OUG nr. 205/2008
privind plata costurilor naționale de participare la proiectele din cadrul Programului de cooperare tehnică cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA)
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Aprobat prin 1
- Legea nr. 142/2009 5 mai 2009 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 205/2008 privind plata costurilor …
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
Având în vedere modificarea algoritmului de plată a costurilor naționale de participare, datorate de statele membre ale Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) pentru proiectele din cadrul Programului de cooperare tehnică cu AIEA, începând cu anul 2005, aprobat de către Consiliul Guvernatorilor AIEA prin Documentul GOV/2004/46 și prin Documentul GOV/IN F/2006/8 referitor la analizarea implementării inițiale a costurilor naționale de participare,
ținând cont de faptul că neachitarea contribuției de 5% din valoarea bugetului alocat proiectului conduce la anularea acestuia și la blocarea Programului de cooperare tehnică AIEA - România,
luând în considerare faptul că sunt deja în derulare proiectele de cooperare tehnică din ciclul 2007-2008 și începând cu data de 1 ianuarie 2009 se vor derula proiectele de cooperare tehnică din ciclul 2009-2011, proiecte care trebuie să se supună noilor reglementări, prevăzute în Documentul GOV/2004/46 AIEA,
având în vedere necesitatea asigurării unui cadru legal pentru plata costurilor naționale de participare către AIEA și implementării unei proceduri unitare naționale,
considerând că plata costurilor naționale de participare la proiectele din cadrul Programului de cooperare tehnică cu AIEA reprezintă și un aspect important de imagine a României, care este stat membru fondator al AIEA și a ratificat Statutul Agenției Internationale pentru Energie Atomică (AIEA), semnat la New York la 23 octombrie 1956, prin
Decretul nr. 124/1957 , publicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 26 aprilie 1957,
în temeiul art. 115 alin, (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Capitolul I Dispoziții generale
Articolul 1
Prezenta ordonanță de urgență are ca obiect unele măsuri privind reglementarea unitară a plății costurilor naționale de participare la proiectele din cadrul Programului de cooperare tehnică cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA).
Articolul 2
În sensul prezentei ordonanțe de urgență termenii și expresiile de mai jos au următoarea semnificație:
a) AIEA - Agenția Internațională pentru Energie Atomică, organizație sub egida Organizației Națiunilor Unite, cu sediul la Viena, Austria;
b) costuri naționale de participare - contribuțiile financiare în valută pentru participarea la proiectele din cadrul Programului de cooperare tehnică cu AIEA;
c) proiecte - proiectele naționale, regionale și interregionale din cadrul Programului de cooperare tehnică cu AIEA;
d) Programul de cooperare tehnică cu AIEA - programul prin care fiecare stat membru AIEA primește asistență tehnică prin intermediul proiectelor naționale, regionale și interregionale;
e) beneficiarii proiectelor - instituțiile, autoritățile publice și alte organizații implicate în derularea proiectelor din cadrul Programului de cooperare tehnică cu AIEA;
f) responsabil de proiect- instituția, autoritatea publică sau altă organizație care coordonează activitățile desfășurate în proiectul din cadrul Programului de cooperare tehnică cu AIEA.
Articolul 3
În calitatea sa de Punct național de contact al României pentru Programul de cooperare tehnică cu AIEA, Agenția Nucleară, denumită în continuare AN, este instituția statului român abilitată să efectueze, în numele Guvernului României, plata costurilor naționale de participare, reprezentând 5% din valoarea proiectelor din cadrul Programului de cooperare tehnică cu AIEA.
AIEA notifică către AN la începutul lunii decembrie a anului anterior începerii activităților din proiecte bugetul total al proiectului la care participă și valoarea costurilor naționale de participare ce trebuie achitate pentru fiecare proiect ce urmează a fi desfășurat.
AN comunică responsabilului de proiect, în termen de 5 zile calendaristice de la notificarea AIEA, bugetul total al proiectului la care participă și valoarea costurilor naționale de participare care trebuie achitate către AIEA.
Capitolul II Procedura de plată
Articolul 4
Responsabilii de proiecte și, respectiv, beneficiarii proiectelor, finanțați integral sau parțial din bugetul de stat, precum și cei finanțați integral din venituri proprii au obligația să prevadă în bugetele anuale, respectiv în bugetele de venituri și cheltuieli fondurile necesare pentru plata costurilor naționale de participare corespunzătoare bugetelor aferente propunerilor de proiecte înaintate către AIEA.
Responsabilii de proiecte și, respectiv, beneficiarii proiectelor, cu excepția instituțiilor publice, indiferent de finanțare, au obligația ca odată cu propunerea de proiect să prezinte și o scrisoare de garanție bancară în favoarea AN, valabilă pe toată perioada derulării proiectelor, care să acopere valoarea costurilor naționale de participare.
Responsabilii de proiecte au obligația să efectueze către AN plata costurilor naționale de participare, în termen de 15 zile calendaristice de la data primirii notificării efectuate de AN, în două tranșe:
a) o tranșă reprezentând jumătate din suma rezultată ca urmare a aplicării procentului de 5 % la bugetul estimat și aprobat la începutul proiectului și;
b) a doua tranșă reprezentând diferența rezultată și din regularizarea făcuta de AIEA ca urmare a aplicării procentului de 5 % la bugetul cheltuit până în momentul finalizării proiectului.
Articolul 5
În cazul proiectelor care au mai mulți beneficiari, se încheie un protocol care stabilește cota-parte din costurile naționale de participare ce trebuie plătită de fiecare dintre aceștia.
Plata costurilor naționale de participare în situația prevăzută la alin. (1) se efectuează de responsabilul de proiect, după colectarea de la beneficiari a cotei-părti din costul național de participare care le revine conform protocolului încheiat.
Articolul 6
Plata sumelor reprezentând valoarea costurilor naționale de participare se face în lei, la cursul Băncii Naționale a României din ziua transferului, în contul AN deschis la o instituție financiar-bancară din România.
AN transferă sumele reprezentând valoarea costurilor naționale de participare, prin licitație valutară la cursul Băncii Naționale a României din ziua transferului, în contul AIEA Viena, deschis în dolari SUA.
Articolul 7
În cazul în care unul dintre responsabilii de proiecte sau beneficiarii proiectelor nu își achită costurile naționale de participare în termenul prevăzut la art. 4 alin. (3), AN utilizează scrisoarea de garanție bancară.
Capitolul III Dispoziții finale
Articolul 8
În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, AN va deschide un cont în lei și un cont în valută la o înstituție financiar-bancară din România.
AN notifică responsabililor de proiecte cu privire la informațiile contului în lei în care se face plata.
Sumele reprezentând comisioanele, taxele de întreținere a conturilor prevăzute la alin. (1), diferențele de curs valutar și spezele bancare sunt suportate din bugetul AN pe anul în curs.
Articolul 9
Costurile naționale de participare de 8% restante, corespunzătoare proiectelor de cooperare tehnică desfășurate până la sfârșitul anului 2005, se plătesc în temeiul
Ordonanței Guvernului nr. 29/1998
privind plata contribuției de 8% din valoarea asistenței tehnice primite de la Agenția Internațională pentru Energia Atomică - Viena (A.I.E.A.), aprobată prin
Articolul 10
Se autorizează Institutul de Sănătate Publică București, instituție subordonată Ministerului Sănătății Publice, să achite în contul AN deschis potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) costurile naționale de participare de 5% restante, corespunzătoare Proiectului de cooperare tehnică cu AIEA desfășurat în perioada 2005-2007, până la sfârșitul lunii iunie 2009.
PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: Ministrul economiei și finanțelor, Varujan Vosganian p. Ministrul afacerilor externe, Anton Niculescu, secretar de stat București, 4 decembrie 2008. Nr. 205.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.