Decret · Marea Adunare Națională

Decretul nr. 350/1949

pentru organizarea și funcționarea Directiunii Marinei Comerciale

prezumat în vigoare

Data actului
19 august 1949
Emitent
Marea Adunare Națională
Publicat în
Buletinul Oficial nr. 54 din 20 august 1949
Structură
31 de articole · 13.384 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

PREZIDIUL MARII ADUNĂRI NAȚIONALE A REPUBLICII POPULARE ROMÂNE

În temeiul art. 44, pct. 2 și art. 45 din Constituția Republicii Populare Române,

Vazand

hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 936 din 18 august 1949 ,

Emite următorul decret:

Capitolul 1 Dispozițiuni generale

Articolul 1

Se încredințează Directiunei Marinei Comerciale, denumita pe scurt "D.M.C.", toate chestiunile relative la Marina Comercială, precum și aplicarea legilor și regulamentelor interne și conventiunilor internaționale referitoare la controlul, supravegherea și asigurarea ordinei, navigației maritime, fluviale și pe apele interioare privind Marina Comercială.

În legătură cu atribuțiunile sale, D.M.C., de acord cu Ministerul Apărării Naționale, Comandamentul Marinei Militare:

Studiază toate chestiunile de natura tehnica, privind construcția vaselor și supraveghează lucrările de construcție;

Înmatriculează vasele ce se construiesc;

Organizează staționarea vaselor în port;

Supraveghează asistența și salvarea în apele teritoriale;

Exercita ordinea în caz de naufragiu, scoaterea vaselor și dezmembrarea epavelor;

Propune Ministerului Comunicațiilor acordarea dreptului de a se arbora pavilionul român pe vasele de comerț și le înmatriculează;

Ancheteaza sinistrele maritime și fluviale;

Avizează pentru autorizarea și reglementarea transporturilor în cabotaj și de remorcaj în și între porturi;

Întocmește lista vaselor de comerț sub pavilion român și a celor sub pavilion străin cu domiciliul în porturile românești;

Înmatriculează personalul navigant și eliberează acestuia brevetele și certificatele de capacitate profesională;

Studiază și propune măsurile necesare pentru încurajarea și dezvoltarea marinei comerciale;

Studiază pregătirea și aplicarea conventiunilor internaționale cu privire la navigație;

Studiază luarea măsurilor pentru formarea și deprinderea publicului cu navigația, precum și pentru îndrumarea și încurajarea navigației particulare sportive;

Avizează pentru reglementarea tuturor chestiunilor de natura tehnica, privind navigația și vasele (măsurători, verificări, expertizari, eliberari și certificate);

Avizează pentru reglementarea și controlul funcționarii agentiilor de vapoare și de expeditiuni maritime și fluviale;

Avizează pentru organizarea și dirijarea formării personalului navigant, prin școli de specialitate în țara și străinătate;

Participa la discutiunea măsurilor ce urmează a se lua pentru dezvoltarea rațională și exploatarea porturilor, precum și pentru îmbunătățirea condițiunilor tehnice a utilajului necesar porturilor și navigației (semafoare, faruri) și face propuneri Ministerului Comunicațiilor;

Constata și cercetează prin organele sale infracțiunile de drept maritim și fluvial și aplica sancțiunile în conformitate cu legea;

Avizează asupra numirii membrilor și grefierilor Tribunalului Maritim Galați, care vor fi numiți de ministrul justiției la propunerea Ministerului Comunicațiilor.

Direcțiunea Marinei Comerciale va fi condusă pe baza principiului gospodăririi chibzuite și conform dispozițiunilor legii de fața.

Direcțiunea Marinei Comerciale este persoana juridică de drept public. Sediul sau este în București.

Articolul 2

D.M.C. funcționează sub conducerea, supravegherea și controlul Ministerului Comunicațiilor.

Capitolul 2 Organele D.M.C.

Articolul 3

Organele D.M.C. sînt centrale și exterioare.

Organele centrale sînt:

a) De conducere, administrare și îndrumare;

b) De consultatie și avizare;

c) De executare, tehnice și administrative.

Organele exterioare sînt:

a) Inspectoratele regionale (Capitaniile din porturile: Constanta, Galați, Brăila, Giurgiu, T.-Severin);

b) Capitaniile de Port;

c) Oficiile de Port.

Secțiunea I Organele de conducere, administrare și îndrumare

Articolul 4

Direcțiunea Marinei Comerciale este condusă, administrată și indrumata de directorul Marinei Comerciale, ajutat de un director adjunct.

Funcțiunea de director se atribuie de ministrul comunicațiilor.

Articolul 5

Directorul are următoarele atributiuni:

a) Hotărăște în toate chestiunile: administrative, juridice, financiare, tehnice, navigație, vase, ordinea și controlul navigației și comerțului maritim și fluvial și inspecție ce cad în competența D.M.C., conform dispozițiunilor legale, supunand pe celelalte aprobării Ministerului Comunicațiilor;

b) Hotărăște în toate chestiunile de personal, cu excepția celor referitoare la directorul adjunct și funcțiunile echivalente care sînt de competența ministrului comunicațiilor;

c) Reprezintă, personal, sau prin delegat, D.M.C., în fața autorităților, justiției și în raporturile cu orice persoană;

d) Întocmește planul de activitate și investiții și le înaintează Ministerului Comunicațiilor spre a fi aprobate, conform dispozițiunilor în vigoare;

e) Fixează, în limita competentelor sale, atribuțiunile organelor D.M.C., făcînd pentru celelalte propuneri Ministerului Comunicațiilor, care decide:

f) întocmește bilanțul și contul de profit și pierdere pe anul expirat și le supune împreună cu darea de seama ministrului comunicațiilor, spre aprobare.

Articolul 6

Directorul poate delega parte din atributiuni subalternilor săi.

Secțiunea II Organul consultativ

Articolul 7

Organul de consultare și avizare este Consiliul Consultativ al D.M.C. Consiliul Consultativ D.M.C. examinează și avizează asupra problemelor puse de directorul Marinei Comerciale.

Articolul 8

Consiliul Consultativ D.M.C. se compune din: Directorul Marinei Comerciale, ca președinte;

Directorul adjunct, inspectorii și șefii serviciilor centrale, ca membri.

La ședințele Consiliului pot fi chemați și alți funcționari, precum și delegați ai ministerelor și instituțiilor în a căror specialitate intra problemele discutate.

Secțiunea III Organele tehnice și administrative

Articolul 9

Organele tehnice și administrative D.M.C. sînt:

a) Corpul de Inspecție;

b) Serviciul Tehnic și Control;

c) Serviciul Contabilității;

d) Biroul Cadre și Secretariat.

Articolul 10

Organele exterioare ale D.M.C. sînt:

a) Inspectoratele regionale (Capitaniile din porturile: Constanta, Galați, Brăila, Giurgiu și T. Severin);

b) Capitaniile de Port;

c) Oficiile de Port.

Capitolul 3 Dispozițiuni comune

Articolul 11

Atribuțiunile, numărul, înființarea și desființarea organelor tehnice și administrative centrale și exterioare D.M.C., precum și normarea personalului se face prin decizia ministrului comunicațiilor, la propunerea directorului Marinei Comerciale, cu avizul Comisiei pentru Simplificarea și Rationalizarea Aparatului de Stat.

Articolul 12

Ministerul Comunicațiilor, Direcțiunea Marinei Comerciale, Capitaniile și Oficiile de Port, exercita atribuțiunile de autoritate maritima și fluviala, în conformitate cu legile speciale și convențiunile internaționale la care R.P.R. a aderat.

Sediul și delimitarea zonelor teritoriale se fixează prin decizia ministrului comunicațiilor, la propunerea directorului Marinei Comerciale, facuta cu avizul Consiliului Consultativ D.M.C.

Capitolul 4 Organizarea financiară

Secțiunea I 1. Operațiunile financiare și contabile și dispozițiuni generale

Articolul 13

Toate operațiunile financiare și înregistrările contabile D.M.C. se fac potrivit principiilor autogestionarii și dispozițiunilor prezentului decret.

Articolul 14

Toate veniturile și creanțele certe, lichide și exigibile ale D.M.C. se pot urmări și incasa conform codului de procedura fiscală.

Articolul 15

Veniturile D.M.C. se realizează pe bază de tarife, convențiuni și aranjamente.

Articolul 16

Tarifele se alcătuiesc de D.M.C. și se aproba de ministrul comunicațiilor, cu respectarea normelor legale. Gratuitatile și reducerile de tarife sînt interzise.

Articolul 17

Șeful contabilității D.M.C. poarta, împreună cu conducerea întreprinderii, răspunderea întregii activități financiare și contabile, în conformitate cu dispozițiunile legale.

Articolul 18

Gestionării de bani, valori și materiale sînt răspunzători pentru bunurile încredințate lor spre gestionare.

Organele de conducere și control sînt solidar răspunzătoare cu gestionării, în măsura în care nu și-au îndeplinit atribuțiunile lor în ceea ce privește administrarea, organizarea și controlul gestiunilor și a activității gestionarilor.

Articolul 19

D.M.C. poate încheia convenții speciale cu institutiunile și întreprinderile de Stat, pentru plata taxelor pe bază de conturi lunare.

2. Inventar, bilanț, cont de profit și pierdere

Articolul 20

D.M.C. este obligată sa țină la curent inventarul general, care cuprinde valoarea bunurilor mobile și imobile, precum și a tuturor creanțelor și datoriilor sale.

Articolul 21

D.M.C. va întocmi anual bilanțul și contul de profit și pierdere. Bilanțul și contul de profit și pierdere, însoțite de un raport de activitate, vor fi înaintate ministrului comunicațiilor spre aprobare.

Beneficiul rezultat din activitatea D.M.C. se va repartiza conform normelor legale.

3. Fonduri speciale

Articolul 22

Pentru înlesnirea operațiunilor de trezorerie, D.M.C. va constitui un fond de rulment al cărui plafon, mod de constituire, administrare, alimentare și întreținere, se va stabili prin decizia ministrului comunicațiilor, la propunerea directorului.

Articolul 23

D.M.C. va putea crea și alte fonduri, cu aprobarea ministrului comunicațiilor și cu respectarea normelor legale.

Secțiunea II Contractarea lucrărilor și furniturilor

Articolul 24

Pentru a acoperi nevoile de materiale necesare executării atributiunilor și lucrărilor, D.M.C. va constitui din timp stocurile de materiale, piese de schimb și combustibil.

Articolul 25

Aprovizionarea cu materiale, precum și lucrările ce se efectuează în limita planului de activitate și investiții, se va face pe bază de contracte și comenzi scrise.

Articolul 26

Procedura licitațiilor, a condițiunilor de admitere a concurenților la licitație, garanțiile, cazurile de pierdere a acestora, cazurile de anulare a licitațiilor și normele de încheiere a contractelor de furnituri și lucrări, se vor fixa prin decizia ministrului comunicațiilor.

Capitolul 5 Dispozițiuni finale și tranzitorii

Articolul 27

D.M.C. va organiza serviciile sale, în conformitate cu dispozițiunile prezentului decret, pînă la 1 octomvrie 1949.

D.M.C. va stabili în amănunt, prin instrucțiuni, organizarea interioară și normele de funcționare ale unităților D.M.C. reorganizate.

Articolul 28

Toate actele și contractele D.M.C. prevăzute cu semnatura și sigiliul organelor sale competente, au puterea actelor autentice.

Transcrierea sau înscrierea acestor acte se va face la cererea Administrației, înaintată tribunalului, notarului sau judecătorului de carte funduara, fără a fi nevoie de prezenta părților semnatare.

În vederea executării, actele și contractele vor fi investite cu formula executorie la alegerea D.M.C., fie de Tribunalul Ilfov, fie de judecătoria în raza căruia se afla domiciliul sau sediul unuia din debitori, persoana fizica sau juridică.

Articolul 29

La judecarea propririlor de orice natura, D.M.C. poate face declarațiunile legale și arata situația reținerilor și a disponibilului, printr-o adresa oficială, care face dovada în justiție, chiar în lipsa reprezentantului D.M.C.

Articolul 30

Pînă cînd va fi în măsura a acoperi prin venituri proprii cheltuielile ce implica exercitarea atributiunilor D.M.C., necesitățile sale financiare vor fi acoperite pe cale de subventiuni.

Articolul 31

Dispozițiunile

art. 334-340 inclusiv din decretul-lege Nr. 2.620 din 14 octombrie 1936 , pentru înființarea, organizarea și funcționarea Ministerului Aerului și Marinei, cu modificările ulterioare, alin. 3 și 5, art. 80 din legea de organizare a Marinei Comerciale din 1907, precum și orice alte dispozițiuni din legi și regulamente, contrarii prezentului decret, se abroga.

Dat în București la 19 august 1949.

PETRE CONSTANTINESCU-IAȘI

MARIN FLOREA IONESCU
Ministrul comunicațiilor,
Prof. ing. N. Profiri
Vicepreședinte
al Consiliului de Miniștri și
ministru al finanțelor,
Vasile Luca
Ministrul afacerilor interne
Teohari Georgescu
Ministrul justiției,
A. Bunaciu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.