Decizia nr. 35
XXXV din 6 noiembrie 2006 privind examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la aplicarea sancțiunilor cu caracter administrativ faptelor concurente în cazul când sunt incidente dispozițiile art. 18^1 din Codul penal
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Pune în aplicare 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Are ca temei 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Dosar nr. 25/2006
Sub președinția domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,
Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în conformitate cu dispozițiile
art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la aplicarea sancțiunilor cu caracter administrativ faptelor concurente în cazul când sunt incidente dispozițiile art. 18^1 din Codul penal.
Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor
art. 34 din Legea nr. 304/2004 , fiind prezenți 100 de judecători din totalul de 119 aflați în funcție.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, cerând să fie admis în sensul de a se stabili că, în cazul săvârșirii de către aceeași persoană a unor fapte concurente care, potrivit art. 18^1 din Codul penal, nu constituie infracțiuni, se va aplica de instanță o singură sancțiune cu caracter administrativ dintre cele prevăzute de art. 91 din același Cod.
SECȚIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
În practica instanțelor judecătorești, s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la modul de aplicare a sancțiunilor cu caracter administrativ faptelor concurente pentru care sunt incidente dispozițiilor art. 18^1 din Codul penal.
Astfel, unele instanțe s-au pronunțat în sensul că în cazul în care se constată că faptele aflate în concurs nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, se aplică pentru fiecare faptă în parte câte o sancțiune administrativă, operând regula cumulului aritmetic, ca și în cazul contravențiilor.
Alte instanțe, dimpotrivă, au considerat că într-un astfel de caz trebuie să se aplice o singură sancțiune, cu caracter administrativ, conform dispozițiilor art. 91 din Codul penal.
Aceste din urmă instanțe au interpretat și aplicat corect dispozițiile legii.
Potrivit
art. 18^1 din Codul penal, introdus prin Legea nr. 6/1973 , "nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni".
Din această dispoziție a legii rezultă că s-a urmărit excluderea din sfera de acțiune a legii penale a faptelor incriminate formal, ca urmare a îndeplinirii trăsăturilor esențiale ale infracțiunii, dar care în concret, datorită gradului lor de pericol social cu totul redus, nu pot constitui infracțiuni.
Pentru această categorie de fapte, care nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, în cazul cărora legea impune instanțelor de judecată să pronunțe o soluție de achitare, în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. 1 lit. b^1) din Codul de procedură penală, o atare soluție nu are același caracter nelimitat, ca în cazul celorlalte temeiuri de achitare, înscrise în art. 10 alin. 1 lit. a), b), c), d) și e) din Codul de procedură penală.
În adevăr, prin art. 18^1 alin. 3 din Codul penal se prevede că, în cazul unor asemenea fapte, "instanța aplică una din sancțiunile cu caracter administrativ prevăzute de art. 91".
O atare reglementare nu este însă de natură a schimba caracterul penal al faptei, astfel cum acesta rezultă din prevederea de incriminare formală într-o dispoziție a legii penale, încât sancțiunea ce se aplică într-un asemenea caz nu poate fi considerată că ar avea natură contravențională, pentru a fi aplicate regulile cumulului aritmetic prevăzut în
art. 10 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001
privind regimul contravențiilor, cu modificările ulterioare.
De aceea, natura juridică a faptei care nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, în cazul căreia procurorul dispune scoaterea de sub urmărire, iar instanța pronunță achitarea, soluții care nu pot fi adoptate decât în cadrul procesului penal, impune rezolvarea în continuare, completă, a cauzei ce privește o astfel de faptă potrivit reglementărilor specifice tratamentului penal.
Ca urmare, în cazul existenței concursului de fapte prevăzute de legea penală care nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, nu pot fi aplicate regulile cumulului aritmetic specific sancțiunilor contravenționale, potrivit prevederilor
art. 10 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , cu modificările ulterioare, ci numai regulile referitoare la cumulul juridic reglementat, în cazul amenzilor, în art. 34 alin. 1 lit. c) din Codul penal.
O asemenea soluție se impune și pentru că, între sancțiunile cu caracter administrativ prevăzute de art. 91 din Codul penal, ce se pot aplica în conformitate cu art. 18^1 alin. 3 din Codul penal, sunt și "mustrarea", precum și "mustrarea cu avertisment", în cazul cărora evident nu ar putea funcționa sistemul cumulului aritmetic reglementat în
art. 10 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările ulterioare.
În consecință, în temeiul dispozițiilor
art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară și al art. 414^2 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili că, în cazul săvârșirii de către aceeași persoană a două sau mai multe fapte concurente care, în accepțiunea textului art. 18^1 din Codul penal, nu prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni, se va aplica o singură sancțiune, cu caracter administrativ, în conformitate cu dispozițiile art. 91 din Codul penal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În aplicarea dispozițiilor art. 18^1 din Codul penal, stabilesc:
În cazul săvârșirii de către aceeași persoană a unor fapte concurente care, în accepțiunea textului de lege menționat, nu prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni, se va aplica o singură sancțiune cu caracter administrativ, conform dispozițiilor art. 91 din Codul penal.
Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 2 din Codul de procedură penală.
Pronunțată în ședință publică, azi, 6 noiembrie 2006.
PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Prim-magistrat-asistent, Victoria Maftei
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.