: 10,5% la producția vegetală, 47% în zootehnie, 39% la creditul agricol pentru producție.
Acestea sunt numai câteva exemple care ilustrează nepăsarea și eșecul Guvernului în domeniul agriculturii.
Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat solicită Guvernului României, domnului prim-ministru Călin Popescu-Tăriceanu, personal, să ia următoarele măsuri de urgență, în vederea asigurării recoltei din acest an și a redresării sectorului agricol, măsuri care se regăsesc și în propuneri legislative adoptate de Senatul României:
1. acordarea unui sprijin financiar de 700 lei/ha pentru asigurarea necesarului de motorină, semințe, pesticide și îngrășăminte pentru culturile agricole din toamna anului 2008;
2. asigurarea depozitării recoltei de grâu din acest an și actualizarea în regim de urgență a legislației care prevede înființarea și funcționarea Fondului de garantare pentru certificatele de depozit, strict necesar pentru reglementarea pieței cerealelor. Actul normativ a fost anunțat și promis de premierul Tăriceanu pe data de 4 august a.c., însă Ministerul Economiei și Finanțelor se opune adoptării actului, motivând că ar contraveni prevederilor Codului fiscal;
3. prevederea pe anul 2009 a cel puțin 4% din produsul intern brut pentru agricultură, în vederea acordării în întregime a ajutoarelor de la buget și a sumelor prevăzute din fonduri europene și naționale pentru proiectele de dezvoltare rurală și pescuit;
4. acordarea din fonduri publice a 20-30% din volumul creditelor destinate producției din sectorul vegetal și zootehnie.
Suntem convinși că aceste propuneri și recomandări, care vizează în mod realist redresarea sectorului agricol, vor găsi ecoul necesar, iar Guvernul va înțelege necesitatea aplicării lor în regim de urgență.
Aceasta este ultima modalitate de a le asigura agricultorilor români un câștig just din recolta acestui an și de a pregăti corespunzător recoltele viitoare.
Această moțiune simplă a fost adoptată de Senat în ședința din 16 septembrie 2008, cu respectarea prevederilor art. 67 din Constituția României, republicată, și ale art. 157 alin. (1) din Regulamentul Senatului.
PREȘEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU București, 16 septembrie 2008. Nr. 2. _________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.