Norme · Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor

Normele din 1 februarie 2007

ce stabilește metode de analiză pentru determinarea produselor amprolium, diclazuril și carbadox din furaje

prezumat în vigoare

Data actului: 1 februarie 2007
Emitent: Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor
Publicat în: Monitorul Oficial nr. 138 din 26 februarie 2007
Structură: 2 articole, 1 anexă · 49.124 caractere
Sursă: legislatie.just.ro

Articolul 1

Analizele pentru determinarea conținutului în amprolium, diclazuril și carbadox, efectuate în vederea controalelor oficiale ale furajelor și ale premixurilor, trebuie să fie efectuate utilizând metodele stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta normă sanitară veterinară.

Articolul 2

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor informează Comisia Europeană cu privire la actele normative și prevederile administrative necesare pentru implementarea prezentei norme sanitare veterinare.

Anexa la norma sanitară veterinară

Partea A

Determinarea produsului amprolium
[Clorhidrat de clorură de 1-[(4-amino-2-propil-5-pirimidin)metil]-2-metil-piridinium]
1. Scop și domeniu de aplicare
Această metodă se utilizează pentru determinarea produsului amprolium din furaje și premixuri. Limita de detecție este de 1 mg/kg, iar limita de determinare este de 25 mg/kg.
2. Principiu
Proba este extrasă cu un amestec de metanol și apă. După diluare cu faza mobilă și filtrare prin membrană, conținutul în amprolium se determină prin cromatografie lichidă de înaltă performanță (HPLC) cu schimbători de cationi, utilizând un detector UV.
3. Reactivi
3.1. Metanol
3.2. Acetonitril, de grad HPLC
3.3. Apă, de grad HPLC
3.4. Soluție de fosfat dihidrogenat de sodiu, c = 0,1 mol/l
Se dizolvă în apă 13,80 g de fosfat dihidrogenat de sodiu monohidrat (3.3) într-un balon gradat de 1.000 ml, se aduce la semn cu apă (3.3) și se omogenizează.
3.5. Soluție de perclorat de sodiu, c = 1,6 mol/l
Se dizolvă 224,74 g de perclorat de sodiu monohidrat în apă (3.3) într-un balon gradat de 1.000 ml, se aduce la semn cu apă (3.3) și se omogenizează.
3.6. Fază mobilă pentru HPLC (vezi pct. 9.1)
Amestec de acetonitril (3.2), soluție de fosfat dihidrogenat de sodiu (3.4) și soluție de perclorat de sodiu (3.5), 450 + 450 + 100 (v + v + v). Înainte de utilizare se filtrează printr-un filtru cu membrană de 0,22 æm (4.3) și se degazează soluția [de exemplu, în baia cu ultrasunete (4.4) timp de cel puțin 15 minute].
3.7. Substanță etalon: amprolium pur, clorhidrat clorură de 1-[(4-amino-2-propil-5-pirimidin)metil]-2-metil-piridinium, E 750 (vezi 9.2)
3.7.1. Soluție etalon stoc de amprolium, 500 æg/ml
Se cântăresc cu o precizie de 0,1 mg 50 mg de amprolium (3.7) într-un balon gradat de 100 ml, se dizolvă în 80 ml de metanol (3.1) și se plasează balonul timp de 10 minute într-o baie cu ultrasunete (4.4). După tratamentul cu ultrasunete, se aduce soluția la temperatura camerei, se aduce la semn cu apă și se omogenizează. La o temperatură ≤ 4°C, soluția este stabilă timp de o lună.
3.7.2. Soluție etalon intermediară de amprolium, 50 æg/ml
Se pipetează 5 ml din soluția etalon stoc (3.7.1) într-un balon gradat de 50 ml, se aduce la semn cu solvent de extracție (3.8) și se omogenizează. La o temperatură ≤ 4°C, soluția este stabilă timp de o lună.
3.7.3. Soluții de etalonare
Se transferă 0,5, 1 și 2 ml din soluția etalon intermediară (3.7.2) într-o serie de baloane gradate de 50 ml. Se aduce la semn cu faza mobilă (3.6) și se omogenizează. Aceste soluții corespund la 0,5, 1 și, respectiv, 2 æg de amprolium pe ml. Aceste soluții trebuie să fie proaspăt preparate înainte de utilizare.
3.8. Solvent de extracție
Amestec de metanol (3.1) și apă 2+1 (v+v)
4. Aparatură
4.1. Echipament HPLC cu sistem de injecție, corespunzător injectării de volume de 100 æl
4.1.1. Coloană pentru cromatografie lichidă de 125 mm x 4 mm cu schimbători de cationi, umplere de Nucleosil 10 SA de 10 æm sau echivalentă
4.1.2. Detector UV cu lungime de undă variabilă sau detector cu grup de diode
4.2. Filtru cu membrană, material PTFE, de 0,45 æm
4.3. Filtru cu membrană de 0,22 æm
4.4. Baie cu ultrasunete
4.5. Agitator mecanic sau magnetic
5. Procedură
5.1. Generalități
5.1.1. Furaj martor
Pentru efectuarea testului de recuperare (5.1.2) trebuie analizat un furaj martor pentru a se verifica absența amproliumului sau a substanțelor interferente. Furajul martor trebuie să fie de tip similar cu cel al probei și nu trebuie să fie detectate amprolium sau substanțe interferente.
5.1.2. Teste de recuperare
Trebuie efectuat un test de recuperare prin analizarea furajului martor ce a fost îmbogățit prin adăugarea unei cantități de amprolium similare celei prezente în probă.
Pentru a obține o concentrație de 100 mg/kg se transferă 10 ml din soluția etalon stoc (3.7.1) într-un balon conic de 250 ml și se evaporă soluția până la aproximativ 0,5 ml.
Se adaugă 50 g de furaj martor, se amestecă cu grijă și se lasă timp de 10 minute, amestecând din nou de mai multe ori înainte de a continua cu faza de extracție (5.2).
Alternativ, dacă nu este disponibil un furaj martor de tip similar celui din probă (a se vedea 5.1.1), poate fi efectuat un test de recuperare prin intermediul metodei de adiție a etalonului. În acest caz, în proba de analizat trebuie adăugată o cantitate de amprolium similară celei deja prezente în probă. Această probă trebuie analizată împreună cu proba neîmbogățită, iar recuperarea poate fi calculată prin diferență.
5.2. Extracție
5.2.1. Premixuri (conținut de amprolium < 1%) și furaje
Se cântăresc cu o precizie de 0,01 g între 5 și 40 g de probă, în funcție de conținutul în amprolium, într-un balon conic de 500 ml și se adaugă 200 ml de solvent de extracție (3.8). Se plasează balonul în baia cu ultrasunete (4.4) și se lasă timp de 15 minute. Se scoate balonul din baia cu ultrasunete și se agită timp de o oră cu agitatorul mecanic sau cu agitatorul magnetic (4.5). Se diluează o parte alicotă a extractului cu faza mobilă (3.6) pentru obținerea unui conținut în amprolium de 0,5-2 æg/ml și se amestecă (vezi observația 9.3). Se filtrează 5-10 ml din această soluție diluată printr-un filtru cu membrană (4.2). Se continuă cu determinarea HPLC (5.3).
5.2.2. Premixuri (conținut 1% amprolium)
Se cântăresc cu o precizie de 0,001 g 1-4 g de premix, în funcție de conținutul în amprolium, într-un balon conic de 500 ml și se adaugă 200 ml de solvent de extracție (3.8). Se plasează balonul în baia cu ultrasunete (4.4) și se lasă timp de 15 minute. Se scoate balonul din baia cu ultrasunete și se agită timp de o oră cu agitatorul mecanic sau cu agitatorul magnetic (4.5). Se diluează o parte alicotă a extractului cu faza mobilă (3.6) pentru obținerea unui conținut în amprolium de 0,5-2 æg/ml și se amestecă. Se filtrează 5-10 ml din această soluție diluată printr-un filtru cu membrană (4.2). Se continuă cu determinarea HPLC (5.3).
5.3. Determinarea HPLC
5.3.1. Parametri:
Sunt oferite pentru orientare următoarele condiții; pot fi utilizate alte condiții numai dacă acestea dau rezultate echivalente:
Coloană cromatografică
125 mm x 4 mm, cu
lichidă (4.1.1):
schimbători de cationi,
umplere de Nucleosil 10 SA
de 10 æm sau echivalentă
Fază mobilă (3.6):
Amestec de acetonitril (3.2),
soluție de fosfat dihidrogenat
de sodiu (3.4) și soluție de
perclorat de sodiu (3.5), 450
+ 450 + 100 (v+v+v)
Debit:
0,7-1 ml/min
Lungimea undei de detecție:
264 nm
Volum de injecție:
100 æl
Stabilitatea sistemului cromatografic se verifică prin injectarea de mai multe ori a soluției de etalonare (3.7.3) conținând 1,0 æg/ml, până la obținerea de înălțimi ale picului și timpi de retenție constanți.
5.3.2. Curbă de etalonare
Fiecare soluție de etalonare (3.7.3) se injectează de mai multe ori și se determină înălțimile (ariile) medii ale picului pentru fiecare concentrație. Se stabilește o curbă de etalonare utilizând înălțimile (ariile) medii ale picului ale soluțiilor de etalonare ca ordonate și concentrațiile corespondente, în æg/ml, ca abcise.
5.3.3. Soluția probei
Se injectează extractul din probă (5.2) de mai multe ori, utilizând același volum ca cel utilizat pentru soluțiile de etalonare, și se determină înălțimea (aria) medie a picului pentru amprolium.
6. Calculul rezultatelor
Concentrația soluției probei în æg/ml, prin referire la curba de etalonare (5.3.2), se determină plecând de la înălțimea (aria) medie a picurilor pentru amprolium a soluției din probă.
Conținutul probei în amprolium w, exprimat în mg/kg, se determină prin utilizarea următoarei formule:
V x â x f w
w = -------------
[mg/kg],
m
în care:
V = volumul solventului de extracție (3.8) în ml, conform 5.2 (adică 200 ml);
â = concentrația de amprolium din extractul din probă (5.2), în æg/ml;
f = factorul de diluție conform 5.2;
m = masa porțiunii de test, în g.
7. Validarea rezultatelor
7.1. Identitate
Identitatea substanței de analizat poate fi confirmată prin cromatografie sau utilizând un detector cu grup de diode, prin intermediul căruia sunt comparate spectrele extractului probei (5.2) și ale soluției de etalonare (3.7.3) conținând 2,0 æg/ml.
7.1.1. Cromatografie
Un extract din probă (5.2) este îmbogățit prin adăugarea unei cantități corespunzătoare din soluția de etalonare (3.7.3). Cantitatea de amprolium adăugată trebuie să fie similară cantității de amprolium constatate în extractul probei.
Numai înălțimea picului de amprolium ar trebui să crească după luarea în considerare atât a cantității adăugate, cât și a diluției extractului. Lărgimea picului, la jumătatea înălțimii sale, trebuie să se situeze la ± 10% din lărgimea inițială a picului de amprolium al extractului probei neîmbogățite.
7.1.2. Detecție cu grupuri de diode
Rezultatele sunt evaluate în conformitate cu următoarele criterii:
a) lungimea de undă a absorbției maxime a spectrelor probei și a etalonului, înregistrată la vârful picului pe cromatogramă, trebuie să fie aceeași într-o marjă determinată de puterea de rezoluție a sistemului de detecție. Pentru detecția cu grupuri de diode, aceasta este în general de ± 2 nm;
b) între 210 și 320 nm, spectrele probei și ale etalonului, înregistrate la vârful picului cromatogramei, trebuie să fie identice pentru acele părți ale spectrului situate între 10 și 100% din absorbanța relativă. Acest criteriu este îndeplinit atunci când sunt prezente aceleași maxime, iar deviația dintre cele două spectre nu depășește 15% în niciun punct observat din absorbanța substanței etalon de analizat;
c) între 210 și 320 nm, spectrele curbei ascendente, ale vârfului și ale curbei descendente a picului produse de extractul din probă trebuie să fie identice pentru acele părți ale spectrului situate între 10 și 100% din absorbanța relativă. Acest criteriu este îndeplinit atunci când sunt prezente aceleași maxime și când la toate punctele observate deviația dintre spectre este de maximum 15% din absorbanța spectrului vârfului picului. Prezența substanței de analizat este confirmată doar dacă criteriile de la lit. a), b) și c) sunt îndeplinite.
7.2. Repetabilitate
Diferența dintre rezultatele a două determinări paralele efectuate pe aceeași probă trebuie să fie de maximum:
a) 15% din valoarea superioară, pentru un conținut în amprolium între 25 mg/kg și 500 mg/kg;
b) 75 mg/kg pentru un conținut în amprolium între 500 mg/kg și 1.000 mg/kg;
c) 7,5% din valoarea superioară, pentru un conținut în amprolium mai mare de 1.000 mg/kg.
7.3. Recuperare
Pentru o probă (martor) îmbogățită, recuperarea trebuie să fie de cel puțin 90%.
8. Rezultatele unui studiu de colaborare (interlaboratoare)
A fost organizat un studiu de colaborare, în cursul căruia au fost analizate 3 furaje pentru păsări (probele 1-3), un furaj mineral (proba 4) și un premix (proba 5). Rezultatele sunt prezentate în următorul tabel:
┌─────────────────────────┬──────────┬─────────┬─────────┬─────────┬─────────┐
│
│
Proba 1 │
│
│
│
│
│
│ (furaj
│ Proba 2 │ Proba 3 │ Proba 4 │ Proba 5 │
│
│ martor)
│
│
│
│
│
├─────────────────────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┤
│L
│
14
│
14
│
14
│
14
│
15
│
├─────────────────────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┤
│n
│
56
│
56
│
56
│
56
│
60
│
├─────────────────────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┤
│medie (mg/kg)
│
-
│
45,5
│
188
│
5.129
│
25.140 │
├─────────────────────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┤
│s(r)(mg/kg)
│
-
│
2,26
│
3,57
│
178
│
550
│
├─────────────────────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┤
│CV(r)(%)
│
-
│
4,95
│
1,90
│
3,46
│
2,20
│
├─────────────────────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┤
│s(R)(mg/kg) CV(R)(%)
│
-
│
2,95
│
11,8
│
266
│
760
│
├─────────────────────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┤
│CV(R)[%]
│
-
│
6,47
│
6,27
│
5,19
│
3,00
│
├─────────────────────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┤
│Conținut nominal (mg/kg) │
-
│
50
│
200
│
5.000
│
25.000 │
├─────────────────────────┴──────────┴─────────┴─────────┴─────────┴─────────┤
│L:
număr de laboratoare
│
│n:
număr de valori unice
│
│s(r):
deviație standard a repetabilității
│
│CV(r): coeficient de variație a repetabilității
│
│S(R):
deviație standard a reproductibilității
│
│CV(R): coeficient de variație a reproductibilității
│
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
9. Observații
9.1. Dacă proba conține tiamina, picul tiaminei din cromatogramă apare puțin înainte de picul amproliumului. Potrivit acestei metode, amproliumul și tiamina trebuie să fie separate. Dacă amproliumul și tiamina nu sunt separate de coloana (4.1.1) utilizată în această metodă, se înlocuiește cu metanol până la 50% din partea de acetonitril a fazei mobile (3.6).
9.2. Conform Farmacopeoi britanice, spectrul soluției de amprolium (c = 0,02 mol/l) în acid clorhidric (c = 0,1 mol/l) prezintă maxime la 246 nm și 262 nm. Absorbanta va fi de 0,84 la 246 nm și de 0,80 la 262 nm.
9.3. Extractul trebuie să fie întotdeauna diluat în timpul fazei mobile, pentru a împiedica schimbarea semnificativă a timpului de retenție al picului amproliumului datorită schimbărilor din forța ionică.

Partea B

Determinarea diclazurilului (+)-4-clorfenil [2,6
diclor-4-(2,3,4,5-tetrahidro-3,5-dioxo-1,2,4-triazin-2yl)
fenil]-acetonitril
1. Scop și domeniu de aplicare
Metoda se utilizează pentru determinarea diclazurilului din furaje și premixuri. Limita de detecție este de 0,1 mg/kg, iar limita de determinare este de 0,5 mg/kg.
2. Principiu
După adiția unui etalon intern, proba trebuie extrasă cu metanol acidifiat. Pentru furaje, o parte alicotă a extractului este purificată pe un cartuș C18 pentru extracție în fază solidă. Diclazurilul este eluat din cartuș cu un amestec de metanol acidifiat și apă. După evaporare, reziduul este dizolvat în DMF/apă. Pentru premixuri, extractul trebuie evaporat, iar reziduul trebuie dizolvat în DMF/apă. Conținutul în diclazuril se determină prin cromatografie în fază lichidă de înaltă performanță (HPLC) cu gradient ternar și în fază inversă, prin utilizarea unui detector UV.
3. Reactivi
3.1. Apă, de grad HPLC
3.2. Acetat de amoniu
3.3. Hidrogenosulfat de tetrabutilamoniu (TBHS)
3.4. Acetonitrii, de grad HPLC
3.5. Metanol, de grad HPLC
3.6. N, N-dimetilformamidă (DMF)
3.7. Acid clorhidric, p(20) = 1,19 g/ml
3.8. Substanță etalon: diclazuril ((11)-24: [2,6 dicloro-(4'adclorofenil)-4-(2, 3, 4, 5-tetrahidro-3,5-dioxo-1, 2, 4-triazin-2-yl) fenil]-acetonitril, cu puritate garantată, E771
3.8.1. Soluție etalon stoc de diclazuril, 500 /æg/ml
Se cântăresc cu o precizie de 0,1 mg 25 mg de substanță etalon de diclazuril (3.8) într-un balon gradat de 50 ml. Se dizolvă în DMF (3.6), se aduce la semn cu DMF (3.6) și se omogenizează. Se împachetează balonul într-o foaie de aluminiu sau se utilizează un balon de culoare brună și se depozitează în frigider. La o temperatură ≤4°C, soluția este stabilă timp de o lună.
3.8.2. Soluție etalon de diclazuril, 50 æg/ml
Se transferă 5,00 ml din soluția etalon stoc (3.8.1) într-un balon gradat de 50 ml, se aduce la semn cu DMF (3.6) și se omogenizează. Se împachetează balonul într-o folie de aluminiu sau se utilizează un balon de culoare brună și se depozitează în frigider. La o temperatură ≤4°C, soluția este stabilă timp de o lună.
3.9. Substanță etalon internă: 2,6 dicloro-a-[4'adchlorofenil]-4-[4,5dihidro-3,5-dioxo-1,2,4-triazină-2 (3H)-yl] a-metilbenzen-acetonitril
3.9.1. Soluție etalon stoc internă, 500 æg/ml
Se cântăresc cu o precizie de 0,1 ml 25 mg de substanță etalon internă (3.9) într~un balon gradat de 50 ml. Se dizolvă în DMF (3.6), se aduce la semn cu DMF (3.6) și se omogenizează. Se împachetează balonul într-o folie de aluminiu sau se utilizează un balon de culoare brună și se depozitează în frigider. La o temperatură ≤4°C, soluția este stabilă timp de o lună.
3.9.2. Soluție etalon internă, 50 æg/ml. Se transferă 5,00 ml din soluția etalon stoc internă (3.9.1) într-un balon gradat de 50 ml, se aduce la semn cu DMF (3.6) și se omogenizează. Se împachetează flaconul într-o folie de aluminiu sau se utilizează un balon de culoare brună și se depozitează în frigider. La o temperatură ≤4°C, soluția este stabilă timp de o lună.
3.9.3. Soluție etalon internă pentru premixuri, p/1.000 mg/ml (p = conținut nominal în diclazuril al premixului în mg/kg). Se cântăresc cu o precizie de 0,1 mg 10 mg de substanță etalon internă într-un balon gradat de 100 ml, se dizolvă în DMF (3.6) într-o baie cu ultrasunete (4.6), se aduce la semn cu DMF și se omogenizează. Se împachetează flaconul într-o folie de aluminiu sau se utilizează un flacon de culoare brună și se depozitează în frigider. La o temperatură ≤4°C, soluția este stabilă timp de o lună.
3.10. Soluție de etalonare, 2 æg/ml
Se pipetează 2,00 ml de soluție etalon de diclazuril (3.8.2) și 2,00 ml de soluție etalon internă (3.9.2) într-un balon gradat de 50 ml. Se adaugă 16 ml de DMF (3.6), se aduce la semn cu apă și se omogenizează. Această soluție trebuie să fie proaspăt preparată înainte de utilizare.
3.11. Cartuș C 18 pentru extracție în fază solidă, de exemplu, Bond Elut, mărime: 1 cc, masă de sorbție: 100 mg
3.12. Solvent de extracție: metanol acidifiat
Se pipetează 5,0 ml de acid clorhidric (3.7) în 1.000 ml de metanol (3.5) și se omogenizează.
3.13. Fază mobilă pentru HPLC
Solvent A: acetat de amoniu - soluție de hidrogenosulfat de tetrabutilamoniu.
3.13.1. Se dizolvă 5 g de acetat de amoniu (3.2) și 3,4 g de TBHS (3.3) în 1.000 ml de apă (3.1) și se omogenizează.
3.13.2. Solvent B: acetonitril (3.4)
3.13.3. Solvent C: metanol (3.5)
4. Aparatură
4.1. Agitator mecanic
4.2. Echipament pentru HPLC cu gradient ternar
4.2.1. Coloană pentru cromatografie lichidă, umplere de Hypersil ODS de 3 æm, 100 mm x 4,6 mm sau echivalent.
4.2.2. Detector UV cu lungime de undă variabilă sau detector cu grup de diode
4.3. Evaporator rotativ în vid
4.4. Filtru cu membrană de 0,45 æm
4.5. Distribuitor în vid
4.6. Baie cu ultrasunete
5. Procedură
5.1. Generalități
5.1.1. Furaj martor
Absența diclazurilului și a substanței interferențe se verifică prin analiza unui furaj martor. Furajul martor trebuie să fie de tip similar cu proba și la analiză nu trebuie să fie detectate diclazuril sau substanțe interferențe.
5.1.2. Test de recuperare
Testul de recuperare se efectuează prin analizarea furajului martor ce a fost îmbogățit prin adăugarea unei cantități de diclazuril similare celei prezente în probă. Pentru obținerea unei concentrații de 1 mg/kg se adaugă 0,1 ml din soluția etalon stoc (3.8.1) la 50 g dintr-un furaj martor, se amestecă cu grijă și se lasă timp de 10 minute, amestecând din nou de mai multe ori înainte de procedeul de extracție (5.2).
Alternativ, dacă un furaj martor de tip similar probei nu este disponibil (vezi 5.1.1), poate fi efectuat un test de recuperare prin intermediul metodei de adiție a etalonului. În acest caz, proba ce urmează să fie analizată trebuie îmbogățită cu o cantitate de diclazuril similară celei deja prezente în probă. Această probă se analizează alături de proba neîmbogățîtă, iar recuperarea se calculează prin diferență.
5.2. Extracție
5.2.1. Furaje
Se cântăresc cu o precizie de 0,01 g aproximativ 50 g din probă. Se transferă într-un balon conic de 500 ml, se adaugă 1,00 ml din soluția etalon internă (3.9.2), 200 ml solvent de extracție (3.12) și se astupă balonul. Se agită amestecul cu agitatorul (4.1) pe parcursul nopții. Se lasă să se depună timp de 10 minute. Se transferă o parte alicotă de 20 ml din supernatant într-un recipient de sticlă corespunzător și se diluează cu 20 ml de apă. Se transferă această soluție într-un cartuș de extracție (3.11) și se trece prin vid (4.5). Se spală cartușul cu 25 ml dintr-un amestec de solvent de extracție (3.12) și apă, 65 + 35 (V + V). Se elimină fracțiunile colectate și se eluează compușii cu 25 ml dintr-un amestec de solvent de extracție (3.12) și apă, 80 + 20 (V + V). Se evaporă această fracțiune până când aceasta ajunge la sec, prin intermediul evaporatorulul rotativ (4.3) la 60°C. Se dizolvă reziduul în 1,0 ml de DMF (3.6), se adaugă 1,5 ml de apă (3.1) și se amestecă. Se filtrează printr-un filtru cu membrană (4.4). Se continuă cu determinarea HPLC (5.3).
5.2.2. Premixuri
Se cântărește cu o precizie de 0,001 g aproximativ 1 g din probă. Se transferă într-un balon conic de 500 ml, se adaugă 1,00 ml din soluția etalon internă (3.9.3), 200 ml de solvent de extracție (3.2), și se astupă balonul. Se agită amestecul pe parcursul nopții cu agitatorul (4.1). Se lasă să se depună timp de 10 minute. Se transferă o parte alicotă de 10000/p ml (p = conținut nominal în diclazuril al premixului în mg/kg) din supernatant într-un balon cu fundul rotund de mărime adecvată. Se evaporă până când acesta ajunge la sec, sub presiune redusă la 60°C, prin intermediul evaporatorulul rotativ (4.3). Se redizolvă reziduul în 10,0 ml de DMF (3.6), se adaugă 15,0 ml de apă (3.1) și se omogenizează. Se continuă cu determinarea HPLC (5.3).
5.3. Determinarea HPLC
5.3.1. Parametri
Sunt oferite spre orientare următoarele condiții; pot fi utilizate alte condiții numai dacă acestea dau rezultate echivalente.
Coloană cromatografică lichidă (4.2.1)
100 mm x 4,6 mm, umplere de
Hypersil ODS de æm sau
echivalent
Fază mobilă:
Solvent A (3.13.1):
Soluție apoasă de acetat
de amoniu și
hidrogenosulfat de
tetrabutilamoniu
Solvent B (3.13.2):
acetonitril
Solvent C (3.13.3):
metanol
Mod de eluție:
- gradient linear
- condiții inițiale: A+B+C = 60+20+20 (v+v+v)
- după 10 minute, eluția prin gradient timp de 30
de minute la A+B+C = 45+20+35 (v+v+v)
Se clătește cu B timp de 10 minute.
Debit:
1,5-2 ml/min
Volum de injecție:
20 æl
Lungimea undei de
detecție:
280 æl
Stabilitatea sistemului cromatografie se verifică prin injectarea de mai multe ori a soluției de etalonare (3.10), conținând 2 æg/ml, până când sunt obținute înălțimi ale picului și timpi de retenție constanți.
5.3.2. Soluție de etalonare
Înălțimea (zona) medie a picului de diclazuril și picurile etalonului intern se determină prin injectarea a 20 æl din soluția de etalonare (3.10) de mai multe ori.
5.3.3. Soluția din probă
Înălțimea (zona) medie a picului de diclazuril și picurile etalonului intern se determină prin injectarea a 20 æl din soluția din probă (5.2.1 sau 5.2.2) de mal multe ori.
6. Calculul rezultatelor
6.1. Furaje
Conținutul probei în diclazuril w (mg/kg) se determină prin utilizarea următoarei formule:
h(d,s) x h(i,c)
δ(d,c) x 10V
w = ----------------- x -------------- [mg/kg],
h(i,s) X h(d,c)
m
unde:
h(d,s) = înălțimea (aria) picului de diclazuril în soluția de probă (5.2.1);
h(i,s) = înălțimea (aria) picului etalonului Intern în soluția de probă (5.2.1);
h(d,c) = înălțimea (aria) picului de diclazuril în soluția de etalonare (3.10);
h(i,c) = înălțimea (aria) picului etalonului intern în soluția de etalonare (3.10);
δ(d,c) = concentrația diclazurilului în soluția de etalonare în æg/ml (3.10);
m = masa porțiunii de test în g;
V = volumul extractului probei conform 5.2.1 (de exemplu 2,5 ml).
6.2. Premixuri
Conținutul în diclazuril w (mg/kg) din probă se determină prin utilizarea următoarei formule:
h(d,s) x h(i,c)
δ(d,c) x 0,02 V.p
w = ----------------- x ------------------- [mg/kg],
h(i,s) X h(d,c)
m
unde:
h(d,c) = înălțimea (aria) picului de diclazuril în soluția de etalonare (3.10);
h(i,c) = înălțimea (aria) picului etalonului intern în soluția de etalonare (3.10);
h(d,s) = înălțimea (aria) picului de diclazuril în soluția probei (5.2.1);
h(i,s) = înălțimea (aria) picului etalonului intern în soluția probei (5.2.1);
δ(d,c) = concentrația diclazurilului în soluția de etalonare (3.10);
m = masa porțiunii de test în g;
V = volumul extractului probei conform 5.2.1 (de exemplu 2,5 ml).
p = conținutul nominal de diclazuril în mg/kg din premix.
7. Validarea rezultatelor
7.1. Identitate
Identitatea substanței de analizat poate fi confirmată prin cromatografie sau prin utilizarea unui detector cu grup de diode prin care sunt comparate spectrele extractului din probă (5.2.1 sau 5.2.2) și ale soluției de etalonare (3.10).
7.1.1. Cromatografie
Un extract din probă (5.2.1 sau 5.2.2) este îmbogățit prin adăugarea unei cantități corespunzătoare din soluția de etalonare (3.10). Cantitatea de diclazuril adăugată trebuie să fie similară cu cantitatea de diclazuril constatată în extractul din probă.
Numai înălțimea picului de diclazuril și a picului etalonului intern ar trebui să crească după luarea în considerare atât a cantității adăugate, cât și a diluției extractului. Lărgimea picului, la jumătatea înălțimii sale, trebuie să se situeze la ± 10% din lărgimea inițială a picului de diclazuril sau a picului etalonului intern al extractului din proba neîmbogățită.
7.1.2. Detectare cu grup de diode
Rezultatele sunt evaluate în conformitate cu următoarele criterii:
a) lungimea de undă de absorbție maximă a spectrelor probei și a etalonului, înregistrate la vârful picului pe cromatogramă, trebuie să fie aceeași, cu o marjă stabilită de puterea de rezoluție a sistemului de detecție. Pentru detecția cu grup de diode, aceasta este în general de ± 2 nm;
b) între 230 și 320 nm, spectrele probei și ale etalonului, înregistrate la vârful picului cromatogramei, trebuie să fie identice pentru acele părți ale spectrului situate între 10 și 100% din absorbanta relativă. Acest criteriu este îndeplinit atunci când sunt prezente aceleași maxime, iar deviația dintre cele două spectre nu depășește 15% în niciun punct observat din absorbanta substanței etalon de analizat;
c) între 230 și 320 nm, spectrele curbei ascendente, ale vârfului și ale curbei descendente ale picului produse de extractul probei trebuie să fie aceleași pentru acele părți ale spectrului situate între 10 și 100% din absorbanta relativă. Acest criteriu este îndeplinit atunci când sunt prezente aceleași maxime și când la toate punctele observate deviația între spectre este de maximum 15% din absorbanta spectrului vârful picului.
Prezența substanței de analizat este confirmată doar dacă toate celelalte 3 criterii (a, b și c) sunt îndeplinite.
7.2. Repetabilitate
Diferența dintre rezultatele a două determinări paralele efectuate pe aceeași probă trebuie să fie de maximum:
a) 30% din valoarea superioară, pentru un conținut în diclazuril situat între 0,5 și 2,5 mg/kg;
b) 0,75 mg/kg pentru un conținut în diclazuril situat între 2,5 și 5 mg/kg;
c) 15% din valoarea superioară, pentru un conținut în diclazuril mai mare de 5 mg/kg.
7.3. Recuperare
Pentru o probă (martor) îmbogățită, recuperarea trebuie să fie de cel puțin 80%.
8. Rezultatele unui studiu de colaborare
A fost organizat un studiu de colaborare în care au fost analizate 5 probe de către 11 laboratoare. Aceste probe au constat în două premixuri; unul a fost amestecat cu o matrice organică (O 100) și celălalt cu o matrice anorganică (A 100). Conținutul teoretic este de 100 mg de diclazuril pe kg. Cele 3 furaje amestecate pentru păsări au fost fabricate de 3 producători diferiți (NL) (LI/ZI/KI). Conținutul teoretic este de 1 mg de diclazuril pe kg. Laboratoarele au fost instruite să analizeze fiecare dintre probe o singură dată sau în dublu. (Informații mai detaliate cu privire la acest studiu de colaborare pot fi găsite în Jurnalul AOAC internațional, volumul 77, nr. 6, 1994, pag, 1359-1361.) Rezultatele sunt date în tabelul următor:
┌─────────────────────────┬──────────┬─────────┬─────────┬─────────┬─────────┐
│
│ Proba 1
│ Proba 2 │ Proba 3 │ Proba 4 │ Proba 5 │
│
│
A 100
│
O 100
│
L 1
│
Z 1
│
K 1
│
├─────────────────────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┤
│L
│
11
│
11
│
11
│
11
│
6
│
├─────────────────────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┤
│n
│
19
│
18
│
19
│
19
│
12
│
├─────────────────────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┤
│Medie
│
100,8
│
103,5
│
0,89
│
1,15
│
0,89
│
├─────────────────────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┤
│s(r)(mg/kg)
│
5,88
│
7,64
│
0,15
│
0,02
│
0,03
│
├─────────────────────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┤
│CV(r)(%)
│
5,83
│
7,38
│
17,32
│
1,92
│
3,34
│
├─────────────────────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┤
│s(R)(mg/kg)
│
7,59
│
7,64
│
0,17
│
0,11
│
0,12
│
├─────────────────────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┤
│CV(R)[%]
│
7,53
│
7,38
│
18,61
│
9,67
│
13,65
│
├─────────────────────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┤
│Conținut nominal (mg/kg) │
100
│
100
│
1
│
1
│
1
│
├─────────────────────────┴──────────┴─────────┴─────────┴─────────┴─────────┤
│L:
număr de laboratoare
│
│n:
număr de valori unice
│
│s(r):
deviație standard a repetabilității
│
│CV(r): coeficient de variație a repetabilității
│
│S(R):
deviație standard a reproductibilității
│
│CV(R): coeficient de variație a reproductibilității
│
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
9. Observații
Răspunsul diclazurilului trebuie să fi fost demonstrat în prealabil ca fiind linear peste gama de concentrații ce sunt măsurate.

Partea C Determinarea carbadoxului

Metil 3-(2-quinoxalinilmetilenă)carbazat N(1), N(4)-dioxid
1. Scop și domeniu de aplicare
Prezenta metodă se utilizează pentru determinarea carbadoxului din furaje, premixuri și preparate. Limita de detecție este de 1 mg/kg, Limita de determinare este de 10 mg/kg.
2. Principiu
Proba se echilibrează cu apă și se extrage cu metanol-acetonitril. Pentru furaje, o parte alicotă a extractului filtrat trebuie supusă purificării pe o coloană de oxid de aluminiu. Pentru premixuri și preparate, o parte alicotă a extractului filtrat trebuie diluată la o concentrație corespunzătoare cu apă, metanol și acetonitril. Conținutul în carbadox se determină prin cromatografie lichidă de înaltă performanță (HPLC) în fază inversă, utilizând un detector cu UV.
3. Reactivi
3.1. Metanol
3.2. Acetonitril, de grad HPLC
3.3. Acid acetic, w = 100%
3.4. Oxid de aluminiu: neutru, grad de activitate I
3.5. Metanol-acetonitril 1 + 1 (v + v)
Se amestecă 500 ml de metanol (3.1) cu 500 ml de acetonitril (3.2)
3.6. Acid acetic, o = 10%
Se diluează 10 ml de acid acetic (3.3) cu apă până la 100 ml
3.7. Acetat de sodiu, CH(3)COONa
3.8. Apă, de grad HPLC
3.9. Soluție tampon de acetat, c = 0,01 mol/l, pH = 6,0
Se dizolvă 0,82 g de acetat de sodiu (3.7) în 700 ml de apă (3.8) și se ajustează pH-ul la 6,0 cu acid acetic (3.6). Se transferă într-un balon gradat de 1.000 ml, se aduce la semn cu apă (3.8) și se omogenizează.
3.10. Fază mobilă pentru HPLC
Se amestecă 825 ml de soluție tampon de acetat (3.9) cu 175 ml de acetonitril (3.2). Se filtrează printr-un filtru de 0,22 æm (4.5) și se degazează soluția (de exemplu, prin tratare cu ultrasunete timp de 10 minute).
3.11. Substanță etalon
Carbadox pur: metil 3-(2-quinoxalinilmetilenă)carbazat N(1), N(4)-dioxid-E850
3.11.1. Soluție etalon stoc de carbadox, 100 æg/ml (vezi pct. 5 Procedură):
Se cântăresc, cu o precizie de 0,1 mg, 25 mg de substanță etalon de carbodax (3.11) într-un balon gradat de 250 ml. Se dizolvă în metanol-acetonitril (3.5) prin tratare cu ultrasunete (4.7). După tratamentul cu ultrasunete se aduce soluția la temperatura camerei, se aduce la semn cu metanol-acetonitril (3.5) și se omogenizează. Se ambalează balonul într-o folie de aluminiu sau se utilizează sticlărie de culoare brună și se depozitează într-un frigider. La o temperatură ≤ 4°C, soluția este stabilă timp de o lună.
3.11.2. Soluții de etalonare
Se transferă 2,0, 5,0, 10,0 și 20,0 ml din soluția etalon stoc (3.11.1) într-o serie de baloane gradate de 100 ml. Se adaugă 30 ml de apă, se aduce la semn cu metanol-acetonitril (3.5) și se omogenizează. Se ambalează baloanele în folii de aluminiu. Aceste soluții corespund la 2,0, 5,0, 10,0 și, respectiv, 20,0 æg/ml de carbadox. Soluțiile de etalonare trebuie să fie proaspăt preparate înainte de utilizare.
NOTĂ:
Pentru determinarea carbadoxului din furaje ce conțin mai puțin de 10 mg/kg trebuie să se prepare soluții de etalonare cu o concentrație inferioară valorii de 2,0 æg/ml.
3.12. Amestec de apă-[metanol-acetonitril] (3.5), 300 + 700 (v + v)
Se amestecă 300 ml de apă cu 700 ml din amestecul de metanol-acetonitril (3.5).
4. Aparatură
4.1. Agitator de laborator sau magnetic
4.2. Hârtie de filtru din fibră de sticlă (Whatman GF/A sau echivalent)
4.3. Coloană de sticlă (lungime de 300 - 400 mm, diametru intern de aproximativ 10 mm), cu frită de sticlă sinterizată și valvă de evacuare
NOTĂ:
Poate fi utilizată, de asemenea, o coloană de sticlă prevăzută cu un robinet sau o coloană de sticlă cu o extremitate efilată; în acest caz, un tampon mic de vată de sticlă este inserat la extremitatea inferioară șl se împinge utilizând o baghetă de sticlă.
4.4. Echipament HPCL cu sistem de injecție, adecvat pentru injectarea de volume de 20 æl
4.4.1. Coloană pentru cromatografie lichidă: 300 mm x 4 mm, C18, umplere de 10 æm sau echivalentă
4.4.2. Detector UV cu lungime de undă variabilă sau detector cu grup de diode ce funcționează între 225 și 400 nm
4.5. Filtru cu membrană de 0,22 æm
4.6. Filtru cu membrană de 0,45 æm
4.7. Baie cu ultrasunete
5. Procedură
NOTĂ:
Carbadoxul este fotosensibil. Toate procedurile se efectuează în lumină estompată prin utilizarea de sticlărie de culoare brună sau sticlărie ambalată în folie de aluminiu.
5.1. Generalități
5.1.1. Furaj martor
Pentru efectuarea testului de recuperare (5.1.2) trebuie să fie analizat un furaj martor, pentru a se verifica absența carbadoxului și a substanțelor interferențe. Furajul martor trebuie să fie de tip similar cu proba și la analiză nu trebuie detectate nici carbadox și nici substanțe interferențe.
5.1.2. Test de recuperare
Testul de recuperare se efectuează prin analizarea furajului martor (5.1.1) ce a fost îmbogățit prin adăugarea unei cantități de carbadox similare celei prezente în probă. Pentru obținerea unei concentrații de 50 mg/kg se transferă 5,0 ml din soluția etalon stoc (3.11.1) într-un balon conic de 200 ml. Se evaporă soluția de aproximativ 0,5 ml într-un curent de azot. Se adaugă 10 g din furajul martor, se amestecă și se așteaptă timp de 10 minute înainte de a continua cu faza de extracție (5.2).
Alternativ, dacă nu este disponibil un furaj martor de tip similar probei (vezi 5.1.1), poate fi efectuat un test de recuperare prin intermediul metodei de adiție a etalonului. În acest caz, proba trebuie îmbogățită cu o cantitate de carbadox similară celei deja prezente în probă. Această probă se analizează împreună cu proba neîmbogățită și recuperarea se calculează prin diferență.
5.2. Extracția
5.2.1. Furaje
Se cântăresc, cu o precizie de 0,01 g, aproximativ 10 g din probă și se transferă într-un balon conic de 200 ml. Se adaugă 15,0 ml de apă, se amestecă șl se echilibrează timp de 5 minute. Se adaugă 35,0 ml de metanol-acetonitril (3.5), se astupă și se agită timp de 30 de minute cu agitatorul mecanic sau cu agitatorul magnetic (4.1). Se filtrează soluția printr-o hârtie de filtru din fibră de sticlă (4.2). Se reține această soluție pentru faza de purificare (5.3).
5.2.2. Premixuri (0,1-2,0%)
Se cântărește, cu o precizie de 0,001 g, aproximativ 1 g din proba nemăcinată și se transferă într-un balon conic de 200 ml. Se adaugă 15,0 ml de apă, se amestecă și se echilibrează timp de 5 minute. Se adaugă 35,0 ml de metanol-acetonitril (3.5), se astupă și se agită timp de 30 de minute cu un agitator mecanic sau cu un agitator magnetic (4.1). Se filtrează soluția printr-o hârtie de filtru din fibră de sticlă (4.2). Se pipetează o parte alicotă a filtratului într-un balon gradat de 50 ml. Se adaugă 15,0 ml de apă, se aduce la semn cu metanol-acetonitril (3.5) și se omogenizează. Concentrația de carbadox a soluției finale trebuie să fie de aproximativ 10 æg/ml. O parte alicotă este filtrată printr-un filtru de 0,45 æm (4.6). Se continuă cu dozarea HPLC (5.4).
5.2.3. Preparate (>2%)
Se cântăresc, cu o precizie de 0,001 g, aproximativ 0,2 g din proba nemăcinată și se transferă într-un balon conic de 250 ml. Se adaugă 45,0 ml de apă, se amestecă și se echilibrează timp de 5 minute. Se adaugă 105,0 ml de metanol-acetonitril (3.5), se astupă și se omogenizează. Proba se supune ultrasunetelor (4.7) timp de 15 minute, urmate de agitare mecanică sau magnetică timp de 15 minute (4.1). Se filtrează soluția printr-o hârtie de filtru din fibră de sticlă (4.2). Se diluează o parte alicotă a filtratului cu amestecul de apă-metanol-acetonitril (3.12), până la o concentrație finală în carbadox de 10-15 æg/ml (pentru o preparare la 10%, factorul de diluție este de 10). O parte alicotă este filtrată printr-un filtru de 0,45 æm (4.6). Se continuă cu determinarea HPLC (5.4).
5.3. Purificare
5.3.1. Prepararea coloanei de oxid de aluminiu
Se cântăresc 4 g de oxid de aluminiu (3.4) și se transferă în coloana de sticlă (4.3).
5.3.2. Purificarea probei
Se aplică 15 ml din extractul filtrat (5.2.1) în coloana de oxid de aluminiu și se elimină primii 2 ml de eluant. Se colectează următorii 5 ml și se filtrează o parte alicotă printr-un filtru de 0,45 æm (4.6). Se continuă cu determinarea HPLC (5.4).
5.4. Determinarea HPLC
5.4.1. Parametri
Următoarele condiții sunt oferite pentru orientare; pot fi utilizate alte condiții numai dacă acestea dau rezultate echivalente.
Coloană cromatografică
300 mm x 4 mm, C18,
lichidă (4.4.1):
umplere de 10 æm
sau echivalentă
Fază mobilă (3.10):
Amestec de soluție tampon
de acetat (3.9) și acetonitril
(3.2), 825 + 175 (v + v)
Debit:
1,5-2 ml/min.
Lungimea undei de detecție:
365 nm
Volum de injecție:
20 æl
Stabilitatea sistemului cromatografic se verifică prin injectarea de mai multe ori a soluției de etalonare (3.11.2) conținând 5,0 æg/ml, până când sunt obținute înălțimi (arii) ale picurilor și timpi de retenție constanți.
5.4.2. Curbă de etalonare
Fiecare soluție de etalonare (3.11.2) se injectează de mai multe ori și se măsoară înălțimile (ariile) picurilor pentru fiecare concentrație. Curba de etalonare se stabilește prin utilizarea înălțimilor sau ariilor medii ale picurilor soluțiilor de etalonare ca ordonate și a concentrațiilor corespondente în æg/ml ca abcise.
5.4.3. Soluția probei
Înălțimea (aria) medie a picurilor carbadoxului se determină prin injectarea de mai multe ori a extractului probei [(5.3.2) pentru furaje, (5.2.2) pentru premixuri și (5.2.3) pentru preparate].
6. Calculul rezultatelor
Concentrația soluției din probă în æg/ml prin referire la curba de etalonare (5.4.2) se determină plecând de la înălțimea (aria) medie a picurilor carbadoxului soluției din probă.
6.1. Furaje:
Conținutul w în carbadox (mg/kg) din probă se determină prin utilizarea următoarei formule:
δ x V(1)
w = ---------- [mg/kg],
m
în care:
δ = concentrația de carbadox a extractului din probă (5.2.2 sau 5.2.3) în æg/ml;
V(1) = volumul de extracție în ml (adică 50 ml);
m = masa porțiunii de test în g.
6.2. Premixuri și preparate
Conținutul w al probei în carbadox exprimat (mg/kg) se determină prin utilizarea următoarei formule:
δ x V(2) x f
w = -------------- [mg/kg],
m
în care:
δ = concentrația de carbadox a extractului din probă (5.2.2 sau 5.2.3) în æg/ml;
V(2) = volumul de extracție în ml (adică 50 ml pentru premixuri; 150 pentru preparate);
f = factor de diluție conform 5.2.2 (premixuri) sau 5.2.3 (preparate);
m = masa porțiunii de test în g.
7. Validarea rezultatelor
7.1. Identitate
Identitatea substanței de analizat poate fi confirmată prin cromatografie sau prin utilizarea unui detector cu grup de diode prin care sunt comparate spectrele extractului din probă și ale soluției de etalonare (3.11.2) conținând 10,0 æg/ml.
7.1.1. Cromatografie
Un extract al probei este îmbogățit prin adăugarea unei cantități corespunzătoare de soluție de etalonare (3.11.2). Cantitatea de carbadox adăugat trebuie să fie similară cantității estimate de carbadox constatată în extractul din probă.
Înălțimea picului carbadoxului poate să fie mărită după luarea în considerare atât a cantității adăugate, cât și a diluției extractului. Lărgimea picului, la jumătatea înălțimii sale maxime, trebuie să se situeze la ± 10% din lărgimea inițială.
7.1.2. Detectare cu grup de diode
Rezultatele se evaluează conform următoarelor criterii:
a) lungimea de undă de absorbție maximă a spectrelor probei și a etalonului, înregistrată la vârful picului de cromatogramă, trebuie să fie aceeași într-o marjă determinată de puterea de rezoluție a sistemului de detecție. Pentru detecția prin grup de diode, aceasta este de obicei de ± 2 nm;
b) între 225 și 400 nm, spectrele probei și ale etalonului, înregistrate la vârful picului pe cromatogramă, trebuie să fie identice pentru aceste părți ale spectrului într-un interval de 10-100% al absorbanței relative. Acest criteriu este îndeplinit atunci când sunt prezente aceleași maxime, iar deviația dintre cele două spectre nu depășește 15% în niciun punct observat din absorbanța substanței etalon de analizat;
c) între 225 și 400 nm, spectrele curbei ascendente ale vârfului și ale curbei descendente a picului, produse de extractul din probă, trebuie să fie identice pentru acele părți ale spectrului într-un interval de 10-100% al absorbanței relative. Acest criteriu este îndeplinit atunci când sunt prezente aceleași maxime și când la toate punctele observate deviația dintre spectre este de maximum 15% din absorbanța spectrului vârfului.
Prezența substanței de analizat este conformă doar dacă toate criteriile sunt îndeplinite.
7.2. Repetabilitate
Pentru un conținut de 10 mg/kg și mai mare, diferența dintre rezultatele a două determinări paralele efectuate pe aceeași probă trebuie să fie de cel mult 15% din rezultatul superior.
7.3. Recuperare
Pentru o probă (martor) îmbogățită, recuperarea trebuie să fie de minimum 90%.
8. Rezultate ale unui test de colaborare
A fost organizat un studiu de colaborare în care 6 furaje, 4 premixuri și 3 preparate au fost analizate de 8 laboratoare. Au fost efectuate analize în dublu pentru fiecare probă. (Mai multe informații detaliate cu privire la acest studiu de colaborare pot fi găsite în Jurnalul AOAC, volumul 71, 1988, pag. 484-490.) Rezultatele studiului (cu excepția valorilor aberante) sunt indicate mai jos:
Tabelul 1. Rezultatele studiului de colaborare pentru furaje
┌────────────────┬─────────┬─────────┬─────────┬─────────┬─────────┬─────────┐
│
│ Proba 1 │ Proba 2 │ Proba 3 │ Proba 4 │ Proba 5 │ Proba 6 │
├────────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┤
│L
│
8
│
8
│
8
│
8
│
8
│
8
│
├────────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┤
│n
│
15
│
14
│
15
│
15
│
15
│
15
│
├────────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┤
│Medie (mg/kg)
│
50,0
│
47,6
│
48,2
│
49,7
│
46,9
│
49,7
│
├────────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┤
│S(r)(mg/kg)
│
2,90
│
2,69
│
1,38
│
1,55
│
1,52
│
2,12
│
├────────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┤
│CV(r)(%)
│
5,8
│
5,6
│
2,9
│
3,1
│
3,2
│
4,3
│
├────────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┤
│S(R)(mg/kg)
│
3,92
│
4,13
│
2,23
│
2,58
│
2,26
│
2,44
│
├────────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┤
│CV(R)(%)
│
7,8
│
8,7
│
4,6
│
5,2
│
4,8
│
4,9
│
├────────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┤
│Conținut nominal│
│
│
│
│
│
│
│(mg/kg)
│
50,0
│
50,0
│
50,0
│
50,0
│
50,0
│
50,0
│
└────────────────┴─────────┴─────────┴─────────┴─────────┴─────────┴─────────┘
Tabelul 2. Rezultatele unui studiu de colaborare pentru premixuri și preparate
Premixuri
Preparate
A
B
C
D
A
B
C
L
7
7
7
7
8
8
8
n
14
14
14
14
16
16
16
Medie (g/kg)
8,89
9,29
9,21
8,76
94,6
98,1
104
S(r) (g/kg)
0,37
0,28
0,28
0,44
4,1
5,1
7,7
CV(r) (%)
4,2
3,0
3,0
5,0
4,3
5,2
7,4
S(R) (g/kg)
0,37
0,28
0,40
0,55
5,4
6,4
7,7
CV(R) (%)
4,2
3,0
4,3
6,3
5,7
6,5
7,4
Conținut nominal (g/kg)
10,0
10,0
10,0
10,0
100
100
100
L: număr de laboratoare
n: număr de valori unice
S(r): deviație standard a repetabilității
CV(r): coeficient de variație a repetabilității
S(R): deviație standard a reproductibilității
CV(R): coeficient de variație a reproductibilității
---------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.