Acordul din 2 septembrie 1991
între Guvernul României și Guvernul Statului Israel pentru promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor
prezumat în vigoare
Guvernul României și Guvernul Statului Israel (denumite în continuare părți contractante),
dorind sa intensifice cooperarea economică în folosul reciproc al ambelor tari,
intentionind sa creeze condiții favorabile pentru creșterea investițiilor unei părți contractante pe teritoriul celeilalte părți contractante, și
recunoscind ca promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor, pe baza prezentului acord, vor conduce la stimularea inițiativei în afaceri și vor spori prosperitatea în ambele state,
au convenit cele ce urmează:
Articolul 1
Definiții și scop
1. În sensul prezentului acord:
a) Termenul investiții va cuprinde orice fel de active, incluzind dar nelimitindu-se la:
(i) drepturi de proprietate mobila sau imobilă, precum și orice alte drepturi reale;
(îi) drepturi decurgind din acțiuni, obligațiuni și alte categorii de interese legale în companii;
(iii) drepturi de creanta și alte active și orice activitate avînd o valoare economică;
(iv) drepturi derivînd din goodwill, drepturi în domeniul proprietății intelectuale și industriale, procedee tehnice și know-how;
(v) concesiuni de afaceri conferite prin lege sau în virtutea unui contract, incluzind concesiuni pentru prospectarea, cultivarea, extractia sau exploatarea de resurse naturale.
b) O modificare a formei în care activele sînt investite nu afectează caracterul lor de investiții în înțelesul acestui acord.
c) Termenul investitor va desemna:
Cu privire la România:
- orice persoană fizica care, în conformitate cu legile în vigoare, are cetățenia română, precum și orice persoană juridică constituită potrivit legilor române și avînd sediul social în România.
Cu privire la Statul Israel:
(i) persoane fizice care dobîndesc statutul de cetățeni sau rezidenți permanenți ai Statului Israel, în conformitate cu legea în vigoare a Statului Israel, sau
(îi) companii, incluzind corporatii, firme sau asociații încorporate sau constituite în conformitate cu legile Statului Israel.
Părțile contractante au formulat înțelegeri suplimentare referitoare la termenul investitor într-o anexa alăturată, care este parte integrantă a acestui acord.
d) Termenul venituri va cuprinde suma produsă de o investiție, incluzind dar nelimitindu-se la: dividende, profit, dobinda, sporuri de capital, redevențe sau onorarii.
2. a) Prevederile acestui acord se vor aplica drepturilor și obligațiilor ambelor părți contractante cu privire la investiții făcute după 31 decembrie 1989.
b) Prevederile acestui acord nu se vor aplica diferendelor care au survenit înainte de 1 ianuarie 1990.
Articolul 2
Promovarea și protejarea investițiilor
1. Fiecare parte contractantă, pe teritoriul sau, va incuraja și crea condiții favorabile pentru investițiile investitorilor celeilalte părți contractante și va admite astfel de investiții, conform dreptului sau de a-și exercită prerogativele conferite de propriile legi.
2. Investițiilor făcute de investitorii fiecărei părți contractante li se va acorda un tratament just și echitabil și se vor bucura de întreaga protecție și securitate pe teritoriul celeilalte părți contractante. Nici una dintre părțile contractante nu va împiedica în vreun fel, prin măsuri nerezonabile sau discriminatorii, conducerea, menținerea, utilizarea, valorificarea sau dreptul de a dispune de investițiile de pe teritoriul sau de către investitorii celeilalte părți contractante.
3. Fiecare parte contractantă se angajează să asigure mijloace eficiente de sustinere a pretențiilor și drepturilor în legătură cu prezentul acord, autorizațiile pentru investiții și proprietăți. Nici una dintre părțile contractante nu va împiedica dreptul investitorilor celeilalte părți contractante de a avea acces la tribunalele judiciare, tribunalele și instituțiile sale administrative, precum și la orice alte organisme care exercită puteri juridice.
4. Fiecare parte contractantă va publică toate legile și reglementările care au legătură sau afectează pe teritoriul sau investițiile investitorilor celeilalte părți contractante.
Articolul 3
Tratamentul națiunii celei mai favorizate
1. Nici una dintre părțile contractante nu va supune, pe teritoriul sau, investițiile sau veniturile investitorilor celeilalte părți contractante unui tratament mai puțin favorabil decît cel care este acordat investițiilor sau veniturilor propriilor investitori, sau investițiilor ori veniturilor investitorilor oricărui stat terț.
2. Nici una dintre părțile contractante nu va supune, pe teritoriul sau, investitorii celeilalte părți contractante unui tratament mai puțin favorabil decît cel care este acordat propriilor săi investitori sau investitorilor unui stat terț, în ceea ce privește conducerea, menținerea, utilizarea, valorificarea sau dreptul de a dispune de investițiile lor.
3. Prevederile acestui acord nu vor fi interpretate în sensul de a obliga o parte contractantă sa extindă asupra investitorilor celeilalte părți contractante avantajul vreunui tratament, preferinta sau privilegiu rezultind din:
a) orice acord internațional sau aranjament referitor, în totalitate sau în principal, la impozitare sau din aplicarea propriei legislații interne referitoare, în totalitate sau în principal, la impozitare; sau
b) orice uniune economică sau vamală existenta, orice acord privind o zona de liber schimb sau orice acord internațional similar la care oricare dintre părțile contractante este sau ar putea deveni parte.
Articolul 4
Despăgubirea pentru pierderi
1. Investitorilor unei părți contractante, ale căror investiții pe teritoriul celeilalte părți contractante suferă pierderi ca urmare a unui război sau altui conflict armat, revoluției, unei stări de necesitate naționala, revoltei, insurectiei, rascoalei sau altor evenimente similare de pe teritoriul ultimei părți contractante, li se vor acorda de către cea din urma parte contractantă, în ceea ce privește restituirea, despăgubirea, compensarea sau alta rezolvare, un tratament nu mai puțin favorabil decît cel pe care ultima parte contractantă îl acorda propriilor săi investitori sau investitorilor oricărui stat terț. Plățile rezultate vor fi liber transferabile.
2. Fără a încalcă prevederile paragrafului 1 al acestui articol, investitorilor unei părți contractante care, în oricare din situațiile la care s-a referit acest paragraf, suferă pierderi pe teritoriul celeilalte părți contractante, rezultind din:
a) rechizitionarea proprietății lor de către forțele sau autoritățile ei; sau
b) distrugerea proprietății lor de către forțele sau autoritățile ei, care nu a fost cauzată de acțiuni de lupta sau nu a fost cerută de stări de necesitate, li se va acorda restituirea sau o compensație adecvată. Plățile rezultate vor fi liber transferabile.
Articolul 5
Exproprierea și despăgubirea
1. Investițiile efectuate de investitorii oricărei părți contractante pe teritoriul celeilalte părți contractante nu vor fi naționalizate, expropriate sau supuse unor măsuri avînd efect echivalent cu naționalizarea sau exproprierea (în continuare expropriere), excepțind:
a) interesul public legat de nevoile interne ale acelei părți contractante;
b) exproprierea se face pe baze nediscriminatorii; și
c) în urma unei compensații efective, adecvate și prompte.
2. Compensația:
a) se va ridica la valoarea de piața a investiției expropriate, imediat înainte de expropriere sau înainte ca exproprierea iminenta sa devină cunoscută public, oricare dintre ele fiind prima;
b) va include dobinda, asa cum este prevăzut de lege, pînă la data plății; și
c) va fi efectuată fără întîrziere, fiind efectiv realizabila și liber transferabila.
3. În situația în care valoarea de piața nu poate fi stabilită cu usurinta, despăgubirea va fi determinata pe baza unor principii echitabile, tinindu-se seama, între altele, de capitalul investit, aprecierea și deprecierea acestuia, veniturile curente, valoarea de înlocuire și alți factori relevanti.
4. Investitorii afectați vor avea dreptul, în conformitate cu legile părții contractante care face exproprierea, la o revizuire prompta a cazului lor de către o autoritate judecătorească sau alta autoritate independenta a acelei părți contractante, și la evaluarea investiției lor în conformitate cu principiile precizate în acest paragraf.
5. În cazul în care o parte contractantă, potrivit sensului art. 1 lit. c), expropriaza activele unei societăți sau ale unei persoane juridice, care este incorporată sau constituită conform legii în vigoare pe teritoriul ei și în care investitorii celeilalte părți contractante dețin acțiuni sau alte drepturi de proprietate, aceasta parte contractantă va asigura ca prevederile paragrafului 1 al acestui articol să se aplice în măsura necesară pentru a garanta o despăgubire efectivă, adecvată și prompta, pentru investiția unor astfel de investitori ai celeilalte părți contractante, care sînt proprietari ai acelor acțiuni sau ai altor drepturi de proprietate.
Articolul 6
Transferurile valutare
Referitor la investiții, fiecare parte contractantă va garanta, în afară excepțiilor cuprinse în anexa, care este parte integrantă a acestui acord, investitorilor celeilalte părți contractante, transferul nerestrictiv al investiției lor, veniturilor și sumelor provenite din vînzarea totală ori parțială sau lichidarea unei investiții. Transferul se va efectua, fără întîrziere, în valută convertibilă în care capitalul a fost inițial investit sau în oricare alta valuta convertibilă, convenită de către investitori și de către partea contractantă afectată. În cazul în care nu s-a convenit altfel de către investitor, transferul se va efectua la cursul de schimb aplicabil la data transferului, potrivit reglementărilor de schimb în vigoare.
Articolul 7
Reglementarea diferendelor privind investițiile între o parte contractantă și un investitor
1. Orice diferend între o parte contractantă și un investitor al celeilalte părți contractante va fi soluționat, pe cît posibil, pe cale amiabila, prin consultări și negocieri între părțile la diferend.
2. Dacă un astfel de diferend ar putea aparea și nu poate fi rezolvat amical sau într-un alt mod, în termen de 6 luni de la notificarea scrisă a existenței diferendului, atunci investitorul afectat poate institui proceduri de conciliere sau arbitrale, prin adresarea unei cereri referitoare la aceasta situație secretarului general al centrului, asa cum este prevăzut în art. 28 sau, respectiv, 36 al convenției. Partea contractantă care este parte la un diferend nu va ridica ca obiectie, la nici un stadiu al procedurii sau aplicării sentinței, faptul ca investitorul care este cealaltă parte la diferend a primit, ca urmare a unui contract de asigurare, o despăgubire cu privire la o parte sau la toate pierderile sale.
3. În eventualitatea ca investitorul alege centrul, fiecare parte contractantă consimte, prin aceasta, sa supună Centrului Internațional pentru Rezolvarea Diferendelor privind Investițiile (mai sus și în continuare denumit centrul), spre rezolvare pe calea concilierii sau arbitrajului, conform Convenției pentru rezolvarea diferendelor privind investițiile dintre state și naționalii altor state, deschise spre semnare la Washington la 18 martie 1965, orice diferend legal apărut între acea parte contractantă și un investitor al celeilalte părți contractante privind o investiție a celui din urma pe teritoriul primei părți contractante.
4. O companie care este incorporată sau constituită în baza legislației în vigoare pe teritoriul unei părți contractante și în care, înainte ca un astfel de diferend să apară, majoritatea acțiunilor sînt deținute de naționali sau companii ale celeilalte părți contractante, va fi tratata, în sensul convenției, ca o companie a celeilalte părți contractante, în conformitate cu art. 25 pct. 2 b) al convenției.
5. Nici una dintre părțile contractante nu va urmări, pe cale diplomatică, vreun diferend transmis centrului, în afară de cazul cînd:
a) secretarul general al centrului sau o comisie de conciliere sau un tribunal arbitral constituit de acesta decide ca diferendul nu este sub jurisdicția centrului; sau
b) cealaltă parte contractantă refuza să se supună unei sentințe date de un tribunal arbitral.
6. Toate sentințele arbitrale ale centrului vor fi finale și obligatorii pentru părțile la diferend.
7. Toate sumele primite ca rezultat al reglementării vor fi liber transferabile.
Articolul 8
Diferende între părțile contractante
1. Diferendele între părțile contractante privind interpretarea sau aplicarea acestui acord vor fi soluționate, pe cît posibil, pe canale diplomatice, care pot include, dacă ambele părți doresc astfel, trimiterea diferendelor unei comisii bilaterale compuse din reprezentanți ai ambelor părți contractante.
2. Dacă un diferend între părțile contractante nu poate fi astfel rezolvat în 6 luni de la notificarea diferendului, va fi supus, la cererea oricărei părți contractante, unui tribunal arbitral.
3. Un astfel de tribunal arbitral va fi constituit, pentru fiecare caz în parte, în felul următor: în 2 luni de la primirea cererii de arbitrare, fiecare parte contractantă va desemna un membru al tribunalului. Acei doi membri vor alege apoi, cu aprobarea ambelor părți contractante, un național al unui stat terț, care, în baza aprobării date de cele doua părți contractante, va fi numit președinte al tribunalului. Președintele va fi numit în termen de 2 luni de la data numirii celorlalți doi membri.
4. Dacă, în decursul perioadelor specificate la pct. 3 al acestui articol, numirile necesare nu au fost făcute, oricare dintre părțile contractante poate, în lipsa unui alt acord, sa invite președintele Camerei Internaționale de Comerț din Paris (în continuare prescurtat C.I.C.), sa facă numirile necesare. Dacă președintele este împiedicat sa exercite funcția menționată, vicepreședintele va fi invitat să facă numirile necesare. Dacă vicepreședintele este împiedicat sa exercite funcția menționată, următorul membru al C.I.C., care urmează imediat în grad, va fi invitat să facă numirile necesare.
5. Tribunalul arbitral va adopta decizia prin majoritate de voturi. O astfel de decizie va fi obligatorie pentru ambele părți contractante. Fiecare parte contractantă va suporta costurile propriului sau membru al tribunalului și ale reprezentării ei în procedurile arbitrale. Costurile președintelui și costurile rămase vor fi suportate, în părți egale, de părțile contractante. Tribunalul poate, cu toate acestea, prin hotărîrea lui, sa decidă ca o parte mai mare a costurilor să fie suportată de una dintre cele doua părți contractante și aceasta hotărîre va fi obligatorie pentru ambele părți contractante. Tribunalul își va stabili propria procedura.
Articolul 9
Subrogarea
1. Dacă o parte contractantă sau instituția desemnată de aceasta (în continuare prima parte contractantă) face o plata în contul unei despăgubiri date cu privire la o investiție de pe teritoriul celeilalte părți contractante (în continuare a doua parte contractantă), a doua parte contractantă va recunoaște:
a) transferul către prima parte contractantă, pe baza legii sau a unei operațiuni juridice, al tuturor drepturilor și pretențiilor părții despagubite, și ca prima parte contractantă este indreptatita la același tratament cu privire la drepturi și pretenții ca partea despagubita; și
b) ca prima parte contractantă este indreptatita sa exercite astfel de drepturi și sa susțină astfel de pretenții în virtutea subrogarii și pentru orice plata primită ca urmare a unor astfel de drepturi și pretenții, în aceeași măsura ca și partea despagubita.
Orice plati primite în valută neconvertibila de prima parte contractantă, ca urmare a drepturilor și pretențiilor dobîndite, vor fi liber utilizabile de către prima parte contractantă pentru efectuarea oricărei cheltuieli apărute pe teritoriul celei de-a doua părți contractante.
Articolul 10
Aplicarea altor reguli
Dacă prevederile legii oricărei părți contractante sau obligațiile potrivit legislației internaționale, existente în prezent sau care vor fi stabilite în continuare între părțile contractante în completarea prezentului acord, conțin reguli, fie generale sau specifice, autorizînd investițiile investitorilor celeilalte părți contractante la un tratament mai favorabil decît este prevăzut de prezentul acord, asemenea reguli, în cazul în care vor fi mai favorabile, vor prevala față de prezentul acord.
Articolul 11
Intrarea în vigoare
Fiecare parte contractantă va notifica celeilalte părți contractante îndeplinirea procedurilor cerute pentru intrarea în vigoare a acordului. Acest acord va intra în vigoare la data ultimei notificări.
Articolul 12
Valabilitatea și expirarea
Acest acord va rămîne în vigoare pentru o perioadă de 10 ani. După aceea, va continua să fie valabil pînă la expirarea a 12 luni de la data la care oricare parte contractantă va notifica în scris celeilalte părți contractante expirarea. În ceea ce privește investițiile efectuate în timpul valabilității acordului, prevederile lui vor continua să fie valabile, cu privire la aceste investiții, pentru o perioadă de 10 ani de la data expirării și fără a prejudicia aplicarea în continuare a regulilor internaționale generale.
Drept pentru care subsemnații, pe deplin autorizați la aceasta de guvernele lor, au semnat acest acord.
Încheiat în doua exemplare la Ierusalim, în ziua de 2 septembrie 1991, care corespunde zilei de 23 Elul 5751, în limbile română, ebraica și engleza, toate cele trei texte fiind egal autentice.
În caz de diferențe de interpretare, textul în limba engleza va prevala.
Pentru Guvernul României,
Eugen Dijmarescu,
ministru de stat,
ministrul economiei și finanțelor
Pentru Guvernul Statului Israel,
David Levy,
ministru de externe
Anexa 1
I. Ca o modificare a definitiei termenului de investitor, menționat în art. 1 al acordului și fără a deroga de la definitia stabilită acolo, părțile contractante au convenit următoarele:
1. Cu privire la persoanele fizice - o persoană care poseda ambele cetățenii, română și israeliana, care investeste în Israel, nu va fi considerată ca investitor român, conform legii israeliene în vigoare, în sensul acestui acord.
2. Cu privire la societăți sau persoane juridice - persoanele juridice constituite în conformitate cu legea română și avînd sediul central în România, care sînt controlate fie direct sau indirect de cetățeni israelieni, nu vor fi considerate ca investitori români, conform legii israeliene, în sensul acestui acord.
II. Avînd în vedere ca ambele părți contractante accepta principiile transferului nerestrictiv al investițiilor și veniturilor, asa cum s-a stabilit în art. 6 al acordului, ambele părți contractante au adoptat unele restrictii tranzitorii privind transferul investițiilor și veniturilor.
1. Cu privire la Statul Israel, prevederile art. 6 al acordului nu se vor aplica, deocamdată, următoarelor categorii de investiții:
a) tuturor tipurilor de depozite în sheqeli noi israelieni, deținute în băncile israeliene, incluzind conturi de economii și fonduri de pensii, la scadenta;
b) obligațiuni în sheqeli noi israelieni și alte bonuri de valoare puse în circulație sau garantate de Guvernul Statului Israel sau de bănci israeliene, precum și investiția în fonduri reciproce care se investesc în aceste tipuri de obligațiuni. Acțiunile bancare care se preteaza la răscumpărarea de către Guvernul Statului Israel, ca rezultat al Regulamentului acțiunilor bancare din 1983, sînt, de asemenea, incluse în această categorie; și
c) investițiile în asociere cu un rezident israelian sau în firme neautorizate.
2. Cu privire la România, prevederile art. 6 al acordului vor fi aplicate, în prezent, cu următoarele restrictii:
a) investitorilor le este permis sa transfere în străinătate în valută liber convertibilă, prin schimb valutar efectuat la Banca Română de Comerț Exterior sau de alte bănci autorizate, o cota din profiturile lor anuale în lei, reprezentind 8-15% din valoarea în devize liber convertibile a aportului lor în natura și în numerar vărsat la capitalul social, după cum urmează:
(i) 15% pentru investițiile efectuate în domeniile de interes pentru economia naționala, stabilite de Guvernul României, incluzind producerea tehnicilor antipoluante. Guvernul României va notifica Guvernului israelian, cît mai curînd posibil, domeniile care s-au stabilit ca fiind de interes deosebit pentru economia naționala;
(îi) 12% pentru investițiile efectuate în domeniul explorării și exploatării resurselor naturale, producției industriale, agricole, construcțiilor, comunicațiilor și transporturilor, altele decît cele prevăzute în subparagraful 1 de mai sus;
(iii) 10% pentru investițiile efectuate în domeniul financiar, bancar și de asigurări; și
(iv) 8% pentru investițiile efectuate în toate celelalte domenii;
b) investitorilor le este permis sa transfere în străinătate, în valută liber convertibilă, în trei rate anuale, sumele obținute în lei ca rezultat al lichidării investiției.
3. Părțile contractante vor depune toate eforturile pentru a reduce cît mai mult posibil restricțiile menționate mai sus. Fiecare parte contractantă poate să-și modifice restricțiile și va notifica celeilalte părți contractante orice astfel de modificare. Totuși, nici o schimbare a restrictiilor hotărîte de o parte contractantă nu va afecta în mod negativ poziția unui investitor a cărui investiție a fost deja admisă în teritoriul acelei părți contractante.
------------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.